Eduard Dorneanu despre inimă

Fără definiţie

Dumnezeu este toboşarul Universului,
bătăile noastre de inimă sunt solourile Lui.
viaţa e o partitură interpretată pe sărite,
doar atât.

poezie de Eduard Dorneanu (23 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gothic 17

stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părţi inegale,
stai lângă mine.

nu te întrista,
anotimpurile îţi vor mutila faţa cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeţii mincinoşi,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuţi unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.

nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simţi în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îţi vor schimba numele, sângele, viaţa.
stai lângă mine,

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu es sacerdos in aeternum

am fost acolo când sabia călăului Betrouve a tăiat capul fratelui Jean d'Harcourt.
stăteai la dreapta Delfinului,
l-am văzut mangaindu-ţi neputinţa.

ochiul veşnic deschis veghea deasupra tuturor
moartea se împiedica de braţele noastre tăiate asemeni unui uriaş nod gordian,
doar coapsele tale stăteau ascunse în dorinţă,
doar ele.

ai cerut apoi trupul neînfricatului Colin Doublel,
voiai să îi vezi oasele albind în râul de mătase al cardinalului alb.
şarpele durerii ţi-a înveninat inima,
culoarea devenise ultimul bastion al tinereţii.

cu părul cruciatului Maubue de Mainemares ai împletit cunună însângerată,
erai atât de tânără încât scribii au uitat să îţi scrie numele
iar acum trăieşti în legendă ca un personaj total anonim.

doar noi doi mai suntem în viaţă din cei ce au fost atunci în Rouen.
ne căutăm disperaţi cu o iubire nepământeana

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantia albă a vântului

moartea s-a mutat în oglindă, alături de imaginea ta.
păreaţi două surori gemene pierdute în nerăbdarea timpului.
tu îmi spălai sabia cu lacrimi prefăcute şi incantaţii învăţate de la druizii străbuni.
cu ochii închişi de durere am spart în mii de cioburi imaginea divină
şi de atunci pământul ne-a acoperit visele.

călătoresc prin lume în căutarea celorlalte cuvinte sacre.
am navigat pe oceane, am străbătut cărările marilor munţi.
ţi-am strigat numele în faţa altarelor de sânge ale unor popoare dispărute.
vântul mi-a ţinut în mâinile lui inima rănită,
dar nu te-am regăsit.

pe urmele mele moartea a sădit florile negre ale tristeţii,
anotimpuri incerte mi-au amanetat tinereţea unor zei fără aripi.
strângând în palme cioburile unei neîmplinite iubiri,
am desenat pe mormintele tuturor celor ce s-au sinucis,
un cer pentru doi.

corbul din turnul de piatră m-a urmat pretutindeni,
până la marginea ultimei speranţe

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (12 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoaica Frantei

ne-am intalnit intamplator intr-un port fara far,
la sud de capatul lumii.
ai crezut ca sunt Roger Mortimer si ai brodat cerul cu buzele in mii de culori,
unele apasatoare,
altele nu.
copiii nostri nu s-au nascut desi am avut mereu parte de ploi amestecate cu sange de inger,
turnul de piatra ne-a strans intre zidurile lui
implinind profetia.

dupa ce trupurile noastre au ramas fara inimi,
legenda a mai hoinarit un timp prin orasele obosite de menestreli apatici, rautaciosi.
apoi parintii ne-au ars cuvintele de dragoste intr-un loc tainic.
iubirea se vindea ieftin si lumea nu era pregatita pentru un compromis cu eternitatea.

ramas singur intre moarte si moarte,
am scris pe sabia credintei un nume de femeie:
Isabelle.

poezie de Eduard Dorneanu (3 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul în care nu e ascuns Sfântul Graal

am intrat călare în catedrala plină de oameni speriaţi,
preotul s-a ascuns într-o icoană murdară şi a închis ochii tuturor sfinţilor părăsiţi de credinţă.
vocea mea a răsunat ca o pedeapsă binecuvântată.
copiii femeilor părăsite mi-au sărutat cizmele prăfuite iar cerşetorii şi-au întins hainele în faţa mea
ca pe un covor peticit peste care calul meu a trecut fără grabă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
am ridicat cravaşa şi am lovit în neştire pe cei îngenunchiaţi în faţa unor chipuri fără viaţă,
dogma a plâns zgâriind vitraliile cu profeţii despre altcineva.
îmbrăcat în haine de călugăr iezuit, Betrand de Blanchefort a recitat poemul durerii
apoi ne-am aşezat pe podeaua murdărită de vise
şi ne-am îmbăiat în sângele celor nenăscuţi.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
când focul trădării a aprins asfinţitul unei religii născute dintr-un adevăr schingiuit,
fraţii centauri au dansat în jurul minciunii până ce oboseala le-a întins cupa de otravă.
eu am rămas să păzesc celelalte cuvinte printre cerşetori, târfe,
ore obosite şi simboluri fără legendă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.

poezie de Eduard Dorneanu (21 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea in editie de lux

sunt foarte îngrijorat de faptul că Elisabeth a acceptat să îşi sărbătorească ziua de naştere în mijlocul unui lan de grâu,
e atât de sensibilă încât mirosul viitoarelor pâini îi poate provoca un sentiment de inutilitate.
acum stă cu mâinile înţepenite pe volan şi mă pândeşte cum scriu versuri nesperat de lungi despre tristeţea ei.
dincolo de portiera argintie e o lume nouă, aşa o mint, ne putem tăvăli prin praful pierdut de hainele unor zei şchiopi, va fi minunat...

sunt prea lungi versurile tale, ţipă Elisabeth, trena rochiei mele se încurcă în prepoziţiile compuse şi verbele tale îmi ard faţa
aşa să ştii...
am văzut asta, nu e nevoie să te repeţi la fiecare oprire în lanurile aurii,
trena rochiei tale oricum e de mult timp sfâşiată de colţii geloziei iar versurile mele sunt lungi, da, foarte, foarte lungi...

până la urmă am aruncat-o cu forţa în mijlocul toamnei, şampania s-a revărsat peste sânii ei domolindu-i panica
în loc de cupele cu un singur picior am folosit palmele aspre ale disperării...
gustul băuturii s-a schimbat de parcă ar fi fost prea devreme să ne strigăm pe nume,
ciudat,
foarte ciudat...

la plecare, ploaia ne-a murdărit inimile cu fulgere,
am evitat să ne privim feţele

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!