Daniel Vişan-Dimitriu despre Soare

Străluciri de dor

Când marea va veni la tine
Şi-ţi va depune la picioare
Un val, în răsărit de soare,
Primeşte-l, lasă-l să te-aline!

Iar tu... oferă-i mângâiere,
Căci e un dor cu trupul val
Pornit spre cel mai bun final
Al vieţii sale efemere:

Îţi va atinge trupul moale
Şi-ţi va aduce-n gând un chip
Apoi, în marea de nisip,
Se va-nchina iubirii tale

Trecând pe căile celeşti,
În urma stelelor ce mor
Cu străluciri în urma lor
Ca nişte doruri pământeşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul norilor sus-puşi

Pe cer e greu: tronează norii
şi-s regi deplini în asfinţit,
plutind pe visuri iluzorii
de-o zi, de-o viaţă, de-un sfârşit.

Avizi de raze-ntârziate,
n-au niciun tron - doar umbre au
şi voci dogite, înfundate,
în guri ce iau, în guri ce dau.

Ei vor apusul să le fie
apologie în cuvânt
şi nicidecum o poezie
lor, celor temători de vânt.

Şi toacă razele de Soare,
şi toacă razele de-apus,
cu gura lor, în gura mare
ce urlă cu... nimic de spus.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteci însorite

Potecile noastre-ntr-o zi
au fost observate de Soare,
iar el, pentru-a lui desfătare,
cu raze-a-nceput a glumi:

Pe-a mea s-a distrat şi-a trimis
o rază mai rară prin lume,
căci e Fericirea ca nume
şi multe, atunci, mi-a promis.

Pe-a ei a trimis dar divin:
Iubirea, cu tot ce înseamnă,
cu tot ce doar ea te îndeamnă,
plăcere şi dor şi suspin.

Iar noi le-am primit încântaţi
la capătul unde se-mbină
potecile-n ziua senină,
cu raze de Soare-alintaţi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii din apus

De vrei să pleci, te du! Nu mă opun.
Luminii, să rămână, cum aş putea să-i spun?
Un suflet să se-ntoarcă? Degeaba l-aş ruga:
Nu ştie ce e plânsul, îşi vede calea sa.

Îl ştiu, îl simt şi-l înţeleg când tace:
Nu-i place, cu iubirea, să se joace

Cum aş putea, când Soarele apune,
Din roua dimineţii, să-i pot spune:
"Întoarce-te cât nu eşti prea departe!
E doar o noapte care ne desparte"?

Cum aş putea? E, oare, prea târziu
Să-mi luminezi apusul? Eu... nu ştiu!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopţii
în zorii ascunşi la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopţii.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi îşi poartă norocul.

Priveşte, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
şi-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viaţă,
spre noul din care învaţă
că este o biată insectă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de albă

Tu-mi înfloriseşi într-un gând,
Eu ţi-ncolţisem în priviri,
Şi ai zâmbit spre soare, când
Mă îndreptam spre noi iubiri.

Erai atât de albă, tu,
Şi la-nceputul vieţii eu,
Încât n-am îndrăznit un "Nu!"
Zărindu-te în drumul meu

În zbor, priveam cum, din pământ,
Se înălţau spre soare mii
De flori, în adieri de vânt
Şi-n cântece de ciocârlii.

Un fulg plutind prin ceruri, eu,
Iar tu... frumoasa dintr-un lan.
De ce m-ai rupt din zborul meu
C-un alb atât de diafan?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul de roşu

Eu am ales o floare şi nu este
nici floarea ce te-mpiedică-a uita
nici una care creşte sus, pe creste
sau care peste ape-ar vrea să stea.

Nu e aceea care se desface
în suflete de plante, ca un duh
ce vrea cu vântul verii să se joace
în zborul lui vremelnic, prin văzduh.

Ce am ales îmi râde-acum în soare
şi mă priveşte, parcă, într-un fel
în care niciodat' o altă floare
nu m-a privit, aşa cum face el.

Eu am demult în inimă un fir
atât de plin de... roşu-trandafir.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul muntelui

Când ceţurile toamnei se ridică
Şi soarele pătrunde prin fereşti,
Tu te ridici, desculţă,-aşa cum eşti,
Iar trupul tău visarea mi-o complică:

Prin ochii-ntredeschişi, lumina zilei
Îmi schimbă doar decorul ce, în vis,
Era ceva mai vag, mai imprecis,
Pierdut, cumva, în spatele idilei.

Căci te visam zeiţa vieţii mele,
Şi numai braţele-mi ţi-erau veşmânt
Pe malul unui lac ferit de vânt,
Sau, poate,-al unui râu, sau printre stele,

Căci nu mai ştiu să-ţi spun ce e decorul
Din visu'-n care,-atât de înfocat,
Te-am învelit în dulce sărutat
Şi m-ai crezut, în noapte, Creatorul.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul din zări

Voi, zări îndepărtate şi ascunse
în orizonturi ce n-au fost nicicând
atinse ori uitate printr-un gând,
lăsaţi-vă de dorul meu pătrunse!

Deschideţi o fereastră către Soare
şi nu mai tindeţi către infinit,
spre stele şi spre tot ce v-a minţit
c-aveţi în voi iubire ce nu moare!

Eu vă străbat în zboru-mi vijelie
şi vă întreb, privindu-vă surprins:
-Aceleaşi, sunteţi? – zările ce, mie,
îmi acordau sărutul necuprins?

-Nu eşti decât un vânt în acalmie!
Ai fost o adiere ce s-a stins.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări rătăcite

Era, în aer, o chemare nouă,
Iar sângele-a răspuns, a fremătat,
Şi zborul lor, pornit neaşteptat,
Le-a înălţat spre ceruri pe-amândouă.

Zburau alături peste-o lume care
Abia se mai zărea de peste nori,
Se mai strigau discret când, uneori,
Nu se vedeau pe-a cerului cărare.

A fost ca într-un vis, când o furtună
I-a abătut din liniştitul zbor,
I-a despărţit şi-a vrut să îi răpună.

În drumul devenit rătăcitor,
Sub soare sau sub razele de lună,
S-au îndreptat, stingher, spre cuibul lor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Re-boot

E un program, nu prea mai merge
Şi, poate, se rezolvă c-un restart,
Căci o bootare-i început, e start,
Iar dacă nu va merge, îl voi şterge.

Sistemul a pornit de-acum o viaţă,
Programul... mai târziu s-a încărcat,
Şi-a fost frumos, a fost cum am visat,
Cu soare, câţiva nori, puţină ceaţă,

Dar, pe total, a fost o bucurie
Şi sper să meargă, trebuie-ncercat,
Căci să îl şterg ar fi o nebunie.

Voi încerca, sistemul meu să fie
Aşa cum eu mă ştiu de altădat',
Căci e iubirea ce am de salvat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

De-ai şti, iubita mea, ce tare plouă,
şi cum se ceartă norii-acolo, sus,
ai face, ca şi mine, tot ce nouă
ne place: s-o privim. Nimic în plus!

Am sta, la adăpostul, casei noastre
şi-am urmări cum stropii se iubesc,
în ropote şi-mbrăţişări măiastre,
cu florile ce par că le zâmbesc.

Mi-aş răsfăţa privirile cu tine,
şi te-aş apropia de pieptul meu
să-ţi simt sărutul buzelor divine
şi să ne pierdem într-un curcubeu.

Să ştii, iubita mea, când plouă tare,
Eu am, în suflet, raza mea de soare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu din lacrimi

Îmi doresc, prin gânduri, răbufnirea ploii,
Să mai spăl tristeţea-n picurii din ea
Şi mă rog să fie stropii grei eroii
Care-o-ndepărtează din privirea mea.

Mă cuprinde toamna-n braţe de rugină
Şi îmi umple ochii-al frunzelor mormânt,
Sufletu-mi umbreşte norul ce se-anină
De un cer prea negru şi lipsit de vânt.

Îmi ridic privirea într-o rugă mută:
"Hai, deschide calea noilor dorinţi
Şi, o zi ca asta, tristă, abătută,
Schimb-o cu crăiasa zilelor cuminţi!"

Cerul se încruntă, însă, brusc, zâmbeşte
Şi desface norul într-o ploaie gri
Care se răsfiră, suflul ei pluteşte
Printre stropi, nu lacrimi, veseli, mii şi mii.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua cerului albastru

Un cer plângea, odată, în albastru,
sub pleoapa-ntunecată de un nor
purtând un gând trufaş, necruţător,
şi un mesaj ce anunţa dezastru.

I s-ar fi scurs albastrul tot în mare
de n-ar fi fost, departe-n incolor,
o stea ce strălucea, privind cu dor
şi c-o lumină ce-amintea de Soare.

Şi-a strecurat prin nor şi gând o rază
ce a pătruns cu dragoste, intens,
în cerul devenit un gol imens.

I-a readus albastrul, îl veghează,
i-a dat culoare, noaptea-i luminează,
iar totul are-acum, la cer, un sens.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul secundelor

E-o lume stranie, apăsătoare,
în vechiul meu bârlog din loc sălbatic,
săpat în trupul moale, roşiatic,
al unui deal, ascuns de vânt şi soare.

E bine camuflat, ferit privirii,
e-al meu şi-l folosesc atunci când viaţa
mă-ndeamnă liniştei să-i gust dulceaţa,
să simt din plin puterea-nchipuirii.

Privesc în gol prn liniştea ce doare,
în lumea fără "like"-uri sau "alo!",
în care orice zi e sărbătoare.

Când pleoapele-mi se mişcă-n tremolo,
secundele din anul care moare
îmi bubuie-n urechi: "Aho, aho!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii amintirilor

E-acelaşi loc. Ce faci, te-ntorci, acum?
Nu, nu-i acelaşi! Iarăşi mi se pare
c-apusul este răsărit de soare
iar paşii tăi se-aud pe vechiul drum.

Am şi uitat de ce-ai plecat, dar ştiu
cum mergi şi cum respiri, îţi ştiu privirea,
deşi ţi-am şters, adesea, amintirea
din sufletul ce-a devenit pustiu.

Nu-s paşii tăi şi, sigur, îi confund.
Sunt alţii, mult mai siguri, hotărâţi,
ce visurilor mele corespund.

Nu poţi fi tu, nu-s paşii coborâţi
din lumea-n care nu pot să pătrund.
Încerc, prin amintiri, să te ascund.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi de Paşte

Îţi aminteşti, iubito, de plimbarea
Pe care am făcut-o-n zi de Paşte?
Emoţia, privirea, sărutarea...
N-a fost frumos, iubito? Recunoaşte!

A fost o zi senină, iar natura,
Era ca într-o zi de sărbătoare,
Şi începuse, parcă, aventura
Renaşterii sub razele de Soare.

Îmi amintesc şi-acum de ziua-ceea,
De ochii tăi, de zâmbet, de cuvinte
Şoptite blând, în mersul pe aleea
Ce ne-aşternea petale înainte,

Şi am ştiut atunci că se va naşte
O legătură clară,-o căsnicie
În care vom serba zile de Paşte
Atât cât viaţa noastră o să fie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de albastru

Ţi-e dor de albastru, de soare, de noi,
de primul sărut şi de altele-apoi,
de nopţile-n care sub lună-am dansat,
de tot ce-mpreună, un timp, am visat.

Ai vrea, uneori, să întorci din trecut
chiar zilele reci dintr-un timp ce-a durut,
dar care n-a fost niciodată urât,
sub cerul mai trist, uneori mohorât.

Întoarce-ţi privirea spre cerul senin
şi-alege din gânduri cuvinte de-alin
sau, dacă-i furtună şi totu'-i un val,
întinde-ţi, deasupra, albastrul tău voal

Şi fă ca, de dragul a tot ce a fost,
să-ţi fie seninul etern adăpost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare cu ţepi

- Iubito, hopa sus! Priveşte! Ce apus!
- Ce muşte, ce bondari! Şi... n-am nici ochelari!

- Aruncă o privire, tu, marea mea iubire!
- Aş arunca, mai bine, tot praful de pe mine!
- Hai, suntem în natură, doar dăm şi noi o tură!
- Ce minte creaţă ai! Vrei să mă-nţep c-un pai?
- Aici aş vrea să fim, o viaţă să trăim!

- Ooooo, ţi-ai făcut un plan! Tu singur. Mitocan!
Ţăran! N-ai nici Merţan! Speram, acum un an,
Că o să-mi fie bine prin alte ţări străine,
Să fiu şi eu ferice. Acolo, nu prin spice
Şi nu mai vreu s-amân. Adio, nu rămân!

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de iubire

Privirea ta ţi-a însoţit suflarea
cu care mă înalţ şi-acum spre cer
în bucuria vântului când marea
o mângâie cu aripi din eter.

Erau în ea scântei mângâietoare,
era căldură şi era ceva
ce mă făcea să cred că nu din Soare,
din ei venea lumina ce-mi purta

Întregul zbor spre locuri neştiute,
cu bucurii simţite doar în vis,
prin universuri noi, nestrăbătute,
cu străluciri ce nimeni n-a descris.

Iubita mea, un fir de păpădie
e, sigur, mult mai greu de ce simt eu
acum, când am aflat că mi-ai dat mie
iubirea ta. Mă va-nălţa mereu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!