Marin Bunget despre avere

Să nu uitaţi de mine...

Am pus în voi iubirea şi grija de părinte.
Am ocolit tot răul, scoţându-l din cuvinte
Să nu vă-ntine viaţa, să nu-i simţiţi durerea.
În voi mi-a fost speranţa şi voi mi-aţi fost averea.

La tot ce v-aţi dorit m-am aplecat s-ascult
Şi-am încercat puţinul să-l fac să fie mult.
Cu peticul din coate am alungat nevoi.
V-am apărat cu trupu-mi de vânturi şi de ploi.

V-am împărţit averea ce bob cu bob am strâns
Şi v-am zâmbit şi-atunci când sufletu-mi a plâns.
Am pus în voi speranţa că singur n-o să fiu,
Dar aţi plecat... şi-n juru-mi s-a adunat pustiu.

Să nu uitaţi de mine... atâta cât mai sunt.
Eu nu-mi doresc prea multe, mi-ajunge un cuvânt
Să ştiu ce e cu voi, să ştiu că sunteţi bine...
Şi bucuria voastră mă ţine şi pe mine.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii un fluture pe-o floare

Sunt omul simplu de pe stradă,
Cum deseori am fost numit
De guvernanţi, când ies la sfadă,
Intr-un limbaj de promenadă
Analfabet şi gângăvit.

Dar simplitatea nu acuză,
N-a fost nicicând dăunătoare,
Cuvântul este doar o scuză
Sau poate doar o călăuză
Pentru prostia voastră mare.

Când eşti în fruntea ţării tele
Şi o cufunzi în sărăcie,
Dorind de-aici să faci avere...
Ti-arăţi doar lipsa de putere
Şi o dovadă de prostie.

Şi-n sărăcia asta mare
Cu gândul numai la furat,

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dorul lor... de verde

Acum, bătrână toamnă, e timpul să te duci.
Un ritual, prin vreme, urmând aceeaşi cale,
Mereu prinsă-n risipa de mere şi de nuci,
Şi-atâtea bogăţii... prin drumurile tale.

De fiecare dată, surprinsă ni-i tăcerea,
Când hainele-ţi de rod cuprinse-n jurul tău
Le dăruiesti cu drag, ne dăruieşti averea.
Peste plecarea ta rămân păreri de rău.

Te plâng cu disperare, înlăcrimaţii nori,
Ca pe o umbr-a verii, rămasă din apusuri.
Mai rătăcesc prin tine miresmele din flori
Şi aburii câmpiei se leagănă-n urcuşuri.

In dorul lor... de verde, aleargă-n risipire,
Cohortele de frunze, ascunse-n arămiu.
Sub fuga lor, pământul, încearcă să respire,
Şi peste tot prejurul s-a aşezat pustiu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aur strălucind, pe fruntea ta, coroana...

Vin astăzi în genunchi, la tine, sfântă tară,
Dă-mi din puterea ta, de veacuri adunată,
Să pot răbda ruşinea ce-ţi stă acum povară.
Eşti dată la străini, bucată cu bucată,

De pe pământul tău pe care m-am născut,
Ca un vânat gonit... ce-l fugăresc dulăii,
Sunt alungaţi părinţii, când încă n-am crescut.
Din trupu-ţi ciopârţit se-nfruptă azi călăii.

În verdele naturii, păstrată de martiri,
În aur strălucind, pe fruntea ta, coroană,
Cu mintea lor bolnavă, lipsită de sclipiri,
Ne sapă gropi comune la Roşia Montană.

Pluteşte prin văzduh otrava argintie,
Iar moartea stă să cadă pe timpuri care vin.
Din tot ce este azi, nimic n-o să mai fie...
Pustiu, şi morţi, şi lacrimi, şi noi... cu-acelaşi chin.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul să plecaţi...

E timpul să plecaţi, cât nu e prea târziu,
Pân' n-o simţi săracul că-i jupuit de viu.
I-aţi inşelat credinţa vânzându-vă pe-un leu,
Nu vă forţaţi norocul... ferească Dumnezeu...

Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând,
E şi el ca şi voi, tot muritor de rând...
Şi el are răbdare... şi-acelaşi Dumnezeu,
Dar nu-ntreceti măsura punându-i greu pe greu.

E timpul să plecaţi, v-am suportat destul.
De-atâtea vorbe goale poporul e sătul.
Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
A expirat sorocul... şi-a expirat în van.

Aţi stat la cârma ţării de douăzeci de ani,
Ne-aţi luat pământuri, case, ne-aţi jecmănit de bani.
De fiecare dată venind cu gura mare
Că vreţi o altă viată, că vă doriţi schimbare...

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!