Norman MacCaig despre ochi

După moartea lui

pentru Hugh MacDiarmid

S-a dovedit
că bombele pe care le-a aruncat
au înălţat cădiri,

că acidul pe care l-a pulverizat
a deschis dureros
ochii celor orbi.

Din apele poluate de el
pescarii au scos
peşti uriaşi.

Noi, într-o stare de stupefacţie,
ne bucurăm de umbrele
cuvintelor vicioase răsădite de el.

Guvernul a decretat că
la aniversarea naşterii sale

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul aflat în poziţia mea

Ascultă cu atenţie cuvintele mele;
Unele nu sunt spuse
De mine, ci
De omul aflat în poziţia mea.

Ce drept are el
să-mi foloseasca gura? Ȋl urăsc
când te atinge
cum nu trebuie.

Totuşi, şi el te iubeşte,
Străinul acesta îngrozitor
Care face din ochii mei ferestre;
Pe care tu îl vezi mereu stând de veghe.

Până când într-o zi moare
din pricina iubirii mele pentru tine.
Ascultă cu atenţie cuvintele mele –
pentru că... cine vorbeşte acum?

poezie clasică de Norman MacCaig din Omul aflat în poziţia mea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi obişnuită

Mi-am scos mintea la plimbare
Sau mintea m-a scos pe mine –
Oricare va fi fost adevărul.

Lumina strălucea pe apă
Sau apa strălucea-n lumină.
Pe o stâncă, la ora mareei, cormoranii

Stăteau cu aripile larg desfăcute,
Fără a împiedica traficul. Ezitante,-n aşteptare,
Fel de fel de raţe ici şi colo
Pe apa ezitantă,-n aşteptare.
Din când în când, scheunatul unui pescăruş. Mici flori,
Aşa cum îi ispitesc pe turişti autobuzelele cu etaj,
Îmbiau albinele pe trotuarul lor.

În apa clară dansau
Cu mlădieri orientale ierburi lungi, neluate-n seamă
De bancurile pline cu pernuţe de ace. O vacă
A început un muget, dar

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virtuozul frustrat

Într-un colţ al câmpurilor din Crombie,
un măgar devine din ce în ce mai bezmetic.
I-ascult hi-ho-urile şi hi-ha-urile,
modulaţiile vocii şi-mi imaginez
sunetul rotund şi bogat
pe care vrea să-l propulseze-n spaţiu,
în planeta aurie de sunete orbitând
printre minunile acestei lumi.

Nu-i de mirare c-atunci când aude ce iese
din trombonul tusei convulsive
ochii lui se umplu de lacrimi
şi cutia capului i se apleacă
să prindă-ntre buze frunzele mărăcinilor – acceptând
că asta-i tot ce merită.

* Este cunoscut faptul că măgarii au voci puternice, comunică între ei în caz de primejdie şi răspund la anumite sunete muzicale, cum ar fi cele scoase de viori.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene şi verzi.

Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator şi dispare
în direcţia raiului.

Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.

Infirmierele calcă graţios şi eficient,
aici, jos, sus şi acolo,
taliile lor subţiri susţinând
miraculos poverile
de dureri şi-atât de
multe morţi, ochii lor
sunt încă limpezi după

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Assynt şi Edinburgh

Din acel colţ de Scoţie pe care îl ştiu atât de bine
văd Edinburg-ul întinzându-se ca şapte pisici
peste cele şapte dealuri de lângă golful Firth of Forth.

Când sunt în Edinburg mă plimb
printre munţii şi ecluzele din partea
cu vedere dinspre Minch către Hebride.

Aparţin celor două locuri de parcă aş fi fost născut
în amândouă.

Ele îmi transformă fiecare zi într-o zi de naştere,
oferindu-mi daruri învelite în panglicele memoriei.
Le păstrez departe de ochii lumii, lacom ca un calic.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecin

Maşina lui e parcată în faţa casei.
Niciodată nu s-a mişcat de-acolo. E un
animal de companie?

Când se duce să-şi ia ziarul de dimineaţă
trasează la colţul porţii
un perfect unghi drept.

Ce face el acasă? Stă în poziţie de drepţi?
Sau stă pe hol
asemeni unui cuier?

Soţia lui ştie că s-a căsătorit
cu o diagramă? Că se culcă
cu o palidă amprentă albastră?

Când l-am întâlnit prima oară
m-a întâmpinat cu un zâmbet
pe care cred că l-a cumpărat de undeva.

[...] Citeşte tot

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru

Pentru că văd lumea otrăvită
de ipocrizie şi de egoism brutal,
ar trebui să nu mai vorbesc
despre nuferii nefolositori, despre cuibul de vrabie
de sub streaşina casei?

Pentru că am cincizeci şi şase de ani
trebuie să iubesc, dacă chiar trebuie să iubesc,
numai idei – nu oamenii,
ci idea de oameni?

Pentru că trebuie mult efort pentru a stabiliza
o lume ieşită din ţâţâni,
trebuie ca omul să vadă numai un tovarăş de muncă
şi niciodată un om?

Sunt mai multe înţelesuri decât cele
din cărţile despre economie,
iar o parte a celei mai rele mahala
este luna răsărind peste ea şi

[...] Citeşte tot

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul Roderick

Barca lui de pescuit făcea rondouri noaptea
între Shiants şi Harris
printre o o mie de năvoade.

Ochii mei de copil urmăreau
luminile flotilei de pescuit – licurici
peste întinderea mării verzi.

Pe teugă mi-a înmânat o ceaşcă
de ceai negru, tare şi amărui,
şi un biscuit pe care trebuia să-l spargi
în bucăţele ca pe o placă de gresie.

O perdea de foc se ivea
din beznă, peşti argintii zbătându-se năprasnic.

Ocolind Rhu nan Cuideagan
el se îndrepta către casă – pentru un copil
era asemeni unui zeu în cizme pescăreşti.
Găsea locul de ancorare

[...] Citeşte tot

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La colţul drumului, în zori

Zorii îşi scoteau spinii,
Schiţând în aer un tufiş de trandafiri căţărători.
Caprele trecuseră pe-acolo lăsând în urma lor cinci flori.

Înfiorată de aşchiile luminii
Apa se scurgea la vale remaind un drum în roz. Stânci
Roz străjuiau pe stânga. Cerneală curgea-n rigole-adânci.

Am simţit în cap mărăcinii
Nopţii, ca pe unii din afara ei, căzând în tăcerea sumbră
Până când ultima nălucă şi-a înghiţit ultima umbră.

Iar în regatul imaginii
Din ochiul interior şi din cel exterior variate
Forme prindeau formă, culorile deveneau adevărate.

Îmbrătişând tot ce, dorind, nu-împlinii
Şi pentru-a pierde fiecare-îmbrăţişare, am început să văd
Ceea ce n-am reuşit o viaţă-întreagă să prevăd.

[...] Citeşte tot

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!