Nichita Stănescu despre schimbare

Prietenii mei nu sunt mulţi, dar sunt în schimb nenumăraţi.

Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei
Adăugat de George Geafir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andru plângând

Trec prin starea acestui suflet
posibile existenţe -
un năvod mortal ce smulge în sus
totul, lăsând numai absenţe.

Las locului această-nfăţişare
şi o adorm, şi o îngheţ, şi o ţin
în pura suspendare
a celor care n-au venit şi vin.

Nimic nu rămâne el însuşi mai mult
decât o foarte singură dată.
Nu sunt vinovat că trăiesc
într-o lume întruna schimbată.

Numai un gând dacă-l întorc, de la tine,
nu mai regăsesc apoi, înapoia-mi, nimic.
Depun mărturie-n genunchi despre-aceasta,
cuvinte pentru nici o ureche ridic.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea

De prea multă vreme suntem în viaţă
ca să nu le ştim pe toate ale vieţii,
dar trece din când în când îngerul
şi deodată le ştim pe toate cele deodată
în timp ce le uităm deodată
pe toate cele deodată.
După aceea, cum e şi buna cuviinţă
geometria fulgului de zăpadă se mai schimbă în mâl
în timp ce Nilul
curge, curge, curge.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drum spre Laponia

Cât de lipsit de vlagă poate să fie adevărul
şi ce lipsită de rude poate să fie speranţa.
La capătul unei vieţi, şoarecele ştiind totul despre şoareci
totuşi moare ca un şoarece.

La capătul unei toamne,
ştiind totul despre sine
nemaiputându-se să se schimbe
lemnul adoarme ca să nu moară.
Cât de lipsită de voinţă poate să fie voinţa
dragostei de singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blândele şi ferocele activităţi ale însufleţitelor şi neînsufleţitelor

Deodata gandul mi s-a schimbat in vedere
si ea a inceput sa ma doara
ca o dezmortire
Un fel de crestere de picior
pentru salt pe secunda.

Deodata, totul a inceput sa treaca si sa se treaca
sa nu mai stea si, -
sa se alerge.

Ghimpi mi-au crescut in interior
intepand ceea ce ar fi trebuit sa ma inveleasca.

Sa rupi ce n-a existt niciodata
si ruptura sa-ti fie lumina
durere ca o tromba
in absolutul desert!

.....

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Amintiri nu are decât clipa de-acum.
Ce-a fost într-adevăr nu se ştie.
Morţii îşi schimbă tot timpul între ei
numele, numerele, unu, doi, trei...
Există numai ceea ce va fi,
numai întâmplările neîntâmplate,
atârnând de ramura unui copac
nenăscut, stafie pe jumătate...
Există numai trupul meu înlemnit,
ultimul, de bătrân, de piatră.
Tristeţea mea aude nenăscuţii câini
pe nenăscuţii oameni cum îi latră.
O, numai ei vor fi într-adevăr!
Noi, locuitorii acestei secunde
suntem un vis de noapte, zvelt,
cu-o mie de picioare alergând oriunde.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt

E un parfum al revoluţiei, plutind
în ampla ridicare către nouri
a schelelor de aluminiu şi e
un gust de viaţă revărsat din lucruri.

Şi e-o zvârlire-n sus a sufletului meu
spre-un viitor mai cristalin al lumii
şi-un timp de dragoste care-l presimt sub tălpi
ca pe-o zvârlire din pământ, a lunii.

E ca şi-atunci iubito când te-aştept,
coloană vie şi nerăbdătoare
secunda ce-o loveşte pieptul, tu
s-o schimbi din sunet în culoare.

Şi vii, şi e un gust de viaţă-n lucruri
şi-n aer trupul tău e scris
şi-o mână îmi alunecă pe umăr
ca peste-un ochi întredeschis.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele nouă raiuri

Fiecărui pas al tău
I se cade o caleaşcă.
N-a căzut de mult o pleaşcă
aşa grea pe capul meu!
Colţul străzii dacă-l dai,
ai şi nimerit în rai.
Îngeraşi cu buci grăsune,
stau la poartă să te sune,
căci, desigur, se cuvine
mare cinste pentru tine
şi hodină pentru mine...
- Capul tău e-un zurgălău,
sună-anevoios şi rău!
Şi numai urechea mea
te aude, dacă vrea.
- Raiu-al doilea, şi el
mai departe e, niţel,
cum dai colţul celălalt,
lângă pompa de bazalt
(N-are robinet ; în schimb

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Argotice (Cântece la drumul mare) (1992)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea cu gura

Ea se arata ca un inghet
miscator al durerii.
Un sus spre sus incolacit,
rupand in tacere dantura serii.

De dupa negru, deschide
absente absorbitoare
taiate in cruce, de-o gura
cu fildesi, si vorbitoare.

Se trage din osul de idol cioplit
al respirarii, pe cand adorm
spre alunecarea intr-una de cer,
peste sternul enorm.

Lam-lem, lam-lem
al respirarii pe cand adorm.
Lam-lem, lam-lem
al respirarii pe cand adorm.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte învăţături ale cuiva către fiul său

I

Fiule, stinge lumina când dormi, iar dacă luna te
bate, scoate-i cu mâna — dreapta umbra de sub pernă.
Nu te răsuci mult. Dacă e să-ţi amorţească ceva,
oricum îţi amorţeşte.
Dacă dormi dus şi cu vise ; - coşmarul tău e viaţa
mea. Nu încerca să fii cuviincios când dormi, fiule,
încearcă să nu visezi.

ÎI

Cel mai mult, fiule, eu nu am iubit-o pe mama ta.
A iubi nu înseamnă a suge lapte, fiule. A iubi nu înseamnă a fi fericit, fiule.
Noi doi, uită-te şi tu la noi, ne asemănăm numai
prin faptul că ne sărutăm. Aerul care iese din tine intră
în mine. Să facem economie de aer, fiule, şi risipă de timp.

III

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!