Rodica Constantinescu despre fum

Gând ca firul de păianjen

Iată-mă înrădăcinându-mi picioarele goale
în pământul pustiu,
port acorduri sacre în catedrala inimii,
iar candela iubirii luminează zbuciumul ei
ca un far singuratic,
mă apropii de tine ca o umbră tupilată
şi ţes miracole-curcubeu,
dar încă nu le vezi,
atunci mă aşez tăcută în contemplare
privind spre necuprins
şi invoc în rugă mută un înger călător
să-mi dea cu-mprumut aripile sale,
păşesc, apoi pe un gând ca firul de păianjen
spre ochii tăi treziţi de o minune,
sting lumina minţii să pot atinge prin ei,
sufletul tău speriat şi
murmur printre amintiri tăinuite:
-Priveşte-mă, iubite, sunt şuvoiul
ce-ţi va sculpta dorinţele împietrite
până vor deveni un lotus cu-o mie de petale,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne mor dorinţele

Ne mor pe rând, iubite, dorinţele din noi,
Se pierd prin amintire şi-ngălbenite foi,
Minciuna ne apasă strivind tot ce a fost
Şi-un dialog ce pare că-i sterp şi fără rost.

Iar timpul zboară iute, se pierde ca un fum,
Un Pegas care-aleargă neînşeuat pe drum
Şi încercăm zadarnic să-i stăvilim galopul,
Ne înconvoaie clipa, ca vântul rece plopul.

Într-un târziu ajungem învăluiţi de ceaţă
La braţ cu umbre reci, himere fără viaţă,
Ca doi străini privim urmele vremii duse,
Înstrăinaţi şi trişti, cu remuşcări ascunse.

Încă mi-e dor, iubite, de ochi pătrunzători,
Ce-mi atingeau simţirea cu nesfârşiţi fiori,
Pierdută mai visez în nopţi ce par osândă,
La zori plini de iubire şi-atingere flămândă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteie ori tăciune

Visez ades că vreau să zbor,
Dar vai, nu pot doar c-o aripă
Şi-atunci speranţele mă dor
Că nu se împlinesc, o clipă.

Mi-e teamă, Tată, şi nu ştiu
De sunt lumină ori tăciune,
De vreau albastru sau pustiu,
Ori trai cu sfânta rugăciune.

Eu simt că vin furtuni curând,
Ce vor ascunde calea dreaptă,
Himere care-n noapte vând
Iluzii, fum, vicleană şoaptă.

Trimite-mi, Tată, sfântă cheie
Să mă dezleg de rea voire,
Căci sunt şi eu a Ta scânteie,
Şi-aspir spre pace şi iubire.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţ de lacrimi

Când luna-şi cobora tristeţea pe pământ,
Tot căutând un loc să-ncetinească zborul,
M-ai păcălit frumos cu-o piesă-jurământ
În care ne-ndoielnic ai fost chiar regizorul.

Te-ai arătat duios, mascând un suflet fals,
Dar sinele ţipa că eşti un hoţ de lacrimi
Şi totuşi m-ai vrăjit, purtându-mă în vals,
Ca mai târziu să fii izvorul meu de patimi.

În liniştea din noapte, cocoşii au trâmbiţat
Vestind că va surâde curând o dimineaţă,
Doar eu trăiam extazul, adânc şi nefardat,
Iar tu, învingătorul, erai un sloi de gheaţă.

Desprinsă de himeră şi cuibul cu şopârle,
De teatrul foarte prost şi rolul de dublură,
Sunt liberă ca vântul ce biciul îşi azvârle
Peste suflarea vorbei plină de fum şi zgură.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept să vii, măicuţă

Îţi scriu măicuţa mea acum câteva rânduri
Ascunsă printre umbre şi multele suspine,
Eu, puiul tău de om, aştern aceste gânduri
Cuprinsă de amar, visând că eşti cu mine.
Să ştii, că Buna plânge adesea pe-nfundate
În timp ce-mi împleteşte din resturi un fular,
Are privirea stinsă, iar sufletu-i departe
Şi parcă totu-i fum, doar lucruri în zadar.
Te-aştept să vii acasă, măcar de sărbători
Să-mpodobesc cu tine, crenguţele de brad,
Eu ştiu că-ţi este greu şi gemi spre cer şi nori,
Dar mamă, leacul meu sunt ochii tăi de jad.
Lui Moş Crăciun, aseară, scrisoare i-am trimis
Şi sper să înţeleagă din ruga mea fierbinte,
Eu nu vreau jucării nici darul mult promis,
Ci braţul tău duios şi-a tale dulci cuvinte.
Tu să-mi auzi chemarea, în ziua cea senină
Şi-atunci să pleci măicuţă, din neştiuta zare,
Întoarce-te degrabă, din lumea cea străină
La satul dintre munţi îmbrăţişat de soare.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziduri fără turlă

Pământul clocoteşte pe pietre fumegânde,
Se năruie şi vremea printre scântei şi fum,
Apar oştiri de îngeri purtând cu ei osânde,
Căci Sfânta Cruce, azi, a devenit doar scrum.

La margine de zare sunt serpi cu guri de foc
Şi parcă vor să-nghită incandescentul cer,
Iar ziduri fără turlă mai ard din loc în loc,
O spuză ce transmite: De-aicea n-am să pier!

Când Crucea Ta, Iisuse, s-a prăvălit arzând
Toţii am căzut cu frică şi tremur la pământ,
Cuprinşi de lungi regrete, ruşine, lăcrimând,
Ştiind că Te-am rănit, uitând al Tău cuvânt.

Iisuse Blând, ai milă, suntem ca şi pierduţi,
Mai scapă-ne din nou din gheara rece a morţii,
Suntem nevolnici, ştiu, la cel viclean vânduţi,
Dar iartă-ne, ca lupii să nu-şi înfigă colţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!