Citate despre neodihnă
59 de citate despre neodihnă (inclusiv în versuri).
Căutări
În drum
spre soare,
ard ca o lumină
și-n raza lunii
mă găsesc
arzând,
îngemănând
dorul cu neodihna
din
căutările-mi
pe-acest pământ.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce lumini neodihnite ale morților slăvesc
Pământul din care ești universul românesc?
Ce gând sumbru-mi osândește vechiul meu hotar neșters,
Și ce patrie există fără niciun univers?...
catren de Ștefan Radu Mușat din poezia, Cântece de pâine nouă legănau acest pământ - Exercițiu de patriotism
Adăugat de Nicoleta Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
De veghe în al timpului turn
Stau rezemat cu spatele de al timpului turn
în care, necontenit, un clopot tot bate
spre neodihna mâinii care mă sprijină de aer
și a talpei ce oprește a lutului zbor,
ce zădărnicește marea universului roată
nu știe nimeni de când se-nvârtește
ca să țină odată-n căuș
strigătul de sete obosit de atâta urcuș ,
animal ce-și leapădă la fiecare pas haina
și la celălalt alta i se așterne în drum.
Neastâmpăratul licurici mă va pierde
printre vești de-ntuneric și de răcoare.
Paznicul luminii se apleacă peste zori,
strigă neodihna neînvinsului somn
care cu zmeul a stat milimetric la trântă...
Un alt stăpân tot caută prin vremi neodihniți sori
peste care, încă nimeni, nu s-a declarat domn.
poezie de Aurel Ștefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hristos a înviat
În noaptea cu lumini și neodihnă
O piatră de mormânt... s-a ridicat,
S-aducă-n suflet bucurii și tihnă,
Lumii vestind... Hristos a înviat.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeile regretă părul lor lung și neștiința anilor dintâi ai fetiței, mirarea din glasul curat pentru fiecare gând și neodihna victorioasă din tinerețea dusă.
I. Peltz în Foc în hanul cu tei
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neodihna tatălui meu
Când se-ntorcea de la câmp,
tatăl meu frământa între umeri
întunericul nopții,
partea de lună dăruită câmpiei
intra in ochii lui
fără aer și fără ciocârlii.
Tatăl meu își mutase casa în gânduri
și nu știa dacă pașii lui de aud
ori numai puii de lup
lângă roțile carului.
poezie de Marin Rada
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sinonimul creativității este lupta, noul, neodihna. Însă o a doua natură a omului este obișnuința care înseamnă liniște, comoditate, inactivitate. Oricine are dreptul să aleagă, nu-i așa?
citat din romanul Cel rătăcit de Aurelian Silvestru (aprilie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În oglindă
Se oglindește timpul în istorii,
Nămeți de stele veșnicii dizlocă,
Căci dincolo de vise iluzorii,
Meteoriții moartea o invocă.
Se nasc morminte-nfiorându-și tihna -
O cumpănă de vise și de plăgi...
A renăscut în suflet neodihna
Și-și strigă ne-mplinirea inorogi.
O altă eră-și cere întrupare
Erup vulcani cu sărutări de vis,
Se sting pe sâni poeme non-carnale
Când mări, perfecțiunea au atins.
Pe plaja nisipoasă a uitării,
Au eșuat balene, nave, bărci...
S-a hotărât întoarcerea acasă,
Dar, timpule, doar tu nu te întorci....
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram
eram femeia răscolind neodihna,
mutam pereții din loc
și-i atârnam de lună.
nu existau sensuri moarte
doar clipe pline de fluturi
culese fără migală din orice culoare
și-un rai plămădit din lumina din ochi.
te culegeam din iarba albastră,
imploram umbrele să te lase în pace.
m-au răpus cuvintele nespuse,
cămașa gri lipită de bandaje,
palmele neodihnite de fiecare zi,
detaliu plin cu neliniști, fără minuni,
golul născut din timpul spart,
treptele de ceară de sub tălpi.
exilul meu a evadat invers,
cu fluturii ce secretă nori
[...] Citește tot
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe mare
Singură, stau în bătaia vântului, pe puntea
Unei nave, care se tot ridică și tot coboară,
Beznă tulbure-n jur, apă sălbatică sub mine,
Biciuită de furtună, vâjâind în noaptea barbară.
Pământul e-încruntat, marea neprietenoasă,
Caut loc de-odihnă pe neodihnita mare;
Trebuie să lupt zi de zi, să mor luptând,
Cu o rană nevindecată-n suflet, temătoare.
poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunica Safta era văduvă de zece ani și împlinea în vara asta, la Sfântă-Maria-mare, șaptezeci și
cinci. Toată viața ei a fost o femeie înaltă, uscățivă, iute în mișcări, neodihnită la lucru, pornită spre
mânie repede, învolburată, dar îi trecea degrabă, se liniștea și izbucnea în râs.
Se mira toată lumea cum a putut rămâne așa de subțire și frumoasă, și acum, la bătrânețe, aducând în lume cinci copii: patru băieți și o fată. Altele, cu atâta prăsilă, se îngrașe, se lăbărțează, se urâțesc, se încrețesc la obraji, de nu le mai cunoști, când le-ai știut de fete.
Ei, iată, Safta a rămas tot mlădioasă și subțire, atâta doar că nu mai este așa de înaltă ca
odinioară.
Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Icoana
În vechea mânăstire, de timp încremenită,
Veghează o icoană ce are fața plânsă;
A lumii-mpărăteasă privește-nlăcrimată
Spre palida credință din ce în ce mai stinsă.
În neodihna mea găsesc la drum popas,
Aici în mânăstire, ating icoana veche,
Îngenunchez și vreau să mă agăț de cer,
Să caut frumuseți ce nu cunosc pereche.
O liniște mă prinde, lumina mă-nconjoară,
Împodobesc o rugă cu visurile mele,
Icoana mă priveste cu lacrimi în șiroaie,
Simt aripi lângă umăr ce se întind spre stele.
Am întrebat în gând icoana de ce plânge
Și chipu-nlăcrimat răspunsul mi l-a dat:
"Eu plâng de fericire că azi ești lângă mine
Și-n față la icoană te rogi îngenuncheat".
poezie de Mariana Dobrin (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veșnicie
Privește-mă o clipă-n efemerul
Zăpezilor din iernile trecute
Mai cantă-mă prin gânduri în silabe
Și uită-mă-n poeme neștiute
Atinge-mă tăcut prin nemurirea
Ce doarme în morminte liniștită
Trezește-mă la neodihna vie
Din praful vremii, veșnică iubită
Te voi urma pe mare în derivă
În naufragiul boțului de tină
Noi, două stele în înaltul zării
Pe cerul nopții candidă lumină
Privește-mă o clipă-n efemerul
Zăpezilor din iernile trecute
Te voi păstra în gânduri totdeauna
Plângându-te-n poeme neștiute
poezie de Andreea Nemerovschi
Adăugat de Andreea Nemerovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Făt-Frumos petrecu vreme uitată în Valea Plângerii, fără a prinde de veste, fiindcă rămăsese tot așa de tânăr, ca și când venise. Trecea prin pădure, fără să-l doară măcar capul. Se desfăta în palaturile cele aurite, trăia în pace și în liniște cu soția și cumnatele sale, se bucura de frumusețea florilor și de dulceața și curățenia aerului, ca un fericit. Ieșea adesea la vânătoare; dar, într-o zi, se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri; supărat, alergă după el și dete și cu a treia săgeată, cu care îl nemeri; dară nefericitul, în învălmășeală, nu băgase de seamă că, alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii. Luând iepurile, se întorcea acasă; când, ce să vezi d-ta? deodată îl apucă un dor de tată-său și de mumă-sa. Nu cuteză să spuie femeilor măiestre; dară ele îl cunoscură după întristarea și neodihna ce vedea într-însul.
Petre Ispirescu în Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochi ruginit
Mereu trebuie să-mi șterg
articulațiile somnului
de neodihnă.
Undeva, mama
plivește zarea de singurătate.
Doamne, nu mai amputa lumina!
Ochiul acesta imens,
de rugină,
este urna oarbă
în care trăim pentru moarte.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neliniștea, neodihna și epuizarea de timpuriu atât a ființei noastre active cât și a instrumentelor ei sunt semnele Naturii prin care ni se arată ca liniștea este fundamentul nostru adevărat și tulburarea - o boală a sufletului.
citat din Sri Aurobindo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaie înainte de răsăritul zorilor
Monoton țârâit difuz, în ore încercănate,
Se-abate peste somnul meu și-mi burnițează-n păr;
Aerul jilav mă-apasă, nu pot să mă apăr.
Sufletu-mi trudit se micșorează, ca în vechi palate,
Pustii, însinguratele regine alunecând spre moarte.
Orbit de neodihnă, devin conștient de-un adevăr:
Că aerul, împins de-aripi largi, m-apasă cumva-n răspăr
Și parcă de-un miros greu de flori celulele mi-s saturate.
Zac în propria inimă. Asemeni unor mâini, ochii
Se-agață de perna udă. Zorii zilei de-acum
Sfâșie în bucăți de pe pieptu-i umed bluza nopții,
Cu-ochi de plumb, ei se lățesc peste pajiște și peste drum,
Privind încruntați printre perdele în urma-le stropii
Șiroiesc ca de pe un înotător. Moartea-și culege morții!
poezie clasică de F. Scott Fitzgerald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Leagănul
Doamnei Eugenia Brediceanu
Eram așa de obosit
și sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.
Pe dealuri zorile își deschideau pleoapele
și ochii înroșiți de neodihnă.
Pierdut - m-am întrebat:
Soare,
cum mai simți nebuna bucurie
de-a răsări?
Și-n dimineața-aceea fără somn
cum colindam cu pași de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păianjenii-și țeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din Pașii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la neodihnă, dar cu o relevanță mică.
Ce semeni vei culege
Nimic nu odihnește un om neodihnit
Decât liniștea dată dintr-un al său sfârșit
Finalul consacrat trăirilor-carton
Și începutul vieții la un nou amvon.
În amurg cresc lacrimi, când cerul se închide
Gândurile fug și se ascund în noi,
Se lansează-n hore mândriile sordide
Suntem așa avuți, dar atât de goi!
S-au retras savanții să studieze vântul,
Ce nu-l pot vedea, sau ști cum s-a născut
Acest soi de oameni își sapă adânc mormântul,
De crezi doar ce vezi, vei rămâne lut.
Un capăt mic de țară așteaptă să te-ntorci,
Căci vasele de lut ascund comori eterne;
Nu-ți feri auzul când te strigă voci
Și nu-ți fie teamă să vezi doar printre gene.
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au murit poeții
Vouă, celor morți, arși, împușcați,
Vouă vă scriu, colegi din tinerețe.
Un torent de pământ se prăbuși peste voi
și freamătă - cu freamăt de plante.
E tăcere, nemișcare și gol
Vârtejuri de pământ, pe jumătate stinse -
Unde este durerea - gurilor moarte
cuvintele să nu le lipsească -
Iată, deasupra, înalt, în trunchiuri
din voi crescute freamătă nopți și vânturi,
pentru gurile pline de pământ și var
în zadar căutați cuvinte -
E târziu, prea târziu pentru încătușate mâini
prin neodihnite furtuni, nopțile să le sfarme.
În zadar pe cei vii îi chemați
cu plânsetul și vaietul vântului.
[...] Citește tot
poezie de Tadeusz Borowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre neodihnă, adresa este: