Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Marin Moscu despre sânge

Textele de mai jos conțin referiri la sânge, dar cu o relevanță mică.

Marin Moscu

Vecie

În odăița îngustă a trupului
Mama numără inelele
Copacului.
Cu lațul privirii
Prinde curioșii
Care urcă
Sau coboară.

Eu sunt prins
În nodul de susținere,
Acolo, unde sângele
Își murmură
Continuitatea.

În odăița încrețită a trupului
Sudoarea mamei
Macină vecia.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Marin Moscu

Cheile Altarului

Ochii vopsesc Piatra Altarului
Cu lacrimi de aștri.
Sângele neamului meu
Între hotare se zbate,
Cheile Altarului zumzăie legate
De gâtul lui Dumnezeu.

Desăvârșim istoria
În vatra cu pâine din Piatră,
Munții se-nchid în rugăciuni,
Sângele neamului în mine înoată!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Faceți loc...

Loc să faceți, vin parlamentarii
Și preoți vin din zări spirituale
Să dăruie din prețiosul sânge
Viață celor ce-s arși în spitale.

Vin și guvernanții, stați la rând,
Primul om din stat a dat o litră
Din sângele-i, că-i om bogat,
Din meditații ajuns-a în elită.

Vin îmbuibați de nu încap pe drum,
Ei se gândesc la îngerii ce zac
În vii arsuri de vise legănate
Că viitorul țării noastre are leac.

O picătură-ar fi fără măsură
Să ne luăm o clipă de-nceput
Încât îngândurările din lacrimi
Să devină armă fericirii, scut.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Ochii presupusei devorări

Ochii mei sunt desenați
Pe degetul tău arătător,
Cuiul lui Pepelea
A scrijelit pedepsele tainei
Dispersând orbirea cuvintelor.

Sângele albește promisiuni jurate,
Pașii pierduți în iertare
Pansează ochii plecați
În libertatea supusă încercărilor.

Blestemați,
Ochii devin jertfa
Propriei devorări!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Sprijin

Mă sprijin de-un lujer de floare
Ca de-un stâlp cu miez de lumânare.

Nimic nu se termină pe umerii grei
Când visele iubirii pun sete în scântei.

Mă sprijin de cer, de-nalt, de pământ,
Învrednicit de tine, cu tine dorm în gând.

Răzbim împerechind viața în inele
Când timpul trece-n sânge clepsidrele din stele.

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

În degete-nflorite

În degete-nflorite copacul vestejit
Își desenează cerul în care a iubit,
E libertatea aspră strânsă-n crengi
De-a zgâria în coajă ne-nțelese legi.

Nu-i târg în colțul gurii ce freamătă-nfundat,
El este-n mii de rosturi demult încarcerat,
Doar degete ce mai zvâcnesc spre cer
În răsărit de veac se scaldă în mister.

Stau și mă-ntreb: iubirea germinează oare
În palida lumină spre ultima chemare?
Zâmbește-mi alipind șoapte de șoaptă
În care-nțelepciunea e muză-ncoronată.

La mine, la fereastra inimii deschise
Sângele zvâcnește femeilor promise,
Nu are adversar să zacă-n sentimente,
Nu-i muc de lumânare să ardă în regrete.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Revelație

Nu vreau flaute.
Vreau îngeri
Pentru sângele cutremurării.
Cer nașterea cântecului
Prin apropierea
De tine.
Viața umblă pe oase
Nepăsătoare,
Iubirea ta rămâne
Binecuvântare?...

Să fiu piatră?
Să fiu potop?
O, inima mea
Lângă tine
Învie revelația
Din gâtlejul
Timpului.

Vino,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Iertările de vise coapte

Prin sufletul de vată
Trece uneori cuțitul negru,
Sângele slăbiciunilor iartă
Tăietura semnului integru.

Printre rădăcini râma usucă
Resturi de-otravă înfoiată,
Crucea iubirii nu apucă
Să-adune sfinții laolaltă.

În ceruri se fierbe pe rupte
Zeamă de stele înnoptate,
Șoaptele lor își lasă supte
Iertările de vise coapte.

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Siamezi în iubire

Ia-mi inima în dinți
Din sângele iubirii,
Fluturii tresaltă
Pe-aripa amintirii.

Suntem o contopire
De raze printre flori,
O dulce ciocolată
Sărutului din zori.

Ne mângâie romantic
Semnele trupești
Atât cât râul vieții
Ne poartă în povești.

Ia-mi inima în dinți,
Suntem doi siamezi
În constelații unde
Doar tu știi să visezi!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Câinele nimănui

Câinele nimănui
Latră pe umărul meu,
Îmi sfâșie inima,
Îmi suge sângele,
Mă lasă lumânare
Fără flacără.

Mă topesc
Unindu-mă prin iarbă
Cu rădăcinile...

Câinele scoate oasele
La lumină,
Le așează
La temelia cetății lui,
Își face acoperiș
Și horn
Prin care
Sufletul meu
Iese odată cu fumul

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Copacul, sub nori de fum

Copacul singur stă în zare
Pe culmea unde luna urcă
Și razele fierbinți de soare
Presimt că viața se usucă.

Din oasele prinse cu sânge
Desprinse-s frunzele pe rând,
Coaja striată jalnic plânge
Când vârful cade la pământ.

Își face crucea din vârtejuri,
Din trăsnetele fără drum,
Zarea-l ascunde printre franjuri,
Adoarme dus, sub nori de fum!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

A opta zi

Și luni, și marți,
Și miercuri chiar și joi
Am strâns în inimi fluturi
Din flori și din noroi.

I-am învelit de vineri
În sâmbăta ce urcă
Duminica în spate
Pe pajiștea din luncă.

I-am pus neîncetat
Să zboare-n jurul tău,
Cu aripile-n cruce
Sunt fluture și eu.

Și Dumnezeu se miră
Cât ne iubim de mult
C-a opta zi în lume-i
Din sânge și din lut!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Impresii - lui Leo Butnaru

Alb de cântec
Poetul a alunecat
În privirea lui,
Făcuse neobosit
Transplant de sânge
Pe-a noastră limbă.

Până și
Privirea lui Dumnezeu
Mirată
Plutea
Peste nu știu care mal
Al Prutului.

Mi-a făcut impresia
Că-și găsise sensul,
Dumnezeu își găsise sensul,
Punând poetului
În suflet semn:
Un pumn de întrebări,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Visul unui fluture cu aripi arse

Merse în zbor sub clar de lună
S-asculte Lia-Ciocârlia,
O melodie numai bună
Dată de Domnu-n România.

În jurul lui un stol de fluturi
Din aripi începu să bată,
Așa cum numai tu îți scuturi
Visele noi câteodată.

Scântei din ceru-nghesuielii
Printre silabe s-au aprins,
Intră în tracul amețelii
Ca mire fluture, un vis.

A ars pe aripi, pe antene
Și visul s-a închis în el,
Alți fluturi prins-au cu putere
Să-i tulbure visul rebel...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Mă închin

Mă închin celui
Ce a smuls poarta
Limbii române
Din sârma ghimpată
A răsăritului.

Mă închin celui
Ce a pus oasele
În formă de cruce
La biserica
Construită peste
Moșia de morminte.

Mă închin celui
Ce-a știut să limpezească
Izvorul lacrimii
Cu bucuria
De-a uni frații
În furtuna sângelui
Limbii române.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Cade arcușul luminii pe sat

Cade arcușul luminii pe sat,
Inima mea-i vioară cu sânge,
În colbul iubirii mă zbat,
În umbra totală m-oi stânge.

Lumea s-avântă în dans hotărât,
Cu jar îmi hrănesc armăsarul,
Scot stele din vechiul mormânt,
Uitarea o aprind cu amnarul.

În depărtări de aripi caut orizontul,
Ambianța speranței mă-ntoarce-n rubine,
Cade arcușul luminii, cu botul
Armăsarul îl nalță spre tine!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Lumea golită în noi

Ascuns e-n inima mea
Fulgerul iubirii tale,
Vâjâind precum o stea
Pe un nor prins în zăbale.

Hățu-i visul prelungit
Prin vertebre și prin sânge,
Unde dorul a zidit
Lacrima ce amar plânge.

Fulgerul va arde totul,
Chiar a inimii culoare,
Iubirea va fi resortul
Care va ieși la soare.

Și va prinde în cârlige
Rufele spălate-n doi,
În lacrima care frânge
Lumea golită în noi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Lacrima fulger

Sângele tremură pe buza
Dorului redesenat de moaște
Și în spuza clipei își ia zborul
Poezia care-n ceruri naște.

Sincer am vorbit în sinea mea
Hematiilor ce mi te știu vecină,
Trupul plin de rouă-n sentimente
Curge în izvorul tainic din retină.

Stau ochii ațintiți spre generații,
Nimicitori din umbra frământării
Și cerul tot devine puf albastru
Și lacrima un fulger, încercării!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Lupul dacic și Stăpânul lumii

Piatra sfântă stă în gură cu istoria,
Lupul dacic urlă pe Columna romană,
Lumea se adună printre flori
Și sângele la rădăcini îl toarnă.

Fiecare pâine are eroul ei,
Inima pulsează izvoare de lumină,
În biblie s-azvârle cu scântei
Și istoria devine mai senină.

Iarăși urlă lupul pe columnă,
Timpul s-a zvântat în trupul său,
Din Ceahlău aude o chemare,
Îl cheamă-n nemurire Dumnezeu!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Viața în păcat

Doamna Cucu se întreabă
Cu mintea cam tulburată:
Voi ajunge-n viață babă
Dacă n-am fost măritată?
Doamna Cucu? Nu sunt cuc,
Nu-s nici mamă și nici soață,
Am ascuns ouăle-n nuc
Într-un cuib, precum o hoață.
Puișorii mei crescuți-s
De o mamă surogat,
Oare, oare fericiți-s
Pe sub ceru-nnorat?
Voi cântă numele-n lume
Ca blestem nemăsurat,
Sângele îmi arde-n spume
C-am dus viața în păcat!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Marin Moscu despre sânge, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook