Vremea ca omul
Se ducea și toca lemne desculță
Și nu era gaz deloc
Și ea povestea că fătase o oaie doi
Miei. Când au fost războaie,
Era și ger mare,
Și în 1913 și-n 1917 atât era zăpada de mare!
Și-o geruia.
"Că și timpul e cum își face omul veacul,
Dacă sunt
Pașnici, e cald, frumos, dacă se-ncaieră între ei,
Se pun niște potoape
Și iarna nu mai ieși din nămeți.
Eu când văd că e ger rău,
Ma gândesc unde s-o fi mai spart
Vreo bubă și mă-nchin
Să nu ajungă și răul ăla la noi,
Repede, repede cum vine necazul".
poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie
Mamă, întâia zăpadă
Începe deasupra-ți să cadă,
Asculți înspicarea de vânt,
Ascunsă-ntr-un singur cuvânt.
Pământul întreg se destramă
El trece și dincolo, mamă?
Materia unde se duce
Din locul c-o floare de cruce?
Urmează mai greu, după greu?
Se moare și-acolo mereu?
Și cine mai plânge aceste
Noi morți fără boli, fără veste?
Tu toate voiai să le știi,
Izvor pentru verbul a fi
- Tu care născut-ai în chin,
Această ninsoare ți-o-nchin,
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisori din camera de alături
Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra
Înaintea ochilor, pe imensul cadru de zăpadă,
Ca un perete pe care schiază
Gândurile noastre de iarnă.
Din fuga trenului ai zărit
Prin nămeți un vânător.
A apărut întâi pușca întinsă - Tocmai ochea
Un fulg de zăpadă.
O bubuitură și toata iarna
S-a năruit din cer, îngropându-l în zăpadă.
Copacii parcă plecaseră și ei
Să hăituiască Bărăganul
("Bărăgan" - loc unde viscolește,
Așa se traduce, din cumană.
Nu, nu-s cuman, coman,
Dar așa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)
Iată-ne, așadar pierduți în deșertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai și provocat.
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Salt
Pe soba de teracotă două căprioare
Cu picioarele dinainte în aer,
Saltul se va termina mâine-poimîine...
Simt neliniștea ta,
Ca o rețea de nervi, de gânduri,
De dorințe și amărăciuni în care m-am învăluit.
Învăluit în carnea ta,
Sunt la adăpost de mine însumi...
Ieri două căprioare ne-au tăiat drumul,
Săltând sprintene una alături de alta,
Ca doi sâni. Doi sâni ai naturii mame.
Iată natura mamă în salt, am spus,
Și-am pus fruntea înfierbântată pe golul
Dintre cele două căprioare,
Și-am zburat și nu m-am mai întors.
Acum văd imaginea lor luată la cald,
Pe soba care încălzește muntele înzăpezit.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la zăpadă, dar cu o relevanță mică.
Glezne fragile
Unde rămăsesem? La glezne fragile.
Da, din cauza lor
Pretinzi că nu poți schia.
Gleznele fragile mă-nnebunesc,
Îmi plac foarte mult.
Ce bine te țin pe picioare,
Dreaptă, sveltă, cu mers frumos,
Când vii spre mine
Prin zăpadă, vibrând la fiecare fulg.
Faci atingere cu fulgii.
Transmiți fiori în toată masa de zăpadă
Din cer. Uită-te, e ca o saltea descusută cerul.
Cine s-o fi tăvălind deasupra?
(Cred că tot noi).
Tolăniți pe forțele naturii, pe fenomenul natural.
Fenomen natural pe fenomen natural.
Măzăriche pe licheni. Îți place cum sună?
"Sună a iarnă". Ai văzut sarea izvorind din mine,
Ca o bură de ploaie. La polul nord transpirația
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pentru a recomanda secțiunea cu Marin Sorescu despre zăpadă, adresa este: