Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Adrian Păunescu despre plâns

Textele de mai jos conțin referiri la plâns, dar cu o relevanță mică.

Adrian Păunescu

Scrisoare către guvernul României

Ce sorcovă și târguri ai în steag
Și ce poșircă îți băltește-n sânge,
Guvern al inaniției, beteag,
De nu auzi Ardealul care plânge?

Tu nu-nțelegi coșmarul vieții lor
Că sunt abuzuri cu nemiluita
Și că n-au cui să-i ceară ajutor
Românii din Covasna și Harghita?

De propria ta țară te ferești
Și imposibil s-o conduci îți este,
Că ai ajuns să fii, la București,
Guvernul unei alte Budapeste.

La noi acasă, alții sunt stăpâni,
Bați temenele la Înalta Poartă,
... Persecutați, doar fiindcă sunt români,
Românii din Ardeal nu te mai iartă.

[...] Citește tot

poezie celebră de (1997)
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Adrian Păunescu

Lacrimi pentru tatăl învins

Unde vă duceți, puteri părintești
Și vă tot stingeți mereu,
Tată, ce faci și de ce-mbătrânești,
Frate mai mare al meu?

Când eu eram mai tânăr și tata era tânăr
Jucându-se cu mine, ca-n basme și minuni
El mă purta pe brațe și m-arunca pe umăr
Sau ne trânteam prin iarbă ca doi prieteni buni.

Era bărbat puternic, intra cu sacu-n moară,
Nu-l speria nimica, avea puterea sa
Și mă-nvingea la luptă în fiecare vară
Și protector și tandru spre mine surâdea.

Dar a venit o toamnă cu mult porumb de lapte,
Dar a venit o toamnă cum n-aș mai vrea să văd,
În mine era ziua, în tata era noapte.
Și-a început al vârstei neînfrânat prăpăd.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veșnic m-aș împovăra,
Când, noapte-zi, pereții mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absența ta ca ștreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviințează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalți orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Și ochii tăi, aici, în fruntea mea.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Noapte de unul singur

Aud un pian prin zăpezi cristaline
Și nu sunt cu tine, vai nu sunt cu tine
Chopin – un concert de pian oarecare
Și calea e lungă și noaptea e mare.

De iarnă mă satur, de plânset te saturi
Iubiri între noi în o mie de paturi
Și primăvăratec ninsori mai sfâșie
Voalul miresei în noaptea târzie.

Se-aud ciudățenii și fiare în noapte
Și ninge himere și ninge cu șoapte
Mi-e dor ca de propria-mi copilărie
De tine, aceea ce n-a fost să fie.

Iar dacă ai fi dintr-o dată cu mine
Mi-ar fi totul altfel și nu mi-ar fi bine
Sunt fumuri pe case, iubiri sunt în case
Și cerul a fum și-a păcate miroase.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Adrian Păunescu

Veac de tăcere

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "dacă",
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "nu",
Hai să conjugăm ninsoarea și uitarea eu și tu,
Timpul pe deasupra noastră ca o sanie să treacă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "însă",
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "hai",
Vai, vom face repetiții pentru iad și pentru rai,
De ecouri mari de piatră vei fi râsă, vei fi plânsă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "pleacă",
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "taci",
Prin albastrele troiene să fim liberi și săraci,
Să uităm ce-nseamnă "totuși", să uităm ce-nseamnă "dacă".

Să uităm academia, tribunalul, primăria,
Veverițe fără nume ne predea curate legi,
Când se va răsti furtuna vorba mea s-o înțelegi,
Când vor susura izvoare află c-a murit mânia.

[...] Citește tot

poezie celebră de din Manifest pentru mileniul trei (1984)
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Doamne, ocrotește-i pe Români!

Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocrotește-i pe Români,
am dat sânge și sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocrotește-i pe Români!
Am dat viață și soldați,
pentru-o patrie de frați,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au mușcat
Ultimatum și Diktat.
Biata lume nu știa
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov și Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Rugaciune pentru 1 Decembrie

Ne iartă, Doamne, ura și gâlceava
de care suntem zilnic vinovați,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpați.

Prea mult abandonați acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare și iertare și noroc.

Că pentru vite nu mai sunt nutrețuri
și așteptăm o pâine din import,
când bietul om s-a prăbușit sub prețuri
și sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despărțit în triburi și în secte,
în cluburi, în partide și în găști,
iubirile directe sunt suspecte.
Dorești succes? Învață să urăști.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Adrian Păunescu

Umanitate sub escortă

Suntem umanitatea sub escortă,
Mărșăluim îngenunchiați sub cer
Și, vai, pământul nu ne mai suportă
Și ne înghite, ospitalier.

Se crapă-n două piatra canibală,
Ca să mănânce oameni vii, la prânz,
Și, sub cumplita cerului rafală,
Oceanele au izbucnit în plâns.

Și între timp ne-ntemeiem pe ură,
Ne urmărim, ca să ne facem rău,
Venin universal în stare pură
Și fiecare cu aportul său.

Clădim civilizații arogante,
Ca semn că nu ne pasă de nimic,
Și brusc vulcanii o pornesc pe pante
Și orice lider redevine mic.

[...] Citește tot

poezie celebră de (19 mai 2008)
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Durerea femeiască

V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
Și, să mai amânăm, nu-i înțelept,
Ar fi, să recunoaștem, în sfârșit,
Femeia, n-are, totuși, nici un drept.

Muncim, ca niște sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu,
Și condamnarea de-a ne urâți,
Chiar voi, ce ne iubiți, ne-o dați, mereu.

Stăm în picioare, încă de cu zori,
Și vă mirați că nu mai sunt subțiri,
Dar voi, care vă credeți tot feciori,
De ce nu arătați ca niște miri?

Pe unde ne dați dreptul de-a munci,
Lucrăm istovitor, cu voi în rând,
Din când în când, în burți ne dați copii,
Iar voi plecați la altele, râzând,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Alexandra MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Adrian Păunescu

Condamnați

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu vad pierind, cu ochii, ce-am iubit,
mi-ar fi prea mult și-o gaură de șarpe
să merg în ea, tăcut și umilit.

Ce să mai cânt. când au venit pirații
și apele din mătci ni le-au furat,
o lacrimă ființei mele dați-i
și-o s-auziți de omul scufundat.

M-aș îneca, m-aș stinge și m-aș duce,
să mă zdrobească ritmuri pe-o șosea,
nici nu mai am nevoie de o cruce,
mi-a fost destul c-am dus-o pe a mea.

Eu, sclavul trist al harpei mele tristre,
prăpădul întinzându-se îl văd
și nu mai e nimic să mai reziste
acestei sinucideri în prăpăd.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Recviem pentru poetul poeziei

Am așteptat să treacă timp destul
Pentru-a putea în liniște închide,
Ca pe-un zăvor de taină, glasul meu,
Plângând pe cel din urmă Philippide.

Cei ce i-au luat din drept îmbracă azi
Ca pe-un efect ce i-ar purta departe,
Tristețea lui de om însingurat,
Mantaua lui, de veghe și de moarte.

Poporul meu, tu nu știi ce-ai pierdut,
Te-ai învățat cu morțile trucate
Si n-ai mai dat crezare tristei vești
Ca el, murind, se sting, o clipa, toate.

Uzinele electrice clipesc,
Pisicile din ochi iși pierd din rază,
O-nvălmașeală-n creier toți simțim
Parcă nici luna nu mai luminează.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Repetabila povară

Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.

Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc
De atâția copii și de-atât nenoroc
Niște cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinții aceștia ce oftează mereu.

Ce părinți? Niște oameni, acolo și ei,
Care știu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca și când aș urla,
Eu îi știu și îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, și de ei, după lungi săptămâni

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Adrian Păunescu

Sunt un om liber

Sunt un om liber,
ceea ce eu gândesc singur,
ceea ce eu scriu singur,
noapte de noapte,
poate ajunge, ziua,
în mâinile voastre,
sub ochii voștri,
poate intra în lume,
poate intra
în istoria literaturii,
sub formă de libertate
care-și caută rostul.

Nici o libertate
n-are nici un rost
singură,
fără setea de ea,
fără nevoia de ea,
fără dorul de ea,
fără negația ei

[...] Citește tot

poezie celebră de din Antologia "Sunt un om liber" - 1989 (11 iulie 1989)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Iubiți-vă pe tunuri

Mă voi feri ca de foc de pericolul
Că dragostea să devină
Obiect al meditației,
Al speculației,
Al filozofiei.

Ferească Dumnezeu
De acea dragoste retorică,
În stare să ucidă
Numai eroii
Pe scenele de scândura uscată.

Alt fel de dragoste am trăit eu
În zilele și-n nopțile vieții mele.
Am fost devorat,
De patimi reale,
Și nici un regizor
Nu mi-a putut iscăli pieptul
Cu biata lui cerneală roșie,
De care s-au învrednicit toți actorii.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de SuperproverbSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Adrian Păunescu despre plâns, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info