Acolo, în casa părintească, și pe ulițele satului Salcia am învățat să vorbesc, să merg și să muncesc. Tot acolo am făcut cunoștință cu lucrurile de pe pământ și din cer, cu ființele apelor, ale câmpiilor și ale pădurilor. Acolo am aflat ce este omul. (...)
Zaharia Stancu în Confesiunile lui Darie (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă viețuiești la sat, nu prea iei în seamă că arborii îmbătrânesc. Lângă cei vârstnici răsar alții, și an de an noii răsăriți se înălță în soare cu frunzișul proaspăt și verde, cu tulpinile zvâcnind de sănătate. Arborii tineri acoperă cu frunzișul și cu vigoarea lor bătrânețea și urâțenia celor din jur, pe care securea nu întârzie să-i doboare.
Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pretutindeni, lor, oamenilor oacheși, și acum ca și mai înainte, când erau vremuri de pace, li se cerea de către jandarmi aur. Dădeau. Și, în schimb, căpătau dreptul să umble prin sate și să lucreze. Acum, de când cu războiul, aurul se ascundea, era mai rar și mai scump, și dacă războiul avea să mai dureze, aurul avea să devină și mai scump. În timp de război, numai oamenii erau ieftini, atât de ieftini, că aproape nu prețuiau nimic.
Zaharia Stancu în Șatra
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am urmărit răscoalele țărănești cu ochii copilului care eram atunci. Flăcări și scrum. Conace aprinse și fum. Sânge și moarte. Cadavre lăsate la margini de drum. Jandarmi și soldați. Boieri cruzi și slugi boierești sălbatice. Bătăi și schingiuiri. Toate, chiar și culoarea norilor, toate mi s-au imprimat pentru totdeauna pe retină și în minte. Atunci și acolo am înțeles că prin naștere fac parte din rândul celor condamnați la foame și frig, că fac parte din rândurile acelora pe care slugile boierului sau ale statului îi pot bate, îi pot batjocori și schingiui, ba chiar și împușca.
Zaharia Stancu în Confesiunile lui Darie (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la sat, dar cu o relevanță mică.
Cântecul lebedei
M-am întors într-o zi în sat
Să mai adoarmă în mine tristețea
Și toți salcâmii m-au întrebat
Unde? Unde ți-e tinerețea?
Am pierdut-o le-am spus am pierdut-o demult,
Zi cu zi am pierdut-o și noapte cu noapte.
Mi-au mâncat-o orașul plin de tumult
Și cântecele toate rostite în șoapte.
Am vrut să văd casa în care-am crescut,
Poarta a rămas zăvorâtă.
De ce te-ai întors? Ce mai cauți aici?
S-a răstit la mine o umbră urâtă.
Nu te speria, i-am răspuns, n-am să-ți cer
Nici pâine, nici struguri, nici rodii,
Doresc doar atât: să-mplinesc
Ce e scris în străvechile zodii.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Zaharia Stancu despre sat, adresa este: