Nichita Stănescu despre aripi

om (vezi şi fiinţă umană)

Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru.

definiţie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirarea aerului de sub aripă

Nu, nu se poate
vultur stingher,
fără de roate
să stea pe cer.
Pasărea, marea
care e-n zbor
cu respirarea
am s-o dobor.
Dintr-o umflare
pot ca să-i ţip
aerul tare
de sub aripi.
S-o las să cadă
ca un comet
cu tot cu coadă
pe al meu piept.
Să-mi fie salbă
şi crinolin.
Ah, pată albă
O, jeg senin.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Epica magna (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aterizarea

A venit un înger greoi ca un balaur,
Mă izbea în sânge, în inimă şi în cuvinte
Dădea din aripi atât de tare
că mă umpluse de vânătăi şi de morminte
M-a izbit cu aripa,
m-a izbit cu aripa, mamă
Totul devenise lapte,
sânul tău mamă, când
pana lui, din aripa lui,
a scos ochiul meu, din orbita mea
Ah, cât de zbătător era
şi cât fără de ochi sunt!

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Operele imperfecte (1979)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aterizarea

A venit un înger greoi ca un balaur,
Mă izbea în sânge, în inimă şi în cuvinte
Dădea din aripi atât de tare
că mă umpluse de vânătăi şi de morminte
M-a izbit cu aripa,
m-a izbit cu aripa, mamă
Totul devenise lapte,
sânul tău mamă, când
pana lui, din aripa lui,
a scos ochiul meu, din orbita mea
Ah, cât de zbătător era
şi cât fără de ochi sunt!

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Operele imperfecte (1979)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu pui mâna pe înger..

Să nu pui mâna pe înger
te sfătuiesc prieteneşte
el nu e de jumulit pentru perini
el se sfieşte
el n-are aripi aşa cum crezi tu că el are
aripile lui sunt numai la verb,
de-aceea el zboară superb,
prin creierul cel mic, prin creierul cel mare.
El tocmai ca privirea
atâta doar că pentru dânsul
suntem cu toţii de sticlă.
Vede tot ce se petrece dinapoia noastră
la o adică
creanga lui nu este creangă de alun
aerul lui nu este aer de vultur.
Cum e el niciodată n-am să pot să v-o spun
căci de frig şi de căldură, mă scutur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintele adevărat

O, cât de suav trebuie să fie osul copilului
ca seva copacului, ca şuierul vântului
O, viitorul ca verdele frunzelor
ca surâsul buzelor
O, ţară, ou colorat
pe care se aşează măiastra
cu aripi de sticlă cum e fereastra
spre înaintele adevărat.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

B după A

Curge ca din nouri vorba
pre când plouă
şi stau păsările-n cuiburi
înteţite preste ouă.

Scot din mine aripa
şi cuvântul, adevărul
care aer gros le este
susţinându-le din zborul

Iată, păsări zboară, sunt,
peste-a mea vedere,
iarbă verde, gras pământ
hrană şi putere!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În exercitarea poeziei e ceva care se poate învăţa şi ceva ce nu se poate învăţa. Aripa o ai sau nu o ai. Poţi să zbori sau să nu zbori cu ea. Depinde de aer, de înălţime, de alizeu sau de crivăţ. Rare păsările zburând pe ploaie şi încă şi mai rare cele care zboară noaptea.

Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sus de sus

Hai, să nu-l distrugem pe păianjen
şi morţii să nu îl dăm la iepure,
sacrifica-vom foamei
ţinerea de minte.
Cu aripi creierul, el, în curând
sprâncenele şi ochii şi gura
lăsate or să ni se lase pe pământ.
Mănâncă ce e jos, mi-a zis,
şi a zburat
şi s-a fost dus
în vis,
în mult înfometatul de nimica vis.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate întotdeauna alt clopot

Bate întotdeauna alt clopot,
genunchii mei stau în altă biserică
şi-n altă vreme.
Peste mine doarme alt înger.
Eu mă ridic de sub aripa lui şi spun:
- Du-te, du-te, nu vezi că eşti altul?
El îmi răspunde:
- Lasă-mă, mai lasă-mă puţin,
mi-e foarte somn,
mai lasă-mă puţin...
De ce te uiţi, că eşti şi tu altul!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

Te-aş fi răsturnat cu o privire, draga mea,
de-aş fi avut vederea de-a vedea,
te-aş fi ridicat în aerul cu nori
de-aş fi avut eu aripi de la sicomori!
Ah, iubito, tu, de draga mea,
în secundă te-aş şi îngheţa,
dar mi-e timpul meu departe foarte
fugărind pe alte roate
o imagine de moarte
când mi-e unul către şapte.
De-aş putea să te năzar
viaţa mea n-ar fi-n zadar.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Numai pentru că gândeam
caii îşi întorseseră capetele spre mine,
arborii toţi se răsuceau
izbiţi de crivăţe sublime.
Numai pentru că visam
crescuseră aripi la peşti
şi stelele iluminau
cu păsări cereşti.
Numai pentru că tăceam
piatra începuse să vorbească cu izvoare
câmpia începuse să dea grâu şi porumb
lumina se înfigea în soare.
Numai pentru că muream
albul devenea negru
linia, punct
şi cuvântul fără de înţeles.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul privirilor

O, au rupt în aripi pânza de paing
tulburând aeve liniştea cu stele
ce se-aprind o clipă şi apoi se sting
printre-atâtea păsări, fâlfâind rebele
O, au rupt în aripi pânza de paing
ce-o uitaseră seara, prinsă între gene,
prinsă între gene

Neştiute păsări au plecat spre Sud
răzimând vazduhul, cu aripa-ntinsă
Zborul lor de frunză lin de-abia l-aud
tot mai des cum ninge pe câmpia ninsă
Neştiute păsări au plecat spre Sud
şi-au lăsat în suflet cuiburile goale,
cuiburile goale

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor lent

I se apropiau ochii unul de altul
la fel de încet şi de timid
cum se apropie adâncul de înaltul
gândit, de negândit

Vedeam ce poate vede doar urechea de măgar
sau cea de iepure mult lungă,
un fel de văz cam sunet şi neclar,
un fel de stare demiurgă

în care aerul era pe bani
mult scump, mult pe plătite,
în care timpul pe cartele-n ani
dăduse grade la clipite,

în care-abia dacă trecea ceva,
în care cel mai mult costa o clipă
iar pasărea pe când zbura
nu da vreodată din aripă.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o mare de plasmă

Într-o mare de plasmă
se balansează o pasăre.
Ea care este a aerului, - acum
în altă stare, în altă culoare,
în altă mişcare,-acum
trebuie să fie cu totul alta, acum.
Lipseşte greutatea, dar lipseşte
şi viteza, şi plutirea...
Se zbate pasărea într-o mare de plasmă
ca să-şi păstreze graniţa aripii şi firea.

Poate că această stare nu va trece
niciodată,
poate că pasărea va rămâne definitiv în plasmă
şi poate
că înfioratul meu creier gânditor
va rămâne mereu locuit
de această fantasmă.

Noroc! Îţi spun ţie pasăre măiastră.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vederea aceasta e relativa ochiului meu

Eheu, ţipă gândul.
Taci dracului, i-am spus ierbii verzi.
Pierzi totul, i-am spus.

Vor înceta aceaia care pot să iubească,
domnească va fi aşezarea ta între morţi.

Secunda aceasta e relativă
orei
pe care ţi-o atârni între ţâţe.

Taci dracului, i-am spus.
Dar ea n-a tăcut.
Ding şi dang ar bate ceasul,
dar i-am smuls limbile
şi clopotul
şi l-am lăsat mut.

E relativă vederea, eu mă pregătesc
să-mi smulg ochiul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie în luna lui Marte

Plouă infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă, răspunde-mi, răspunde-mi
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!