Ioan Petru Culianu despre timp

Aproape trei ani trecuseră de la plecarea lui când, pasămite, Zeiţei i se făcu milă de el, pentru că rTe-hu străbătuse deja în zig-zag o bună parte din Madhya Pradesh şi atunci o sfârşi - şi nu din vina lui, de bună seamă - sub roţile unui automobil la Jabalpur şi-şi dădu sufletul pe loc. În clipa aceea, agregatul care purtase numele de Calul Alb începu să se desfacă în părţile sale componente: carnea i se întoarse în pământ, sângele - în apă, răsuflarea - în vânt, lumina din ochiul stâng - în Lună, lumina din ochiul drept - în Soare, mesajul cunoscut - în tărâmul murmurelor, Zeiţa Tara - în lumea ei de smarald, iar taina indicibilă - în cea mai misterioasă parte a acestui colţ de univers, acolo unde lucrurile disparate dobândesc un înţeles prea complex spre a putea fi definit, prea subtil ca să devină limbaj.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Baban, şeful gărzii personale a lui Gologan, îl însoţi pe acesta la Maculburg, în inima Maculiei, omologul său imperial îi dărui o pisică pe nume Baha, bună şi blândă. Pisica, ce primise în prealabil o glandă cu secreţii canine, se înţelese de minune cu cei doi câini Dobermann, motiv pentru care Doamna Mortu, care iubea pisicile, o adoptă după ce puse să fie dezinfectată într-o etuvă sub presiune. Baha, care avea şi hormoni de zorab cu acţiune lentă şi care, pe deasupra, era androgină şi capabilă să se autofecundeze şi să producă treizeci şi şase de zorabi în două gestaţii anuale, coborî triumfal din avionul prezidenţial şi i-o luă înainte lui Gologan pe covorul roşu, cu coada în vânt, potrivit protocolului jorman. În următoarele patru luni, Baha se arătă prevenitoare şi tandră şi se conformă perfect directivelor Secanului, poliţia secretă a Republicii Maculiste Jormane.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analizând serii mai complexe ale călătoriilor în alte lumi aparţinând unei aceleiaşi tradiţii, se pot trage concluzii tipologice. Astfel, de exemplu, rezultă că tradiţia evreiască prezintă un număr de trăsături constante, una dintre cele mai importante fiind aceea că personajul căruia i se arată alte lumi nu recurge la droguri şi nici la alte mijloace pentru a-şi provoca o viziune. Pur şi simplu, el zace adormit pe un pat, de regulă într-o stare de depresiune. Pe de altă parte, în tradiţia greacă vizitele în alte lumi survin în stări la limita morţii sau ca urmare a incubaţiei, iar în tradiţia iraniană consumul de halucinogene face parte din scenariu. Apocalipsele paleocreştine nu sunt decât o continuare a modelului evreiesc, în timp ce, în Evul Mediu târziu, viziunile altor lumi sunt mult mai adesea provocate de experienţe la limita morţii, trăsătură care a devenit caracteristica exemplară a apocalipselor din secolul al Xll-lea şi al XlII-lea.

