Iulia Mirancea despre viaţă

Lasă-mi în suflet iubirea

Iubito, lumina mea toată ţi-o dau;
dar, de nu mă vrei pentru tine,
lasă-mi doar ochii în inima ta,
să-ţi privească de-aproape urcuşul
şi în vioriul zorilor tale
să-şi plece pleoapele-ncet,
credincioşiei...

Copilă, fiinţa-mi trăieşte în tine
întreagă-n întreg; dar,
dacă inima-ţi n-are trebuinţă de ea,
lasă-mi surâsul în zâmbetul tău
să-ţi presare cu crini răsăritul
şi sub rozaliul primăverilor tale
să-şi curme visu-i târziu,
resemnării...

Divino, zâmbirea mea-i doar
pentru tine; dar,
fiindcă zâmbetul tău n-o mai cere,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (30 octombrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ta, domnule! Şi te iubesc! (dar de Anul Nou)

Eu sunt femeia ta,
pe care Dumnezeu ţi-a dat-o în dar,
atunci când te-a alcătuit din iubire
şi n-a vrut să fii singur!
De aceea, sunt cu tine, de când îţi dau viaţă
şi până când îţi desăvârşeşti menirea pe Pământ
şi te întorci la El!
Eu sunt iubirea ta,
atunci când, pe trupu-mi plăpând,
îţi încolăceşti braţele fierbinţi,
iar eu te învălui în dăruire
şi mă pierd în dragostea ta;
când te preţuiesc şi mă topesc de dorul tău;
când mă chemi lângă tine!
Eu sunt minunea ta şi, fiindcă Tatăl
din coasta ta m-a alcătuit,
tu te rezideşti în mine în fiece clipă
iar eu te zămislesc de milioane de ori
în durere şi resemnare; în speranţă;
în iubire şi crez!

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de orhidee pentru Sir (dedicaţie exclusivă)

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum arăţi,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din faţă!
Ai ten măsliniu, ţi-e albă, galbenă pielea...
Ce stea porţi în ochi şi-n cununa din Tine...!
Nu ştiu cum priveşti, suspini, dăruieşti, cum zâmbeşti...
Căci Tu îmi apari doar în plâns... şi-n speranţă!

Dar, oricum eşti, întristat ori de viaţă zburdând,
Vino la mine...! Eu scriu azi... pentru Tine!

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum vorbeşti...
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc...
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine...!
Nu ştiu, cum te bucuri, ce dăruieşti, cât primeşti...!
De ţi-e sufletul frânt, ori plină ţi-e viaţa...
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept...
Te resemnezi în puţin sau poate... vrei Tot!

Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ţinti,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

România există, fiindcă eu o iubesc

România există şi e locul
unde eu am primit dreptul la viaţă!
E locul unde eu pot să mă încred în tine
să mă fac iubită de tine şi să te iubesc!
Rămânia eşti tu, iubitule,
când mă chemi, fiindcă ai nevoie de mine,
când mă aperi şi mă strângi la piept!
România eşti tu, prieten drag
şi tu, semen al meu,
care nu-mi dai voie să greşesc,
fiindcă îţi pasă de mine dar totuşi,
mă accepţi aşa cum sunt, fiindcă mă iubeşti!
România eşti tu, necunoscutule
pe care nu te-am văzut încă dar,
eşti în inma mea şi, ştiu sigur,
că şi eu contez pentru tine!
România eşti tu, pruncuţule frumos,
de-aici, de la sânul meu cald,
ocrotitor şi bun,
căci surâsul şi gânguritul tău

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (3 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu nu instituie, niciodată, pedepse pentru propria creaţie -omul-, indiferent cât de mult l-ar supăra! Poate, oare, un tată să-şi decompenseze proprii fii? Impasurile prin care trecem uneori (suferinţe sufleteşti sau trupeşti), sunt consecinţele iminente ale nerespectării regulilor elementare de viaţă!

aforism de Iulia Mirancea (21 noiembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă cu tine (pentru iubitul meu soţ)

Iubitule
ia-mă cu tine şi
du-mă la capătul lumii
dar... lasă-mă acolo...!
Lasă-mă să mă dezintegrez
fiindcă, la prânz
ţi-am azvârlit iubirea,
cu tipsie cu tot...;
să mă asfixiez, căci, la cină,
am vărsat cupa cu ozon,
părtinită de tine...;
să mă topesc de dor, pentru că,
deunăzi te-am părăsit o clipă...!
Du-mă dincolo de apă,
de lumină, de viaţă şi,
fiindcă ieri am scăpat stropul de rouă
de pe buzele tale,
astâmpără-mi setea cu pelin...
cu absint...
sau cu... lacrimile

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (12 februarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât cer am strâns...?...

A mai trecut un an din viaţa noastră...
S-a mai topit un pas către zenit
Am mai pierdut un Timp şi, cine ştie...
Cel care va urma, va fi mai bun?

Să ne retragem azi, în propriul cuget...!
Să ne privim prelung în proprii ochi...!
Vom fi lăsat iubire-n urma noastră?!
În braţe, cât-avere am cuprins?

Să cântărim tot aurul din suflet
Să măsurăm cât cer am strâns în gând
Smeriţi, să ştim: când uşa se va-nchide
Vom fi aleşi? În Cer vom fi primiţi?

poezie de Iulia Mirancea (25 decembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O gură eternă de rai

Ca peregrini pe Pământ,
E bine s-avem permanent
În trăistuţa periplului nostru,
Suficiente merinde!
E bine să punem ulciorul cu apă
Curată şi bună, dătătoare de viaţă;
Să mai punem acolo-n trăistuţa celestă,
O-nvelitoare din fibră sfinţită,
Călduroasă, rezistentă şi sacră;
Şi, candela cu Din Lumină, Lumină,
Pentru-a lumina şi-ncălzi, la nevoie,
O peşteră-ntunecată şi rece!
Nu ştim ce şi, mai ales, pe cine-ntâlnim
Pe neştiuta, anevoioasa cărare!
Poate pe însuşi Isus îl găsim:
Însetat, înfometat şi flămând...!
Şi-atunci, sufletul nostru, cu de toatele-n el,
Spontan se va face, maiestuos şi divin,
O gură de rai! Eternă şi pură!

poezie de Iulia Mirancea (28 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aserţiune prin remember poetului Girel Barbu după Girel Barbu

Ce lacrimi concave, ce lacrimi
Ţi-ai strâns Dumnezeule-n mine,
Ce spuză de jar şi de patimi...!
Deci, vreau să te-ntreb, ţi-este bine?

Ce toamnă convexă, ce toamnă
Îţi pregeţi, poete, spre mine,
Dar eu rămânea-voi o doamnă...!
Deci, sincer, te-ntreb: ţi-este bine?

Scrisoarea, o, Doamne, scrisoarea
A-ngălbenit de prigoana din tine,
Şi-n curând o va prinde ninsoarea...
Mâhnită te-întreb: poete, ţi-e bine?

Icoana-n perete, icoana
O mai ţii să te-nchini pentru mine?
Cuţitu-ţi îmi spintecă rana...
Smerită, te întreb: ţi-este bine?

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totu-i iubire

Motto: Iubirea e sacrificiul suprem

În prima mea clipă pe lume,
M-am îndrăgostit, ireversibil,
De mamă, de braţele-i calde,
Ca orice pruncuţă de om!
De-nvăţător, de profesor, de mentor!
Apoi, la un semn al iubirii zglobii,
Ca orice copilă sprinţară,
Graţioasă şi pură,
M-am îndrăgostit, efemer,
De-o mlădiţă asemenea mie!
Adolescentul timid, inocent,
M-a sedus!
Nevinovat m-a sedus,
Cu incandescentu-i obraz,
Cu privirea-i ucigând-o pe-a mea,
Cu mâini tremurânde, fierbinţi
Şi buze cuminţi, sângerii,
Nesărutatele încă!

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (21 mai 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa crede despre sine că este Maica Tereza; sau un fagure de miere; sau un potir de aur, plin ochi, cu vin de ambră, înveşmântat într-o ţesătură din cel mai fin borangic! Dar ea este o biată zdreanţă cu pretenţii de strai împărătesc, o piele neargăsită (adesea de drăcuşor), o caracudă languroasă, o şopârlă Gecko (de sex feminin, bineânţeles), o leoaică neâmblânzită! Pentru a putea fi întrebuinţată, musai să fie prelucrată: tăbăcită; bătută cu maiul de zdrobit şi meliţat cânepa; primenită; şi, în final, dată cu capul de toţi pereţii, ca să i se scoată gărgăunii din creier! În urma acestor procese, ea, viaţa, va deveni un fuior de lână merinos, cumsecade, cu fibre de Elastan prin el, numai bun de tors, împletit, modelat! Abia atunci o putem adula, îi putem da credit şi ne putem închina la ea, ca la moaştele Sfintei Parascheva!

Iulia Mirancea (15 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiţi iertaţi...

Ştiam că mă urâţi, dar, chiar de moarte,
n-am avut habar!

C-aveţi atâta ură, e trist...
Nu ştiţi şi nici măcar nu bănuiţi că
Viaţa unui om nevinovat
A atârnat şi mai atârnă de-un fir de păr!

Oare pe omul ce-l iubiţi atât de mult
L-aţi întrebat ce a făcut?

De-acela pentru care m-aţi sacrificat
Deloc nu vă-ndoiţi?

De cuget, de păcat e sigur, nu vă pasă
Dar nu uitaţi:
Pe Dumnezeu, nu veţi putea să-l înşelaţi!

Şi totuşi, am să mă rog la Dumnezeul meu
Să fiţi iertaţi!

poezie de Iulia Mirancea (27 decembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!