Citate despre Rusia și Statele Unite ale Americii
citate despre Rusia și Statele Unite ale Americii (inclusiv în versuri).
Iubesc și eu America. Jur pe mama Rusia!
aforism de Dragutin Minic Karlo, traducere de Goran Mrakic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în spaniolă.
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Cum nici America nu-i raiul, nici Rusia nu-i iadul, opțiunea mea rămâne România!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme (2 aprilie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că premierul rus are centură neagră, dar președintele Americii e negru din cap până-n picioare.
aforism de Stanislav Tomic
Adăugat de Cristinel Mortici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orizonturi reci
Un american și-un rus
Au plecat c-un satelit
Pentru-a stabili, de sus,
Ce mai este... de-mpărțit!
epigramă de Ion Meca din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Care este deosebirea dintre o poveste americană și una rusă?
Povestea americană începe cu "A fost odată...", iar cea rusă cu "Odată o să fie..."
întrebări și răspunsuri
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vin americanii
Hunii, rușii, otomanii,
S-au tot dus și-un gând mă trece,
Dacă vin americanii,
Poate uită să mai plece.
epigramă de Ioan Marinescu-Puiu din ziarul "Viața Buzăului" (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinul de ieri și de azi
Știau exact și bebelușii
Ce gust amar avea VIN RUȘII.
Cum azi mereu se gată banii
Degeaba VIN AMERICANII!
epigramă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rușii ne-au dat "Călăuza", americanii clauza.
calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Multiculturalism
De multă vreme, moldoveanul,
Visând unirea cu Apusul,
Dansează cu americanul...
Dar numai cum îi cântă rusul!
epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel mai bun lucru pe care îl putem face dacă vrem ca rușii să ne lase să fim americani este să-i lăsăm pe ruși să fie ruși.
citat din George Frost Kennan
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
În filme toți meteoriții lovesc America, în realitate lovesc Rusia.
aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vin americanii
Hunii, rușii, otomanii
S-au tot dus și-un gând mă trece,
Dacă vin americanii,
Poate uită să mai plece.
epigramă de Ioan Marinescu-Puiu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rușii nu ne urăsc pe cât credem, americanii nu ne iubesc pe cât ne dorim.
aforism de Alex Dospian (februarie 2022)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Înainte dansam cum ne cântau rușii. Acum U. E și americanii sunt la microfon.
aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poporan: Am adaptat zootehnia mioritică la modelul american! Ciobanii noștri păzesc oile, sprijiniți în bâte de beizbol!
Opinia: Stop cadru! Oprește, Mișule! (Către Poporan). Domnule senator! Reluați vă rog ultimul pasaj. Dar nu mai pomeniți de americani!... Suntem în Uniune! Varianta aceasta e depășită...
Poporan (atârnat pe stea): Vreți să fac referire la ruși?
Opinia: Nu! Referiți-vă la popor! Poporul a început revoluția!
Poporan: Doamnă! Îmi pare rău! Revoluția am început-o eu! Am brevet! De aceea am fost ales în funcția de erou național!
replici din piesa de teatru Partidul Național al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rușii ne-au eliberat în 1944. După care au venit americanii și ne-au eliberat de foștii eliberatori.
aforism de Valeriu Butulescu din Toamna cuvintelor (2017)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căruciorul cu rotile
America nu se dezminte.
Ea, tocmai în aceste zile,
Ne mai trimite-un președinte,
În căruciorul cu rotile.
Prin orizonturi numai ținte,
În voie mișună reptile,
Și iarăși e-un fior fierbinte
În granițele inutile.
Din lacrimile fostei mile,
Mai strigă rușii: înainte!
De Yalta tragicelor file,
Ne-aducem iarăși, toți, aminte.
Și, sub căruțul cu rotile,
Se scoală morții din morminte.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uluitori oameni, americanii ăștia! În comparație cu Parisul, unde la tot pasul, în fiecare dovadă de amabilitate din partea unui străin se simte umbra unui interes, sinceritatea, franchețea și generozitatea acestui oraș (New York), ospitalitatea fără motive ascunse și dorința de a-ți veni în ajutor și de a-ți câștiga prietenia sunt pur și simplu uluitoare și, în același timp, înduioșătoare. Toate acestea, obiceiurile americane și comportamentul oamenilor în general, mi se par foarte atrăgătoare dar mă bucur de ele ca un om care stă la o masă acoperită cu cele mai mari minuni ale gastronomiei, fără să aibă nici cea mai mică poftă de mâncare. Numai perspectiva întoarcerii în Rusia îmi poate trezi din nou setea de viață.
citat clasic din Piotr Ilici Ceaikovski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu încape decât o singura explicație: sunteți mânați cu biciul de patronii voștri să aduceți știri ce să sature așteptările unui public, de voi înșivă format metodic, de-a lungul timpului, ca amator de telenovele imbecile, senzaționalism ieftin, erotism vulgar etc. Aș mai avea destule să vă spun, dar mă opresc aici, încheind cu fraza unui mare scriitor rus (voi, se înțelege, ați fi vrut să fie unul american, dar n-am ce face): «Urât mai trăiți, domnilor!»
Fănuș Neagu în Scrisoare către jurnalistul Marius Tucă (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vine '44 și cineva mă întreabă: "Mă, vrei să te înscrii în partidul comunist?" Mă întreabă o dată, de două ori, de trei ori, fug și eu la tata și-i cer un sfat: "Bre, tată, ce fac, că e unul care mă presează. Mă înscriu sau nu?" "Mă, îmi zice, și dacă vin americanii?" "Și dacă nu vin?" "Asta zic și eu. Dacă erau să vină, veneau înaintea rușilor. Sunt ei tâmpiți să se ia la bătaie cu rușii din cauza noastră...? de-abia au ieșit din război și nu și-au lins încă rănile!" Și atunci m-am înscris, am început să activez cu ceilalți, ne duceam la sate, îi împroprietăream pe țărani cu pământ, la alegerile din '46 ne-am bătut cu țărăniștii, care erau foarte puternici în zona noastră, vă spun sincer că am tras cu pistolul în comisia electorală și-am înlocuit urna, punând voturile noastre înlocui ălorlalte și-așa mai departe, ce n-am făcut.
Ion Băieșu în romanul Balanța
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Rusia și Statele Unite ale Americii, adresa este: