Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Nicolae Vălăreanu Sârbu despre alb

Textele de mai jos conțin referiri la alb, dar cu o relevanță mică.

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Păsările

Sub o geană de lumină
ochiul tău albastru
prins în mirajul iubirii
caută-n zare curcubeul.

Umbrele se joacă cu privirea
răspândindu-se pe sub arbori
ce-și tremură frunzele-n aer.

Tăcerea se-nfășoară-n tristețe
sub semnele unor zodii străine
fără nerv.

Cu oase albe, subțiri păsările
fluieră seara-n vânt
venirea toamnei

trasă de care de foc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nesfârșitul

Scapă din vedere teama și uită de moarte
se grăbesc să prindă timpul care fuge
uniform și egal,
nu rămâne la nimeni dator.

Când îți torni în pahar imprudența
fără să vezi adâncul ce trupul ți-l cheamă
cu întâmplări negre de mercur alb,
viața nu vrea să mai curgă.

O adiere ce flutură neliniști de ospăț,
golește aripa de penele zborului
și înnoptează pe tărâmul morții
nesfârșitul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Înflorește bucuria

Sunt un compozitor al fluturilor albi,
înflorește bucuria
în cântecele luminoase de mai
și ploile ascultă cum cresc ierburile.

Fumegă verdele pe văile ochiului
zilele și nopțile se prind împreună,
piscurile munților trag cerul în jos
și-l scutură de stele peste câmpii.

Cireșii se coc mai devreme și zâmbesc.

Piramide de poleială sclipesc,
păsări de aur palide
n-au aripi de zbor,
dar și le închipuie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nu vreau mai mult

Mă prind în jocul gulerelor albe
și mă lupt pentru ideile libere
la care fiecare contribuie,
la ruperea barierelor impuse de alții.

Tot ce se naște crește în os
și în carnea de vultur
care zboară fără aripi.

Lumea nu știe apele în care mă scald,
înot și prin cele tulburi,
mă tem de întâmplările neprevăzute
și le adun între ziduri.

Nu vreau mai mult
decât să încap în propria inimă
cu tine împreună.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cât pot meditez

când public
unii spun că scriu mult
am scris câte puțin
anii s-au strâns mulți și grei
nimeni nu mă intreabă
doar fac deducții neadecvate
asta-i lumea noastră

eu îi privesc
cu blândețea anilor albi

uneori mă întreb de ce mai scriu
și nu găsesc răspuns
poate că simt ceva interior
ce irumpe fără să vreau

fără dialog fiecare-i mulțumit cu ce crede
eu nu înțeleg preocuparea
cât pot meditez
și scriu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cu o durere de moarte

fugărit de femeile cu mâinile lungi
mă pot ascunde în zgârcenia cuvintelor
pot mărturisi liniștit păcatele întâmplate
modul nevinovat cum am căzut
pot sta locului fără priviri agresive
și să trec pe lângă prăpastie după o beție

nu mă mai ademenesc picioarele lungi
nu mai am greutăți așezate pe umeri
și spaime de ce scap printre degete
pot călători cu nepăsare în lumea femeilor
insensibil și orb prin partea lor de întuneric

respirăm cu toții porii clipele uitării
distilăm strop cu strop licoarea mândriei
și o bem ca pe un sirop de tuse
fără să ne așteptăm la un efect imediat
ori la o inutilă bucurie efemeră

ne plimbăm fiecare prin gânduri singure

[...] Citește tot

poezie de (16 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Omul iubit al nopții

Din noaptea în care am intrat
să nu-mi furați păsările și zborul.
Agăț sufletul cu frânghii de stele,
încercuiesc fericirile și dezamăgirile
îți așez pe terasa inimii ghivece cu flori
să le uzi dimineața cu respirații de ploaie.

Caut să mă desprind din somnul greu
care mă scoate într-un tunel fără lumină
de unde ies doar cu mângâieri tandre.
Tu femeie, știi, mânată de patimi divine,
îmi pui în mâinile albe de spaimă
sânii rotunzi și freamăți ușor.

O durere nespusă omoară și ultimul vis
dimineața senină e tot mai departe,
cu genunchii tăi calzi, de voi rămâne
o să mă crezi omul iubit al nopții.

poezie de (13 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Timpul tăiat din viață

Am intins firul albastru între doi copaci
și i-am legat unul de altul
n-au spus nimic
se simțeau fericiți, clătinau din frunze
păsările făceau schimb de triluri
și de copaci.

Pe pământ umbrele se rotunjesc
cu margini schimbătoare,
subțiri.

Fug cu timpul tăiat din viață
și-l scap în amintiri,
diminețile îmi deschid luminoase cărări
dincolo de prefață.

Dacă scriu negru pe alb
fără hârtie,
nu mă lăsați să termin!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nopțile scurte, de veghe

Ca o masă de lumină asfințește pământul
sub cer lipsește apa dătătoare de viață,

cântecul armonios al ciocârliei.

Nopțile scurte, de veghe,
timpul așezat pe talerele în echilibru
va trece nepăsător peste ramele lumii
uitând că Dumnezeu există.

Sunt prea albastre de catifea simțurile
ce mă cuprind prin sângele răcoros,
voi înnopta în cuvinte cu sensul în bucle
argintii și bogate.

Între cer și pământ norii-s albi și goi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Sorb cerul din priviri

Noaptea se așază pe un scaun de lemn
citește un poem al luminii
și subliniază cu negru.

Luna privește de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
și pleacă la plimbare prin galaxie.

Mă prinde somnul și ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.

Caii dimineții pasc pe pajiște,
muntele tace și mișcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Sorb cerul din priviri

Noaptea se așază pe un scaun de lemn
citește un poem al luminii
și subliniază cu negru.

Luna privește de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
și pleacă la plimbare prin galaxie.

Mă prinde somnul și ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.

Caii dimineții pasc pe pajiște,
muntele tace și mișcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Iubirea urcă pe trepte

Iubirea urcă pe trepte până la tine,
așteapt-o cu o cupă de miere
și deschide ușa inimii să se topească-n ea
până ce suferința devine bucurie lăuntrică.

Cuvintele-și caută metafore șlefuite
în care respiră comori cu pulpele albe
și visează tuneluri cu lumina la capăt
dincolo de tot ce stă ascuns.

Sângele capă tă mișcarea vijelioasă,
sporește flămând în cercuri lăptoase
și trupul femeii își uită păcatul
înainte de a se mântui prin smerenie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Pe când scriu

Coloane
cresc în cerurile care se deschid,

credința împrumută piele albă de crin
respiră înalt iubirea de înger
și zboară cu aripi de porumbel.

Pe când scriu cu emoție sufletul în cuvinte
mâinile capătă amprente divine,

lucrurile dobândesc strălucirea gândirii.

Iar când schimbarea se produce și în natură
coboară peste lume amenințarea,

viitorul are incertitudini neprevăzute
și trebuie găsite forme de apărare
înainte de a fi prea târziu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Poezia locuiește și într-o frunză

O trăire-n iubire, nu în pat
este poezia adevărată,
mireasă pe pagina albă
desenată-n cuvinte.

Poezia locuiește și într-o frunză
în care se cântă cu sufletul
doina unui neam rămas în istorie,
să-și are pământul cu lacrimi
și cu săruturi de dragoste
împreună cu femeile și copiii,
în unitate cu ceilalți trăitori
ce clădesc istoria țării
piatră cu piatră
și o trec prin porți, o înalță-n coloane
și zbor de păsări în univers,
asemenea lui Brâncuși.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

De la naștere până azi

între noi se odihnește miracolul
risipește prin gânduri flori albe de salcâm
mirosuri pătrunzătoare
mă recompun din fiecare privire albastră
trăiesc în miezul unui fruct al iubirii
de la nașterea până azi

noaptea s-a furișat pe acoperișuri de cer
dacă aș rămâne în ea
aș îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte

trăiesc rodind în aroma ta de amiază

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Aură norocoasă

Să-i pui iubirii aură norocoasă
și din plinul ei să umpli sufletul,
e o tandrețe de floare mirositoare,

pliază în inimi bucurie
cu flămânde așteptări de dragoste.

Când nimic nu se aude în jur
totul foșnește în sânge.

Iar gândurile din zbor se desprind,
cad prin tine în forme de înrobire.

Intră în trupul poeziei fără cuvinte
și se păstrează definitiv în memorie.

De o asculți iubirea crește ca iarba
și flori te înfășoară în albul purității
cu aură norocoasă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ele rămân tot amintiri

Noaptea plânge pe drumul fără sfârșit
cu parcursul schimbat,
timpul îmi albește la tâmple uitarea
chiar dacă sentimente-mi răscolesc trecutul,
ele rămân tot amintiri.

Tot ce s-a întâmplat are un ecou
pe care nu-l aude nimeni străin
și de ce să-l audă?
Când se simte cum pulsează sângele,
inima se încarcă cu energiile dragostei
pe care nu le pot capta,
nu întotdeauna sunt apt de absorție
am și clipe opace.

Când o să fiu un altul virtual
transpus undeva,
să mă urmezi cu seninătate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Sunt mai mult

nu mai încap în cel care-am fost
am păstrat doar filonul moștenit
de care nu mă pot îndepărta
ca om
sunt mai mult decât filtrul
prin care am trecut clipele durerii
și lupta cu propriile stavile

tu să nu mă crezi o ancoră
la marea singurătate
din oceanul de refulări
în care se varsă efluvii nevinovate

valuril înalte se lovesc de țărmuri
pescărușii țipă de bucurie
orașul din apropiere te așteaptă
să-l supui cu aripile albe
de prințesă a străzilor sale
înguste
ce intră pe porțile cerului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Aproape de tine

Sub tălpile tale fug drumuri de pământ,
printre pași zboară păsări din ierburi,
cu lacrimi de ploaie, norii
te păzesc de întâmplări vinovate.

Aproape de tine
îmi frământ mâinile fără atingeri
sub impulsul trădărilor interioare
de care doresc să mă rup.

Fac scut din urme de așteptări,
mă îmbărbătez să nu uit de îndrăzneală
și lupt cu ochii necontenit,
să vezi ce nu e de văzut.

Nu mă lăsa să sufăr
mai mult decât iubirea mi-o cere,
pune-mi înbrațe trupul și sufletul
ca pe un trandafir alb în zori.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Alt mod de a privi lucrurile

tu n-ai mai venit
ai rămas în gânduri uitată
în balconul clădirilor nezidite
din orașul femeilor efemere

eu am filtrat mai mult
apele în care o să crească peștii
și nisipul alb strălucește în razele soarelui
cu amintirile pescarilor scăldate în spumă
sub sălciile prinse de malul drept
al cerului căzut peste plânsul smuls
din rădăcinile pământului.

între osiile carului mare
nicio stea nu-și caută roata
printre spițele radiale
trec păsările univerasului
spre infinitul pierdut în calcule abstracte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Vălăreanu Sârbu despre alb, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info