Andreea Palasescu despre cadouri

Omul trebuie preţuit pentru lecţii şi concluzii determinate, pentru cărămizi lipite cu freamăt de suflet, agonie şi amintiri. Mai abitir are nevoie de lumina iubirii în întuneric şi de surâs în vremea mohorâtă a neliniştilor lumeşti. Iertarea e pentru cei puternici. Nu trânti uşa cu zgomot, reproşuri şi gânduri nespuse. E permis o vreme când ţi-e ştirbit orgoliul dincolo de limite însă marginea acestor capricii pasagere e delimitata de nevoia de a dărui. Nu luăm nimic cu noi. Plecăm singuri cu geamantanul plin de vise purtat pe umerii goi până la întâlnirea cu esenţa unei intense existenţe. Rămâne din noi fărâma de bine dăruit, bucuria împărtăşirii trăirilor care ne îmbogăţesc.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce-a rămas după o lungă convalescenţă lăsăm la poartă de suflet străin. În amalgamul acesta de întâlniri permanente nu-i de mirare ca prea puţini ştiu ce e de făcut cu darurile noastre.
Am fost mereu convinsă că facem alegeri. Greşit. E mai mult de atât. Suntem pe rând alegeri şi priorităţi. Suntem piatră de temelie şi marcaj pentru suflete călătoare. Cum altfel am putea să evităm suferinţa?
La un moment dat ne vizităm într-o doară fără să punem preţ pe trecut. Ce mai contează? Te iert şi te iubesc. Eşti mereu frumoasă. În colţul ochiilor şi pe frunte Dumnezeu ne-a aşezat linii fine ca nişte drumuri. Poate-i un semn că deşi ne-a cernit cu pulberea vremii, încă nu ne-a uitat promisiunile...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul stagnase împotmolindu-mă în amalgamul trăirilor copleşitoare. Şi dintr-o dată îmi era viaţă plină de esenţă tare şi suflet întreg dăruit lumii fără regrete şi reţineri justificate. Îmi era agonie şi dor nesfârşit, îngropat în lutul moale şi rece, urlet care sfărâma zidul depărtărilor lăsându-mă goală şi pustie în pribegia gândurilor. Cum să-şi trăiască inima curajoasă atât de sigur şi asumat existenţa? Cum să înveţe să zboare din nou pe un cer senin, cu o aripă frântă a căror stinghii de aur şi chip de stele se prinseseră de şoapta unui asfinţit palid? Cum să-şi găsească omul esenţa când viaţa îi face orfan de rădăcinile sale? Apoi îl dăruieşte clipelor viu şi aproape întreg, mustrându-l pentru frici şi neajunsuri închipuite.

Andreea Palasescu (1 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul stagnase împotmolindu-mă în amalgamul trăirilor copleşitoare. Şi dintr-o dată îmi era viaţă plină de esenţă tare şi suflet întreg dăruit lumii fără regrete şi reţineri justificate. Îmi era agonie şi dor nesfârşit, îngropat în lutul moale şi rece, urlet care sfărâma zidul depărtărilor lăsându-mă goală şi pustie în pribegia gândurilor. Cum să-şi trăiască inima curajoasă atât de sigur şi asumat existenţa? Cum să înveţe să zboare din nou pe un cer senin, cu o aripă frântă a căror stinghii de aur şi chip de stele se prinseseră de şoapta unui asfinţit palid? Cum să-şi găsească omul esenţa când viaţa îi face orfan de rădăcinile sale? Apoi îl dăruieşte clipelor viu şi aproape întreg, mustrându-l pentru frici şi neajunsuri închipuite.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu mai e loc pentru tine într-un gând plin de bunătate fă-ţi bagajele. Adună-ţi cu grijă valorile dobândite prin sacrificiu constant şi modelare neîntreruptă a sinelui. Nu te lamenta şi păstrează intactă certitudinea că şi mâine vei putea dărui puţinul din tine, statornic în Duh şi dornic să-şi întâlnească nemărginirea. Dacă ai greşit cere-ţi iertare dacă nu... cere-ţi iertare oricum. Sufletul îşi caută pacea mai presus de raţiuni care înţeleg rostul călătoriei.

Andreea Palasescu (10 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori iubim nepermis de mult. Trăim intens, intr-o simbioză aparentă cu idealurile noastre perfide. Avem aşteptări, clădim imperii, luptăm pentru libertăţi compromise. Suntem sclavii unui suflet capabil sa dăruiască fericire. Putem primi visuri, mângâieri, amintiri şi emoţii intense insă nimeni nu poate opri clipele pentru noi. Aşa că cea mai înţeleaptă alegere ar fi să impărţim timp doar cu cei care merită cu adevărat!

Andreea Palasescu (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că e important să rupi fărâme din tine şi să le împleteşti cu grijă în cugete blânde sau în adâncuri de suflet sărac în simţiri şi avid de iubiri netrăite. În esenţă, omul este dăruit lumii, cu scopul primar de a întregi energia divină, cultivând binele cu fiecare atom de adevăr, cu micile hibe care definesc perfectiunea într-un amlagam de emoţii menite să transforme constant, propria viziune asupra vieţii, într-un mic Univers. Încă nu puteam înţelege dacă dorinţa de a înfrunta frica, sub toate formele ei, hulpave şi năucitoare ar fi constituit întâi un act de curaj şi mai apoi progresiv, o virtute meritată. Voiam doar să-mi odihnesc gândurile aglomerate, visele frânte şi cerul hazardului în Mâinile pline de Har care mă purtau printr-o poveste străină. Când voi obosi, viaţa îmi va aşterne noi resurse în drum.
Cred cu tărie că omul este dator să se angajeze în lupta cu sine, consecvent şi metodic. Să nu renunţe şi să iubească intens, necondiţionat. Să se dăruiască pe sine, biruindu-se. Pentru că dincolo de orice aparenţă, la finalul călătoriei rămânem doar cu puţinul pe care l-am dăruit

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât sens aveau clipele albe, înghesuite în spaţii restrânse de întuneric fragil? Şi câte fărâme din tine aveau să-mi rămână în suflet, alipite de şoapte, la finalul viselor aruncate dezordonat în buzunarele rupte? Tu să-ţi joci scena vieţii, în ropot de priviri agile şi-apoi să ne regăsim în lumină, într-un act consimţit. Eu să-ţi fiu rol, umbră şi spectator, când timpul captiv în gânduri se va înălţa tăcut, estompând tardiv aplauzele mute. Să te simt febril, intens şi dornic, cu ardoarea regăsirii în profunzimi de mister. Ca atunci când ai încheiat un spectacol alegându-mă hotărât din atâtea iubiri. Ca atunci când m-am dăruit în abis, fără regrete şi am început să trăiesc cu adevărat.

Andreea Palasescu (7 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog nu-mi lua iubirea! Chiar de s-ar strivi sub greutatea orgoliilor mute toate rasăriturile, chiar de s-ar spune în şoaptă adevăruri închipuite. Nu vreau să-mi fie sfârşit lent şi anevoios această lipsă a iubirii nemărginită. Să-mi rămână rugăciuni calde, înălţate din suflet păgân până la usile cerului şi câteodată, cu îngăduinţă, pe gene de văzduh albastru să-mi reazăm visurile firave.
Te rog nu-mi lua iubirea! Ca nu cumva însetat de nevoi primordiale să rămân un biet hoinar în această tragică aglomeraţie. N-am vreme. Ia cu tine bogăţiile, pizma, trufia şi nemultumirile. Îngroapă-le cu înţelepciune departe unde n-ajung nici măcar gândurile nestăvilite. Altfel ne vor cotropi fară regret fiecare acces tardiv de bunătate.
Te rog nu-mi lua iubirea! Mai cu seamă când nu sunt vrednică de veşnicia ei în acest amalgam de ispite. Şi dacă plâng şi sunt furioasă iartă-mă! Poate din mila aceasta nemăsurată o să învăt la rându-mi meştesugul iertării, fără pic de reminescenţe.
Te rog lasă-mi iubirea! Dacă vrei îţi promit c-am s-o dăruiesc neoprit pentru vindecare. Până rămân pustie, săracă şi fericită. Ne-am împărţit! Şi noi ştim, în lumina tainelor noastre că tocmai iubirea aceasta dăruită ne înalţă până dincolo de efemer..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refuz cu vehemenţă interacţiunea cu amintiri care se agaţă de soare, dogorind tăcerea lacomă. Nu e corect să-mi fii nevoie rudimentară, într-o lume aglomerată de străini făţarnici. Care-i definiţia dreptăţii? Poate-i despre suflete care merg mai departe cu demnitate, asigurându-se că preţul liniştii este net superior oricărui artificiu ieftin.
Nu mă vând. Poţi să-ţi cumperi din galantarele acestei lumi efemere adulaţie şi recunoştinţă nemeritată. Să-ţi curgă din buzunarele rupte visuri frânte şi păcate ştiute la adăpostul rugăciunilor ridicate la rang de taină. E dreptul tuturor.
Să-mi laşi sufletul. O să-i port atenţie şi grijă în colţul meu de veşnicie. Ca nu cumva din greseală să mai fie dăruit fără glas de raţiune celor care oricum nu ştiu ce să facă cu el...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ţi-e frică de compensaţie? Mie îmi păreai la fel de frumos. La fel de egoist şi ambiguu, într-un sens neştiut. Mă amuza felul în care îndesai în buzunare iluzii şi frânturi de bine dăruite de alţii. Şi cum în toată fala aceasta consimţită nu erai capabil să vezi că cineva, la o margine de Cer senin îţi tăiase fără nici un regret buzunarele...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Nu vreau decât să te întorci, să reapari în viaţa mea,
Să mă alinţi cu-n zâmbet blând şi să mă ţin de mâna ta,
Nu-ţi cer decât o mângâiere şi să mă laşi să te iubesc
Când printre lacrimi de durere o lume-ntreaga-ţi dăruiesc
Cu toate astea eşti departe şi nici nu vrei să mă priveşti
Când eu ador povesti uitate, tu nici nu vrei să-ţi aminteşti
Şi pentru ţine-i doar un joc doar o dorinţă nebunească
Finalul trist şi echivoc ce e menit să mă rănească
Oare greşesc când te ador şi noaptea te găsesc în vise?
Din dorul meu nemuritor, rămân uşor doar vorbe stinse
TU nu mi-ai dat decât minciuni şi o iluzie falsă
Nu ţi-am cerut să readuni decât fărâme de speranţă!
Şi poate v-a veni o clipă când doar în gând te voi păstra
Tot construind o viaţă nouă când tu mereu vei regreta
Un zâmbet viu dar presărat cu dor şi cu credinţă
Când astăzi ştiu: N-am meritat atâta suferinţă!

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de AndreeaPalasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog primăvară, hai să ne smulgem clipe de februarie dintr-un apus boem de suflet! Cântă-mi emoţia ritmic, cu fervoare şi poftă nestinsă! Ca şi cum ziua de azi flămândă, nestingherită de timp şi rumoare, atribuită gândului fraged, ne-ar găsi îmbrăţişaţi, goi şi însetaţi de vis extazic până la răsărit de linişte. Soarbe-mi rugăciunile tainic şi-n zări de albustru senin şi tandru poartă-mi slăbiciunile oarbe, prin înalt de Cer şi păpădie. Nu vezi cum fire de soare răsar din adâncuri nepătrunse de fior? Şi doar la popas de trecut, noaptea înghite hulpav tărmul înfrigurat de străini cu amintiri la pachet. Te aştept. O să-ţi prind petale de flori la şiret şi dor de iubit pe tălpile goale. Sunt săracă dar uite îţi dau fără zăbavă un grăunte de zâmbet pribeag. Îl creştem cu dor şi-aruncăm în oameni râzând într-un hohot de hazard. Uite câţi sunt. Toţi aleargă după fericire. Şi cu tine primăvară, într-o vâltoare de inimă bună mi-ar fi mult mai uşor să o prind şi să le-o dăruiesc...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-ai fi liberă? Ştii, cu tălpile goale şi inima mică, plină de surâsul dorului. Cu trecutul în bagaje vechi şi lumea într-un pahar de vin sau într-un suspin de plăcere? Ai pleca din tine şi te-ai întoarce negreşit pentru a dărui? Iubirea e de ajuns pentru noi. Şi pentru oricine. Dacă e veritabilă. Cere doar intensitate şi fărâma de bine din rau. E destul cât să ne despartă de sine, să ne smulgă din orgolii nemiloase, aducându-ne din nou fericirea...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă voi pierde de mine o vreme. Cât să învăt să fiu şi să dăruiesc. Mult şi intens până se vor topi orgoliile hâde în măreţia lor. Pe urmă tu le vei cerne uşor cenuşa în pământ roditor, înăltând silueta altor trăiri atât de utile esenţei noastre. Ne vom strânge în braţe lent şi sincer. Ca o regăsire de sine în celălat. Cu îngăduinţă şi blândeţe, dincolo de aşteptare şi compromis. Ne aveam. Şi era bine în răcoarea privirii tale, la adăpost de singurătate....

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam cu disperare să te trăiesc. Să te gust în adâncuri de slabă simţire până la agonie. Să te respir regulat, într-un amalgam de vibraţii amestecate până la refuz de exaltări. Să te domin şi apoi să-ţi decid regăsirile şi uitarea pe care noaptea işi împletea cu măiestrie amintirile. Să mă dăruiesc permanent atingerilor tale pasagere, până ce se vor scurge zilele fade şi vom rămâne lut, regrete şi zâmbet. Să te gust şi să-mi pari veşnic ca o ispită pe care dragostea o sărută la margini de zare nesfârşită. Îţi promit că voi fi doar a ta şi a mea.

Andreea Palasescu (7 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite, dacă vrei să mă certi, certă-mă, pedepseste-mă, lasă-mă în mijlocul absurdului sau al toamnei! Promit voi găsi drumul înapoi către tine, doar inchipuindu-mi soarele răsărindu-ţi din priviri. Esţi binecuvântare! Şi eu ştiu că tot acest rest al Universului care încă nu ne aparţine, te va dori numai pentru sine. Pentru că eşti minunată şi meriti! Vreau numai să-ţi spun la marginea atâtor daruri, ispite şi primeniri deşarte ca te iubesc. Din nou, fără punct...
Te port cu mine pretutindeni. În visuri, la marginea prea multor clipe efemere şi mai cu seamă în toate rugăciunile de multumire..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa-i de greu să ne iertăm câteodată. Pentru decizii luate în pripă şi fiinţe vii, ascunse cu hotărâre în cuvinte simple, dincolo de conştient şi conştiinţă. Pentru timp pierdut, dăruit din toată inima, fără resentimente, oamenilor săraci de esenţa reciprocităţii, săcătuiţi de valori şi educaţie. Toate acestea, în detrimentul celor care merită şi n-au curaj să-şi asume ferm acest miracol numit iubire. Pentru îmbrăţişări sincere, calde, pline de îngăduinţă, păstrate în rama orgolilor, sub măşti de suflet care şchiopătează. Pentru zâmbete nedăruite care mângâie, sărută pe obrajii rumeni, vindecă de neputinţe şi dependenţă.

Andreea Palasescu (14 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am chinuit zadarnic să şterg din adânc de suflet toate urmele de tine. Am iertat, am plâns, m-am răzvrătit pe alocuri şi câteodată am strecurat unei bătăi de inimă certitudinea că nu eşti mai mult decât o banală întâmplare. Ţi-am închis uşile şi-am înghitit cu lăcomie etichete de hazard pe care era scris cu majuscule DEFINITIV. Te-am dat afară în şuturi de gând, fără răgaz, orbeşte, nimicindu-mă de fapt pe mine, în amalgamul acesta de aparenţe surde. Te-am vândut pe orgolii ieftine, convinsă că şi tu ai zdrobit fără urmă de regret toate fărâmele de blândeţe şi bunătate, dăruite aproape inutil. Să-mi dai frumosul înapoi! Ce să mai cred?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nvaţă-mă sā fiu egoistă! În ceasul acesta tardiv, tomnatic, făcând abstractie de zbucium şi agonii mărunte. Doar eu şi timpul cosmetizat într-un amurg molcom de septembrie, aruncând vâltorii clipelor umbre de paşi pe un suflet firav. Nu mă aştept să înţelegi. Sunt ostenită de pretenţii absurde aruncate pe sub mână, cu viclenie, din buzunarele pline de vise. Semănam cumva pe alocuri, recunoscut unui simplu gând. Voiam să fiu liberă, doar cu mine pentru prima oară, fără acest amalgam de străini, hoinari şi ursuzi. Să mă iert pentru inepţia de a mă uita definitiv în poveşti care nu-mi aparţin. Uite unde duce încăpăţânarea de a dărui! De ce nu mi-ai spus?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!