Textele de mai jos conțin referiri la plâns, dar cu o relevanță mică.
Criză
M-a ajuns criză,
parcă nici nu mai am idei;
mă tot repet, tot joc repriză
cu rezultatul nul... Ok.
Nu-mi regăsesc vocabular,
am sărăcit din nici ce-aveam;
nu mai am gust de dulce, de amar...
Bine-ar fi fost, de mult... de dezertam!
Nimic nu pot transmite, îs vid,
nu curge nici anost... ce epitete;
nu am metaforă, sunt insipid
și prost ce sunt, mă plâng... Tot am regrete?!
Ori poate-am fost așa mereu;
doar relatez minuscule aventuri
ce mintea-mi categorisește "greu"...
N-am hărăzit de-a incita... lecturi?!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alter sapiens
De-aș fi nu oase, un schelet, ci coaja de o cheratină,
Aș fi și mort la fel, frumos, că gol e "in", nu s-ar vedea...
Aș păcăli urmași că sunt, aș auzi plânset de vină...
Că nu s-ar ști precis de-s viu, aș fi ca după o perdea.
Aș avea luciul, o patină ce niciun timp n-ar putea șterge,
Ca-n insectar c-un ac în spate, un exponat, măcar etern
Cât lumea n-ar zbura "ailleurs", s-ar liniști și încă ar merge...
N-ar inventa numai pedepse să facă raiul un infern.
În pliu, golit de măruntaie, n-aș fi nici creier să mai sufăr,
Doar stoic, un cugetător, un bondar Buda aș fi rămas
Cu multe brațe, pline toate de caste, florile de nufăr...
Să împartă oameni albul pur, nu negrul nopții... parastas.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eteri... sau ... Etern (pretutindeni... tradus)
Filament e, subțire... dă lumini de wolfram.
Fină e, cum mătasea, venită din China.
Scumpă-i, peste filonul de aur, în gram.
Șarmu-i, Chanel natural și Ferrari-i mașina.
Stilu-i, Yves St. Lurent, de Paris adorat.
Estee Lauder-i e parfumul, adult în extaz.
Lasă-n urmă, când trece, vânt Zefir- aerat...
Muzica îi e Cabrel și iubește turcoaz.
Căutarea-i, într-una, de motto-uri eterne.
Cartea ei, Eliade, sau Kafka, Kipling...
N-o atingi, că-i mimoză, aventurile-și cerne...
Țara dragă-i Canada și poporul... viking.
În răbdare, are timp, rezervată cum stoic...
Ajutorul de-i ceri, îți dă tot... nu iubirea.
Credincioasă-i, cu suflet, ortodox sau catolic.
Ea iubește profund, doru-îi e nemurirea...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Verde
Retina mi-e o întidere de clorofilă
ce-aș vrea-o melanina-mi, să-mi astâmpăr seve
prin rădăcini ce-nalț la cer, la soare... milă
s-amestec; galben cu albastru-n crud de verde...
... să mi-o-nroșesc cu sânge-n ruginiu,
s-o beau licoare-n viile dospite
și galbenă s-o plămădesc din spice, auriu
covrig, inel s-o fac pe degete dorite...
... să fiarbă-n tonuri în culori multicolore
de flori neasemuite-n gând, încântătoare
în amestecul de-aromă cu penel de aurore...
să mi le fac leac singur, să-mi înving redoare.
Îmi dă respirul veșnic frunza pulmonară,
ce moare să se nască tot la fel, dintr-un nimic,
fără de plâns când cade; să nu fie o povară
la neaua sură-ntinsă-n iarbă... pe un coliliu de dric...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lavabil
Mă curg, că-s apă șaizeci la sută,
începându-mă din capilare fine, fine,
izvorât
mă prăvălesc peste pietroaie,
bolovani
și culmea ei rămân,
înconjurați de-o spută,
ce le-o scuip, răul din mine,
cel urât,
că doar așa din suferința-mi mi se-nmoaie,
mă spăl cu timpul, peste ani,
dintr-un păgân...
m-adun, lungit în lacrimi
înspre pleoape strânse,
să pătrund pupile,
s-adăp întuneric
-poate o să răsară conuri
de lumină
din retină-
să se ducă vorbe, zvonuri
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trădare
Promite că te-ascultă, dar te privește-n gol
Cu mintea adusă-n hăul de labirint de sine;
Chiar dacă s-a jurat, la tâmplă cu pistol...
Te vinde tot în cioburi... visând să ia rubine.
E promiscuitatea de-amor cu adulter,
's prietenii clamate cu ascunziș de ură...
Sincerități mințite în voalul de mister...
Ți-este aliatul zilnic... ce nopțile te fură.
Promisiunea, este purtată-n timp mereu
Și care la mezat ți-arată ghilotina;
E-ncrederea pierdută atunci când e mai greu,
Rămânând singur, dus... și victimă și vina.
Ce poate face spirit, un Iago, o Iudee?
E doar serotonină sau dopamină-n sânge?...
Dar nu-i, că le-avem toți!... Deci n-am nicio idee!!!...
Suntem, făcuți o parte, doar trădători!... Nu plânge!!!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Predat simțuri
M-am pierdut tot, în simțurile tale,
Nu mai exist, ca mine, definit,
Respir prin buze... semănând petale
Și mă ascund sub sânul arondit.
Sorbit, sunt inspirația ce-o ai,
Rămas în pieptu' strâmt, ca o arteră,
Ce-o alergi în fiecare zi, în alai
Cu-a tale vini, ce respir... o atmosferă.
Te aștept profund, să m-avalezi de gust,
S-ating cuvinte ce săruți vorbind
Și să mă-mbăt de sânge, dulce must,
Cât mai târziu va fi... te tot călătorind.
Am amuțit, de sunete răsun,
Ciupit de coarde, te vibrând melodic.
Nu mai am glas, "in sine die" ajun,
În plâns mă îngân, în cântu-ți... melancolic.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gay... pe scurt de-o existență
Venea în fiecare vineri seară,
'n străjer etern de fată dragă,
S-o poarte-n cluburi multe, "fancy"...
Pe cea ce i se dedicase,
O păzea-nspre infinit, fecioară
Cu trup și suflet, o întreagă;
Era-n continu "escuse", "merci"...
Era Don Juan-ul... ce sperase.
"Mignon", brunet, cu ochi albaștri,
Cu limbaj fin, atrăgător,
-Un veșnic trubadur docil-
Ne-a părăsit, din întâmplare...
E dusul prematur la aștrii
Cu trup și suflet de actor,
Perpetuul dar, mort de copil...
Îl am în minte ca pe-o floare.
Am fost străfulger, de durere,
La plânsul lung, prin telefon,
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caracatița iubirii
Mă-ncolăcesc cu opt brațe, sorbindute-n ventuze,
Diform fără schelet, suflet cum gelul moale
Mă strecor din abis, mă-nalț l-a tale buze,
O inimă să-ți dau, sau trei să-ți pun în poale.
Din fumul de cerneală în lacrimi îți scriu bilet
Și-mi storc din nouă minți, ce le-am, le dau ofrande
Să-ți ridic obelisc din truda-mi de atlet...
Te las minune lumii peste timp... Ochi-smaralde!
Prin hăuri mă strecor, te caut prin sirene
Mă efilând să-mi dau obor de-albastru sânge
Printre cristale-n ape-n corali și mii de perle...
Dar numai tu nu ești, îmi lași inimă a plânge.
Mă trimit sol, cu tot tentacule desprinse
De-un trup ce mi-a rămas să-mi refac simțul firii...
Și-mi schimb culori de suflet, din triste în aprinse,
Să te am dintre adâncuri... eu, caracatița iubirii!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moș Crăci... un
Fără vreo vârstă, în hainele color,
Neras de mult, cu glasul hohoit,
C-un fes pe cap cu ciucur, stă pitit
Să nu-i descoperi glas de... vorbitor.
Promite multe, vrute și nevrute,
Ce dă de-un sac, ce și l-a încropit
-De e avut- și-un brad împodobit
Îi ține lângă, hang... cu zilele pierdute.
Nu știe nimeni de-i venit cu reni,
Nici de pe coș -că fața-i n-are coșuri-
Dar nu e bai, nu-s plânsete, reproșuri...
Sunt toți voioși; moși, babele, meseni.
A pus o fată, de vreo șaișpe anișori,
Să se așeze bine pe genunchiul stâng,
Uitând de daruri, de copii ce plâng
Că ea-i stă-n brațele... ce-i strâng din sânișori.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plângere de nevinovăție pentru pierderea eternității
Alerg nebun spre stația "La moarte"
În cursa mea de spectator fugar,
Cu capul gol de neputință, gust amar
De a fi nevinovat de ce nu pot deține; soarte!
Stau condamnat degeaba la pedeapsă,
Ce n-o am, decât de alții aș fi născut
Și n-am luat vieți, să mi se ia a mea; scăzut
Din timp, ce-am unul, unica-mi sinapsă!
Nu știu, nu-i Constituție Universală
De respect pentru ființa-mi, nu-i nici o transparență
De a-mi decide, singur, prin bine, experiență...
Nu altuia la mână, neîntemeiat vasală?
Mi se pun vini, în spate, ani, întâmplător, boală!
Mi se va spune, că, ce este piere, moare,
Dar eu nu sunt la fel, eu dețin rațiune;
Gândesc cu minte, suflet, sunt o perfecțiune...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înmormântat deja... mâine
Am o imensă milă de mine, cel ce va fi-ntr-o zi în cimitir
aproape gol de haine putrezite,
cu oase pe deasupra,
de frumusețea formei dezgolite
în atât de negru, nesfârșit sub flori, sau pir.
Poate-oi dori să mă ridic, nu știu, un pic,
dar văd că nu se va putea,
că atât de grea pe creștet va fi crucea,
de atâtea păsări, ce vor poposi, vor sta,
făr' să le mângâi cântecul ce-mi zic.
Voi fi milenii nemișcat, o lenevie
în lumea de departe, istovândă,
de aceea aș vrea de-acuma să-mi las gând,
când nu voi mai putea izbândă,
ce nu voi mai fi... un nimic demult, nici amintire vie.
Îmi storc mintea de logic și sufletul, o știu,
m-agăț cu palma întinsă, cu degete de atins,
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Închipuit dincolo
O zi, în timp, poate aș putea imagina o întâlnire,
cu părinți-clone în mers pe stradă,
trecând fără a avea vreo cunoștință
că ne-am cunoaște de pe undeva... o altă omenire
în care am fost, într-o istorie, ne cultivând familie în bravadă,
din care-n timp s-a mai pierdut pe drum, precum ceva din cinste, din conștiință.
Vom trece, straniu, ca necunoscuți indiferenți,
amestecați; copii cu nepoți, fără nicio vârstă, atemporali,
printre bunici în cărucior, cu biberonul plin cu lapte,
un eu cărunt, cu toții -într-o retină, neabsenți,
tot încercând să plâng, neînțeles de nimeni- ajunși atât de imorali,
nerecunoscători... se pare că-s în dincolo, care nu-i, o lume necuvântătoare dusă, ca și eu, uitată până și-n cuvinte, nemaiștiind nici șoapte!...
Neînchipuita, dinaintele și de după mine... noapte.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Comunicat
Particula, ar fi unicat; o suferință, doar plictisitoare,
De singurătate. N-ar fi nicio plăcere încântătoare.
Doar nulitate intrinsecă, că n-ar mai fi dezvăluire...
Nici nu s-ar ști, cunoaște... nu ar fi nicio făptuire.
Căci n-ar fi fapte, că" făcut" oricum, el, nu s-ar ști;
Nici amintiri, nici gânduri, vise nu s-ar povesti.
Nici scris n-ar fi fost, poate nici mimică, cuvânt...
Căci nimeni n-ar citi... nu s-ar săpa niciun mormânt...
... Că n-ar fi cin' să sape, nici bocete n-ar fi.
În fapt, nici n-ar fi "este", că nu ar fi copii!
N-am bea de fericire și n-am ști de frumos...
Că n-am cunoaște pe-altul, guri n-ar fi de folos!
Cât crunt de adevăr este în "împreună"
Din mulți egali, ce fac un tot divers să spună,
Să cânte, să aplaude, să plângă, să se ia de mână...
Ce minunat că din comunicat trăim!... Ne împletim, cunună!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diafane reminiscențe
Pe luciu, de oglindă, în două se răsfrânge
Sidefu-n romb de sticlă, inel de-un ruj-baton
Lâng-un gălbui parfum, deux pieces de același ton
Cu piele de toc cui, de pe-un persan ce plânge.
Cercuri, de aur fin, de doi cercei se îmbină
Pe sticla etajerei, cu creme în tuburi mici,
Printre cutii cu înscrisuri în limbi, ce nu-s de-aici
Și aer tot, vapori, se întind de-o boare fină.
Culori vii, joviale, stau rând, balsam, șampon,
Lângă halatul roz, cu alb mai pur ca neaua,
Iar pe măsuța-n colț e-o vază cu laleaua
Frizată-n fixativ, pe-un antic patefon.
În rama-n fir subțire, sub sticla reflectândă,
Ce nu lasă perpetuu privire să răzbată,
Se frânge ochiu-n pâclă, pe gloss de-un chip de fată,
Zâmbind cu cap pe-o parte, sub raza tremurândă...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecerea
Ce zbor e anotimpul -unul peste altul-
Mă-ntreb cum de-are fiecare un patern?
Să fie oare un proiect intern, ori e extern;
Căci totul este-n transformare?!... Doar, bazaltul!?...
... E roca scoarței ce la fel rămâne,
Nu înflorește, nici nu plânge râuri;
Se crapă doar și se prăvale-n hăuri...
Dar... nu-i tot anotimpul, ce-o răpune?
Sunt adevăru-n probă, un ciclu efemer,
Nu un comparativ de circumstanțe;
Sunt primăvara-n naștere, vara-n vacanțe,
Mă reculeg în toamne, în iarnă mă fac ger!...
Pământu-ntreg e-o luptă pentru pui
În anual alai de nunți, miresmi de flori;
Tomnatic zbor -'n novici- de vechi cocori
Și miliarde de iubiri cu "ea"... ce nu-i a "lui".
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prima... sau ultima zăpadă
Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spațiul pe-un ton de cer în gri
Și arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.
În albul nesfârșit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind șiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe așternut cast, paloare.
Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburlește în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.
E atât de alb că doare, topește ochiul fulg
Și parcă plâns se pierde în nesfârșit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiții picuri iar vieții ființe smulg...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vitale negații
Evit să-mi memorez părinți, pe mamă,
Refuz să-mi calculez anii rămași.
Îmi neg greșeli, trecute la urmași...
Nu vreau să calculez nici tragedie, dramă!
Tot mă opun la pierderea de zile,
Spun nu ispitei din conveniență.
Sunt îndărătnic, cred în existență...
Nu vreau să mor, visez; "Ce faci copile?"!
Dau înapoi, când nu dețin promisul,
Întorc cuvântul, pedepsit degeaba.
Nu mai răspund, de vina nu mi-e treaba...
Nu cred că bun, îmi câștig paradisul!
Mă plâng la amintiri despre părinți,
Nu știu de ce-mi rămâne așa puțin.
Nici vorbă, pe copii, din zbor să țin...
Nu fac vreun rău, chiar de cu rău mă minți, alinți.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pierdut țară!
Vă spun din proprie experiență
-Ce-am câștigat c-onoare și cu chin-
Că-n țara, unde-am-nceput o existență,
Îmi este spre rușine, strâmb destin.
E-acolo, unde de vorbesc, sunt înjurat,
Chiar de încerc din propiile-mi puteri,
S-o-nvăț; să nu mai cadă în păcat,
Să nu greșească precum alți, până mai ieri.
E țara unde vin, că-i casa mea,
-Din pântecele ei m-am făcut om-
Dar tot ce-aduc câștig, mi se tot ia;
Sunt despuiat de fructele-mi de pom.
Nu mi se dau străbunii înapoi,
-Mă fură de țărâna unde-au fost-
Și n-am nici ajutor, nici de la voi;
Sunt tot eu un damnat, un hoț, un prost.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Steag
Stau în înalt, bătut, spânzurat de-o roșie cravată... pionier,
Nu dogme, simt mătasea roșie de sânge, al meu, ai mei
Și vreau să stau așa, ca un pilon, un obelisc, să sprijin bleu de cer,
Iar palme-ntind să ar brazde galbene, la grâu, la păsări mei.
Mă zbat în vânt, nu știu nimic de ger, sunt un torid,
Căci port pe piept din galbenul exploziei de soare,
Mă înmuind doar lacrima adunată de la neam, albastru avid
Să fiu, de reavăn, să mă torn medalii când erou în roșu sânge-mi moare.
Sunt pânza în fir de aur, ce-au țesut-o ochi cu ochi femeile-mi, în milenii,
Cu ochii plânși pentru bunici, copii, tați... roșii îndreptați spre astru
Din bolta albastră, oglindind pământ, ce l-au iubit, țărâna de vedenii,
Ce-o acoperă, sfințită în curcubeu, de vise în roșu, galben și albastru.
Și, mort singur de-oi fi, din os rămas o să-mi port sus pe boltă steagul, în sihastru...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Daniel Aurelian Rădulescu despre plâns, adresa este: