Umbra
Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Voi duce-o cu mine mereu
Și-apoi într-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu
Duminica trupului meu
Fiori prin mine umblă
Și nu am trebuință
Te rog pe tine umbră
Să redevii ființă
Flămând de iubirea întreagă
Pe vremi cu amurg mohorât
Când zorile noaptea-și dezleagă
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu (1 ianuarie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbra
6. Umbra
Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Voi duce-o cu mine mereu
Și-apoi intr-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu
Duminica trupului meu
...
Fiori prin mine umblă
Și nu am trebuință
Te rog pe tine umbră
Să redevii ființă
...
Flămînd de iubirea intreagă
Pe vremi cu amurg mohorît
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată
Un cântec nu-i nimic în lumea asta
Mai bine să-l zdrobești și apoi să taci
Când el cu o iluzie nu umple
Ghiozdanele copiilor săraci.
Destul cu-atâtea găști aristocrate
Ce caută și-n cântece câștig
Un cântec nu-i nimic dacă nu face
Mai cald în casele în care-i frig.
Niciodată, niciodată
Să nu uităm de cei mai triști ca noi.
Dezmoșteniții-și caută o cale
Nenorociții trec cu pașii grei
Nu ne putem închide-n cabinete
Făcând ușor abstracție de ei.
Mizeria există până-n oase
Popoare mor și indivizi decad
Nu-i cântec pe pământ să nu miroasă
A foc, a nădușeală și a iad.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Coperțile negre
Foaie neagră de coperți
Să mă bați și să mă ierți
Că te-am scris cu viața mea
Și-am pus lacrimii cișmea.
Că mi-ai stat pe răni mereu
Foaia sufletului meu,
Foaie neagră de-nvelit
Luciu rece de cuțit.
Noaptea mea de la final
Șaua-i singură pe cal,
Iar pe lume ce târziu
Niște degete mai scriu.
Fără mâna care-au fost
Versuri triste, fără rost,
Foaia negrului umil
Exercițiul meu de stil.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrâni și copii
Acești bătrâni, acești copii
Ar fi, dar parcă nu ar fi,
Sunt unii nord și alții sud
Și lacrima nu și-o aud.
Ca-ntr-un complot diavolesc,
Părinții dintre ei lipsesc,
Își zic bunici, își zic nepoți,
Străinătatea strigă-n toți.
Acești copii, acești bătrâni
Sunt zilierii tristei pâini,
Fiorul dintre ei s-a dus
Și rudele, cu ei nici nu-s.
Niște copii în țarc vulgar,
Niște bătrâni în bestiar,
Furtună i-a adus aici,
Nu-și sunt nepoți, nu-și sunt bunici.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capul de la Torda
Capul lui Mihai Viteazul de la Torda se ridică,
Și întreabă de ce țara a rămas așa de mică
Și Câmpia Tordei triste îi răspunde lui cu jale:
"Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei-Tale!"
Nu mai acuzați străinii că ne taie domnitorii,
Că intimidează țara cu guverne provizorii,
Eu atât aș vrea să aflu, arătându-ne obrazul:
Totuși, unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?
Nu voi consuma otravă pentru nici un fel de Basta,
Totuși, unde-au fost ai noștri, și atunci, și-n vremea asta?
Cum se-ajunge pân' la gâtul voievodului de țară,
Dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară?
Capul lui Mihai Viteazul ne-a lăsat numai cu trupul,
Nu contează că străinii nu aveau nici pic de scrupul,
Eu, de-o singură-ntrebare, mă scârbesc și mă mai mânii:
Totuși, unde-au fost românii? Totuși, unde sunt românii?
poezie clasică de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Actorul
O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viața e un teatru trist.
Actorul a ieșit în stradă,
Să-și cumpere ceva salam,
Era în haine de paradă,
Ca Voievod peste un neam.
Printre mașini, printre tramvaie
Actorul se grăbea firesc
Urma să vină-un nor de ploaie
Perucile se dezlipesc.
Și când s-a așezat la coadă
Cu paloș, mantie și scut
Deodată oamenii din stradă
Ca Voievod l-au cunoscut.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
La adio
Se află litere și farduri
Și niște munți sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Și nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Și-apoi scufundă-te și du-te
În orizontul altui grai.
Nici nu pot nimic să-ți spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru, numai nu, la adio tu.
De ce să-ți spun la revedere
N-aș mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-și cere
Că te-am pierdut definitiv.
Și de la mine până la tine
Cuvântul însuși va-ngheța
Nici să te strig nu știu prea bine
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Textele de mai jos conțin referiri la tristețe, dar cu o relevanță mică.
Plopii fara el
Pe lîngă plopii fără soț
Trec anii cu încetul
Și ei ar fi aproape toți
De n-ar lipsi poetul.
El nu a fost nici cînd era
Doar trecătoare copii
Împrejmuiau absența sa
Și fără soț toți plopii.
La locul lor toți plopii sînt
Foșnind cu tot firescul
Dar n-au nici sens și nici cuvînt
Lipsește Eminescu.
Așa sîntem toți
Destinul ne-arată
Doar plopi fără soț
Cu soț niciodată.
Și primăria-i are-n stoc
Și-i numără într-una
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Taină de toamnă
Desculț prin întîiele brume,
Bătrîn de atîta tristețe,
Să ies dintr-o dată în lume,
Cinismul ceva să mă-nvețe.
Cu ochii sticlind ca pisica
Să sar pe pierduta redută
Și nici să nu știu de nimica
Din care și viermii se mută.
Adio, prea buna mea doamnă,
Nimic despre noi nu se știe,
Dar sînt proclamații de toamnă
Afișe de pneumonie.
Copii tușesc măgărește,
Bătrînii tușesc, dar tabagic,
La toți tensiunea ne crește
Finalul de veac este tragic.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din Volumul "Locuri Comune" Editura Albatros -1987
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nașterea lui Eminescu
Ciudată noapte simt că o să fie
și-o să trăznească în dicționar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naște Eminescul nostru iar.
A fost sortit să vină-n cea mai dulce
și-n cea mai sfâșiată dintre țări,
pleca-vor toți ai zilei să se culce
și-l vor primi strămoșii lui călări.
Așa firesc se-ntâmplă nefirescul,
pământul nostru suferă adânc,
la Ipotești se naște Eminescu
și-n toată România mame plâng.
La noapte, dintr-un pântec și o slovă,
se naște steaua celor ce-au tăcut,
îngenunchez, în fața ta, Moldovă,
și mâna mult lovită ți-o sărut.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu (15 ianuarie 1982)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Eu sunt eu
Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec și eu din gară și tristețea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.
Galbenă-i lumina, ochii mei sunt triști,
Toți privesc la mine ca la teroriști.
Unde-aș pune pasul liber și corect,
Fără îndoială, aș părea suspect.
Și pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aș vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aș da foc.
Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Și cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toți ceilalți straniu mă privesc.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Presimtamantul
Va veni iarna,miroase a fulg,-
Taranii pun lemne-n soproane,
Si sfintii din mistice taine se smulg
Si incaruntesc in icoane.
Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitati de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existente eterne.
Va veni iarna si apele curg
Tragand dupa sine obarsii
Si-n scurtele zile cu vanat amurg
La geamuri de case bat ursii.
Va veni iarna curat si rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Si gura spre cer daca vreau s-o deschid
As spune, dar gura mea ninge.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cățel emigrant
Pe șosea, l-am văzut, hăituit de mașini,
A fugit spre-a uita sărăcia din sat,
Pe-un asfalt unde-ai lui sunt așa de puțini
Și-i vacarm, de te poți sătura de urlat.
Cei bogați s-au oprit să mănânce-n păduri
Și mâncau elegant cu tacâmul frumos,
L-au văzut și pe el, i-au privit ochii puri
Și i-au dat generos niște pâine și-un os.
Într-o zi, când trecea dintr-un loc în alt loc,
L-a lovit cineva ce grăbea către scop,
Carnea lui de bărbat a simțit că ia foc
Și s-a tras din șosea plin de sânge și șchiop.
Tot ce-avea a pierdut, nu mai simte nimic,
Ar mușca disperat porțiuni de șosea,
Dac-ar ști unde e satul lui trist și mic
Ar pleca spre-un cioban ce-l mințea și-l bătea.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din Volumul "Locuri comune" Editura Albatros - 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bocet pentru Tatiana
Bocet pentru Tatiana
Se-aliniază știrile atroce,
Sub care omul bâjbâie înfrânt,
Și, Doamne, cum peste
această voce
Accepți să pună un gropar pământ?
Neverosimil se întâmplă toate
Furtunile au rupt pe străzi copaci,
În toate casele de sănătate
Nu mai există loc, pentru săraci.
Asfixiați de epoca mizeră,
Ne amăgim că vom scăpa
în cer,
Dar moartea, zilnic, printre noi prosperă
Și taxe pentru ea ni se și cer
De-a-ndoaselea e rânduit
destinul,
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul
Aș sta, așa cu fața-n sus,
Lovit pieziș de vreme
Și-ncet ca un izvor supus
Ți-aș murmura poeme.
Și patul de sub șira mea,
Podeaua care-l ține,
Cu timpul s-ar dărăpăna
Și-n casă-ar fi ruine
Și peste molcomul prăpăd
Peste privirea-mi oarbă
Cu gura începând să vad
Eu, năpădit de iarbă,
Din somnul ca un trist magnet
Ce știe doar să cheme,
Ți-aș mai încredința încet
Mistere și poeme.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nesomnul meu și insomnia ta...
Această noapte care mă provoacă,
mai bine m-ar tăia, și-apoi m-ar bea
așa cum stau, în propria mea umbră,
căzut ca într-o ceașcă de cafea...
De-atâta timp, eu nu știu decât bezna.
Că sarea pe o rană a căzut
pe simțurile mele dimineața
în fiecare noapte din trecut.
Ridicol te iubesc, în tot nesomnul,
De parcă mă-nspăimant, ca-n zori de zi
dac-aș dormi, aș fi sortit să aflu
că-n veci de veci, n-am să te pot gasi...
Probabil noaptea vine de la tine,
de e atât de tristă și de grea,
cum stă în geamuri și contemplă-n hora
nesomnul meu și insomnia ta.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fosta iubire
Nici amintirea nu te mai păstrează
De-aș vrea să-ți cânt m-aș poticni afon
Ai fost o nebunie și o rază
Rămâi un numar vechi de telefon.
Aș vrea să te mai văd, dar nu se poate
Am auzit că te-am văzut cândva
Dar ca prin geam cu marginile mate
Priveam prin fosta dragă ființa ta.
Mai vine cineva și mai îmi spune
Câte ceva de bine sau de rău,
Dar noi n-avem nici amintiri comune
Te-ai dus luând tot ce era al tău.
Cândva te presimțeam pe-o fâlfâire
Știam apropierea să ți-o gust.
Acum chiar să mă tai tot nu am știre
Că-mi e aproape pasul tău îngust.
A fost iubire? Sau minciună lungă?
Te rog dă voie gândului curat
Din depărtarea mea să te ajungă
La orice nume azi te-ai fi mutat.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Făt-Frumos
Oameni, oameni, frații mei,
Disperații, fericiții,
V-ați spălat de superstiții,
De demoni și dumnezei.
Însă-i nu-i destul folos
Dacă peste tot ce este
V-ați spălat și de poveste,
L-ați pierdut pe Făt-Frumos.
Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângeră ca rana,
Unde este Consânzeana,
În ce bolți, pe ce pământ?
Mă ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde vă e basmul, oameni.
Ce-ați făcut cu Făt-Frumos?
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Monolog la balul conservatorilor
Vom face deci ce nu s-a putut face,
Vom pune cu putere pe tapet,
Un nou concurs, un nou război de pace,
Concursul "cine merge mai încet".
Se vor alinea toți concurenții
Și vor pleca la pocnet de pistol,
Un fel de contrafugă a absenții
Un plin care va mirosi a gol.
Cine aleargă cel mai iute, pierde,
Cine câștigă cursa, nu-i bărbat
Încet se fuge, moi mișcări încete,
Dar, trebuiește totuși, alergat.
Porniți!
Dați rar și silnic cu-n nepermis avânt
Fiecare stimați pe cei ce parcă nu-s, când sunt,
Modeștii, nedotații și tembelii,
Infirmii sumbri intră în concurs
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Corina Stoican
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pentru a recomanda secțiunea cu Adrian Păunescu despre tristețe, adresa este: