Mihail Sadoveanu despre ceas

Cu o custură cerca să-şi facă o trişcă dintr-o rămurică de răchită. Şi când ridică zâmbind ochii spre mine - mă izbi deodată o amintire ce brusc izvora ca din negură, ş-o asemănare izbitoare cu ochii şi zâmbetul celei care odată, cu ani în urmă, înflorise ca o floare şi-mi fermecase c-un zâmbet şi c-o privire un trecător ceas al vieţii.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu a citit lui Creangă din poeziile sale. Creangă îl asculta în tăcere. Dar în prietenia aceasta mai fericit a fost Eminescu. El a auzit pentru întâia oară Amintirile şi poveştilor lui Creangă. A fost încântat de limba mlădioasă, simplă a marelui scriitor al Humuleştiului.
Prietenia lor le-a adus multe ceasuri de uitare şi mângâiere.

Mihail Sadoveanu în Doi mari prieteni: Eminescu şi Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întorsei cătră lecţiile mele chinuite, la paginile înnegrite şi scrijelate cu unghia. Nu ştiu ce lumină a trecut din soarele primăverii în ochii mei. Nu ştiu ce înţelegere bruscă, izvorâtă din adâncurile măruntei mele fiinţi, a legat deodată, ca un fulger, semnele şi cuvintele. Cu o clipă mai nainte eram ca în faţa unor hieroglife. Acum, cu bătăi de inimă, înţelegeam că am găsit cheia care deschide taina cetirii.
Acest ceas al luminii ş-al înţelegerii celei mari a rămas legat în amintirea mea cu Capra cu trei iezi [...]

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zări, din cuibul furtunii, într-o dimineaţă au început a se ridica nouri negri. Veneau cu grăbire, treceau, iar veneau îmbulziţi; şi deodată lumina depărtărilor pieri. Începu să picure în pulberea fierbinte a drumului, În sat la Buciumeni, oamenii ieşeau afară din case, priveau văzduhul spre munte şi cereau ploaie făcându-şi cruce: «Dă, doamne!». Picuşurile conteniră. După jumătate de ceas porniră din nou, mai mărunte şi mai dese, apoi se opriră iar, ca după o osteneală. Pe urmă o lumină cenuşie se întinse peste toate, nourii coborâră spre pământ, şi adevărata ploaie porni ca un şuvoi grăbit.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se povesteşte şoptit, la şezători ori clăci, în preajma acestei mari curţi boiereşti, că boierul cel bătrân, bunicul acestuia, ar fi hotărât cucoanei Smaranda, domniţa de-atunci, să-i facă numaidecât un fecior. Acea Smaranda născuse la şir trei fete, care de care mai frumoasă; însă Mavrocosti cel bătrân nici nu voia să se uite la ele. Lui îi trebuia un flăcău. Aşa că domniţa Smaranda, fiind însărcinată de-al patrulea şi temându-se să n'o lepede prinţul dac'a naşte iar fată, s'a sfătuit cu ţigăncile ei dela iatac şi, când a fost ceasul şi noaptea aceia, i-au adus în scutece un prunc din ţigănie. Mare bucurie la curte! Acel fecior care a crescut frumos şi a fost mare boier cu fală ca nimeni altul în ţara Moldovei, a fost tatăl cuconului Lupuşor, stăpânul de-acum.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!