citat din Ioan Petru Culianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instructorul a cedat în faţa zelului dovedit de copil şi i-a strecurat în taină mai multe imagini de meditaţie pe care, la drept vorbind, învăţăcelul nu era deloc obligat să le cunoască şi folosească. În general, de când porneşte şi până în clipa când îşi atinge ţinta, un alergător poartă în spirit imaginea acelui lama care trebuie să-l elibereze de invizibila sa povară. În tot acest timp, trupul lui aleargă fără oprire şi, cu toate că nu vede nimic din drumul parcurs, el se pricepe să-i ocolească toate obstacolele şi face chiar minuni de îndemânare, datorită unui soi de simţ lăuntric ascuţit la maximum. Vreme de săptămâni întregi, dacă trebuie, trupul i se mişcă zi şi noapte, fără să simtă oboseala, foamea ori setea. Alergătorul nu este un simplu om decât în scurtele răstimpuri când aşteaptă să-i fie încredinţat vreun mesaj. Atunci doar bea el ceai cu unt şi doarme; atunci se lansează în discursuri stupide despre viaţă şi moarte; atunci participă pe deplin la condiţia umană.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se aştepta, dar când n-a mai fost nimic de privit, încât ochii ei nu mai aveau întrebuinţare, tocmai atunci o întâlni pe Zeiţa de smarald. În fiecare piatră verde e o mică Zeiţă care este în acelaşi timp marea Zeiţă a tuturor smaraldelor. Dacă eşti în piatră, ea pare întotdeauna mare, deşi n-ai cum s-o vezi, întrucât nu-i nimeni pe care să-l vezi şi nimic de privit. Zeiţa se află într-un fel acolo, dincolo de frontierele smaraldului, iar tu nu eşti niciunde şi n-ai traversat nicio frontieră. Te simţi ca un contrabandist, deşi nu faci niciun fel de contrabandă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două zile şi două nopţi au avut privilegiul de a rămâne afară pe pistă, căci erau nişte ţărani lipsiţi de importanţă. Se aflau acolo mii de inşi sub paza câtorva soldaţi înarmaţi cu pistoale-mitralieră. Oamenii nu protestau. Din adâncurile tribunelor se auzeau urlete atroce, semn că reprezentanţii autorităţilor nu erau plătiţi degeaba. Din timp în timp, un sergent urmat de trei soldaţi venea să rostească nişte nume la difuzor. Cei chemaţi se ridicau şi se îndreptau către intrarea situată sub tribuna oficială, dispărând în întuneric. Pe urmă nu-i mai vedea nimeni. La intervale neregulate, noi sosiţi erau aruncaţi în arenă. Nu trebuia să le pui întrebări soldaţilor: îţi răspundeau cu o lovitură de cizmă în stomac sau în piept. Le era de asemenea interzis oamenilor să vorbească între ei, dar mulţi schimbau informaţii pe şoptite, lucru pe care cei trei Garcia nu-l găseau deloc rezonabil. Era mai bine să-ţi ţii gura şi cei trei au servit drept exemplu: două zile şi două nopţi n-au scos niciun sunet.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faza istorico-genetică are drept scop să reconstituie originea unui fenomen, istoria şi metamorfozele sale, în timp ce faza hermeneutică îşi propune, măcar în principiu, să lumineze înţelesul întregii serii istorice reconstituite în prima fază a acestui unic demers.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă cu aceste dezordini, se aştepta ca în orice moment armata imperială să invadeze ţara. Totuşi, Maculia se mărgini să-l cheme de urgentă pe Jacan la Maculburg, în timp ce tancurile se îngrămădeau cât vezi cu ochii pe celălalt mal al Putanului. Jacan nu s-a dus la Maculburg, ci s-a închis, împreună cu Baban, doi soldaţi şi opt artiste de cabaret, în adăpostul anti-atomic. Trupele maculiste n-au trecut Putanul, limitându-se să-i sfideze pe cei câţiva grăniceri jormani rămaşi la posturi. La Jorjan, ciuma începuse să facă ravagii, în vreme ce zorabii se apropiau, lăsând o dâră de cadavre prin locurile trecerii lor. Ocolindu-i cu grijă, din ce în ce mai mulţi oameni luau drumul munţilor. Li se alăturau acelora care aşteptau cu speranţă ajutorul imaculist şi care erau din ce în ce mai numeroşi, sau vreunei bande de tâlhari, şi acestea din ce în ce mai numeroase. Canibalismul era, în aceste medii, la ordinea zilei. Dar toată lumea îşi procurase de-acum arme de foc şi, din pricina capacităţii lor de ripostă imediată, partizanii erau doar arareori atacaţi de tâlhari.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul Tarei nu e cel mai mare smarald din lume. În 1963, s-a furat din Muzeele Borgia, de la Roma, un disc de smarald cu caractere magice încrustate, datând din cel de-al II-lea sau al III-lea veac al erei creştine, a cărui valoare este inestimabilă. Discul încă n-a fost regăsit.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, Al-Kindi însuşi era în stare de joc. Nu era nici zumzet, nici model, nici idee, nici tot, nici parte; vibra ca o bilă ciocnită de altă bilă, îşi era propriul prieten şi propriul duşman în acelaşi timp, iar între cei doi nu era nicio diferenţă. În jocul cosmic, totul era egal.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După câteva luni, vilele conţineau cele mai sofisticate aparate pe care tehnica umană izbutise să le construiască; semănau între ele până în cele mai mici detalii, căci fuseseră copiate unele după altele cu preţul a nenumărate eforturi ale spionajului industrial. Aparatele acestea puteau detecta prezenţa unei muşte la zece kilometri distanţă; reacţionau la cea mai slabă sursă de căldură şi dădeau de îndată alarma dacă vreo coajă de var se desprindea cumva de pe plafonul vechii hacienda sau dacă arcul vreunui jilţ antediluvian ceda, în orice cameră ar fi fost să fie. În timp ce ecranele verzi ale tuturor acestor maşinării indicau în mod constant că nu era nimeni în interiorul clădirii, Tozgrec îşi continua imperturbabil apariţiile, când ca bătrân maiestuos, când ca cerşetor păduchios. Şi totuşi hacienda era scrutată îndeaproape, vreo sută de obiective de camere şi de microfoane ţinând-o sub observaţie în fiecare clipă. În cele din urmă sosi şi presa la faţa locului, ocupând hotelul pe jumătate gol. La oarecare distanţă, în nişte barăci şubrede înălţate în grabă, mii de oameni din toate ţările lumii aşteptau cu nerăbdare să-i viziteze Tozgrec.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi o revedeam pe Miss Emeralds şi toate imaginile nocturne care mi se înfăţişaseră se aflau confirmate, într-atât îi erau mersul de aerian, râsul - cristalin, mişcările de gingaşe, atitudinea - încurajatoare şi rezervată în acelaşi timp, făptura-i emanând o mireasmă unică de briză marină ce-mi umplea gura şi nările de ozon şi de sare. Iar ideea de-a o fi văzut undeva mă chinuia în aşa măsură că, după vreo trei luni, sănătatea îmi fu serios zdruncinată. Ceea ce începuse ca un simplu joc devenise o obsesie care mă ţinea treaz şi mă împiedica să mă concentrez asupra multiplelor mele obligaţii. Din ce în ce mai des, închipuiam unul din smaraldele pe care le schimba în fiecare zi. Pătrundeam în acea lume verde unde o întâlneam pe Mekor Hayyim, Zeiţa Smaraldelor şi a tot ce înverzeşte, precum tulpinile şi frunzişul primăvara. Frumuseţea-i era aproape insuportabilă. Simţeam câteodată lacrimi picurând în adâncul meu ca nişte stropi de ploaie pe un trotuar nevăzut, în întuneric. Ea nu era conştientă de prezenţa mea, dar într-o zi m-a luat de mână şi m-a îndemnat să trec dincolo de acea formă inefabilă care e pojghiţa lucrurilor. Mâna îi era fierbinte sau îngheţată, nu ştiu. De atunci însă aşteptarea mi-a devenit atât de îngrozitoare, încât m-am hotărât să fac ceva.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde se află un înţelept, nu trebuie să existe vreo femeie la douăzeci de picioare împrejur. Unde sunt doi înţelepţi, nu trebuie să existe vreo femeie la două sute de picioare împrejur. Când vaginul (sau coapsa?) femeii va sta alături de coapsa înţeleptului, sfârşitul lumii fi-va aproape: ba chiar e la îndemână şi i se simte mirosul de păr umed. Căci la ce bun să păstrezi aparenţele (adică la ce bun să le interzici femeilor să fie prezente la Marele Sfat) când pământul (sau: epoca, secolul) se cutremură din temelii?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ines a ajuns în amurg la un podiş cu pini rari, cotropit de tufe de ienuperi pitici aproape de netrecut. Fără să simtă durerea de la înţepăturile spinilor ce-i intrau adânc în coapse, a continuat să meargă în timp ce soarele, ca o plagă sângerândă, dispărea în codrul din spate. În cele din urmă, o clădire ruinată din piatră i-a intrat în câmpul vizual. Era împrejmuită de resturile unui zid purtând o inscripţie uriaşă scrisă cu var pe care nu era în stare s-o citească. Epuizată, femeia se prăbuşi la câţiva paşi de zid.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câtva timp cei doi fraţi Garcia fuseseră puşi în libertate, dar ei stăruiseră să li se dea cadavrul tatălui lor, ceea ce era imposibil, deoarece cadavrul fusese zvârlit într-o groapă comună, laolaltă cu cele ale altor defuncţi anonimi. Incapabili să muncească, se aşternuseră la drum către sat de-a lungul căii ferate, hrănindu-se cu ierburi, rădăcini şi resturi alimentare aruncate pe geam de călători mai cu stare decât ei. Găseau de asemenea din belşug şi mucuri de ţigări de toate mărcile, chiar şi din cele mai scumpe.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciunul din numeroasele romane, filme şi studii biografice mai mult sau mai puţin imaginare despre Tozgrec, recent compuse, nu pare să facă dreptate personalităţii sale. De-ar fi să-l credem chiar pe Tozgrec, puţin contează cine este el în realitate. Acest adevăr, a afirmat el odată la Naţiunile Unite, riscă să nu intereseze pe nimeni la ora actuală. Unii au interpretat asta ca un semn de dispreţ pentru oameni; alţii nu i-au dat nicio atenţie; dar cei mai mulţi au simţit că acum, ca întotdeauna, Tozgrec spunea chiar adevărul.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pofida tuturor cicatricelor pe care le păstrez de la precedentele-mi tentative de a evada, se pare că aparţin unei specii cu adevărat neîmblânzite, iar întâlnirea cu Mekor H. mi-a agravat cazul într-un hal fără de hal. Orice ar fi - îmi spuneam mie însumi eroic -, mă voi lupta iarăşi cu toată tenacitatea unui rozător sănătos împotriva gratiilor, a apei şi a sticlei de la propria-mi cursă de şoareci a Doctorului Mayow, dus fiind de un simţământ confuz şi puternic de furie, deznădejde şi, pentru scurt timp, de o imensă bucurie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii şi capcanele sunt lucruri diferite, au funcţii diferite şi scopuri aşijderea (la drept vorbind, toate acestea sunt mult mai lesne de definit în cazul capcanelor decât în cazul şoarecilor: capcanele sunt făcute ca să-i ţină pe şoareci în ele şi acesta-i unicul lor scop, în timp ce funcţiile şi scopurile şoarecilor îmi sunt necunoscute).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veni şi noaptea fatală, în care zorabul prevală asupra pisoiului. Dobermannii, alarmaţi de mirosul sălbatic pe care animalul începuse dintr-o dată să-l secrete, îl atacară amândoi deodată. Îi trebui, după cât se crede, mai puţin de un minut ca să-i orbească pe amândoi, fără să-şi facă probabil nici un rău. Gardianul postat la uşa apartamentului prezidenţial, alertat de zgomotul din salon, se repezi într-acolo; se auzi un strigăt, apoi arma sa care se descărca, inutil însă. Când fu găsit, avea jugulara sfâşiată dintr-o singură muşcătură.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am dus o viaţă cu totul castă, mai rău - lipsită de orice ispită. Căci în fiecare noapte, vreme de mulţi ani, îi simţeam mâinile delicate şi reci atingându-mi fruntea şi mirosul de briză înfăşurându-mă ca un voal şi sarea de mare pătrunzându-mi în gură şi în nări şi râsu-i cristalin izbucnind ca un izvor dătător de viaţă pe o pajişte fericită şi multicoloră.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!