Facerea pământului
De necazuri abătut,
Suspină săracu',
Dumnezeu de l-a făcut,
L-a făcut ca dracu'!
epigramă de Corneliu Sofronie
Adăugat de cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 4 comentarii până acum.În orice om, în orice Eu
Zac un Satan și-un Dumnezeu
Orice Cuvânt este viclean
E poate Zeu, poate Satan
catren de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dictatorul
Că e străin, că e român
Că e ateu, că nu-i ateu
El este singurul păgân
Care se crede... Dumnezeu!
epigramă de Corneliu Sofronie din Fericirea de a fi cal
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mircea Eliade numea androginul modelul perfecțiunii. Dar androginul arhetipal nu se supune logicii viului. El nu este un Unu Real. Într-un sistem androgin arhetipal lipsește cuantumul de haoticitate care să facă posibilă mișcarea! Este absentă tensiunea dintre Bărbat și Femeie, care să întrețină deosebirile dintre cele două sisteme mari. Absența tensiunii anulează deosebirile. Bărbatul și Femeia nu se află nici în relație de cooperare și nici în competiție. Ei sunt un Tot, ființând ca aspirație, ca perfecțiune, un Tot în care, deși știi că acestea există, totuși nu recunoști părțile. De aceea, androginul este în egală măsură modelul perfecțiunii atât pentru bărbat, cât și pentru femeie. El este, de fapt, Dumnezeu văzut ca Unu. Un Unu în care se regăsesc și Bărbatul și Femeia! Un Unu în nemișcarea care păstrează Omul în nepăcat. Față de el, Unu Real este doar copia imperfectă a unui prototip irealizabil.
Corneliu Sofronie în Măsură pentru Diavol și bunul Dumnezeu (2003)
Adăugat de Victor teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la Dumnezeu, dar cu o relevanță mică.
Ave Maria
Nimic din tot nu ne mai place
Și ne-a cuprins melancolia
Războaiele nu ne dau pace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Semnăm tratate pentru moarte
Și mii de morți sunt mărturia
Când însăși viața ne desparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Și nu mai punem preț pe carte
Și am ucis copilăria
Privim în gol tot mai departe
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
Nu mai visăm în miez de noapte
Căci prea ni-e slută omenia
Ne pleacă îngerii din șoapte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bisericuțele
La modă peste tot e clanul
Clanul ne face fericiți
Iar Dumnezeu ne este banul
Doar lui ne închinăm smeriți
Familia cu mic cu mare
Ne-am adunat-o-așa hai-hui
Și astfel și românul are
Astăzi bisericuța lui
Din interese mai perfide
Sau dimpotrivă mai drăgute
Că-s sindicate, că-s partide
E-o luptă-ntre bisericuțe
Și ne jucăm de-a huța, huța
Făcând un fel de parohie
Iar în final bisericuța
Devine chiar... patriarhie
Cum ironia nu îi crută
Nici chiar pe prea înalții clerici
[...] Citește tot
poezie satirică de Corneliu Sofronie din Unda veselă, spectacolul "Hotel Zodia Ciudățeniilor" (1996)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercetătorul: Așa cum demonstrează cercetările istorice, capul există încă de pe vremea când omul avea coadă. Între timp, coada omului, atrofiindu-se, a căzut, astfel că astăzi nu mai zărești coadă la om, ci doar om la coadă. Principala funcție a capului este aceea de a-l face pe om să gândească. Cu toate acestea, întâlnim astăzi destui oameni cu funcție care gândesc cu alte organe ale corpului omenesc. În ceea ce privește evoluția rolului capului, notăm epoca matriarhatului, când rolul conducător îl avea capul de femeie. Pe vremea aceea, din cauza ignoranței, femeile îl aveau în cap pe Dumnezeu. Astăzi, datorită emancipării, nici Dumnezeu nu știe ce au în cap. Apoi, a urmat, la rând, capul bărbatului cu rol conducător. Capul bărbatului este foarte dotat, fiind în stare de orice, dar mai ales în stare de... ebrietate.
replică din Unda veselă, Pseudo-eseu despre cap de Corneliu Sofronie (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevărul își are originea în naștere, realul în moarte. Lumea adevărului este lumea nașterii continue, lumea realului - a morții repetate. Vina aparține realului și este accidentală, întâmplătoare, păcatul aparține adevărului și el există ca necesitate. În lumea adevărului sălașluiește păcatul. Păcatul poate fi iertat doar de Dumnezeu, pentru că păcatul este cerul. Iar Dumnezeu este Ultimul Observator și întruchiparea Adevărului Absolut. Dumnezeu este Adevăr, iar nu Realitate.
Corneliu Sofronie în Sensuri, Gândindu-l pe Nichita
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Corneliu Sofronie despre Dumnezeu, adresa este: