Ion Barbu despre ger

Edict

Această pontifică lună
Cuvânt adormiţilor e,
Din roua caratelor sună
Geros, amintit: ce-ru-le.

O sobă, cealaltă mumie.
Domneşte pe calul de şah,
La Moscova verde de-o mie
De turle, ars idol opac.

Dogoarea, podoabă: răsfeţe
Un secol cefal şi apter.
- Ştiu drumul Slăbitelor Feţe
Ştiu plânsul apos din eter.

poezie celebră de Ion Barbu (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul centaur

În ziua din urmă zori, din loc în loc,
Năuc... Dar mai spre seară desfăşură deodată
Pe asfinţitul verde, cu lespedea mâncată,
Regescul vas de gânduri crescut în dobitoc.

Tăriile topiră nepotrivitul bloc...
Târziu, spre geruri albe, o carne înnorată
Porni în melc de abur, pe când, dezgărdinată,
Se lămurea din noapte o inimă de foc.

Statornic gâde, Umbra – mâner masiv şi dâre –
Căzu peste jeratec cu grelele satâre,
Şi luminosul bulgăr îl despică, felii.

Pământul aţipeşte. Răzleţ, nici un centaur,
Dar de nestinsul ropot al clarei herghelii
În zăcăminte sună filoanele-i de aur.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!