Sonetul 27
Împovărat, zoresc spre patul meu,
Astâmpăr celui frânt de colindat;
Dar se pornește-alt drum în capul greu
De gânduri, într-un trup epuizat:
Căci grija mi-e departe de unde zac,
Pelerinaj zelos voind spre tine,
Genele grele-mi stau deschise larg,
Privind în beznă, cum văd orbii bine:
Doar că-n imaginaru-nfățișat,
Profilul tău mi-e dat vederii, boantă,
Odor, în noaptea hâdă, suspendat
Ce face noaptea neagră captivantă.
Iată cum ziua-i trudă, noaptea-i gând,
Iar tu, nici eu, nu ne-odihnim nicicând.
sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Laurean Mihai Gherman
Adăugat de Laurean Mihai Gherman
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 147
Iubirea mea-i ca febra care ține,
Făcând ca boala să se prelungească;
Înghite numai răul ce-o menține,
Stricata poftă vrând s-o mulțumească.
Vraciul iubirii, dreapta judecată,
Văzând că nu-i ascult recomandarea,
M-a părăsit și-am înțeles pe dată,
Dorința-i moarte, leac e evitarea.
Cum să mă vindec fără Rațiune?
Sunt mai nebun, căci trupul meu vibrează;
Sunt răvășit, vorbesc cu pasiune,
Ca un smintit ce întruna delirează.
Căci jur că tu ești albă, luminoasă,
Când neagră ești ca noaptea întunecoasă.
sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 120
Că te-ai purtat cândva meschin, m-ajută,
Și pentru acea tristețe ce-am simțit
Îmi recunosc greșeala neplăcută,
Că nu sunt din oțel, nici din granit.
Căci dacă te-a durut a mea purtare
Ca și pe mine-a ta, ai îndurat;
Iar eu, tiranul, nu am fost în stare
Să cântăresc cât m-ai îndurerat.
Și-a noastră noapte neagră îmi amintește
Ce trist a fost atunci sufletul meu
Și de-alifia ce tămăduiește;
M-ai uns cu ea, te-am uns apoi și eu.
Cu rătăcirea ta tu mi-ai plătit
Eu îți plătesc cu-a mea și suntem chit.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 12
Când ceasul care spune ora o să bată
Și ziua dârză va plonja în hâda noapte
Când voi vedea că violeta e uscată
Iar negrele șuvițe sunt albe, argintate.
Când trufașii copaci brusc frunzele-și vor pierde
Sub care se adăpostea cireada încinsă
Iar snopii sunt legați pe-ogorul ce-a fost verde
Și-s puși apoi în car, având mustața ninsă,
Atunci mă voi gândi la frumusețea ta
Care va dispărea, ca tot ce se-nvechește,
Căci ce-i frumos și bun nu poate persista,
Ci o să moară iute privind cum altul crește.
De coasa Timpului zorit nimeni nu scapă,
De-aceea, fă copii, că El te duce-n groapă.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 43
Când ochii mi-i închid ei văd mai bine
Că ziua n-au prea multe de aflat;
Dar când adorm, în vis pornesc spre tine
Și-n beznă, vii, viu bezna o străbat.
Tu, umbră ce dai umbrelor splendoare,
Fă umbra ta aievea să-mi apară;
Când ochii orbi o văd strălucitoare,
În clar de zi va străluci mai clară.
Încântă-mi ochii, spun, că tare-aș vrea
Să-i văd pe-ai tăi în fapt de dimineață
Așa cum toată noaptea umbra ta
În somnu-mi greu privirea mi-o răsfață.
Când nu te văd, mi-e ziua noapte-ntreagă
Și noaptea-i zi când visele te-ncheagă.
sonet de William Shakespeare din Sonete (1609)
Adăugat de Miron Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Sonetul 27
Epuizat de trudă, grăbit mă duc în pat
Picioarele ostenite de mers să aibă odihnă
Însă apoi cu capul, la drum plec imediat,
Căci mintea e activă când trupul stă în tihnă.
Iar gândurile mele, de-aici din depărtare
Spre tine-ar vrea să vină într-un pelerinaj
Și-mi țin pleoapa deschisă, deși atârnă tare,
Dar ele merg ca orbul în beznă, cu curaj.
Și ochiul fanteziei, ce te-a găsit pe dată,
M-ajută să-ți văd umbra, ce ca un giuvaer
Face ca noaptea neagră să fie luminată
Iar chipul ei în vârstă îl face tinerel.
Și-astfel, ziua că merg, iar noaptea că gândesc
De grija mea și-a ta eu pacea nu-mi găsesc.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la noapte, dar cu o relevanță mică.
Sonetul 124
Din interes dacă mi-ar fi iubirea
Ar fi bastarda Sorții, fără tată,
În care Timpu-și oglindește firea
Și buruieni sau flori în ea se-arată.
Dar nu, n-a fost făcută la întâmplare;
Nu se fălește, nici nu o să geamă
Sub lovitura grea, necruțătoare
Spre care timpul nostru acum o cheamă.
Și nu se teme de urzeli și rele
Puse la punct cu grijă noaptea toată,
Căci ea e mai vicleană decât ele,
Nu se aprinde, nici nu stă plouată.
Martori îmi sunt cei ce-au făcut păcate,
Că au murit cuprinși de bunătate.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Julieta: Vrei să și pleci? Departe-i ziua încă!
Privighetoarea fu, nu ciocârlia
Ce-ți săgeta auzul sperios.
Ea cântă noaptea colea, între rodii...
O, crede-mă, iubitul meu, a fost
Privighetoarea...
Romeo: Ciocârlia fu...
Ea, care-i solul dimineții, nu Privighetoarea...
Vezi, iubita mea,
Lumina cea pizmașă ce tivește
Și norii îi desparte-n răsărit.
Și-a mistuit opaițele noaptea,
Pe culmile ce fumegă răsare
Voioasa zi... Atârnă de plecare
Viața mea. Întârzierea-i moarte!
Julieta: O, nu-i lumina zilei, nu-i, iubite,
E-un meteor ce soarele-l trimite
Ca purtător de torță-n noaptea-aceasta,
Să-ți lumineze-n drum spre Mantaua!..
Rămâi dar: nu-i nevoie să pleci încă...
[...] Citește tot
replici celebre din piesa de teatru Romeo și Julieta, scenariu de William Shakespeare (1597), traducere de Șt.O. Iosif
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu William Shakespeare despre noapte, adresa este: