Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Nicolae Vălăreanu Sârbu despre plâns

Textele de mai jos conțin referiri la plâns, dar cu o relevanță mică.

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Soarele apasă pe clape

Talpa sărută un ochi de noroi
Ziua se ascunde prin stână,
Visul amiezii stăruie-n noi
Ca o ninsoare păgână.

Curge lumina pe stânci de granit
Iarba devine tot mai amară,
Poate-i amurgul neîmplinit
Ca un surâs de fecioară.

Ciobanii cântă-n fluiere de os
Cu gura înflorită-n ulcioare,
Șuieră vântul pe munte fălos
Setea se coace-n mioare.

Ploaia sărută un mugur stingher
Ochii se scaldă pe buze de rouă,
Norii-și răsfrâng fruntea spre cer
Înfrunta lumina și plouă.

[...] Citește tot

poezie de (15 martie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

O seară ruptă din rai

s-a întors dimineața în ochii florilor
ierburile privesc mirate plutitoare oglinzi
păsările cântă imnurile nopții de ploaie
văzduhul plânge numele norilor
și lumina se desprinde de lichidele alcaline

soarele bogat ca o floare de platină
îmi scapă din mâini

amiaza intră-n ochiul șarpelui
se așteaptă o seară ruptă din rai
să deschidă porțile nopții de vânt
până-mi strâng caii de pe drumurile cerului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Rar, dar clar

În cuvintele încrețite de nervi
aștept să mă atingi și tăcerea se rupe,
îmi convine surâsul tău rece și pașnic,
nu mă răzbun pentru timpul irosit în plâns,
s-a întâmplat să nu mai cred nimic
și am scăpat de supărare.

Am atâtea variante în cărțile de viitor,
sunt dispus la experimente mai directe
și tu nu vrei să încerci,
ai întâlnit pasărea cu clonțul ascuțit de furtuni,
glasul ei e prevestitor de nenorociri
se aude rar, dar clar.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Toamna nudă

Toamna s-a dezbrăcat de hainele ponosite,
stau într-un picior și o privesc,
mă gândesc cine o forțează,
cine o pregătește de plecare goală
de se grăbește să n-o prindă zăpada.

Lăsați să vină vânturile iernii
nimeni să nu se plângă,
e mai bine să te tăvălești în zăpadă decât în noroi.

Pentru noi viața se-mbracă gros,
hainele se schimbă odată cu gândurile,
nu uitați să treceți mai departe
fără să priviți în urmă
seduși de iluzii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Lumea din care vin

Noaptea se varsă peste viață
cu același întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
și aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înțelesuri ascunse,

curge și ea ca un râu ce se pierde în mare
și marea la rândul ei are aceeași soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ți spun cum să prețuiești lumina.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cum se cerne aerul

Tu-mi povestești
cum se cerne aerul,
îl ții în frâu cu dinții strânși,
apoi mă uimești
cum îl inspiri în plămânii de ceață
și-l pui să le facă aerisirea.

Prin sânge circulă ierburi viclene,
încerc să le cosesc devreme
și n-am coasă.

Nu mă lași să mă plâng,
îmi întorci cuvintele pe dos,
totul se strânge repede pe masă
și timpul se consumă.

Împarți sarcini la fiecare
în funcție de anvergura aripilor
și cu ele stabilite
mă tem să zbor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

În luptă cu necunoscutul

Mă convertesc la imposibil să-l fac posibil,
iubesc lupta cu necunoscutul
și astfel mă pregătesc de salturi împrevizibile,
tu nu mă lași, spui că mă consum,
știu,
dar nu pot să stau locului fără gânduri
și sondări în interiorul lucrurilor.

Nu mă mai plictisesc,
cred că sunt un uituc al amănuntelor nesemnificative,
în memorie sedimentez toate informațiile
și nu mă plâng
doar ele nu mă deranjează.

Pot să mă controlez,
dar nu-i niciodată nevoie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Până la înălțarea definitivă

E o neșansă a întâlnirii mele
când stăpânitoare nu mai ești în trupul tău
mai zdrobitoare decât mine, decât ochii mei
pe care-i ascund sub ochelarii vremii
ca sub o ceață mereu străină.

Să ne împărțim bucuriile, să plângem durerile
să le cântărim ori să le spargem în bucăți
până la despărțirea de noi și de ele
cum răul de bine, frumosul de urât.
Du-mi prezentul pe buza prăpastiei
picioarele desculțe să calce pietrele
trupul să se înalțe drept din suferință
tot mai înalt și mai subțire
să urce-n cer împiedecându-se de îngeri.

Să-mi spui că și tu ești o mirare
cu care mă minunez în fața stelelor,
că suntem un fluviu ce desparte munții
dealurile, câmpiile și tot ce stă-n cale,

[...] Citește tot

poezie de (10 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Albastră fereastră

Știe să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,

așteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.

Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorințe.

Privirea din unghi ascuțit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
și zbor,

atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.

Învață să-și macine tristețea

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Avem un timp măsurat de gânduri

Dacă moartea ar fi o zi uitată într-un loc neștiut
prin care nu mai trecem cu gândul și se șterg urmele
ar fi o ușurare, am trece nevinovați prin amintiri.
Când vine seara și noaptea ne găsește singuri
acoperiți cu durerea ca o pătură de frig,
dacă cineva ar căauta, sigur găsește
o respirație de dragoste.

Ne-am retras în cochilie, ne vorbim tot mai rar
sunt prea multe cărți necitite pe raft, paginile lor știu
sfiala rușinii când le ștergem de praf.
Timpul și el ne ignoră, apropiații ne respectă golul din priviri
cu greu ne mai regăsim, păstrăm static echilibrul,
dincolo de noi e o mișcare în obiectele vechi
ce ne apasă pe tăceri cu ciocane de piatră.

Toți ne știu și ne suportă ca pe niște copii
scrijeliți la genunchi, opriți din plâns,
supărați, căutând un ungher unde să se retragă.

[...] Citește tot

poezie de (20 august 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Privirile de după colț

Ai strâns la piept prea tare șarpele
pe semne s-a trezit din somn
și așteaptă să muște.

Știi că nu mi-e frică de întâmplări,
desfac cu grijă plicurile cu scrisori,
tu n-ai timp pentru scris
și te plângi de infidelitate.

Când am vrut să-ți descos sufletul
drag, dar închis,
am bănuit că mă lovesc de aversiune
și atunci m-am furișat pe urmele sentimentelor.

Privirile tale întoarse de după colț
mi-au dus gândul mai departe de margini
și m-am hotărât să-l urmez.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Bulversare

noaptea se plimbă în doliu peste lume
oamenii se ascund în casele lor
orașele freamătă sub lumini multicolore
luna privește întristată zestrea pământului
vine mai aproape de gânduri și vise
citește teama de pe fruntea poeților
și pleacă obosită de nevinovăția îndrăgostiților
care uită să mai doarmă

Într-o noapte se declanșează iadul într-o parte de lume
unii aplaudă alții plâng

nici voi nu știți cu adevărat ce se întâmplă
moartea așteaptă să audă știrile
și fuge are mult de lucru

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ele rămân tot amintiri

Noaptea plânge pe drumul fără sfârșit
cu parcursul schimbat,
timpul îmi albește la tâmple uitarea
chiar dacă sentimente-mi răscolesc trecutul,
ele rămân tot amintiri.

Tot ce s-a întâmplat are un ecou
pe care nu-l aude nimeni străin
și de ce să-l audă?
Când se simte cum pulsează sângele,
inima se încarcă cu energiile dragostei
pe care nu le pot capta,
nu întotdeauna sunt apt de absorție
am și clipe opace.

Când o să fiu un altul virtual
transpus undeva,
să mă urmezi cu seninătate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Alt mod de a privi lucrurile

tu n-ai mai venit
ai rămas în gânduri uitată
în balconul clădirilor nezidite
din orașul femeilor efemere

eu am filtrat mai mult
apele în care o să crească peștii
și nisipul alb strălucește în razele soarelui
cu amintirile pescarilor scăldate în spumă
sub sălciile prinse de malul drept
al cerului căzut peste plânsul smuls
din rădăcinile pământului.

între osiile carului mare
nicio stea nu-și caută roata
printre spițele radiale
trec păsările univerasului
spre infinitul pierdut în calcule abstracte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Speranța neagră

Cineva și-a uitat visele acasă și plâng,
gândurile golite de conținut așteaptă,
când pleci prea departete nimic nu te mai apropie
stai închis în tine și scoți aburi pe gură
numai bucurie nu scoți,
doar un amar care face din iubire un chin.

E neagră speranța de rezultate palpabile
Inima rămâne lovită de însingurare.

Nu știu cum am gândit saltul,
dar îmi amintesc povestea altora,
am strâns în mine toate neîmplinirile de aici
și am plecat să extind totul printre străini
încât am rămas cu sufletul rănit și pustiu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Pe străzile orașului mut

trec pe străzile orașului mut
seara și-a pus amprentele-n vitrine
sunt luminoase și pline de fast
dar orășenii le ignoră grăbiți

mă desprind întărâtat de urme
cu ochii la ființe nevăzute
mâinile prind între degete culori
aruncate plutind în oglinzi de apă

în umbra cosmicei porți de argint
îmi simt ridicarea telurică a pașilor
de trupu-mi vibrează-n asfințit
la marele tău sărut din cumpăna gurii

și niciun fior ce trece ptrin mine
tainic plâns nu mai are
se scurge prin țeava unui crin
îmbătat de parfumul nopții.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Greierii se pornesc în cânt

Cât gândurile lasă să se întrevadă, viitorul este în echilibru,
talerele balanței așteaptă plinul bogăției risipite,

mai departe zilele se leagă de nopți prin cordoane ombilicale

cum stelele de oiștea carului mare.

Ploile aproape călduțe alunecă pe umeri,
intră-n culori fără niciu ecou
doar plânsul norilor fără tunet

se risipește umed.

Apoi limpezimea cerului la fel cu a minții
caută liniștea în fagurii timpului,

creșterea ierburilor capătă verdele glas
pe care numai greierii îl ascultă
și se pornesc în cânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cu ochii supuși

nu mă mai cred ocolit de cuvinte
țin aproape
mă joc în tăcerea lor plină de înțeles

tu mă simți abătut
mă lași să privesc departe
cu ochii supuși

îmi adun gândurile și le las liber zborul
îmi aniversez plăcerile de care îmi aduc aminte
și mă bucur ca un copil

port în trup durerile acumulate cu anii
încerc să nu mă plâng
rup din ele cu dinții strânși
mă conving singur că nu există
și deschid larg ușa să scape în lume

angoasele vremii sunt peste tot
nici nu știu cum să mă feresc

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Să curgă pe apele plânse de stele

Visele au despărțit somnul de nemurire,
rup noaptea în bucăți ocolite de întuneric
și aștept să se crape de ziuă, lumina să-l descompună,
să curgă pe apele plânse de stele

Vreau ca prezentul să mă apropie de un viitor demiurgic,
să uit marile păcate ale trecutului,
diminețile să-mi poarte soarele pe umeri
și ziua să îmbrace mătasea divină
în care oamenii își vor dărui pacea unul altuia.

Dragostea îi va cuprinde pe toți
în subțirele vernisaj al feeriei nostalgice
până când în strat de platină luminos
iubirea ta se va sfârși la cumpăna singurătății.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cum s-a scris mai înainte de noi

Lumânarea se stinge lângă crucea de piatră
roasă de timpul sălbatic,
greierii din umbră anunță înserarea.
Chiar dacă încerc să descifrez un nume
rămân cu aceeași durere,
totul s-a împlinit
cum s-a scris mai înainte de noi.

Mă apasă o vagă tristețe
cu aripile rupte,
cu inima strânsă fără să știu de ce
plec mai bătrân decât sunt,
crucea mă apasă pe umeri
cu o povară grea atât de străină
că străin mi se pare și drumul.

Nu știu dacă o să mai revin,
de pe acoperișul veacului trecut
lumina se teme să mai coboare
ascultă glasurile din pământ și plânge

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Vălăreanu Sârbu despre plâns, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info