Textele de mai jos conțin referiri la plâns, dar cu o relevanță mică.
Vara visului ars
Sub cerul de sânge, îl doare
tăcerea, ca într-un mormânt,
a visului care s-a frânt
în vara ce plânge și moare.
Copacul, puternic odată,
credința-n iubire-a pierdut
și simte un rece sărut
al toamnei ce i se arată.
Distrus de o vară fierbinte,
cu frunzele arse-n pârjol
și-n el doar cu sete și gol,
așteaptă un semn să-i alinte
durerea din suflet, și speră
ca trecerea-n alt anotimp
să-l facă să uite, în timp,
de vara ce-a pus frontieră
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorința
Mergeam, împreună, la marginea mării,
călcând pe nisipul uitat sub un cer
prea roșu de plâns de la stele ce pier
și intră-n regatul cel mare-al uitării.
Era doar o larmă făcută de valuri
lovindu-se-n stânci, măcinându-le-ncet
în seara trecută deja-n violet
și nori ce-alergau la culcare spre dealuri.
Târziu, la lumina venită de sus,
din bolta senină la orele-acele,
priveam cum o stea spre pământ a apus.
Era prea departe. Privirile mele
s-au smuls din puterea murindelor stele
și-aceeași dorință-mpreună ne-am pus.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De piatră
De-ar fi atât de dură, ca piatra, înghețată,
Ar însemna că-n mine e-un frig ce nu mai trece,
Că sângele își plânge culoarea alterată
De sloiuri ce se-adună și nu mai pot să plece.
De-ai ști că, încă, poate să fie cum a fost:
Fierbinte, exaltată, puternică și vie,
Bătând în ritmul vieții cu singurul ei rost,
Ai încălzi-o-n palme și... ți-ai păstra-o, ție?
Ai vrea să se întoarcă acela, dinainte,
Cel ce-ți revine-n visuri, acela ce eram:
Îndrăgostit de tine și, poate, fără minte,
C-o inimă prea mare? A fost, dar... n-o mai am.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercuri în apus
E-o rană-n pieptul cerului și curge,
înspăimântând privirea unui nor,
o rază din apusul care plânge
cu lacrimi de un roșu-amăgitor.
E-o rană-n cer și-albastra lui culoare
se schimbă, în apusul liniștit,
cu cea a nopți ce, treptat, apare
c-un cer având culori de infinit.
În liniștea schimbării, se ridică
plutind pe aripi moi de gând senin,
în dansul ce trăirii îl dedică,
doi îngeri ai apusului divin.
Se-nalță-n zborul lor, privind spre Soare,
în cercuri ce se-ncumetă a fi
o lacrimă-n întunecata zare
și-un răsărit în alte zori de zi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul primei lumi
Tu,
Ce ai fost în viața pe care ai trăit-o
În lumea-ceea veche și plină de minuni?
Și cum îmi vii din vremuri,
De ce-mi apari, iubito,
În vremi târzii
Și pline
De-adânci deșertăciuni?
Pe unde te purtară eternități haine,
Prin care universuri uitate ai umblat
Când eu,
Prin infinituri de gânduri
Doar cu tine
Și visuri suspinânde,
Mereu te-am căutat?
Ești tu
Ori doar un înger ce aripile-și strânge
În vis de noapte albă?
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul primei lumi
Tu,
Ce ai fost în viața pe care ai trăit-o
În lumea-ceea veche și plină de minuni?
Și cum îmi vii din vremuri,
De ce-mi apari, iubito,
În vremi târzii
Și pline
De-adânci deșertăciuni?
Pe unde te purtară eternități haine,
Prin care universuri uitate ai umblat
Când eu,
Prin infinituri de gânduri
Doar cu tine
Și visuri suspinânde,
Mereu te-am căutat?
Ești tu
Ori doar un înger ce aripile-și strânge
În vis de noapte albă?
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zile reci
Ce iarnă se-ntindea pe-un mal de vară:
Cu colți de ger ce se-nfigeau cumplit
În verdele ce n-ar fi vrut să moară
Când mai avea o toamnă de trăit!
Și ce-ntuneric a venit din ceruri,
Ascuns în stratul alb-imaculat!
Erau semințe negre din eteruri
Ce colții-aceia au însămânțat.
Plângeau cu frunze de uitări copacii
Și se-ngrozeau de golul de pe ram
Când fulgii reci au devenit tălmacii
Acelei veri cu iarna-n suflet hram.
Tot ce-a urmat a fost o amânare
A iernii care își croise drum
De îndoieli, de plâns și așteptare,
În zile reci de ieri și de acum.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cupa de dor
Zâmbea lumina mea uimirii tale
ținută în privirea-mi caldă strâns,
cu grijă ca pe-a lacrimilor cale,
să șteargă urma ultimului plâns.
Și ți-am zâmbit de-atunci, trecând prin vreme
și-ți mai zâmbesc și azi, iubita mea,
când îți pictez iubirea-mi în poeme
și-ngenunchez, umil, naintea ta.
Ca și atunci, privirea mea revarsă,
în unduiri din faldurile ei,
o flacără ce curge și se varsă
asupra ta c-o mare de scântei.
De vrei nectarul zeilor să bei,
fă-ți buzele o cupă, iar izvor
îți voi fi eu, turnând, prin ochii mei,
tot ce am strâns în clipele de dor.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Podul iluziilor
La focul din mica poiană,
sub stele ce plâng a târziu,
culeg de prin bezne-o dojană
și-o rază oftând argintiu.
Prind oful de Lună-n batista
întinsă pe inima mea
ca noaptea ce-ncheie conchista
în cerul c-o ultimă stea.
Îmbrac întuneric de noapte,
pe cap, am oftatul ca nimb,
în ceruri am Calea de Lapte
și-n minte am gânduri de schimb.
Sunt gata! aștept să-mi apară
ceva: o idee, un pod
pe care să pot face iară
cu urma trecutului nod.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima lacrimă
Ți-a plâns trandafirul în palmă
o lacrimă-a timpului său,
când viața-i senină și calmă
era mult deasupra de rău.
O lacrimă dulce-amară
ascunsă-n petale, demult,
pe care, s-o știe afară,
i-a fost, chiar și astăzi, preamult.
Primește-o și vezi-i durerea
de după sclipirea-i de jad,
adusă odat' cu plăcerea
trimisă de umbre din Iad.
Primește-o, arunc-o și spală
cu rouă scăldată-n parfum
tot ce lui îi este petală!
Nu-i loc de vreo lacrimă-acum.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jurnalul
Fereastra mea... e-o parte din tablou
sau, uneori, oglinda ce-mi răsfrânge
decorul care, de un timp, îmi plânge,
dar este și al viselor ecou.
E-atât de veche rama, iar pe geam
se scurg în voie urmele de ploaie
încât lumina zilei se înmoaie
când trece-n strat de timp în amalgam.
Pe pat, e-o carte veche, o citesc
și doar o filă, ultima, e nouă,
iar multe din trecut au stropi de rouă
pe care-i văd doar când o răsfoiesc.
Nu mă opresc pe-acolo știu ce-am scris!
mi-o amintesc pe toată: e-o poveste
ce, peste vremuri, poate să ateste
că de fereastră a trecut un vis.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suprataxă
Se plâng românii că sunt prea taxați
Și că de stat sunt prea împovărați,
Eu nu-s de-acord cu asta și vă spun
Că bani mai vreau să dau, mi-o tot propun
De ieri, de când impozite-am plătit,
Și iată, încă nu sunt liniștit
Ca-n ceilalți ani - și nu e chiar demult -
Când nu simțeam al inimii tumult
Odată ce scăpam la stat de dat.
Pe-atunci eram, pe dată ușurat,
Dar nu de bani - o, nu! - căci mă simțeam
Un "om de bine", banii când dădeam.
Acum, nu știu, ceva s-o fi schimbat
Căci am, de-o zi, impozit achitat,
Dar tot aș vrea o taxă să găsesc,
La casiera blondă să plătesc.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Norii acei
Întinde-ți mâna peste ape
Să ți-o mai strâng,
Să ți-o sărut,
Să-i simt parfumul și căldura,
Să-i trec,
Din buzele-mi,
Arsura
Pe care-o au din vremea care
A devenit, treptat, trecut.
Și de-oi putea, pe tine, toată,
În brațe,
Iarăși,
Să te strâng,
Să simt obrazul tău pe piept
Cerându-și locul lui de drept,
Voi ști,
Atunci,
Că-i primăvară,
Iar primăvara norii plâng.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte în plânset de stele
Mai dă-mi să-ți mai umplu paharul
cu rostul atâtor cuvinte
ce-au pus imortele-n hotarul
cu borne-ntre suflet și minte.
Tu umple-mi tot hăul ce strigă
la sfinți ce-i veghează durerea,
o stâncă-n abisuri să-nfigă
speranța ce crește puterea.
Să bem din pahare și hăuri
divinul crescut pe morminte,
speranțele fie-ne tăuri
în munții de alte cuvinte
Și-n brațe să trecem hotarul,
călcându-l în dans ca de iele
ce simt doar o noapte amarul
licorii din plânset de stele.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea lor
Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... așteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.
Iubirea lor, aceeași, se-ascunde în tăceri
și pare liniștită, dar suferă-n pustiu,
și simte cum își pierde o parte din puteri,
și plânge ca o mamă la moartea unui fiu.
Iubirea ei... se-ascunde, când știe c-ar putea
să se arate iarăși, să spună un cuvânt;
Iubirea lui... așteaptă, nu știu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.
Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârși,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tremurul din albastru
E-un tainic izvor strălucind liniștit
în tihna din vechea poiană,
ferită privirii, pe-un drum rătăcit,
copilă de munte, orfană.
E-albastru izvorul sub cerul senin,
lucind ca o lacrimă sfântă
în soarele toamnei, c-o frunză de-arin
ce ultima clipă-și frământă.
O duce la vale, o pierde-n pustiu,
așa cum o face de-o viață,
pe unde trecând pe sub verdele viu
ce apele-i limpezi răsfață.
Adâncul poienii tresare-n suspin,
o stâncă se rupe din munte,
schimbându-și tăcerea din vechiu-i destin
în vuiete aspre și crunte.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul din Codrul Visător
În lumea lui din Codrul Visător,
Își tremura frunzișul de-amintiri
Din vremuri vechi, pulsând aprobator
În seva-ntinerită de trăiri.
Și totu-n jur părea că, din înalt,
Primește bucuria de a fi
A razelelor pornite în asalt
Asupra codrului cu visuri vii.
Se unduiau în umbra lui chemări
De ramuri lungi ca urma unui plâns
Al sălciilor care-n depărtări
Se-apleacă sub durerile ce-au strâns.
Le auzea în șoapte vagi de vânt
Ce apărea în trena unui vis
Ori ca ecou al unui vechi descânt,
În lumea viselor, pe veci, proscris.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pribeagul
Ascultă-l cum plânge! E timpul, avarul,
Din marmura vremii cioplindu-și altarul;
S-a spart o clepsidră, iar timpul se-așterne,
Lucind în fărâme eterne.
Era infinit, dar se luptă cu vântul,
Trecutul se pierde, de jale-i e cântul,
E totul un zbucium, iar fapte din vremuri
Se pierd în vâltoare și tremuri.
Hai, iartă-l, pribege! Și uită trecutul!
Renunță la toate, aruncă-ți avutul,
Un pas, unul singur, ți-ajunge, sărace,
Te cheamă, salvează-l, fă pace!
Dar tu vezi doar cioburi, nisipul și vântul.
Un pas mai departe. Îl lași în osândă.
Lucește în ochii-ți lumina. Izbândă!
De-acum ții cărarea și gândul.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Darul mării
Tu știi că plânsul mării e valul care curge
pe țărmul ce devine, treptat, nesimțitor
la apa ce nu-l mișcă atunci când îl parcurge,
ca lacrima obrazul obișnuit cu dor.
Mai știi că așteptarea e grea ca și nisipul
salvat din uscăciune de valul ce s-a scurs
în golul dintre gânduri, schimbând acolo chipul
din amintiri pierdute, cu-al timpului concurs.
Privești în depărtare, dar știi că doar în tine
se-ascunde, prin adâncuri scăldate în mister,
un adevăr ce, sigur, ar mai putea susține
răbdarea ce alungă și norii de pe cer.
În adierea brizei, din suflet îți răzbate,
ca o scânteie-albastră ce saltă dintr-un jar,
răspunsul ce-ți destinde privirile-ncordate,
iar valul îți aduce iubirea ca un dar.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inelul
Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viața înapoi vrea să mă cheme.
Voi renunța la haine ce-mi ascund
și îmi răpesc prea mult din tinerețe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l ușurez de lacrimi și tristețe.
Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură și lumină,
să încetez cu viața fără rost,
căci sufletul mi-e viu și n-are vină.
Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot și nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Daniel Vișan-Dimitriu despre plâns, adresa este: