Emil Cioran despre singurătate

Extazul, în primele lui avânturi, îşi creează un peisaj divin, o idealitate pastorală, ridicată în acorduri mistice; dezgustul eleatic al acediei desfigurează peisajul până la fantomal şi, răpind orice sevă firii, introduce o fadoare în existenţă, din exces metafizic. O plictiseală plină de venin, pe care numai blestemul nostru de muritori fără har o mai poate înţelege. Acedia modernă nu mai este singurătatea mânăstirească – deşi fiecare purtăm o mânăstire în suflet -, ci vidul şi spaima de ineficienţa unui Dumnezeu părăginit.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie cu un absent, scrisoarea este un eveniment major al singurătăţii. Adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondenţă decât în opera sa. Cel mai adesea, opera este o mască. În cărţile sale, Nietzsche joacă un rol, se... erijează în judecător sau profet, îşi atacă prietenii şi duşmanii şi se plasează - orgolios - în centrul viitorului. În schimb, în scrisori se plânge, e nenorocit, abandonat, bolnav, amărât, e tocmai contrariul a ceea ce se vede în necruţătoarele sale verdicte şi imprecaţii, adevarată însumare de diatribe.

Emil Cioran în Scrisori către cei de-acasă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abstinenţa voluntară sau forţată, proiectând individul - în acelaşi timp - mai sus şi mai jos de Specie, face din el un amestec de sfânt şi imbecil care ne pune pe gânduri şi ne consternează. De aici - ura echivocă pe care o simţim faţă de călugări, ca de altfel faţă de orice bărbat care a renunţat la femeie, care a renunţat să fie ca noi. Nu-i vom ierta niciodată singurătatea: ea ne umileşte şi ne dezgustă, ne sfidează. Ciudată superioritate a beteşugurilor!

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tot ce ţi-a oferit viaţa ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poţi trăi nimc fiindcă nu mai ai ce. Chiar dacă n-ai străbătut în toate direcţiile acestei trăiri este suficient să le fi dus la limită pe principalele. Şi când simţi că mori de singurătate, de disperare sau de iubire, celelalte împlinesc acest cortegiu infinit dureros. Sentimentul că nu mai poţi trăi după astfel de vârtejuri rezultă şi din faptul unei consumări pe un plan interior. Flăcările vieţii ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieşi.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-ai simţit tăria în negaţii? Nu te-a cutremurat încordarea din încheieturile fiinţei? Nu te-au ars rănile mele de mi-ai prevestit sfârşitul? Oare n-ai ştiut că prin tine am fost tare, că tu mi-ai fost piedica în avântul spre nimic? De ce-mi şopteşti de despărţiri, când m-am legat prin tăriile tale de aparenţele firii? Nu ţi-am cerut îndurare, ci forţă în blestem şi fulgere în deznădejde. Şi nu m-ai învăţat tu ca dispreţul meu să aibă întinderea iubirii? Dispreţ din depărtări este legea ta, singurătate, dispreţul culmilor, al culmilor ridicate de iubirea ta. Căci o lume trebuie să fi clădit cu iubirea, ca să poţi privi de sus spre ea.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate momentele acelea când viaţa tace, ca să-ţi auzi singurătatea... În Paris, ca şi într-un cătun îndepărtat, timpul se retrage, se înghemuieşte într-un colţ al conştiintei şi rămâi cu tine însuţi, cu umbrele şi luminile tale. Sufletul s-a izolat şi în zvârcoliri nedefinite se ridică la suprafaţa ta, ca un cadavru pescuit în adâncimi. Şi atunci îţi dai seama că mai există şi alt sens al pierderii sufletului
decât cel biblic.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor (1994)
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemenea unui castel scoţian pare viaţa, de câte ori găseşti obiecţii împotriva Creatorului. Fiecare din ele măreşte singurătatea şi reduc pe Dumnezeu la formele absurde. Dar despre el nu se poate gândi decât unde paradoxul se neagă pe sine în absurditate...

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!