Textele de mai jos conțin referiri la moarte, dar cu o relevanță mică.
Ochii albaștri ai ploii
car dragostea cu sacoșa prin ploaie
mi-e dragă ploaia și cuvintele ei sărate
într-o zi, am vrut să-i pictez ochii ei albaștrii
dar ploaia era, iubito, prea departe,
nu i-am putut vedea
ochii albaștri ai ploii
iubito, unde sunt ascunși ochii ploii în noapte?
când îi vei știi sufletul, îi vei picta, spuneai,
geniul s-a strecurat printre degetele-i mate
iubito, acestea sunt visele mele înaripate
le-am furat de la Dumnezeu, ți le dau pe toate
l-am văzut dansând odată prin ploaie
ca o lumină uriașă și, din ceasul acela,
l-am închis definitiv în inima mea
ploua acvamarin și eram gol ca o vitrină
era timpul să mor, iubito,
undeva, lângă mine un orb picta
ceea ce numai simțurile lui puteau să vadă
sufletul și ochii albaștrii ai ploii
doar nebunul cufundat în veșnicia tăcerii
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce zici?
și sinele și sinea acum alungate
și dezidirile și insomniile
și inelul pe care s-au rotit planetele
au fost ale noastre toate
și cuvântul-labirint în care încăpeam
doar noi și inconștientul nostru
acum memoria ta prăfuită
nu mai dă geometrie lucrurilor
fiindcă joci în hainele unui personaj
îndoielnic, sobru, sterp
roluri scârbavnice
care ți-au erodat imaginația
tu singur nu exiști
nici nu mori, nici nu trăiești
neputința ta de a mă așeza
într-o imagine limpede
(eu sunt mercurial
atat de imprevizibilă, de explozivă,
de fragilă uneori )
și acest timp static
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă am existat, înseamnă că te-am iubit
sap înlăuntrul meu
să aflu izvorul binelui și răului
sap neîncetat să aflu izvorul conștiinței mele
în singurătate -mi se desfată sufletul însetatul
fiindcă adâncă mi-e inima,
mină de aur neexploatată,
sap să ajung la frumusețea cea dintâi zidită,
la chipul lui Dumnezeu,
ascuns înlăuntrul meu,
ferit de patimi și neliniști,
ferit să devină ogor neroditor
sufletul meu nu obosește în silința sa
sunt un zâmbet al lui Dumnezeu după creație
sunt o lacrimă a iubirii fără de moarte
jumătatea unui întreg indestructibil,
sunt un vis al copilului
ce am fost și nu voi mai fi
o rugăciune a mamei ce nu voi mai fi
am fost și eu, odată, copilul iubit al lui Dumnezeu...
am fost stea în marea galaxie...
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nostalgicii unui alt timp
toate marile povești
de dragoste sfârșesc tragic
de cele mai multe ori.
suntem nostalgicii incurabili
ai unui timp rămas revolut,
călători imaginari în interbelice
carete zburătoare,
pe deasupra bucureștilor
odinioară-n floare
urmăriți de moarte și de prigori,
spirite boeme mai dăunăzi,
subjugate de ardoarea artelor
și de păcatul ochilor codanelor,
căutători ai santanelor,
degustători de plăceri estetice
de arsuri și tainici fiori
fugind de cenușiul vieții
încă din zori, de fatalități
părul uns cu briantină,
obraz cu sulimeneli
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un vid ce pustia spațiul, sufletul
îl iubeam, da, îl iubeam!
pasiunea pentru el era legată
de insomniile mele,
de nervii mei incandescenți,
întinși să plesnească sinapsele,
pofta de a plânge dintr-o fericire insuportabilă.
toate au fost înlocuite de acreală,
de zbucium, de scepticism și de anxietate.
(pe scurt, o scădere a temperaturii lăuntrice),
căci dacă era să rămân în starea aceea de ebuliție,
de mult mi-aș fi ieșit din minți
și mi-aș fi zburat creierii.
am citit enorm toată viața,
am citit ca un fel de dezertare,
ca un fel de răzbunare a omului din carapace.
am vrut să intru în tratate de filosofie,
să intru în viziunea altora
era o fugă, în cărți,
era o fugă de iubire
un fel de moarte,
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împotriva ordinii universale
iubite,
Rilke a murit de la o înțepătură de trandafir.
ce moarte gingașă, simbolică.
iartă-mă! nu sunt masochistă.
s-ar putea să ai dreptate. nu îmi iese.
vrei să suferi. tu pe cine vei înțepa cu spinii?
pe oricine ce te prinde în mână?
înțep doar dacă-mi pasă. altfel nu are rost.
și vrea să îți simtă parfumul?
înțepi de drag. tu simți lumea?
în general, cică dacă iubești, simți.
eu pe tine te-am simțit ca o prezență în suflet.
în duh. simt când te opui.
când nu îți convine.
dar eu încerc să te chem. să te păstrez.
eu nu rămân mult, de cele mai multe ori plec.
ai o energie care consumă,
ești rebel și împotriva ordinii universale uneori.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie să reînvățăm albabetul acestor lucruri
Se poate făuri orice, iubite,
Dar nu se poate săvârși orice.
Făurești o sabie, făurești o lance,
Făurești copite de cai morți,
Dar săvârșirea noastră
Și săvârșirea veacului acesta
Și-au găsit hotarul în ele însele.
Săvârșirea nu ne duce numai la sfârșit,
Ci și la desăvârșit
Cu chinuri vom săvârși
Călătoria noastră trudnică
Prin viața asta, iubite
Dacă cugetul nostru nu e curat,
Căci noi suntem
Cea mai desăvâșită zidire,
Chiar dacă la om
Totul se răstoarnă până la urmă.
Săvârșirea tinde să se desăvârșească,
Omul tuturor rafinărilor
Se întoarce la omul începuturilor,
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Mariana Didu despre moarte, adresa este: