Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Daniel Vișan-Dimitriu despre Soare

Textele de mai jos conțin referiri la Soare, dar cu o relevanță mică.

Daniel Vișan-Dimitriu

Străluciri de dor

Când marea va veni la tine
Și-ți va depune la picioare
Un val, în răsărit de soare,
Primește-l, lasă-l să te-aline!

Iar tu... oferă-i mângâiere,
Căci e un dor cu trupul val
Pornit spre cel mai bun final
Al vieții sale efemere:

Îți va atinge trupul moale
Și-ți va aduce-n gând un chip
Apoi, în marea de nisip,
Se va-nchina iubirii tale

Trecând pe căile celești,
În urma stelelor ce mor
Cu străluciri în urma lor
Ca niște doruri pământești.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Nimicul norilor sus-puși

Pe cer e greu: tronează norii
și-s regi deplini în asfințit,
plutind pe visuri iluzorii
de-o zi, de-o viață, de-un sfârșit.

Avizi de raze-ntârziate,
n-au niciun tron - doar umbre au
și voci dogite, înfundate,
în guri ce iau, în guri ce dau.

Ei vor apusul să le fie
apologie în cuvânt
și nicidecum o poezie
lor, celor temători de vânt.

Și toacă razele de Soare,
și toacă razele de-apus,
cu gura lor, în gura mare
ce urlă cu... nimic de spus.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Poteci însorite

Potecile noastre-ntr-o zi
au fost observate de Soare,
iar el, pentru-a lui desfătare,
cu raze-a-nceput a glumi:

Pe-a mea s-a distrat și-a trimis
o rază mai rară prin lume,
căci e Fericirea ca nume
și multe, atunci, mi-a promis.

Pe-a ei a trimis dar divin:
Iubirea, cu tot ce înseamnă,
cu tot ce doar ea te îndeamnă,
plăcere și dor și suspin.

Iar noi le-am primit încântați
la capătul unde se-mbină
potecile-n ziua senină,
cu raze de Soare-alintați.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Zorii din apus

De vrei să pleci, te du! Nu mă opun.
Luminii, să rămână, cum aș putea să-i spun?
Un suflet să se-ntoarcă? Degeaba l-aș ruga:
Nu știe ce e plânsul, își vede calea sa.

Îl știu, îl simt și-l înțeleg când tace:
Nu-i place, cu iubirea, să se joace

Cum aș putea, când Soarele apune,
Din roua dimineții, să-i pot spune:
"Întoarce-te cât nu ești prea departe!
E doar o noapte care ne desparte"?

Cum aș putea? E, oare, prea târziu
Să-mi luminezi apusul? Eu... nu știu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopții
în zorii ascunși la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopții.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi își poartă norocul.

Privește, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
și-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viață,
spre noul din care învață
că este o biată insectă.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Atât de albă

Tu-mi înfloriseși într-un gând,
Eu ți-ncolțisem în priviri,
Și ai zâmbit spre soare, când
Mă îndreptam spre noi iubiri.

Erai atât de albă, tu,
Și la-nceputul vieții eu,
Încât n-am îndrăznit un "Nu!"
Zărindu-te în drumul meu

În zbor, priveam cum, din pământ,
Se înălțau spre soare mii
De flori, în adieri de vânt
Și-n cântece de ciocârlii.

Un fulg plutind prin ceruri, eu,
Iar tu... frumoasa dintr-un lan.
De ce m-ai rupt din zborul meu
C-un alb atât de diafan?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Firul de roșu

Eu am ales o floare și nu este
nici floarea ce te-mpiedică-a uita
nici una care crește sus, pe creste
sau care peste ape-ar vrea să stea.

Nu e aceea care se desface
în suflete de plante, ca un duh
ce vrea cu vântul verii să se joace
în zborul lui vremelnic, prin văzduh.

Ce am ales îmi râde-acum în soare
și mă privește, parcă, într-un fel
în care niciodat' o altă floare
nu m-a privit, așa cum face el.

Eu am demult în inimă un fir
atât de plin de... roșu-trandafir.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Strigătul muntelui

Când cețurile toamnei se ridică
Și soarele pătrunde prin ferești,
Tu te ridici, desculță,-așa cum ești,
Iar trupul tău visarea mi-o complică:

Prin ochii-ntredeschiși, lumina zilei
Îmi schimbă doar decorul ce, în vis,
Era ceva mai vag, mai imprecis,
Pierdut, cumva, în spatele idilei.

Căci te visam zeița vieții mele,
Și numai brațele-mi ți-erau veșmânt
Pe malul unui lac ferit de vânt,
Sau, poate,-al unui râu, sau printre stele,

Căci nu mai știu să-ți spun ce e decorul
Din visu'-n care,-atât de înfocat,
Te-am învelit în dulce sărutat
Și m-ai crezut, în noapte, Creatorul.

[...] Citește tot

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Vântul din zări

Voi, zări îndepărtate și ascunse
în orizonturi ce n-au fost nicicând
atinse ori uitate printr-un gând,
lăsați-vă de dorul meu pătrunse!

Deschideți o fereastră către Soare
și nu mai tindeți către infinit,
spre stele și spre tot ce v-a mințit
c-aveți în voi iubire ce nu moare!

Eu vă străbat în zboru-mi vijelie
și vă întreb, privindu-vă surprins:
-Aceleași, sunteți? – zările ce, mie,
îmi acordau sărutul necuprins?

-Nu ești decât un vânt în acalmie!
Ai fost o adiere ce s-a stins.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Păsări rătăcite

Era, în aer, o chemare nouă,
Iar sângele-a răspuns, a fremătat,
Și zborul lor, pornit neașteptat,
Le-a înălțat spre ceruri pe-amândouă.

Zburau alături peste-o lume care
Abia se mai zărea de peste nori,
Se mai strigau discret când, uneori,
Nu se vedeau pe-a cerului cărare.

A fost ca într-un vis, când o furtună
I-a abătut din liniștitul zbor,
I-a despărțit și-a vrut să îi răpună.

În drumul devenit rătăcitor,
Sub soare sau sub razele de lună,
S-au îndreptat, stingher, spre cuibul lor.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Re-boot

E un program, nu prea mai merge
Și, poate, se rezolvă c-un restart,
Căci o bootare-i început, e start,
Iar dacă nu va merge, îl voi șterge.

Sistemul a pornit de-acum o viață,
Programul... mai târziu s-a încărcat,
Și-a fost frumos, a fost cum am visat,
Cu soare, câțiva nori, puțină ceață,

Dar, pe total, a fost o bucurie
Și sper să meargă, trebuie-ncercat,
Căci să îl șterg ar fi o nebunie.

Voi încerca, sistemul meu să fie
Așa cum eu mă știu de altădat',
Căci e iubirea ce am de salvat.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ploaia

De-ai ști, iubita mea, ce tare plouă,
și cum se ceartă norii-acolo, sus,
ai face, ca și mine, tot ce nouă
ne place: s-o privim. Nimic în plus!

Am sta, la adăpostul, casei noastre
și-am urmări cum stropii se iubesc,
în ropote și-mbrățișări măiastre,
cu florile ce par că le zâmbesc.

Mi-aș răsfăța privirile cu tine,
și te-aș apropia de pieptul meu
să-ți simt sărutul buzelor divine
și să ne pierdem într-un curcubeu.

Să știi, iubita mea, când plouă tare,
Eu am, în suflet, raza mea de soare.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Visul meu din lacrimi

Îmi doresc, prin gânduri, răbufnirea ploii,
Să mai spăl tristețea-n picurii din ea
Și mă rog să fie stropii grei eroii
Care-o-ndepărtează din privirea mea.

Mă cuprinde toamna-n brațe de rugină
Și îmi umple ochii-al frunzelor mormânt,
Sufletu-mi umbrește norul ce se-anină
De un cer prea negru și lipsit de vânt.

Îmi ridic privirea într-o rugă mută:
"Hai, deschide calea noilor dorinți
Și, o zi ca asta, tristă, abătută,
Schimb-o cu crăiasa zilelor cuminți!"

Cerul se încruntă, însă, brusc, zâmbește
Și desface norul într-o ploaie gri
Care se răsfiră, suflul ei plutește
Printre stropi, nu lacrimi, veseli, mii și mii.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Steaua cerului albastru

Un cer plângea, odată, în albastru,
sub pleoapa-ntunecată de un nor
purtând un gând trufaș, necruțător,
și un mesaj ce anunța dezastru.

I s-ar fi scurs albastrul tot în mare
de n-ar fi fost, departe-n incolor,
o stea ce strălucea, privind cu dor
și c-o lumină ce-amintea de Soare.

Și-a strecurat prin nor și gând o rază
ce a pătruns cu dragoste, intens,
în cerul devenit un gol imens.

I-a readus albastrul, îl veghează,
i-a dat culoare, noaptea-i luminează,
iar totul are-acum, la cer, un sens.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Colindul secundelor

E-o lume stranie, apăsătoare,
în vechiul meu bârlog din loc sălbatic,
săpat în trupul moale, roșiatic,
al unui deal, ascuns de vânt și soare.

E bine camuflat, ferit privirii,
e-al meu și-l folosesc atunci când viața
mă-ndeamnă liniștei să-i gust dulceața,
să simt din plin puterea-nchipuirii.

Privesc în gol prn liniștea ce doare,
în lumea fără "like"-uri sau "alo!",
în care orice zi e sărbătoare.

Când pleoapele-mi se mișcă-n tremolo,
secundele din anul care moare
îmi bubuie-n urechi: "Aho, aho!"

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Pașii amintirilor

E-același loc. Ce faci, te-ntorci, acum?
Nu, nu-i același! Iarăși mi se pare
c-apusul este răsărit de soare
iar pașii tăi se-aud pe vechiul drum.

Am și uitat de ce-ai plecat, dar știu
cum mergi și cum respiri, îți știu privirea,
deși ți-am șters, adesea, amintirea
din sufletul ce-a devenit pustiu.

Nu-s pașii tăi și, sigur, îi confund.
Sunt alții, mult mai siguri, hotărâți,
ce visurilor mele corespund.

Nu poți fi tu, nu-s pașii coborâți
din lumea-n care nu pot să pătrund.
Încerc, prin amintiri, să te ascund.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

O zi de Paște

Îți amintești, iubito, de plimbarea
Pe care am făcut-o-n zi de Paște?
Emoția, privirea, sărutarea...
N-a fost frumos, iubito? Recunoaște!

A fost o zi senină, iar natura,
Era ca într-o zi de sărbătoare,
Și începuse, parcă, aventura
Renașterii sub razele de Soare.

Îmi amintesc și-acum de ziua-ceea,
De ochii tăi, de zâmbet, de cuvinte
Șoptite blând, în mersul pe aleea
Ce ne-așternea petale înainte,

Și am știut atunci că se va naște
O legătură clară,-o căsnicie
În care vom serba zile de Paște
Atât cât viața noastră o să fie.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Dor de albastru

Ți-e dor de albastru, de soare, de noi,
de primul sărut și de altele-apoi,
de nopțile-n care sub lună-am dansat,
de tot ce-mpreună, un timp, am visat.

Ai vrea, uneori, să întorci din trecut
chiar zilele reci dintr-un timp ce-a durut,
dar care n-a fost niciodată urât,
sub cerul mai trist, uneori mohorât.

Întoarce-ți privirea spre cerul senin
și-alege din gânduri cuvinte de-alin
sau, dacă-i furtună și totu'-i un val,
întinde-ți, deasupra, albastrul tău voal

Și fă ca, de dragul a tot ce a fost,
să-ți fie seninul etern adăpost.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Soare cu țepi

- Iubito, hopa sus! Privește! Ce apus!
- Ce muște, ce bondari! Și... n-am nici ochelari!

- Aruncă o privire, tu, marea mea iubire!
- Aș arunca, mai bine, tot praful de pe mine!
- Hai, suntem în natură, doar dăm și noi o tură!
- Ce minte creață ai! Vrei să mă-nțep c-un pai?
- Aici aș vrea să fim, o viață să trăim!

- Ooooo, ți-ai făcut un plan! Tu singur. Mitocan!
Țăran! N-ai nici Merțan! Speram, acum un an,
Că o să-mi fie bine prin alte țări străine,
Să fiu și eu ferice. Acolo, nu prin spice
Și nu mai vreu s-amân. Adio, nu rămân!

poezie satirică de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Fulg de iubire

Privirea ta ți-a însoțit suflarea
cu care mă înalț și-acum spre cer
în bucuria vântului când marea
o mângâie cu aripi din eter.

Erau în ea scântei mângâietoare,
era căldură și era ceva
ce mă făcea să cred că nu din Soare,
din ei venea lumina ce-mi purta

Întregul zbor spre locuri neștiute,
cu bucurii simțite doar în vis,
prin universuri noi, nestrăbătute,
cu străluciri ce nimeni n-a descris.

Iubita mea, un fir de păpădie
e, sigur, mult mai greu de ce simt eu
acum, când am aflat că mi-ai dat mie
iubirea ta. Mă va-nălța mereu.

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Daniel Vișan-Dimitriu despre Soare, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info