Până unde nu mai pot
motto: "Doamne, spune-mi până unde să merg?"... iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas senin: "Mergi până unde poți!"
"E prea puțin, Doamne! Cere-mi mai mult!", s-a îndârjit omul. Dumnezeu i-a răspuns cu glas la fel de senin: "Mergi până unde nu mai poți"...
(Nikos Kazantzakis)
Și-am mers. Și am ajuns. În fața mea.
Nimic, nimic, nimic nu se mișca
Întregul Univers era un punct
Pe lama unui fir de păr cărunt
În jurul meu nici spațiu și nici timp
Nici lume și nici zei și nici Olimp
Nimic, nimic, nimc și numai eu
Și neputința mea.
Și Dumnezeu...
poezie de Iurie Osoianu (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea de soare
O mare de soare mângâie amurg
plecând la culcare și razele-i curg
pe-ntinsuri de ape și creste de munți
cu cețuri mioape în ochii cărunți
în patul cu stele și zdrențe de nori
ca viața de grele- ca moartea ușori
plecând la culcare cu raze ce curg
o mare dispare în tainic amurg...
poezie de Iurie Osoianu (3 iunie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
60...
am sărit din leagănul copilăriei
peste gardul vârstei mijlocii
în grădina... oare -a cui o fi să fie
că-s copacii goi și plumburii
și în jur doar iarbă ofilită
flori cărunte străjuind cărări
chiar și crizantema mea iubită
s-a pornit încet spre nicăieri
și ca din senin apar și junghiuri
și dureri de cap, și gol în piept
în grădina asta fără unghiuri
totu-i rotunjit ca un concept
și se scutură de frunză arămie
peste tot copacii plumburii
toamna asta tristă și pustie
mă petrece lin spre veșnicii...
poezie de Iurie Osoianu (16 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Disonanța
... iarna din sufletul meu-
crivăț ce geme afară-și
duc disonanța mereu
pe un arcuș de vioară
trist și sporadic mă țin
tot de cărarea pierdută
lin printre fulgii ce vin
din albăstrimea cernută
prin sita veacului meu
strâns la perete cu ușa
strâns că o nucă ce greu
stă să-și înăbușe tusa
vreau să mai fiu cine sunt
omul din pâclă de ceata
omul cu suflet cărunt
cărui de nimeni nu-i pasă
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (20 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la păr cărunt, dar cu o relevanță mică.
Poem strident...
cuprins de insomnie, pe culmi de nebunie pășesc cu pași greoi
și-atâta armonie în ritm de simfonie se iscă între noi
dispare întunericul, închis în sine sfericul luminii face loc
și soarele, himericul, răsare sub genericul mormanelor de foc
e lume albă-afară, e lume-a câtă oară, ca-n ziua cea dintâi
e poate primăvară, și poate pluguri ară coline-căpătâi
ești tu, mereu-mereu, și lângă tine eu și vreme între noi
ce surpă minereu în sentimentul greu, ca starea de război
sunt ei și ele sunt și între noi pământ și iar morman de vreme
și plouă iar mărunt și ceru-i ba cărunt ba fulger care geme
flămând de armonie, mai sorb melancolie cu harul din potir
iar apa-colonie o leg într-o fâșie cu clipe de delir
și trec din ipostază pe brânci în altă fază expusă tuturor
având mereu la bază, când sentiment de groază, când lacrima de dor
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (25 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Iurie Osoianu despre păr cărunt, adresa este: