Steaua imnului
Râu încuiat în cerul omogen,
Arhaic Unt, din lăudată seară,
Scurs florilor, slujind în Betleem,
Când gărzile surpate înviară.
Să port - sub raze deget șters înting -
Un liniștit, un rar și tânăr mugur
Prin ger mutat, prin tufele de zinc,
La stâncile culcate: să le bucur.
poezie celebră de Ion Barbu (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înecatul
Fulger străin, desparte această piatră-adâncă;
Văi agere, tăiați-mi o zi ca un ochean!
Atlanticei sunt robul vibrat spre un mărgean,
Încununat cu alge, clădit în praf de stâncă,
Un trunchi cu prăpădite crăci vechi, ce stau să pice,
Din care alte ramuri, armate-n șerpi lemnoși,
Bat apele, din care baia albastră să despice
Limbi verzi, șuierătoare, prin dinții veninoși.
poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Munții
Posomorâta lor înlănțuire
Nu e decât un spasm încremenit
-Supremă încordare de granit,
Rămasă dintr-o altă întocmire.-
Demult când dorul lor nebiruit
Îi logodi cu vasta strălucire,
Un braț semeț au repezit spre fire...
Dar gheața înălțimii l-a-mpietrit.
Și-n vreme ce c-un gest de renunțare
Atâtea stânci expiră-n vijelie,
Șuvoiul apei neîncăpătoare,
-Șerpuitoare formă veșnic vie-
Prin necuprinsa zărilor câmpie
Se-ndreaptă către mări odihnitoare...
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Munții
Posomorâta lor înlănțuire
Nu e decât un spasm încremenit
Supremă încordare de granit,
Rămasă dintr-o altă întocmire.
Demult, când dorul lor nebiruit
Îi logodi cu vasta strălucire,
Un braț semeț au repezit spre fire...
Dar gheața înălțimii l-a-mpietrit.
Și-n vremea ce c-un gest de renunțare
Atâtea stânci expiră-n vijelie,
Șuvoiul apei neîncăpătoare,
- Șerpuitoare formă veșnic vie
Prin necuprinsa zărilor câmpie
Se-ndreaptă către mări odihnitoare...
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gest
Toiagul vechi, pe care l-a ciuruit, l-a ros
Și cariul, și custurea, ți-l trec de-acum. Ca mine
Vei ispiti la rându-ți temutele destine,
Urcând și tu sub cerul de fier și chinoros.
Te-așteaptă mohorârea pustiului pietros!
Nu șovăi, străbate-o; iar când diamantine
Pădurile de ghețuri se vor ivi pe cline,
Încrezător azvârlă ciomagul de prisos;
Din povârniș, în steiuri, din stânci, în văgăune
Izbit de lespezi, ciotul va face să răsune
Cu lung și mare vuiet tot hăul de granit,
Dar sus, sub îngânata lumină-abia născândă,
Lăsând să scape râsul din pieptul rău sporit,
Acopere căderea cu hohot de izbândă.
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Ion Barbu despre stânci, adresa este: