Obraz de lună
Îți mângâi obrazul de lună,
Obrazul de lună,
Feriga părului, fildeșul trupului,
Feriga părului.
Visele tale prin mine le treci
Negre și reci.
Stâncile tale de var și mărgean
În mine le clatini ca-ntr-un ocean.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De smalț verde și crud era primăvara dobrogeană. Stâncile ei rămâneau însă mereu albe, de var. Râpile ei rămâneau mereu roșcate, de parcă ar fi fost zidite, chiar de atunci, de la începutul începuturilor, din pământ ars pe îndelete, cu foc domol.
Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974, Anotimpuri dobrogene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dar ochii?
Stă ciuta neagră între stânci, afară.
Cine-mi va săruta gura amară?
Cine-mi va săruta gura amară?
Încet-încet pătrunde ciuta-n tindă.
Vrea botul către mine să-l întindă,
Vrea botul către mine să-l întindă.
Miroase buzele-i a iarbă crudă,
O strig în șoaptă, nu vrea să m-audă,
O strig ușor, tot nu vrea să m-audă.
Aleargă aprig cineva spre mine,
Prin viscol și prin zloată albă vine,
Prin viscol și prin zloată albă vine.
Aud prin preajma foșnet vag de rochii.
Dar ochii? Cine-o să-mi închidă ochii?
Dar ochii? Cine-o să-mi închidă ochii?
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Halucinații
Cerul nu e decât un uriaș iaz,
Mă plimbă pe apele lui corabia norilor.
Încotro mă întorc văd același obraz,
Aceiași ochi mirați, ca ai florilor.
Tu întinde-mi mâna, doar mâna,
Îți voi citi în miezul gândului.
N-ai mai putea să-mi purifici țărâna
Nici dac-ai da foc pământului.
Poate sunt sămânță de lotru,
Nici o stâncă nu mă strivește,
Dar la marginea marelui codru
Întunericul gras mă pândește.
Floarea-soarelui a crescut prea înaltă
Tot uitându-se mereu după soare.
Cârtițele uitate pe câmp
Și-au săpat singure, în pământ, închisoare.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Anii de fum (1944)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chloe
Mici coapsele, mici
Obrajii de lapte,
Dar sânii, smochine
Cu sfârcuri răscoapte.
Prea fragezi genunchii,
Dar buzele, struguri
De toamnă, - și ochii
Mirați, deschiși muguri.
Cum calcă desculță,
O ciută-n alunec.
Din urmă, din urmă,
Adânc o adulmec.
Prea candide mâini,
Dar de ce foc, ce jar!
Le prind, le desprind,
Le-am primit în dar.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Anii de fum (1944)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarba fiarelor
Iarbă a fiarelor, poezie.
Deschide-mi inima ei.
Noaptea înaltă și albăstrie
Și-a făcut din luceferi cercei.
Iarbă a fiarelor, rupe zăvoarele
Dintre dragostea veche și dragostea nouă,
Zorile îmi vor aduce soarele
Și lanurilor mele coapte rouă.
Adună, iarbă a fiarelor, adună,
Banii de aur din adâncu-mi coclit.
Amiaza se ridică și sună
Talgerul cerului învechit.
Ciută de munte, cu pașii tăi,
Iarba fiarelor vreau s-o ajung.
Dincolo de pădurea-n văpăi
Amurgul se prăvale prelung.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Zaharia Stancu despre stânci, adresa este: