Mariana Didu despre moarte

Thalassa! Thalassa!

te cânt, mereu te cânt
sculptură în sânge
şi în cuvânt
te dor şi mor
vertebră de lună
ador, de alge cunună
sinapse, scăpate
şi coapse de stele
albastre şi focuri în ere
se-adună ploile-n oase,
feerice ceruri, anateme
doar în poeme, iubire
vin de mă scapă,
femeie cu trupul de apă,
cuplu marin, satrap
coarne din cleşti de crab
şi benzi de alge marine
apoi strigarea asta:
Thalassa! Thalassa!
vino-n adânc cu mine!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis destrămat

Inorogii albi himerici
Poposesc noaptea pe rană
Au cornuri bătute-n smaralde din stele
Şi visu-mi hoinar destramă.

Stelele se sting bolnave
Agonizând, haotice strigoaice,
Zorii zilei îmi sărută ochii
Alunecând în sân cu graţie
Ei bat în poarta de safire
A rubiniei mele inimi
Lovind cu copite de bazalt
În rugul chindiei.

Doar sângele meu doarme văduv
În străfunduri de izvoare aurite
Lovit de vipera luminii
Şi de cântecul morţii infinite.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e drag de tine şi mi-e târziu

şi-ţi seamăn ochii prin livezi
şopârlă verde-n solzi lichizi
ca să mă vezi şi drag să-ţi fiu
mă dojeneşti de bătrâneţi
rămân copacul trist sub norul roşu vineţiu
m-ascund sub umbra ochiului tău viu
pe-un pat de ferigi stau în braţele lui Dumnezeu
reverberează timpu-n trupul greu,
roată dinţată peste pieptul obosit
de aşteptări, de răni, de asfinţit
mi-e dragă moartea şi ea e frumoasă
adânc mai lunec, şi cad, mă-ntunec
alunec într-un somn al nimănui.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu închis

urlete de lup
se aud trezind universul
ochii lor privesc prin mine
abisul şi albul şi flăcările
şi cenuşa ce râde de nemurire
şi labirinturi de peşteri de coral
nimeni nu vorbeşte cu mine
nimeni nu mă cheamă
să mergem mai departe
doar ziduri şi torţe şi execuţii
şi temniţe şi cercuri opace
demonii tac în mintea-mi ruină
nu-i lăsa iubite să îngroape lumina
lumina strivită pe margini de răni
într-o vană de sânge plânge seninul
jocul meu de-a moartea e fără de vină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş vrea să te descânt

sus e cerul,
jos e chinul,
largă e nemărginirea,
doar pustiu-şi face loc
în adânca veşnicie.
ce privelişti,
albe porţi,
cum se mai rotesc in mine
nopţi de lut
amare plângeri,
fulger-iluzoriu sine
doar iertări
în sferele păgâne
morţi şi 'nnobilări fictive
doar minciuni,
plecări pe rând,
multe desfrunziri, iubite
cum aş vrea să te descânt
peste timpuri
peste gând,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu închis

urlete de lup
se aud trezind universul
ochii lor privesc prin mine
flăcările şi rugul şi abisul
şi cenuşa ce râde de nemurire
şi labirinturi de peşteri de coral
nimeni nu vorbeşte cu mine
nimeni nu mă cheamă
să mergem mai departe
doar ziduri şi torţe şi execuţii
şi temniţe şi cercuri opace
demonii tac în mintea-mi ruină
nu-i lăsa iubite să îngroape lumina
lumina strivită pe margini de răni
ce-şi găsise culcuş în cuvinte,
într-o vană de sânge plânge seninul
jocul meu de-a moartea e fără de vină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, legată de tine

eu, legată de tine
printr-o spinare de stea
şi printr-o agrafă de sânge lunar
pusă de tine în părul de jar
printr-un arc voltaic ceresc
şi de durere pusă să strălucesc
eu, trebuind să aştept răsăritul
o altă noapte şi o altă eternitate
să te iubesc şi s-adorm
eu, amân precum o moarte
în cuvinte, pierzându-mă
pentru fericirea cuvintelor
o să înţelegi viaţa păsării
ce arde de dor pe ploi de jar
nu ştiu cine pleacă şi cine râmâne
singurul trup e al nostru murind
singura dragoste e a noastră
fără spaţiu şi timp.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmărginire

doar marea copilăriei mele îmi ştia taina inimii prăvălită-n jarul scrumbiilor,
taină, ascunsă după nişte ochi himerici
- ochii nenorocului-
prin care treceau pescari cu harpoane imaginare
întinzând năvoade dorului de imensităţi albastre,
doar sămânţa spaimei încolţită-n scoica tristă
pregătită s-o smulgă afluxul morţii
după durerea expulzării perlei magice,
mi-era prietenă în această dezmărginire...
din când în când, mareea neagră căra câte un înecat
smuls din braţele cotropitoare ale iubirii,
plecat să rătăcească cu meteorii...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada reîntoarcerii în copilărie

iubite,
vom avea bani de caleaşcă
şi ne vom înhăma la ea cai înaripaţi
să retrăim copilăria pierdută
să ne prindă copilăria laolaltă,
cred că acum ni se-ndemână
să retrăim frumos
şi să schimbăm imposibilul
în posibil
doar inima trebuie să ne urmeze,
să cânte şi să danseze gavota,
să nu ni se-mpietrească.
(vom vorbi doar în limba poezească
şi în limba gândurilor noastre)
o să ne simtă doar copiii
că vorbim aceeaşi limbă a copilăriei,
ba, chiar, vom vorbi aceeaşi limbă
acasă şi pe oriunde,
o să ne deschidă morţii noştri
uşa grea a copilăriei

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E patria efemeridelor amoruri

de câte femei te-ai mai îndrăgostit, iubite
odinioară, voiai să treci oceanul
şi visul să-ţi astâmperi
doar sufletul, însetat de veşnicia
jocului cu timpul şi cu moartea,
nu şi-a aflat congenerul -suflet,
şi trista inimă-şi continuă neastâmpărul
e fauna bogată, pe apele imaginaţiei
plutesc şi lebede urâte şi lebede frumoase,
ofelii pătimaşe sau dezdemone
rănite în amoruri sau patime trufaşe,
e patria efemeridelor amoruri
şi-a jumătăţilor de suflet, iubite
pe mine, femeia ta cea mai frumoasă
o aşteaptă dragostea acasă.
cutreier clipe, doruri, eternul spirit
mă plimb prin lumea nemiloasă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în iubire şi în fericire se moare

când se cutremură istoria
unui sentiment aparte
suntem o clipă nebuni
şi apoi plecăm fiecare pe alte porţi
să ne găsim centrul fiinţei
şi să umplem un spaţiu gol
între ceea ce crezi că eşti
şi ceea ce încerci să afli că eşti
e ca şi cum te-ai privi din exterior
rămas singur în iubire
aduci restul lumii cu tine
şi dai lucrurilor un alt nume
delta îngheţată o laşi
în spatele tău fiindcă- dincolo-
e limita nordică a călătoriei
viaţa şi călătoria sunt sinonime
viaţa - panglică de lumină şerpuitoare-
am pornit într-o călătorie spre soarele - răsare
să trec spre ţara fericirilor, iubite
şi în iubire şi în fericire se moare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am trimis un înger

ţi-am trimis un înger
să-ţi culeagă spinii
să oprească faza plină-a lunii
să-ţi mângâie steaua dis-de -dimineaţă
coama cea zbârlită a furtunii
sunt aici pe-o margine de stea
ţi-am trimis un înger
şi inima mea
zidul de mândrie a crăpat în zori
stai închis acolo-n lumea ta
şarpele trufiei stă ascuns în flori
amăgiri şi morţi fost-au deajuns
nopţi cu ierni petrec şi-acum
prin suflet pe la noi
lupii albi ne urlă goi
şi ne muşcă luna din fereşti
te priveşte-un înger
nu ştiu unde mi-eşti
se tot uită cum te mişti
cu aripi tăiate tot pluteşti

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există capăt acolo, iubite

există capăt acolo, iubite
unde vrei tu să te opreşti.
în ziua iubirii mi-ai dăruit inelul Rinului
era un inel magic făcut din aurul Rinului
pe care, dacă nu îl aveam,
mi-l doream foarte mult.
eu văd în tine, iubite nefinitul
tu-doar dorinţă de contopire cu întunericul-
este ceva atractiv între eurile noastre
dar în esenţă suntem distructivi
trebuie să devenim copii, iubite
pentru a bate la uşa lui Dumnezeu,
să ne recunoască şi să ne deschidă,
trebuie să merg pe urmele călugărului
care-n vis îmi apăruse ca bărbatul-apă.
dacă mă primeşti, mă daruiesc ţie
suntem într-o devenire perpetuă, iubite
morţii strigă din morminte la noi să-i ajutăm.
eu cred că există capăt acolo
unde vrei tu să te opreşti.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-ţi mai place?

e doar cântecul de dragoste
al lebedei ce l-am mimat
de pe partiturile nefiinţei
când ştiam foarte bine
că nu se mai moare astăzi
din dragoste, iubite
singura dragoste în care poţi trăi
fără să te minţi că o trăieşti
este în pântecul iubitei.
acolo, nimic nu e îndoielnic,
eşti una cu întregul
nicio umbră sfâşietoare
nu te aleargă,
nicio înserare nu coboară
în copilărie
nici limba clepsidrei de nisip
nu se topeşte-n valuri.
acolo, viaţa ia forma geometrică
a chipului iubirii
se îmbracă în cuvinte,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu dacă mai mă ţii minte, iubito

nici nu ştiu dacă mai mă ţii minte, iubito
intram prin fereastra ta onirică cu aripi în spate
camera ta agoniza în smirnă şi miros de muşcate
şi flori mov de levănţică şi păcate
înfloriseră în aşternuturi de satin
eu rămâneam până ce miezurile de lumină
se îmbrăţişau între ele, şi plecau pe înserate
şi părul, ah părul era arhitectură de lumină
şi gura metaforă desăvârşită
sărind din vers spe ziua întomnată
dormeai pe cărţi iar neantul sub ele se răsfăţa
numărând ceasurile tu,
eu alungând revărsatul zorilor de vată
cu bătăile tari din inima ta.
şi fluturi începeau să ne roiască pe spate
prin pielea visului iluzorie
spulberându-şi zmalţul catifelat deodată
în fereastre doar răsura de trandafiri
memora morţile noastre repetate.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar întrebări

nu ni se mai întâmplă
demult ceva esenţial
doar sufocări de viaţă
prea mărginită,
doar întrebări
şi sfâşieri ancestrale,
opţiuni între supunere
şi indignare,
între dezvăluiri
şi tăceri subsidiare,
promiscuităţi sufocante,
nevoi vitale de singurătate
vreau o cameră separată, Doamne
de nebunia acestei lumi larvare
şi debusolate,
apăsări care-mpiedică avânturi,
şi gânduri în spirală,
mii de gânduri,
doar cuvintele au grijă de mine
să nu mor banal,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar întrebări

nu ni se mai întâmplă
demult ceva esenţial
doar sufocări de viaţă
prea mărginită,
doar întrebări
şi sfâşieri ancestrale,
opţiuni între supunere
şi indignare,
între dezvăluiri
şi tăceri subsidiare,
promiscuităţi sufocante,
nevoi vitale de singurătate
vreau o cameră separată, Doamne
de nebunia acestei lumi larvare
şi debusolate,
apăsări care-mpiedică avânturi,
şi gânduri în spirală,
mii de gânduri,
doar cuvintele au grijă de mine
să nu mor banal,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii călătoresc prin toate haltele

bărbaţii vor să bea apa feminităţii
(la toate vârstele înfloririi
şi coacerii pământului)
până la marea plecare
prin haltele văzduhului.
şi în peşteri din stâncă
şi în borta peşterii
(unde se agită o fiară),
şi în momente de graţie
sau de răsucire a sufletului.
pentru ei femeile
sunt nişte cetăţi
(ce se vor cucerite şi împodobite
cu crengi de măslin).
când au gustul gutuielor coapte
bărbaţii călătoresc
pe firul altor ape
ale inimii sau ale morţii
şi au viziuni cu femei
-adevărate roţi-

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nudul culcat al lui Modigliani

ocrul cu reflexe portocalii
se logodea cu maroul crud al cafelei,
vişina putredă cu verdele tinereţii abia trezite,
pielea aurie a nudului se răsfăţa languroasă
plină de nurii înfloriţi ai virginităţii răspândite
pe aşternutul roşu de culoarea rubinului
şi pe verdele primăvăratic al pernei,
acolo îşi legănase dorurile nemărturisite
acum femeia îşi deschidea braţele de culoarea marmurei
parcă a rugă sau a chemare
într-o expresie a dăruirii totale
ochilor păgâni ai pictorului
căzut parcă într-o ataraxie
şi melancolie visătoare,
într-o linişte a sufletului.
doar ritmul tainic al liniei trupului
tânjea după expresia naturalistă
a nudului culcat în tonuri calde...
trăia, vezi bine, în culori, maestrul,
totdeauna între mărire şi decădere,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Veneţia

la Veneţia, îndrăgostiţii pământului, iubito,
îşi dau întânire pe Canale Grande,
te chem pe tine, eu, îndrăgostitul lumii
iar gondolierul îmi este complice, iubito,
la secvenţa de vis şi poezie a simţurilor,
în timp ce sirenele adâncului dezmiardă
trupeşe coapsele valurilor ademenitoare
în năvoadele morţii tâmpe şi amăgitoare
şi eu, chemat de vrajă şi de tristeţi mă plimb agale
chemat de mirosul de mâl şi de fructe de mare
putrezite pe canale de vis, adesea, eu plâng, iubito,
în balconul de marmură al vreunei necunoscute
devenită apoi himeră rătăcită sau hazard
prin hârtiile poetului îndrăgostit şi bizar
de câte ori se deschid porţile la palatul dogilor
tresar şi ascult muzica zburdalnică a gondolierilor
şi suspin după tine, iubito, amăgit cu certitudinea
frumuseţii lumii din afara noastră.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!