Iurie Osoianu despre tristeţe

Sintagma

am rătăcit aice printre voi
căzut în brânci din lumea paralelă -
rescriu din mers stupida mea nuvelă
ca pe-un peisaj înzăpezit de ploi

şi nu mă miră nici nimic, nici absolut,
c-aice viaţa-i strict de lapidară
cu elemente de percepţie bizară
transfigurate în oglinzi de negru lut

doar mai aştept că va veni o zi
şi voi putea să-mi iau spre casă zborul,
lăsându-vă tristeţea mea şi dorul,
cu mine luând doar o sintagmă - a iubi...

poezie de Iurie Osoianu (9 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

ce trist mi-e gândul rezemat de umăr
ce vesel umărul de gând
aprinde stele, rând pe rând
uitat de vreme şi uitând de număr

cu muchie de zori încetişor
în suflet întunericul îmi sparge
întinde albe aripi la catarge
corăbiei cu Olandezul Zburător

să pot pluti cu ea în orice mare
să pot veni în orice colţ de lume
în orice stat ce poartă al tău nume
chiar dacă statul ăsta porturi n-are...

ce trist mi-e gândul rezemat de umăr
ce vesel umărul de gând
că stele stinje rând pe rând
uitând de vreme şi uitat de număr

poezie de Iurie Osoianu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Doamne, când mi-e greu, eu nu mă ruşinez
mă ruşinez numai atunci când mi-e bine
între aceste stări - atâta crez
mocneşte permanent în rugul stins de mine

Doamne, când afară plouă, nu sunt trist
ci doar atunci sunt trist când e senin şi soare
între aceste stări - mereu exist
ca un simbol de permanentă ezitare

Doamne, uite, ştiu că am să mor şi eu
dar unde, când şi cum - nu-mi dai să ştiu
între aceste stări - exist mereu
ca un cuant - când semimort, când semiviu....

poezie de Iurie Osoianu (13 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămaşilor...

să pleci de-acasă, să pleci din ţară, să fugi de lume
şi continent
ce nu te lasă, ce stă să doară, ce om, ce nume
ce firmament?!
ce fir de iarbă, ce creangă ruptă, ce colb pe drumuri
ce triste ploi
aştepţi să fiarbă, chemând la luptă, cu mori de fumuri
mocnind în noi?!
că n-ai speranţă, că n-ai răbdare, că n-ai crezare
că nu mai poţi
ce ambianţă cu fund de mare şi chip de soare
te ţin pe loc?!
ce nu te lasă, ce stă să doară, ce om, ce nume
ce firmament
să pleci de-acasă, să pleci din ţară, să fugi de lume
şi continent?!

poezie de Iurie Osoianu (21 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset abstract

iau sentimente înmuiate în destin
le trec prin răzătoare
adaug un pahar solid de vin
şi morcov de culoare
tristeţe presărată cu piper
un boţ de sare
din întuneric toate le transfer
la colb de soare
în bibeloul meu de porţelan
amestec toate
adaug sumedenia de ani
purtaţi în spate
un zâmbet mai arunc în fine, fîn
în durul talmeş
aceleaşi sentimente din destin
le trec prin balmeş
adaug încă un pahar de vin
un muc de ceapă
şi-n sâmbăta-mbibată cu venin
le-arunc în apă...

poezie de Iurie Osoianu (19 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare...

se zbat albastre vigelii
pe cer de seară purpuriu
şi eu te tot aştept să vii
de când mă ştiu decând te ştiu

sunt răbdător ca un păgân
cu trup scăldat în veşnicii
mai sunt ca iarna de bătrân
de când aştept şi nu mai vii

nici lacrimi triste nu mai am
să-mi ung orbitele pustii
dar ochii rezemaţi de geam
şi drum, te văd mereu cum vii...

poezie de Iurie Osoianu (13 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsplata

admir inteligenţa şi fast turnat în mine

cu dor de emergenţa creaţiei divine

şi sorb din revelaţii scânteia nemuririi

la margine de spaţii la limita iubirii

tot eu în cavitatea în care cenuşie

se zbate entitatea de spirit încă vie

discut cu disonanţe şi linişti cognitive

la braţ cu ambianţe de-a pururi aditive

atras de gravitatea destinului ca stare

aştept imensitatea din ultima suflare

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (27 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn raţiunii

mereu caut să-ţi aflu esenţa
raţiunea mea tristă şi vie
dar nu pot depăşi somnolenţa
din blestemul numit entropie

refren
raţiunea mea-soi de sclavie
raţiunea mea rece şi dură
şi materia mea cenuşie
când spectrală, când lipsă, când pură

mereu caut să-ţi aflu prezenţa
unde stai şi în ce colivie
dar nu pot depăşi transparenţa
din blestemul numit energie

refren

mereu caut să-ţi aflu potenţa
devorând crunta ta astenie

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

... azi renasc cu tine, azi pornesc la drum
drumul meu de câine, drumul meu de fum
şi drept călăuză am o stea polară
tristă şi confuză, limpede şi clară

ştiu că pot ajunge dincolo de toate
spaţii pot străpunge, vremuri revărsate
şi mai ştiu- ca tine n-am să pot străbate
drumul meu de câine şi pumnal în spate...

poezie de Iurie Osoianu (2 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudine

... cu cât mai scurtă-i o iubire
cu-atât mai lungă-i o uitare
cu atât mai greu în amintire
se stinge trist o lumânare

cu cât mai lungă-i o iubire
cu-atât mai scurtă-i o uitare
cu-atât scânteia fericirii
în suflet arde ca un soare

întreagă lume-i energie
incertitudine paradoxală
cuantică incertitudine şi vie
precum iubirea ta fundamentală...

poezie de Iurie Osoianu (23 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troiţă

... ce frumoasă-i dulcea Bucovină
şi ce nume Doamne i-ai mai pus
-nume care nu se mai termină
ori de câte ori să nu-l fi spus

mai la vale Basarabia stă tristă
odihnindu-şi crucea Ta pe spate
şi te roagă Doamne şi insistă
şi te roagă iar să-i faci dreptate...

încă mai la vale plâng ţinuturi
care s-au trezit retrocedate
prin tratate Doamne şi de luturi
şi de Tine şi de Ţara blestemate

toată stânga Doamne-i Românie
toată stânga Doamne încă-i Ţară
poate Doamne, faci cumva să fie
întregită iar. A treia oară...

poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mucul

ce soare zgârâie-n fereastră
în fapt de seară
şi tril de pasăre măiastră
cu ruptă gheară

ce lună trist pe cer se zbate
în miez de noapte
căzută când adânc pe spate
când lin pe şoapte

şi ce melancolie oarbă
pe muc de ceară
palpită ba să mă mai soarbă
ba iar să doară?!

poezie de Iurie Osoianu (15 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catrene triviale

cade pământul
lumea şi cerul
în legământul
tare ca gerul

apa la vale
curge în cale
coarde vocale
rup verticale

moare iubirea
inima moare
slabă ca firea
albă de sare

melancolia
tristă oftează
în colivia
largă la bază

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn raţiunii...

mereu caut să-ţi aflu esenţa
raţiunea mea tristă şi vie
dar nu pot depăşi somnolenţa
din blestemul numit entropie

raţiunea mea-soi de sclavie
raţiunea mea rece şi dură
şi materia mea cenuşie
când spectrală, când lipsă, când pură

mereu caut să-ţi aflu prezenţa
unde stai şi în ce colivie
dar nu pot depăşi transparenţa
din blestemul numit energie

mereu caut să-ţi aflu potenţa
devorând crunta ta astenie
dar nu pot depăşi violenţa
din blestemul numit omenie...

poezie de Iurie Osoianu (17 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele

ca două ţevi de puşcă din mine ochii tăi
bucăţi de suflet muşcă - erup în largi văpăi
şi rezemând tristeţea de vag apus de soare
îşi scutură fineţea în palidul de floare

ca două crengi căzute de ploaie la pământ
ţii braţele cernute în crudul meu alint
cercând a mă reţine în zona furibundă
a dragostei din tine ca apa de rotundă

pustie e cărarea pe care plec alene
spre mările din zarea cu lacrime pe gene
şi ţevile de puşcă şi crengile căzute
din vise care muşcă se trec în vise mute...

poezie de Iurie Osoianu (13 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blasfemia

de la Marea Unire
vreme tristă şi rece
ca o aţă subţire
prin esenţa mea trece

ca pe-un boţ de măligă
mi-o croieşte în felii
prin esenţa mea-şi strigă
unisonul croielii

-două ţări, numai două
două ţări fratricide
una plânge că plouă
alta plouă că râde

între ele o apă
mai adâncă ca dorul
care sapă şi sapă
să nu-i sece izvorul

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (22 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... a împietrit o lacrimă în pieptul meu
şi eu mă simt uşor şi lumile mai greu

inspiră veşnicie din note cristaline
ce stau înşiruite pe hrinca mea de pâine

pe drumul colbuit dispar cu pas abrupt
în freamătul tristeţii din ochii mei erupt

şi zarea cenuşie se trece-n negru pur
de undă stacojie şi valuri de mercur

şi soarele se lasă încet pe asfinţit
din lacrimă şi suflet să soarba infinit...

poezie de Iurie Osoianu (18 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

60...

am sărit din leagănul copilăriei
peste gardul vârstei mijlocii
în grădina... oare -a cui o fi să fie
că-s copacii goi şi plumburii

şi în jur doar iarbă ofilită
flori cărunte străjuind cărări
chiar şi crizantema mea iubită
s-a pornit încet spre nicăieri

şi ca din senin apar şi junghiuri
şi dureri de cap, şi gol în piept
în grădina asta fără unghiuri
totu-i rotunjit ca un concept

şi se scutură de frunză arămie
peste tot copacii plumburii
toamna asta tristă şi pustie
mă petrece lin spre veşnicii...

poezie de Iurie Osoianu (16 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod de vis

... Un pod de vis, perfect oval
Un cerc al naibii de portal
Oglindă lînă pe canal
Cu arbori trişti în loc de val...

... e podul peste infernal
e punctul peste cardinal
e setea mea de ideal
ca apa linului canal...

Un pod de vis, perfect oval
şi unidirecţional
spre clipa dulcelui final
... inevitabil de banal

poezie de Iurie Osoianu (1 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeride

cât de frumoase şi de vii vor fi acele flori,
pe care ţara mi le va zvârli-n sicriu,
călăuzind o inocenţă de culori
cu negru palpitând în purpuriu...

cât de frumos va răsuna şi cel din urmă vers
din cartea mea, plutind prin cimitir...
ce soare trist mă va petrece in amezi
spre entitatea veşniciei de delir.

şi dangătul de clopot, cât de trist
mă va chema, reincarnat, să mai revin
din absolutul unui negru de abis,
în efemerul pământeştilor lumini.

cât de frumos vor mirosi acele flori,
cu nepăsare aruncate în sicriu
de umbre, care încă mă mai dor,
cu negru palpitant de vişiniu...

poezie de Iurie Osoianu (16 martie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!