Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Ștefan Radu Mușat despre Pământ

Găsește-mi adăpost în ochii tăi de lacrimi...

Vorbește-mi mai mult de eternitate
Pe patul de spital cu ziduri reci, crăpate.
Nu-mi înșira cuvinte nici rugăciuni pioase
Când moartea-mi mușcă pământul de pe oase.

Nu-mi scrijeli în piatră icoane luminoase,
Nici jurăminte seci nici îngeri de mătase.
Curând se face noapte în schitul de zăpadă,
Iar zeii mei de fildeș în veacuri or să cadă.

Nu voi să știu nimic de rana ce mă doare
Pe patul de spital cu ziduri reci și goale,
De calendarul ce mâine nu mi-e de folos,
De versul cel amarnic la vremea care a fost.

Găsește-mi adăpost în ochii tăi de lacrimi,
Nu vreau nici liturghii nici ode după datini.
Cu ultimul amurg semnează-mi cerul nopții,
Închină-mă cu tine, duios refren al morții.

poezie de din Poezii Demodate, 2014
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la Pământ, dar cu o relevanță mică.

Manifest pentru România bolnavă

Șobolani cu ochii putrezi de averi și chilipiruri,
Îl furarăți pe român și-i rămase doar mândria.
Ați îngenucheat poporul în minciuni și multe biruri -
Iată cum și ei – străinii - vor să-i ia și sărăcia.

Frați voi sunteți doar cu iude, cu escroci și cu imperii,
Iată c-a sosit și clipa să vedeți cum morți de smoală
Se ridică din pământuri peste ceasuri de mizerii,
Ca să vadă România cum se zbate-n pielea goală.

Sunteți negustori de viață (nu am cum să mă dezic)
Trădătorii mei de țară, vânzători de fiare vechi,
Iată cum pământul nostru e scaiete de nimic -
Amatori de vis mărunt, guvernați după urechi!

Ați furat tot ce lăsase Nicolae Ceaușescu,
Este tragic pentru noi, este tragic pentru țară,
Ați pus taxe și pe soare, plânge iarăși Eminescu.
România umilită, zace azi în pielea goală.

[...] Citește tot

poezie de din Exercițiu de patriotism
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Patrie ne este limba...

Când din lanțuri se ridică un popor strigând u n i r e,
Nicio rugă nu-l ajunge invocând dumnezeire.
Și nici ceruri furtunoase nu se dreg cu stele albe,
Cum nici pruncii nu îndură întunericul să-i scalde.

Patrioți împrumutați au venit aici cu vântul;
Lacrima acestui neam, mult mai grea decât pământul,
Arde în flacără la Putna
Pentru Țara Românească ce-i de-un neam - și este una.

Neamul nostru moldovean e un munte nalt și verde,
Care urcă în Ardeal și pe veac de piatră șede.
Trunchiul nostru-i șir de veacuri: și cum neamul să-l desfaci
Când grăim aceeași limbă și strămoșii ne sunt daci?

Nu sunt ape curgătoare sângele de neam să-l spele,
Cum nici graiul sângelui, românismul nu-l va piere.
Oltul, doina întregește în țarina oltenească
Și-i de vatră, de-o sămânță, cu țărâna ardelenească.

[...] Citește tot

poezie de din Exercițiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi MușatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Împărtășire

( când nu te visez, când nu te simt, te trăiesc prin moarte...)

Prea mult de împărtășit n-a mai rămas
în prima noapte fără mine;
mi-a trântit pământul inima din piept
și bâjbâi cu un trup cleios întunericul sub pas,
țărâna mă apasă în neștire.
Un elan izbit de pretenția sărmană de a fi cu tine,
mă întoarse în nopțile în care nu visam
că pot deveni pâmânt însuflețit,
dar nicio îmbrățișare nu-i eternă.
Mi se stinge sângele-n mormânt,
plătind tributul cel dintâi,
și anotimpul împrospătează florile sub care mă descompun.
Eu m-am iertat și te-am iertat demult,
tu care n-ai plecat din mine...
Adie trist a primăvară
în cimitirul bătut de clopote și liturghii
și nimeni nu privește în urmă,
spre lumea fără căpătâi.

[...] Citește tot

poezie de din LitArt - martie 2015 - Revista USR Mureș (29 iulie 2010)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un cer numit copilărie

Am aprins o stea pe cerul nopții;
seamănă întrucâtva cu mama.
Nu are nicio formă cunoscută, nu are margini.
Doar o inimă cu mult trup;

Mă urmează desăvârșit prin guri de lumină
care înghit întunericul.
Aici e pământul cerului, aceștia sunt sâmburi - mi-a spus.
Mă zvârlea dintr-un pântec în alt pântec,
înconjurându-se cu mine...

Am văzut hărnicia omului cum rodește în spicele de grâu ;
pâinea devine mai rumenă în sudoarea
celor care o urmează cu credință.
Are gust de pace și de înțelepciune ;
pâinea ține trează fruntea omului.

M-am ridicat între văz și auz să pot atinge
glasul ciocârliei;
mi-am înălțat fruntea peste ceva ce nu avea sfârșit.

[...] Citește tot

poezie de din Actualitatea Literară (Revista USR, Lugoj - ian 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Ștefan Radu Mușat despre Pământ, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info