Civilizație
O crâșmă. Radio. Și muzică
de dans.
Un om, în crâșmă,
lângă radio și lângă
muzica de dans.
Și mâinile acelui om,
ce bat în masă
ritmul dansului
și fața omului, încremenită,
o față albă de ghilotinat.
Mâinile
despărțite
de ceea ce gândește omul.
Și fața-i albă de ghilotinat.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lecție
Trebuie să învăț cum se moare
căci de trăit, omul trăiește oricum
să învăț de la păsările care dispar în cântec
de la cerul albastru care alunecă în trandafir
și de la râul ce trece nepăsător dispărând
peste banii peștilor.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zăpada, tinerețea mea
Zăpada, tinerețea mea,
copilărie pală, mută,
tu, care ești lumină, stea
ce piere surâzând tăcută
cazi lin pe mâinile aceste
și luminează-le mereu,
pe tâmple așterne-te și peste
sprâncene, pe obrazul meu,
pe-ntregul trup așterne-mi, clară,
aceste muzicale oști
și ocolește-mi ochii doară,
doar ochii să mă recunoști...
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privighetorile
Privighetorile sunt cele care ne-au scos ochii,
nu lupii, nu răufăcătorii.
Ne-au scos ochii cei care ne-au iubit mai mult,
cei care știu să cânte, să ne cânte,
să ne descânte,
ne-au scos ochii, crezând că sunt semințe,
prietenele noastre, strălucitoarele noastre prietene,
cele care ne-au iubit mai mult,
stelele cu pliscuri de lumină,
și au făcut-o totdeauna ciripind
că ne fac bine.
Erau de-ale noastre.
Cu ele puteam discuta despre treptele culorilor,
despre piscurile sunetelor,
despre vaidenoi și despre Ossana eternității.
Ne-au iubit și sărutându-ne
ne-au scos ochii.
Orbi acum, să ne dăm mâinile,
trecând clătinându-ne podul tenebrelor
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de pomenire pentru morții neștiuți
Oh, pomeniți-i, pururi pomeniți-i
pe morții neștiuți din Hiroshima...
pe gârbovul pescar ce-și împletise
un nou năvod făcut din ochi de soare,
prin care
petalele oceanului sclipeau
ca niște violete parfumate...
pe omul-cal căzut în fața casei
în clipa-n care surîzînd spre prunci
le arăta un animal ciudat,
o veche bicicletă cumpărată,
spunând Cu ea mai pot s-alerg un veac!
pe mamele ucise lângă leagăn,
pe fata care peste-un sfert de oră
și-ar fi văzut logodnicul plecat
de patru ani pe front și-ntors rănit...
pe cei nefericiți ce se rugau
în templele cu umbre de izvoare...
pe pruncii care nu s-au mai întors
din școli... și ale căror șorțuri mici,
[...] Citește tot
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Eugen Jebeleanu despre muzică, adresa este: