Ioan Petru Culianu despre timp

La vârsta de şaptezeci şi doi de ani, Al-Kindi, marele, veneratul, omul cel mai de seamă al Islamului după Profet, dispăru în nimic. Nu i s-au mai găsit nici turbanul, nici brăcinarul, nici carnea, nici oasele. Se volatilizase pur şi simplu, trecând de la starea de prezenţă la cea de absenţă. Iar această trecere a rămas unul din cele mai mari mistere ale credinţei noastre.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nicio îndoială, e vorba de o fază intermediară şi ambiguă a existenţei mele, căci mai multe persoane au declarat că m-au văzut, în acelaşi timp, în două locuri foarte îndepărtate unul de altul. Oricum, mi-e greu să admit că răzbunarea e ţelul tinerei fete cu pletele arămii. Mai mult ca sigur că Samuel van Haeren s-a înşelat: relaţiile dintre suflete n-ar avea cum să fie vreodată simple.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fenomen straniu s-a produs atunci: toţi acei năpăstuiţi care aşteptau plini de speranţă o vizită a lui Tozgrec s-au îndreptat deodată, ca înţeleşi, către un alt podiş, situat la câţiva kilometri mai la nord, în alt Golf al Smaraldelor, perfect identic cu primul, inclusiv în privinţa clădirii în ruină. Aici Tozgrec le-a apărut tuturora sub înfăţişarea unui bătrân scârbos, cu o rană mare supurândă care-i acoperea obrazul drept, şi le-a adresat un discurs cu prilejul sosirii Mileniului; discursul a fost şi el transmis, nu se ştie cum, în toate limbile, de către toate posturile de televiziune din lume, inclusiv cele din Maculia şi Jormania. Acest mesaj al lui Tozgrec de Anul Nou a fost considerat de multă lume deosebit de îngrijorător.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul religiilor va trebui să recunoască, dacă are vederi suficient de largi, că Heraclit era la curent cu mitul lui Dionysos şi că interpretările autorilor creştini nu erau prea rele. Va mai trebui să recunoască şi că rombul din recuzita copilului Dionysos provine probabil de la iniţierile "primitive" şi că acel bull-roarer îl evoca pesemne pe Dionysos în timpul celebrării anumitor mistere.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel, satul află mai multe variante ale dispariţiei familiei sale, de la clasicul accident de tren până la înecul celor trei care, la recentele inundaţii, ar fi intervenit cu mult curaj ca să salveze o oaie aflată în primejdie. În realitate, cei trei dispăruseră pur şi simplu fără urmă, în timp ce se aflau la oraş ca să-şi vândă marfa - spanac, castraveţi şi pepeni. La piaţă avusese loc o încăierare şi cei trei Garcia, laolaltă cu alţi ţărani, fuseseră luaţi şi duşi de militari către o destinaţie necunoscută. Unii se întorseseră de acolo, după ce fuseseră bătuţi. Nu le plăcea să vorbească despre asta. Şapte ţărani în total, între care şi cei trei Garcia, n-au mai apărut însă. Ines începu să-i caute pe la secţiile de poliţie; puţin a lipsit să nu fie arestată; în orice caz, încasă mai multe lovituri în stomac, la bărbie şi în cap. Nu se descurajă dintr-atâta şi ceru lămuriri Prefecturii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin 1885, alcoolul a făcut ravagii enorme printre indieni, iar rezistenţa pe care o opuneau armatei federale devine din ce în ce mai slabă. Temându-se de ce-i mai rău, Luino se hotărăşte să dispară de prin acele locuri; înainte însă de a dispărea, îi încredinţează lui Van Haeren un carnet pe care acesta nu se grăbeşte să-l citească. El însuşi petrece ani mulţi în America Latină, unde, după cât se pare (el n-o spune explicit), e angrenat tot în comerţul cu arme, ocupaţie primejdioasă ce-l duce o dată până la spânzurătoare. Scăpat in extremis, e sărac şi bolnav, într-atât încât credeam că sfârşitul îmi era aproape şi nu m-am rugat lui Dumnezeu să-l mai lungească, pentru că văzusem tot ce era de văzut până la vârsta de treizeci şi şase de ani şi fusesem primit şi în aşternuturile regilor şi în paiele sărmanilor şi-mi trecuseră prin mână averi şi le câştigasem sau le pierdusem şi era acelaşi lucru.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al-Kindi avea şaptezeci şi doi de ani când s-a consacrat în întregime ultimei faze a activităţii sale. A meditat la ea zi şi noapte, împresurat de modelele invizibile ale tuturor speciilor pe care le concepuse. Le percepea în imaginaţie şi le putea sesiza existenţa ca pe o multitudine foarte variată şi complexă de zumzete sau mai curând de sisteme murmurânde. Dar, desigur, zumzetul nu era cu adevărat audibil.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul revoluţiei florilor, Jormania avea un aer de tinereţe. Femeile procreau fără nici o constrângere, spre a înlocui cele şase milioane de victime ale zorabilor, ale ciumei şi ale luptelor intestine. Economia Jormaniei, în lipsa indicaţiilor omniscientului Gologan, reîncepuse să funcţioneze, iar ţăranii, deşi cereau uneori preţuri exorbitante pe produsele lor, asigurau aprovizionarea regulată a oraşelor şi a comunelor. Şi pentru prima dată de la război, libera concurenţă comercială aduse un zâmbet mai mult sau mai puţin autentic pe feţele implacabililor vânzători. Pe deasupra, funcţionărimea de toate felurile ce terorizase ţara fu silită să-şi schimbe tactica, sub ameninţarea concedierii. Jormania era pe cale de a deveni o ţară aproape normală, ceea ce atrase un enorm val de turişti imaculişti. Cu cât devenea însă Jormania mai prosperă, cu atât se întărea certitudinea că intervenţia Imperiului n-avea să întârzie.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o ţară uitată din America Latină, pe un podiş presărat cu pini rari şi cu ienuperi pitici, aproape de Golful Smaraldelor, se afla o clădire foarte veche din piatră ce slujise odinioară de schit sau de hacienda. În timpul războiului, câţiva marinari americani, singurii supravieţuitori dintr-un naufragiu, găsiseră acolo adăpost. Pe zidul prăbuşit de incintă lăsaseră o inscripţie cu var de neşters: No trespassing.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1988, Imperiul hotărî în secret pentru o intervenţie indirectă în Jormania. Întru aceasta a fost utilizată o armă mai de temut decât chiar armele bacteriologice şi meteorologice: arma zoologică, deja experimentată, ca şi celelalte două, în Borbishtan. Redutabila Bedeker (BDKR, poliţia secretă a Imperiului) era Sigură, de astă dată, că arma zoologică va repurta un mare triumf în Jormania, deşi în Borbisthan rezultatele fuseseră destul de slabe (aproximativ 200.000 de victime), aceasta datorându-se condiţiilor geografice şi demografice diferite din cele două ţări. În Borbisthan, partizanii omorâseră, în şase ani, mai multe milioane de zorabi (numele internaţional al purtătorilor armei zoologice), dar ei erau trăgători de elită mereu la pândă şi, dacă altele le lipseau, muniţii aveau suficiente. Din acest motiv, zorabii deveniseră din ce în ce mai rari în Borbisthan, iar supravieţuitorii se transformaseră din nou în pisici obişnuite.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a părăsit trupul lui Al-Mawsili, sufletul Stăpânului Sunetului a dorit să ştie tot ce există pe lume în cele trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent şi viitor, iar întru aceasta a poposit în embrionul lui Al-Kindi, Înţeleptul Islamului, lăudat fie-i numele în veci alături de cel al lui Mahomed, Profetul lui Allah. Căci, în afară de Mahomed zis Rasul, nu e suflet mai mare decât acela al Stăpânului Sunetului, care a fost negrul Sa'id ibn Misjah, apoi persanul Al-Mawsili, apoi Al-Kindi, apoi însuşi Mahdi, cel ce a fost, cel ce este sub numele de Toz-Grec şi cel ce va fi ca să împlânte stindardul verde pentru toată veşnicia pe ruinele acestei lumi. Iar unii spun că acelaşi suflet s-a manifestat în cei paisprezece Imami, cei ascunşi şi cei revelaţi. Iar Mahdi a fost batin şi zahir, a fost ocultat şi s-a dezvăluit în toată măreţia sa, care vine imediat după aceea a lui Dumnezeu însuşi, dacă adevărat este că Mahomed şi el sunt identici.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci sceptice interveneau zicând că borbisthanii putuseră rezista atâta vreme fiindcă erau nişte fanatici analfabeţi şi puţin civilizaţi, în timp ce jormanii, ştie toată lumea, sunt extrem de civilizaţi. Ei n-ar putea face faţă barbarilor din Maculia. În cele din urmă, singura întrebare ce merita să fie pusă era dacă, în faţa spectacolului rezistenţei mai mult sau mai puţin eroice a poporului jorman, puterile imaculiste aveau să-i sară în ajutor.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samuel van Haeren aparţine unei familii de evrei sefarzi care, scăpaţi de la un autodafé în 1598, veniseră să se stabilească la Haga, unde au deschis o tipografie (oare mă înşel eu, sau aceşti Van Haeren au lucrat cu fraţii De Bry, iar unul din ei s-a căsătorit mai târziu cu fata lui Michael Maier? Dacă aşa stau lucrurile, atunci sunt strâns legaţi de mişcarea Rosicrucienilor şi de toate evenimentele mai importante din prima jumătate a secolului al XVII-lea).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea celor 42, cu excepţia câtorva partizani ai lui Bolovan şi ai lui Motan, era de părere că imaculiştii nu s-ar angaja niciodată într-un conflict ce i-ar duce la o confruntare directă cu Maculia. Această consideraţiune îl împinse pe Bostan să treacă în tabăra adversă, în timp ce Bolovan şi Motan, urmaţi de Boba care de-acum se săturase de atâtea dezbateri, refuzară demn orice compromis şi plecară din ţară spre a încerca să-i convingă pe imaculişti să intervină.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile arătau astfel: o jeleam pe Alice la fel cum jelisem o Coccinella septempunctata care venise odată să-mi moară în palmă. Mi-aş fi dat viaţa ca s-o salvez, indiferent dacă viaţa unei Coccinella nu merită atât. Eram puşti pe atunci, poate să fi avut vreo şapte ani, dar am simţit acelaşi lucru ca mai târziu pentru Alice H. Şi cred cu hotărâre că Alice H. ar fi meritat atâta, ba chiar mai mult: că dându-mi viaţa ca s-o salvez pe a ei, mi-aş fi salvat-o şi pe a mea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guzgan, de acord fiind asupra inexistenţei unui maculism autentic în Jormania, îi acuza însă pe ceilalţi trei de demagogie; căci, spunea el, inexistenţa unei mişcări de protest în timpul regimului maculist demonstra că masele jormane sunt în stare să înghită orice şi n-au nici o greutate politică reală. În consecinţă, era necesar ca o elită luminată, o dată constatate primejdiile unei îndepărtări radicale şi imediate de Imperiu, să încerce să le evite prin toate mijloacele.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cei cinci ani ai "revoluţiei florilor" începură prin instaurarea guvernului provizoriu Bostan, ale cărui scopuri imediate erau de a combate ciuma, de a aproviziona ţara şi de a pregăti primele alegeri democratice de şaizeci de ani încoace. Nu s-ar putea nega că Bostan a primit un ajutor material considerabil din partea imaculiştilor; dar a primit de asemenea, fără să ştie, şi ajutorul Maculiei, care n-a încercat deloc să intervină în procesul pornit de Comitetul celor 42.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O'Connors nu-şi mai amintea nimic despre articulaţiile ei, însă nu era sigur dacă Alice H. era o persoană. Tot atât de bine putea să fi fost un bulgăre de foc roşiatic ce-l dusese într-o clipită într-un sat de dincolo de dealuri. Focul era mai fierbinte decât soarele deşertului, dar nu-l arsese. În afară de el însuşi, nimeni n-o văzuse nici pe Alice H. şi nici altceva: doar un om târându-se, istovit, care ajunsese într-o oază şi dormise zile întregi apoi, ca atâţia alţii înaintea lui.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa când, din lumea invizibilă şi necuprinsă a nopţii, ceata de squaws s-a întors acasă, cei ce dormeau au avut multe vise. Tăişuri care spintecă, lumânări de oţel albastru, păsări cu cioc de rubin, peşti răi, şerpi râzând, gălbenuşuri de ou în mijlocul vulcanilor - iată ce au visat în noaptea aceea atâţia oameni, umili sau vicleni, care invadaseră ţara celor o mie de miriade de suflete. A doua zi, nimic nu se schimbase: doar o pulbere roşiatică se ridicase de pe tot continentul, pătrunzând până în cele mai retrase cotloane ale clădirilor somptuoase din piatră. Călătorii şi-au amintit acea zi sub numele de "ziua pleoapelor sângerânde"; sedentarii vorbesc de ea ca de "ziua uşilor care scârţâie". Dar şi pentru unii şi pentru alţii e vorba de aceeaşi zi. Poporul a crezut că şefii beţi ai indienilor au fost decapitaţi într-o ambuscadă. Cât despre indieni, degeaba mai celebrează ei încă, în acea zi însângerată a anului, înfrângerea lor finală. O numesc "ziua tâmplelor dureroase", neştiind că cele o mie de miriade de suflete însetate de sânge au săvârşit de atunci o sută de mii de miriade de răzbunări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al-Kindi avea peste treizeci de ani când s-a retras pe ţărmul mării ca să mediteze la aceste lucruri; şi din acea perioadă datează opera sa despre Configuraţiile Lucrurilor Gândite, Al-Jawami' al-Fikriyah. Căci constatase că lumea aceasta pământească este, pentru călătorul care o străbate, ca o carte plină de semne, iar semnele nu sunt abstracte: sunt alcătuite din oameni, din animale, din plante, din minerale, din cer, din stele, din suflete, din spiriduşi, care şi ei sunt nişte existenţe măsurabile.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!