Îndrăgostire
Fiecare clipă poartă chipul tău,
Și nemuritor devine timpul meu.
distih de Ștefan Radu Mușat
Adăugat de Adi Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când timpul devine înfricoșător, oamenii îl modelează după ura și urâțenia lor...
aforism de Ștefan Radu Mușat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Patriot nu devii, patriot ești dacă simți lăuntric nevoile țării și suferințele acestui neam.
aforism de Ștefan Radu Mușat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Adi Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Singuraticul devine originalul singurătății atunci când nu mai crede nici în propriile convingeri.
aforism de Ștefan Radu Mușat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Florina Popescu - Blaju
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire este când un suflet devine oglinda altui suflet: fiecare clipă
poartă chipul tău.
Ștefan Radu Mușat
Adăugat de Ștefan Radu Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pâinea devine mai rumenă în sudoarea celor care o urmează cu credință.
Are gust de pace și de înțelepciune;
Ștefan Radu Mușat în Un cer numit copilărie
Adăugat de Adrian Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul e o știință necunoscută a cărei urmă s-a pierdut încă de la izgonirea sa din Eden; când el își va regăsi spiritualitatea desăvârșită va deveni ceea ce a fost.
aforism de Ștefan Radu Mușat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am trăit s-o văd și p-asta: o situațiune de comedie totală, în care un guvern poate fi condus cu rându' de 2 sau 3 agarici pe post de... Primi-miniștri. Dacă America e țara tuturor posibilităților, România a devenit țara dezastrului comedios...
aforism de Ștefan Radu Mușat (5 noiembrie 2021)
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regretele încep atunci când lacrimile adormite ale văzului se trezesc într-o realitate irațională și devin hrană a tristeții profunde pentru ceva ce n-a fost să fie. Tristețea profundă vine atunci când o tristețe o întemeiază pe cealaltă, dar nimic nu se poate război cu viața în lumina ei.
aforism de Ștefan Radu Mușat
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luna este sfera cu o bucată de soare în ea; pământenii au zeificat-o într-o poartă a stelelor din nopțile albastre.
În fața acestei zeități, s-a înfiripat în inima lui încercuită de suspinul ei întâiul vers și oamenii au devenit sentimentali; Astrul se oglindea pentru prima dată în lacrima pătimașă a femeii.
Ștefan Radu Mușat în Interviu sentimental (septembrie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la devenire, dar cu o relevanță mică.
Epitaf (la moartea unui înger)
Sufletul este mereu acolo unde flămânzii luptă
pentru o fărâmă de lumină la răsărit...
La început am fost un vis
la celălalt capăt întunecat al veșniciei,
visul a venit de la celălalt capăt
al luminii.
Lumea a devenit umană și temătoare,
purtând fiorul reîntregit din foc nepământesc pe tâmplele de lut,
și-atunci s-a împlinit
mugurul de viață
prin bunăvoința Celui Preamărit;
Acum am rămas înger prigonit în osânda veșnică,
dar vrednic de ecoul tuturor dorințelor desăvârșite
în bucuria și echilibru lumii.
Aripile mele sfidează renunțarea
în adâncul cerului.
Acolo am semănat cu alb
cea dintâi mireasmă a primăverii
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Radu Mușat din Dunărea de jos, nr. 156 - martie 2015. Revista Centrului Cultural Dunărea de Jos (5 ianuarie 2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împărtășire
( când nu te visez, când nu te simt, te trăiesc prin moarte...)
Prea mult de împărtășit n-a mai rămas
în prima noapte fără mine;
mi-a trântit pământul inima din piept
și bâjbâi cu un trup cleios întunericul sub pas,
țărâna mă apasă în neștire.
Un elan izbit de pretenția sărmană de a fi cu tine,
mă întoarse în nopțile în care nu visam
că pot deveni pâmânt însuflețit,
dar nicio îmbrățișare nu-i eternă.
Mi se stinge sângele-n mormânt,
plătind tributul cel dintâi,
și anotimpul împrospătează florile sub care mă descompun.
Eu m-am iertat și te-am iertat demult,
tu care n-ai plecat din mine...
Adie trist a primăvară
în cimitirul bătut de clopote și liturghii
și nimeni nu privește în urmă,
spre lumea fără căpătâi.
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Radu Mușat din LitArt - martie 2015 - Revista USR Mureș (29 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câtă naivitate îți trebuie să te naști pentru singurătate...
Nu-mi amintesc de ce plângeam atunci...
plângeam (poate) de frica
de a trăi experiențe închise
sau de frica agitațiilor lăuntrice.
Ți le înșir pe toate ca să mai salvez ceva
din singurătatea asta glacială,
poate se mai naște ceva din ce moare
în erupția sângeroasă a luminii.
Îți spun cum crește dependența de regret,
că nu ajută la nimic migrarea către lacrimi și zaci
între prăbușire și uitare definitivă de tine însuți.
Zaci în strigăte stinse
până te abandonezi într-un trecut,
devenit mai agitat decât prezentul.
Câtă naivitate îți trebuie să te naști pentru singurătate...
Și cu toată tăcerea asta mă clatin din toată
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Radu Mușat din Constelații Diamantine, martie 2019
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un cer numit copilărie
Am aprins o stea pe cerul nopții;
seamănă întrucâtva cu mama.
Nu are nicio formă cunoscută, nu are margini.
Doar o inimă cu mult trup;
Mă urmează desăvârșit prin guri de lumină
care înghit întunericul.
Aici e pământul cerului, aceștia sunt sâmburi - mi-a spus.
Mă zvârlea dintr-un pântec în alt pântec,
înconjurându-se cu mine...
Am văzut hărnicia omului cum rodește în spicele de grâu ;
pâinea devine mai rumenă în sudoarea
celor care o urmează cu credință.
Are gust de pace și de înțelepciune ;
pâinea ține trează fruntea omului.
M-am ridicat între văz și auz să pot atinge
glasul ciocârliei;
mi-am înălțat fruntea peste ceva ce nu avea sfârșit.
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Radu Mușat din Actualitatea Literară (Revista USR, Lugoj - ian 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unsprezece elegii mai târziu
Iată cum anotimpul ne întâmpină cu semnele aducerii aminte ;
suntem două umbre bântuite de nostalgii.
Sentimentul nedezlipit de aripi s-a stins
și ne-au unit două părți asimetrice într-o frunză de piatră,
rămânând în așteptarea zborului din elegie ;
poate cel mai îndepărtat timp pe care l-am atins vreodată.
Fluxul toamnei golește aleea trecătorilor cu frunțile plecate
și număr băncile pustii ale celor ce s-au despărțit.
Urmez calea frunzelor, scufundându-mă în gânduri,
fără putință de îmbrățișare, mereu trăită de altcineva.
Urc din gânduri, bătut de visuri,
scuturându-mi noaptea de nesomn ;
umerii îmi sunt de gheață și nu au nici măcar prezent.
Străbat un spațiu îngrădit de artere necurgătoare de viață,
refuzând toamna care-și caută orbita în respirația noastră ;
exist și exiști atâta vreme cât ne adăpostim unul în celălalt.
Nu ți-am vorbit despre sentimente,
n- am fost niciodată fericit pentru că mi-am amânat fericirea.
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Radu Mușat din Boema, dec. 2017
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Ștefan Radu Mușat despre devenire, adresa este: