Sonetul 39
Oh! cum te pot cânta cum se cuvine,
Când toată ești tot ce am eu mai bun?
Ce haznă are-o rugă pentru mine,
Când ruga tot de dragul tău o spun?
Chiar și așa, trăind-o separat,
Iubirea nu mai poartă-același nume,
Dar împărțind-o, te-aș fi înzestrat
Cu tot ce numai ție-ți se cuvine.
Absență, ești supliciu dovedit,
Când tihna ta nu-mi e-ngăduitoare,
Să destind timpu-n gânduri de iubit.
Sunt timp și gânduri dulci decepții oare?
Mă-nvață toate cum să fac iar doi,
Ruga-i în van, departea mea rămâi.
sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Laurean Mihai Gherman
Adăugat de Laurean Mihai Gherman
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 64
Când am văzut cum pietre funerare
Din vremuri vechi, distruse sunt de vreme;
Cum la pământ zac turnuri lucitoare,
Iar bronzul veșnic de teroare geme;
Când am văzut oceanul cum râvnește
Ca țărmul cel uscat să-l cucerească
Cum apa peste el se năpustește
Și-l roade rău, dar el o să renască;
Când am văzut schimbările depline
Și că ce-i sus precis se prăbușește,
Ruina m-a învățat să cuget bine
La Timpul ce iubitul îmi răpește.
Acest gând, mie, ca o moarte-mi pare
Și plâng de teamă, căci voi pierde tare.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 39
Cum să-ți ridic acum în slăvi valoarea
Când tu ești partea bună ce-i în mine?
Și cum să-mi preamăresc singur purtarea?
Nu mă slăvesc când te cinstesc pe tine?
Și-atunci mai bine să trăim departe,
Iar dragostea în noi să fie una
Ca în acest prezent ce ne desparte
Să-ți dau ce meriți tu dintotdeauna.
Absență! Ce tortură, ce mâhnire,
Dacă n-ai fi atât de înverșunată
Să-mi dai tot timpul gânduri de iubire
Ca să mă-nșele dulce vremea toată,
M-ai învăța cum unul doi devine
Când laud omul care nu-i cu mine.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 30
Când gândurile mele liniștite
Le chem la sfat să-mi amintesc ce-a fost
Oftez, știind de lucruri neîmplinite,
De dureri vechi și noi ce nu au rost.
Și-înec un ochi ce n-a plâns niciodată
Căci bunii-amici în moarte se pitesc
Jelind după iubiri de altădată,
Că le-au pierdut și-acum se văicăresc.
Și mă mâhnesc gândind la suferință,
Iar grijile le număr copleșit,
Un bilanț trist, de veche neputință,
Și-achit din nou, deși am mai plătit.
Dar, drag amic, când mă gândesc la tine
Uit ce-am pierdut și îndurat, știi bine.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 151
Iubirea-i prunc, nu are conștiință,
Deși aceasta vine din iubire,
Și-atunci nu judeca a mea dorință,
Decât dacă ești pură în gândire.
Tu mă trădezi, trădez și eu ca tine
Ce am mai nobil, pentru-n trup de tină;
Sufletu-i spune cărnii că e bine
Să caute iubirea fără vină.
Și ea la al tău nume se ridică
Triumfătoare să își ia răsplata,
Umflându-se în pene, va să zică,
Și să te mulțumească este gata.
Conștiința mea, iubită o numește,
De dragul ei fac tot ce-mi poruncește.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 105
Nu, dragostea nu-mi e idolatrie,
Cel ce mi-e drag nu-i idol nicidecum,
La fel mi-e cântecul și-i dat să fie
Doar unuia-nchinat, oricând, oricum!
Iubirea-i blândă azi și mâine-i blândă
Mereu statornică-i lumina ei,
De-aceea versul cântecul și-l cântă
Și pune, doar pe-un singur gând, temei.
Frumos, blândețe, adevăr rezumă,
Frumos, blândețe, adevăr, spun tot.
Cuvinte trei, ce timpul mi-l consumă,
Cu altele să le mai schimb nu pot.
Frumos, blândețe, adevăr, răzlețe,
Un singur loc să-l umple or să-nvețe.
sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Madame
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul LXV
Când pietre nu, nici bronz, nici sol, nici mare,
Ci duhul morții-n lume e stăpân,
Cum poate frumusețea ca o floare
Să-nfrunte-atare uragan hapsân?
Cum să reziste-al verii iz ca mierea
Sub șocul unui aprig anotimp,
Când nemișcate stânci își simt căderea,
Și porți de fier se prăbușesc sub timp?
O, gând cumplit! Unde s-ascundem clipa
De preț, de timpul care-o face praf?
Ce mâini puternice-i vor frânge-aripa?
Frumsețea cine-o va feri de jaf?
O, nimeni! Doar iubirea, prin minune,
Din negrele-mi cerneli nu va apune.
Și-n adânc aruncă nesfârșite ploi.
poezie celebră de William Shakespeare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 45
Iar celelalte două, aer și foc, se știe
Oriunde m-aș afla, ele rămân cu tine
Primul e gândul meu, și-apoi dorința vie
Prezente și absente, că vin și fug de mine.
Și când acestea-n grabă la drum cu drag pornesc
Spre tine cu a mea solie de iubire,
Din patru elemente, cu două doar trăiesc
Și-n moarte mă cufund de crâncenă mâhnire.
Până când viața iar va fi reîntregită
Cu acei soli rapizi ce-acasă o să vină
Și care vor vesti, cu graba cuvenită
Că sănătatea ta este acum deplină.
Aflând asta mă bucur, apoi mă întristez,
Iar îi trimit la tine, și iarăși eu oftez.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 10
Te rușinezi a spune că te-ai îndrăgostit
Și astfel te arăți a fi necugetat
Căci dac-ai vrea, de multe femei ai fi iubit,
Dar nu-ndrăgești niciuna, e lucru constatat.
Și când ești posedat de-o ură ucigașă
Chiar împotriva ta începi să uneltești
Și vrei să ruinezi acea frumoasă casă
Pe care-ar trebui cu râvnă s-o clădești.
O! Gândul tu ți-l schimbă, ca să mi-l schimb și eu
Să poată oare ura iubirea birui?
Rămâi așa cum ești, plăcut și blând mereu
Sau cel puțin cu tine mărinimos să fii.
De dragul meu te schimbă, nu mai fi pătimaș
Păstrează frumusețea în tine și-n urmaș.
poezie clasică de William Shakespeare (24 noiembrie 2020), traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 27
Epuizat de trudă, grăbit mă duc în pat
Picioarele ostenite de mers să aibă odihnă
Însă apoi cu capul, la drum plec imediat,
Căci mintea e activă când trupul stă în tihnă.
Iar gândurile mele, de-aici din depărtare
Spre tine-ar vrea să vină într-un pelerinaj
Și-mi țin pleoapa deschisă, deși atârnă tare,
Dar ele merg ca orbul în beznă, cu curaj.
Și ochiul fanteziei, ce te-a găsit pe dată,
M-ajută să-ți văd umbra, ce ca un giuvaer
Face ca noaptea neagră să fie luminată
Iar chipul ei în vârstă îl face tinerel.
Și-astfel, ziua că merg, iar noaptea că gândesc
De grija mea și-a ta eu pacea nu-mi găsesc.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 32
Dacă vei mai trăi și după ziua grea
Când moartea cu țărână mă va fi învelit
Și dacă-ntâmplător poate vei revedea
Aceste biete stihuri scrise de-al tău iubit,
Atunci să le compari cu altele târzii
Și dacă sunt condeie ce-n timp le-au întrecut
Valoarea lor nu-i rima, ci-amorul ce îl știi,
Deși cu mult mai bine a scris cel priceput.
O! Dă-mi și mie gândul acesta de iubire:
"C-al meu amic o muză mai bună dac-avea
Atunci iubitul lui i-ar fi adus mărire
Și-acum în rândul celor mai înzestrați stătea.
Și sunt poeți cu stil, mult mai dibaci din fire,
Dar el, chiar dacă-i mort, a scris doar din iubire".
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Don Adriano de Armado: Acestea fiind spuse, mărturisesc că sunt îndrăgostit și, așa cum e fundamental pentru orice ofițer să iubească, la fel iubesc și eu o tânără femeie de la fundamentul societății. Dacă simpla fluturare a sabiei împotriva șopotului dulce al amorului m-ar scăpa de gândul necurat, aș lua Dorința prizonieră și aș oferi-o oricărui curtezan francez în schimbul unor rafinate politețuri. Disprețuiesc smiorcăitul, cred că ar fi mai bine să-l înjur pe Cupidon de toți sfinții. Consolează-mă, băiete: dă-mi exemple de mari bărbați îndrăgostiți.
replici celebre din piesa de teatru Zadarnicele chinuri ale dragostei, Actul I, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1598), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 71
Nu mă jeli când eu voi fi murit
Și clopotul cel trist va anunța
C-această lume rea am părăsit
Să locuiesc cu viermii undeva.
Nu te gândi, când versul vei citi,
Că eu l-am scris, căci te iubesc nespus,
De-aceea vreau în gând să nu mă știi,
Ca nu cumva de dor să fii răpus.
Dar dacă totuși vrei ca să citești
Când eu țărână poate sunt de-acum
Numele meu să nu ți-l amintești,
Lasă-ți iubirea să se facă scrum,
Căci eu această lume n-o suport
Să râdă când suspini și eu sunt mort.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la gânduri, dar cu o relevanță mică.
Sonetul 137
Iubire oarbă, ochii mi-i smintești,
Încât privesc și par a nu vedea;
Ei știu splendoarea și unde-o găsești,
Dar cred că cea mai bună-i cea mai rea.
Și dacă ochii cei părtinitori
Ar ancora în golful tuturor
Din plăsmuirea lor de ce faci sfori
Să-mi legi cu ele gândul păzitor?
De ce să cred că acest mândru lot
E doar al meu, când e ogor comun?
De ce-ai mei ochi să vadă clar nu pot
Și-un chip pătat îl fac să pară bun?
Tot ce-i onest, ochii îmi văd greșit,
Căci o destrăbălată i-a vrăjit.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 75
Ești pentru gând ce-i hrana pentru viață
Sau ploaia dulce vara pentru glie
Și pentru tine eu mă lupt pe față
Ca un avar cu marea-i bogăție.
Sunt mândru, mă desfăt, dar vreme vine
Când frică mi-e că-mi vor fura odorul;
Și uneori te vreau doar pentru mine,
Iar alteori te-arăt la tot poporul.
Și ba mă delectez cu-a ta vedere,
Ba nu te văd și ochiul te vrea tare
Nu caut și nu am altă plăcere
Decât să știu că te-am pus la păstrare.
Că sunt flămând sau îmbuibat, n-am pace
Ba mă desfăt, ba sunt un om rapace.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet XXX
Când în gândurile mele rechem din întunericul tăcerii,
Atât de des, amintirea altor vremuri, de demult trecute,*
Suspin după lucruri de dincolo de pânzele vederii,
Din doruri vechi curg lacrimi noi pentru cele-n veci pierdute.
Apoi, cu ochi uscați de plâns, arunc o privire
În fiecare vis spre prietenii răpiți de mâna vitregă a sorții
Și tânjesc din nou după aceeași imposibilă iubire,
Și-mi este dor de toți cei ascunși de neagra noapte-a morții:
Mă întristez pentru toate florile durerilor neofilite
De-altădată, la nenorocirile trecute mă-ntorc iarăși
Jelind niște păcate care-au mai fost cândva jelite
Și, deși plătite, le mai plătesc o dată. Am fost tovarăși.
Dar de câte ori mă gândesc la tine, prieten drag, toate
Pierderile mele parcă nici n-au fost, iar regretele-s uitate.
[...] Citește tot
poezie de William Shakespeare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu William Shakespeare despre gânduri, adresa este: