Numai ea
Nu deveniți
Apărătorii mei,
Am o carte de telefon
De femei,
Numai că sunt nebun
După buzele ei,
După toate-ale ei,
Nu după ele,
Ci după toate-ale ei.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Din doi în doi (21 ianuarie 2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cineva mă ascultă!
În veac cu putere ocultă
din zid cineva mă ascultă.
cu cât mă coboară pe mine.
cu-atât el mai mare devine.
Iubirea mi-o suge prin tuburi.
mă simt răstignit pe șuruburi,
ce face cu mine nu-i veghea,
el trage din zid cu urechea.
Ai zice că apără, poate,
poporul de rău și păcate,
de cei ce țin arme în liră
de cei care mint și conspiră.
Dar nu el ascultă orbește,
pe om când acasă trăieste,
ne intră-n cearceaf și sub piele,
în creier de gânduri săi-l spele.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt radical (1981)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Adolescenta
Tu, zi si noapte, patimind cu mine,
Nici nu mai stii cand ti-este rau sau bine,
Doar simtul datoriei te mai tine.
Si nervii linistindu-mi de toate,
In nervii tai faci alta nedreptate,
Si asta nu se stie cat se poate.
Ca pe-un copil al tau, mamuca vie,
Ma aperi, nici un rau sa nu ma-mbie,
Dar tu vii insati din copilarie.
O soarta ne-a trimis pe fiecare
Sa-mi fii copila proteguitoare
Iar eu sa fiu papusa ta cea mare.
Ma las in seama ta, te am in seama,
Concomitent: iubita, fiica, mama,
Si altceva, ce nu stiu cum se cheama.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (9 decembrie 1985)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la apărare, dar cu o relevanță mică.
Mi-e imposibil fără tine
Nici nu mai știu dacă erai frumoasă
Și nici în ce culori îți sta mai bine,
Știu doar că amintirea nu mă lasă
Și că mi-e imposibil fără tine.
Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece și străin mă simt de toate
Și nu mă văd cu ele împreună.
Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
Care-a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul dor al dragostei mă cheamă
Și tu îmi faci cu mâna la fereastră.
Subtile explicații cui i-aș cere?
Tot prostul face pe interesantul
Și-n condamnarea asta la tăcere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.
Și cum să transformăm iubirea-n ură,
De ce nu noi, ci solii să lucreze,
Și să pătăm simțirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze?
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arma mea
Daca te intreaba cineva
Ce-mi esti tu, femeie, sora, fata,
Sa raspunzi ca tu esti arma mea,
Singura mea arma-adevarata.
Nu le spune mult mai mult de-atat,
Lasa-i, tot ce vor, sa presupuna,
Arma mea, mai ai de doborat
Negrul vultur dintre noi si luna.
Moartea care-mi da mereu ocol
Trebuie s-o faci sa nu mai vina,
Nu uita ca joci intregul rol
Si in intuneric si-n lumina.
Stiu ca pentru tine n-am permis
Si ca ilegal te port in brate,
Zica poterasii ce-au de zis
Eu nu merg la iepuri sau la rate.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (21 noiembrie 1986)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Emigranta Hiperboree
Prin cinic, guvernamental acord,
La ora ploilor de pasapoarte,
Hiperboreea pleaca inspre nord,
In tara ce le adusese moarte.
De nici nu stie, vai de capul sau,
Ca-i un butuc in drumul unui joagar,
Si pleaca fara de pareri de rau
In cel mai elegant si cinic lagar.
O vor gaza cu dragoste-n curand,
C-un rosu fier o vor marca pe spate
Si pielea ei va atarna plangand
Pe ramurisul sarmelor ghimpate.
Hiperboreea, du-te unde vrei,
Pe veci pierdut-o, vesnic haituit-o,
Un crucifix ai fost in ochii mei,
Dar eu numai tristetea ti-am iubit-o.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri (1982)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
În veci, ortodocși
De mic, sunt ortodox, ca toți ai mei
aceasta e credința mea creștină,
am învățat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.
Atunci am înțeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinței mele ortodoxe.
Ai mei puteau muri și n-ar fi dat
credința lor pe niciun fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificați,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.
În anii dogmei, mi-am păstrat și eu
în fiece istorică furtună,
credința-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toți ai mei, Biserică străbună.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu (12 noiembrie 1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Adrian Păunescu despre apărare, adresa este: