Mihail Sadoveanu despre văi

Cărţile acestea ale noastre sunt urne sacre cuprinzând inima fraţilor noştri scumpi, scriitorii şi gânditorii, trecuţi şi ei cum trecem noi prin valea aceasta a plângerii. Sunt duh de viaţă, sunt singurul bun în umbra morţii.

citat celebru din Mihail Sadoveanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Girezile de orz erau gata. Dincolo de ele, în valea celor doi peri, secerea grâului era în toiu. Mai erau şi alte lanuri unde se pornise seceratul. La capătul unuia din ele trebuia să găsească pe acel tăcut şi vrednic slujitor Sofronie Leca, pentru care începea să aibă deodată dragoste şi prietinie.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era început de primăvară, prin martie, şi pe ferestrele deschise năvălea lumină nouă, ca o fulguire de aur. Domnu Trandafir ne privea vesel cu ochii lui negri.
- Băieţi, zise deodată domnu Trandafir, astăzi trebuie să ieşim şi noi ca gâzele, la soare...
într-un freamăt de bucurie, ne îmbulzirăm spre uşă şi ieşirăm în ceardacul larg, de unde se vedea, revărsat pe vale, şesul cel mare al Şiretului, subt aburii subţiri [...]

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndată a ieşit domnul Iacobache, primarele, cu slujbaşii; şi Ghiţă, cel mai spătos şi mai de ispravă fecior boieresc, s-a crăcănat în capul satului, cu mânile-n şolduri, şi-a dat căciula pe ceafă şi a prins a striga cumplit, cum îi era obiceiul, de s-auzea până-n vale, peste zece hudiţi: — Ascultaţi... oameni buni!... Vine apa mare şi ia podul! Ascultaţi... poruncă boierească: să iasă din fiecare liţă câte doi oameni! — Iar a început să buciume Ghiţă în capul satului...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era, de la fericitul Zalmoxis, cursul vremii într'al cincilea ciclu, socotind ciclul cât numărul zilelor anului, adică trei sute şaizeci şi cinci de ani. Iar dintr'al cincilea ciclu, credincioşii vechi dela Carpaţi numărau ani o sută douăzeci. În văile depărtate, unde izvoarele şi puhoaiele înălţimilor se prefac în pâraie şi lacuri, iar oamenii îşi clădesc case din bârne în aşezări statornice, lumea îşi întorsese faţa cătră o lege nouă şi număra anul 780 dela izbăvitorul Hristos.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma soarele suia pe scara cerului în zodia întâia şi se auzea, din prăpăstiile de jos, tunetul zăporului. Pe plaiuri, era încă iarnă dulce, cu ostroave de omăt subt brazi. Cucoşii cei mari sălbatici începeau să-şi cheme găinile în marginea poienelor. Dela peşteră se auzea mugetul bourilor, în hăţaşurile văii. Cintezii şi stigleţii care ceruseră sălaş în peşteră cât ţinuse puterea iernii se mutaseră pe crenguţele mestecenilor de deasupra celor trei izvoare şi se închinau primăverii cântând subţirel şi sticlindu-şi în lumină àcele ochişorilor. După ce se arătă pe cerul nopţilor luna plină a luminii lui Martie, cei doi ucenici aşezaseră la altar făcliile de ceară poruncite, căci la sfârşitul acelei săptămâni postul lor se sfârşea, şi, după trei zile de mâhnire, tăcere şi taină, urma o nouă înviere a Dumnezeului tuturor veacurilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!