Nicolae Vălăreanu Sârbu despre moarte

Furtună neobişnuită

în seara în care s-a prăpădit minunea
de nu mai credeam în venirea ei
afară era furtună dezlănţuită
schimbare de obiceiuri şi aşteptări
într-o dezamăgitoare violenţă tăioasă

îmi verificam posibilităţile de scăpare
supus nemaivăzutelor desfăşurări duşmane
să mi se distrugă totul
fără nicio încercare de intervenţie
ci doar ascuns
ca cel urmărit de un prădător de moarte
natural neinvestit de nimeni
ci de oameni în general

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ascultă şi tace

Împart cu tine durerile şi bucuriile,
inima ascultă şi tace,
drumuri lungi adumbrite
mă poartă-n oraşul pruncilor dispăruţi
cu sufletul stins.

Nicio umbră, nicio tăcere nu mă atinge,
numai tu ai semne de verbe ciudate
care vor să spună ceva negrăit,
nu vor lumânare aprinsă
ci ochi înlăcrimaţi de aşteptare.

rup din mine muşcând din trecut
ca dintr-un măr copt şi căzut,
stau neclintit ca o piatră
ce nu se teme de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virusul păcatului

S-a ivit din senin riscul de moarte,
timpul trece nepăsător,
izolaţi în case aşteptăm,
să plece de unde a venit.
Viaţa se teme,
totul ne separă înclusiv aerul,
nu trebuie să ne atingem,
cerul, pământul şi ruga
singurele ce ne aduc lumina
ne lasă să o privim pe fereastră.

Doamne, mă întreb,
cine aruncă peste omenire molima?
Sigur nu tu, cred că tot oamenii
risipesc virusul păcatului
când unii au ajuns în culmea orgoliului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tristă noaptea

E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă
În giulgiul morţii se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăşi s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului la fugă se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din care vin

Noaptea se varsă peste viaţă
cu acelaşi întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
şi aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înţelesuri ascunse,

curge şi ea ca un râu ce se pierde în mare
şi marea la rândul ei are aceeaşi soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ţi spun cum să preţuieşti lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E sumbră noaptea

E sumbră noaptea şi-n starea ei perfidă
În giulgiul morţii se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăşi s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului în goană se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E sumbră noaptea şi-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De va fi să murim

de va fi să murim
într-o noapte surdă cu ploaie măruntă
cu frunze care putrezesc pe drumuri
sufletele nişte copaci pe margine
se retrag împăcate în rădăcini

nu se mai poate întâmpla nimic
decât sunetul ploii pe pervaz la geam
nu mai dorim aproape nimic
doar liniştea despărţită de ceaţa care se destramă

undeva peste munţi presimt glasul iubitei
o fântână uitată pe drum
am fost împreună în deprimantele zile
acum gânditori nişte oameni brumaţi
avem sufletele plimbate prin toamne

şubrede picioarele se miră de unde au venit
măsoară drumuri cu stele pe cer
chipurile noastre aspre şi reci

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu din volumul de versuri Ferestrele nopţii (28 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se pare oribil

Când soarta s-a îndrăgostit de mine
nu ştiam nimic despre ea,
mare lucru nu ştiu nici acum,
eu am gândit toul pe înălţime
ca pe o coloană ce nu se mai termină
şi am rămas aşa să privesc dezinvolt cerul,
să mă prefac în pământ
cum se spune la învăţătura creştină,
dar mi se pare oribil
şi nu mă mai gândesc la nimic,
prea mă îmbăt în deşertăciune
şi nu beau un vin ca omul
care-şi scuipă-n sân,
să nu-l vadă moartea
căzut în letargie spirutuală.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ploaia noptii

În ploaia noptii desperecheată-n drum
Se oplimbă stafiile prin beznă
În straie desuete,
Ard focurile morţii se fac scrum
Cu firul roş la gleznă
Copiii-n somn zâmbesc la amulete.
E atâta măreţie strânsă-n viaţă şi mă rog
Să-mi fie datul sorţii cu noroc
În fiecare zi, în fiecare oră,
De pază-n lume, să-mi fie un inorog,
S-ascundă răul lumii sub obroc
Cu Dumnezeul apelor la proră.
În ploaia nopţii desperecheată-n drum,
Ard focurile morţii se fac scrum.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastră fereastră

Ştie să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,

aşteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.

Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorinţe.

Privirea din unghi ascuţit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
şi zbor,

atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.

Învaţă să-şi macine tristeţea

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem un timp măsurat de gânduri

Dacă moartea ar fi o zi uitată într-un loc neştiut
prin care nu mai trecem cu gândul şi se şterg urmele
ar fi o uşurare, am trece nevinovaţi prin amintiri.
Când vine seara şi noaptea ne găseşte singuri
acoperiţi cu durerea ca o pătură de frig,
dacă cineva ar căauta, sigur găseşte
o respiraţie de dragoste.

Ne-am retras în cochilie, ne vorbim tot mai rar
sunt prea multe cărţi necitite pe raft, paginile lor ştiu
sfiala ruşinii când le ştergem de praf.
Timpul şi el ne ignoră, apropiaţii ne respectă golul din priviri
cu greu ne mai regăsim, păstrăm static echilibrul,
dincolo de noi e o mişcare în obiectele vechi
ce ne apasă pe tăceri cu ciocane de piatră.

Toţi ne ştiu şi ne suportă ca pe nişte copii
scrijeliţi la genunchi, opriţi din plâns,
supăraţi, căutând un ungher unde să se retragă.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 august 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să-ţi spun

N-am să-ţi spun, pădure,
cum m-au încălzit ramurile tale,
în iernile de piatră îngheţată
când luna-n oglinda nopţii
îmi aşeza pietrele pe suflet şi râdea.
Am vrut să le rostogolesc pe drumuri
dar nu purtau nici un nume.

N-am să-ţi spun, iubire,
cum ţi-am verificat polii magnetici
lipiţi pe inima cuvâtului.
Am să incep să-mi sculptez dorul
pe porţile templelor.

N-am să-ţi spun, moarte,
bucuria pământului în care prefaci totul
şi-mi opreşti inima la clipa
în care o pasăre vine la geam
şi-mi fură singurătatea.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (22 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acoperişuri de fum

neliniştea coboară pe tâmplele cărunte
cu paşi trişti
în priviri e un gol care creşte
în faţă nu-i nici o lumină limpede
doar un păienjeniş de umbre şi ceaţă
într-o toamnă cu brume şi burniţe
să stai locului ca o pasăre-n cuib
cu ciocul sub pene
şi să aştepti îngândurat iarna.

se ridică acoperişuri de fum
o mişcare greoaie şi lungă
suntem oameni şi ne cheamă vorbele
fără să gândim singurătatea
decât ca o moarte lentă
venită de pe drumuri neştiute
cu glasul îngheţat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă mai regăsesc în trup

n-am întârziat mult
închis în interior
am pornit pe drumul luptei consecvente
în care nu mă las niciodată învins

privesc cu înverşunare
sunt un gladiator în faţa morţii
cu tot sufletul mai presus de cer

lumina care mă învăluie arde cu foc
nu mă mai regăsesc în trup
doresc să cuceresc un alt spaţiu
fără milă.

ştiu voi rămâne să-mi vindec rănile
cu iubirea ta pansament
prin care nu mai supurează

liniştea pe care o învăţ pe de rost
nu are cuvinte

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Premoniţie

Se întâmpă lucruri-nelucruri,
impulsuri absurde,
roata de foc cade pe verdele copt dintre
viaţă şi moarte.

Se răsucesc drumurile pe urmele vântului
paşii se duc fără tine în dezordine,
în lume se împrăştie ambiguitatea,
nimic nu e sigur din ce foloseşti şi respiri.

Modul de a căuta adevărul în informaţii
şi simpla încredere în soluţii nesigure
se răzbună.
Lumea se grăbeşte,
numai tu te resemnezi în piatră
cauţi resorturi interioare,
gândeşti viaţa ca pe un copac aruncat în foc
din care curge cenuşa.

Îţi aduci inima şi sufletul acasă

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai virtutea urcă pe scară

În leagănul nopţii-n somn ceruit
întuneric alungat de stele,

de susură apele,
curg prin tăcerea singurătăţii
şi culeg izvoare de lumină.

Efemerul zboară cu aripi de liliac
muşcă din timp cu dinţi de silex
şi se retrage pe tărâmul nisipurilor
unde şi cactuşii mor.

Numai virtutea se urcă pe scară
cu ochii aţintiţi la cer,
se întunecă-n carne durerea
şi macină continuu voinţa,

de te întrebi mereu
cine te-a lăsat într-un loc nepotrivit
să-ţi consumi viitorul degeaba.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochi de ţăran

În ţara asta frumoasă cu nume de poet
Eminescu privea rugăciunea unui dac,

poarta sărutului pe sub care trec
are stâlpi dăltuiţi în piatră
şi susţin o ladă de zestre
în care-i împăturită istoria unui neam
trecut peste nesfârşite încercări de moarte
şi totuşi există treaz.

Pe când voi îmbătrâni lângă masa tăcerii
idei de păsări vor zbura spre cer,
de voi rămâne nemuritor şi magic
privind coloana înfiptă-n înfinit
cu ochi de ţăran dintr-un sat
rămas într-o veşnicie uitată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulversare

noaptea se plimbă în doliu peste lume
oamenii se ascund în casele lor
oraşele freamătă sub lumini multicolore
luna priveşte întristată zestrea pământului
vine mai aproape de gânduri şi vise
citeşte teama de pe fruntea poeţilor
şi pleacă obosită de nevinovăţia îndrăgostiţilor
care uită să mai doarmă

Într-o noapte se declanşează iadul într-o parte de lume
unii aplaudă alţii plâng

nici voi nu ştiţi cu adevărat ce se întâmplă
moartea aşteaptă să audă ştirile
şi fuge are mult de lucru

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa şi moartea

Să privim viul din interior şi să-l înţelegem
pentru a ne îngloba şi pe noi
de acolo de unde porneşte şi continuă scara evoluţiei.

Să gândim cum se instalează binele şi răul
în trupul şi în modul de a acţiona liber,
în popasul făcut pe pământ,
să devenim simbolul vieţii adevărate.

Timpul marele vinovat pentru uzură
oricum determinant şi implacabil,
rupe măsura
şi oamenii sunt vulnerabili în orice clipă.

Finitul şi infinitul se susţin
cum viaţa şi moartea
pleacă la drum împreună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se mai poate întâmpla nimic

de va fi să murim
într-o noapte surdă cu ploaie măruntă
cu frunze care putrezesc pe drumuri
sufletele nişte copaci pe margine
se retrag împăcate în rădăcini

nu se mai poate întâmpla nimic
decât sunetul ploii pe pervaz la geam
nu mai dorim aproape nimic
doar liniştea despărţită de ceaţa care se destramă

undeva peste munţi presimt glasul iubitei
o fântână uitată pe drum
am fost împreună în deprimantele zile
acum gânditori nişte oameni brumaţi
avem sufletele plimbate prin toamne

şubrede picioarele se miră de unde au venit
măsoară drumuri cu stele pe cer
chipurile noastre aspre şi reci

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!