Cântec fără răspuns
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăcești ca un fum, ca o viță-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingașă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărțită de ea însăși
ca doi îndrăgostiți după îmbrățișare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subțiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
gonește-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce rază
Eu dezamăgesc crima,
trădez trădarea de a fi.
Tu dezamăgești crima,
trădezi natura.
Față de fapte noi suntem pedepsiți,
față de lucruri
noi suntem chiar lucrurile.
Suntem un timp.
Ce rază, doamne, ce rază!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-i iubim pe poeți. Să-i iubim pentru că ei există și pentru că noi existăm. Să iubim poeții pentru darul cuvântului, cu care sunt investiți. Un poet este tot timpul și oriunde, din simpla pricină că este.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Enghidu
A murit Enghidu, prietenul meu,
care ucise cu mine lei.
(din poemul Ghilgameș)
I
Privește-ți mâinile și bucură-te, căci ele sunt absurde,
Și picioarele privește-ți-le, seara, drept cum stai,
Atârnând spre lună.
Poate că sunt mult prea aproape ca să mă vezi,
Dar și aceasta e altceva decât nimic.
Mă voi face depărtare, ca să-ți încap în ochi,
Ori cuvânt, cu sunete de mărimea furnicii,
Ca să-ți încap în gură.
Pipăie-ți urechea și râzi și miră-te că poți pipăi.
Pe mine însumi mă dor, în scurtă trecere.
Mi-am întins privirea și ea a întâlnit un copac,
Și el a fost!
Umerii privește-mi-i, și spune-ți că sunt cei mai
Puternici pe care i-ai văzut, după iarbă și bivoli,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu din Dreptul la timp
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
S-a confundat talentul cu munca, înțeleasă în sensul transportării pe umeri, de saci încărcați cu vorbe și cuvinte... Talentul nu este muncă, ci revelație, el nu rezidă în timpul investit monoton, ci din durerea monotonă izbucnită în strigăt.
Nichita Stănescu în Respirări (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Către Eminescu
Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbește cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești
ca și ochilor, ca și pietrelor și curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaști
și nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de față.
Mihai, tu care ești mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înțelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
și miezoasă
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna de la sfârșitul lumii
Mama era iarna de la sfârșitul lumii
toată stătea pe câmp
copacii se albeau din tâmplele lui de țărm nătâng
timp de un gând iar nu timp de cuvânt.
Se răcise mâncarea pe masă
casa noastră nu mai avea casă
tatăl meu era plecat pe câmp
mama era iarna de la sfârșitul lumii.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză verde de albastru
Și-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
și-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
și-am zis pasăre de pește,
descleștare de ce crește,
și secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoț de om întreg,
și privire-am zis de ochi
și că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
și de bine-am zis de morți
și de șase-am zis la sorți,
și am zis unu de doi
și zăpadă de noroi,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Subit
Se izbucnise piatra în praf și pulberi fine
iar cerul se tăiase în două înspre jos
și soarele din infinit spre infinime
răgea - umbros
Salut, murim!
În timpul ăsta scurt
cât eu te strig, cât tu mă strigi
și încă ne mai răsucim,
atâta-ți spun, atâta-mi zici:
Salut, murim!
poezie celebră de Nichita Stănescu din "Scânteia tineretului", supliment literar-artistic, nr. 47 din 15 august 1982
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lași mirosul tău în aer
Lași mirosul tău în aer
de metal și de femeie
și de car încins pe lutul
al întinderii caldee,
de coloană viitoare
dintr-un secol nenăscut
de zid ars de o văpaie
care-o arse și pe Ruth.
Și îmi pari că ești aievea
ploaie aspră, fraged nor,
dulcea mea antichitate
dintr-un secol viitor.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecou
Apa care este moale
dacă curge tot timpul este trainică.
Să ne facem case
numai pe ceea ce se repede.
Ecoul este trăinicia noastră.
Dacă luăm aerul și-l facem
să fie numai și numai și numai respirare
ah, păsările ne-ar cădea în brațe
și nu numai din lipsă de aer
ci și din îmbrățișare.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cavaler al florii de cireș
Chip de cireașă mușcată de un elf
zburând tot timpul într-un alt
miraj visat.
... Sandà pe care mi-o-ncalță un zeu
în salt pe inorogul vel înalt
și inșăuat.
Și voi veni să mă prostern
mai mult rănit și mult
învins,
Când ai să bați pe un cadran etern
un nor mai alb și mult mai mult
care a nins.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hieroglifa
Ce singurătate
să nu înțelegi înțelesul
atunci când există înțeles.
Și ce singurătate
să fii orb pe lumina zilei,-
și surd, ce singurătate
in toiul cântecului.
Dar să nu-nțelegi
când nu există înțeles
și să fii orb la miezul nopții
și surd când liniștea-i desăvârșită,-
o, singurătate a singurătății!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninsoarea
De prea multă vreme suntem în viață
ca să nu le știm pe toate ale vieții,
dar trece din când în când îngerul
și deodată le știm pe toate cele deodată
în timp ce le uităm deodată
pe toate cele deodată.
După aceea, cum e și buna cuviință
geometria fulgului de zăpadă se mai schimbă în mâl
în timp ce Nilul
curge, curge, curge.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A inventa o floare
II
Vai, înțelesul este mai iute decât timpul înțelesului.
Și nici nu există înțeles ci numai
înțelegere.
Vai, înțelesul prea iute pentru trupul nostru, vorbind o altă limba
Și groază de-a fi primii, de-a fi singurii,
de a ne inventa mereu
în trecutul surâzând aidoma buzelor,
dezvelind dintîi albi ai prezentului
sălbatic.
...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastru de voroneț
Albastru cu cap încoronat,
cu albastru tăiș fulgerător,
pe albastru l-a decapitat
peste nor, sub nor.
Albastru fără cap, a căzut,
nu el bineînțeles, trupul lui,
din văzut deveni nevăzut
înaintea și-napoia norului
Albastru cel mare, din cer
cel pe dinlăuntru și pe dinafară
ținea în echilibru sever
secunda dimineții și pe cea de seară.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec fără răspuns
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăcești ca un fum, ca o viță-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingașă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărțită de ea însăși
ca doi îndrăgostiți după îmbrățișare?...
...
poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni
Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni,
cum te mângâie cald și drag pe pântec,
o, verde pur, țâșnit de pretutindeni,
din ziduri și din brazde și din cântec...
La noapte poate, în ultimul răsuflet,
cu luna coborâtă lin pe muguri,
cu pumn de-arginți ți-oi arunca în suflet.
Dar cel de-acum, te voi iubi de-a pururi.
Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și adevărată, - și jucată
Ochiul se face frumos sau urât
de după ideea de dedesupt.
Timpul se face de semizeu
dacă "tu" îl iubește pe "eu".
Se întomnează, cad frunze,
trec animale lehuze,
trece natura absurdă, natura
arzându-mi cuvântul și gura.
Eu sunt o piatră-n strigare, o piatră, -
un înger eu sunt, care latră
o dată
și încă o dată
și încă o dată...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colinda de inimă
Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea în cinci colțuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.
Brațul meu, o coadă de cometă;
umărul și pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
lucește albastru de ger.
Să fiți liniștiți, să aveți parte de liniște albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, doua vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.
...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre timp, adresa este: