Andreea Palasescu despre frică

Timpul stagnase împotmolindu-mă în amalgamul trăirilor copleşitoare. Şi dintr-o dată îmi era viaţă plină de esenţă tare şi suflet întreg dăruit lumii fără regrete şi reţineri justificate. Îmi era agonie şi dor nesfârşit, îngropat în lutul moale şi rece, urlet care sfărâma zidul depărtărilor lăsându-mă goală şi pustie în pribegia gândurilor. Cum să-şi trăiască inima curajoasă atât de sigur şi asumat existenţa? Cum să înveţe să zboare din nou pe un cer senin, cu o aripă frântă a căror stinghii de aur şi chip de stele se prinseseră de şoapta unui asfinţit palid? Cum să-şi găsească omul esenţa când viaţa îi face orfan de rădăcinile sale? Apoi îl dăruieşte clipelor viu şi aproape întreg, mustrându-l pentru frici şi neajunsuri închipuite.

Andreea Palasescu (1 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul stagnase împotmolindu-mă în amalgamul trăirilor copleşitoare. Şi dintr-o dată îmi era viaţă plină de esenţă tare şi suflet întreg dăruit lumii fără regrete şi reţineri justificate. Îmi era agonie şi dor nesfârşit, îngropat în lutul moale şi rece, urlet care sfărâma zidul depărtărilor lăsându-mă goală şi pustie în pribegia gândurilor. Cum să-şi trăiască inima curajoasă atât de sigur şi asumat existenţa? Cum să înveţe să zboare din nou pe un cer senin, cu o aripă frântă a căror stinghii de aur şi chip de stele se prinseseră de şoapta unui asfinţit palid? Cum să-şi găsească omul esenţa când viaţa îi face orfan de rădăcinile sale? Apoi îl dăruieşte clipelor viu şi aproape întreg, mustrându-l pentru frici şi neajunsuri închipuite.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân devotată iubirii de oameni până la ultimul inspir. Pun la bătaie tot ce am, fără frici, incertitudini sau insuficienţe. Dau tot, chiar dacă acest infim tot, într-un paradox, nici nu zăreşte desăvârşirea. Sunt recunoscătoare pentru suferinţă, e bun de preţ, trece cu mine toate graniţele atribuite simplei empatii.
Suntem datori cu sacrificii, implicare, devotament şi loialitate. Ore câştigate, validări, mâine ascuns într-o rugăciune printre dinţi de timp. Nu-i o garanţie dar dacă nu dăruim fără reţineri grăuntele nostru de efemer n-are nici un rost.
Mi-e dor de oameni şi de Dumnezeu. Deşi cumva ştiu că ne ţinem strâns de mână, dincolo de ceruri şi lut. Nu ca să fim la adăpost de uitare ci mai curând că să ne purtăm în palme, cu blândeţe, fiorul de iubire din suflete...

Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne fură primăvarile cu miros de răsărit albastru şi stăm amândoi, într-o lacomă tăcere ascultându-ne cu atenţie gândurile. Un fior plantase cumva sămânţa acestei vieţi trecătoare la ţărm senin de inimă blândă. Simţeam pe tălpile goale amarul vremii şi cerul plin de frumos şi îndestulare. Puteam să alergăm în voie, fără temeri şi aşteptări zadarnice din poartă în poartă de suflet firav. Doar până ce vom fi săturaţi cu iubire şi bunătate, până ce se vor îngropa în veşnicie dezamăgirile, uitarea şi vanitatea oarbă. O să mă vindec. Rând pe rând, suspin şi freamăt şi-apoi promit vom sta la umbră de furie şi păcat sub un cireş înflorit. N-o să fie nici vânt, nici melancolie şi dacă printre respiraţii de şoaptă vom cădea la învoială cu timpul, nici urmă de regret. Cine ştie?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte, îmi lipseai. La ţărm de şoapte, fără înţeles, întinderea cenuşie a noptii săruta umbrele, atingându-le creştetul înalt, răsfirat în amurgul tăcut. Te gustam cu nesaţ şi patima ta plină de taine şi aşteptări, mângâia tandru brume de agonii şi firesc necuprins. Toate îmi erau exaltări pline de dorinţă, muşcată haotic din amalgamul cuvintelor şi fără atingerea firavă a fricilor, toate îmi erau nemurire. Gândul adâncit în zbucium şi robire, dorinţă oarbă şi mută in simţiri amorţite de curgerea timpului, le strânsesem în palmele albe, unite încă sub cerul plin de azur infinit. Glasul îmi tremura uşor şi murmurul dulce al emoţiei aproape sorbită de orgolii nespuse, se ofilise molcom sub muguri scăldaţi în rouă şi parfum dulce de vară în prag. Erau ale mele toate în lipsa ta.

Andreea Palasescu (23 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că e important să rupi fărâme din tine şi să le împleteşti cu grijă în cugete blânde sau în adâncuri de suflet sărac în simţiri şi avid de iubiri netrăite. În esenţă, omul este dăruit lumii, cu scopul primar de a întregi energia divină, cultivând binele cu fiecare atom de adevăr, cu micile hibe care definesc perfecţiunea într-un amalgam de emoţii menite să transforme constant, propria viziune asupra vieţii, într-un mic Univers. Încă nu puteam înţelege dacă dorinţa de a înfrunta frica, sub toate formele ei, hulpave şi năucitoare ar fi constituit întâi un act de curaj şi mai apoi progresiv, o virtute meritată. Voiam doar să-mi odihnesc gândurile aglomerate, visele frânte şi cerul hazardului în Mâinile pline de Har care mă purtau printr-o poveste străină. Când voi obosi, viaţa îmi va aşterne noi resurse în drum.

Andreea Palasescu (17 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni

Ştiu, ţi-am promis ca te-aş iubi cumva, în efemer şi-n veşnicie
Dintr-un pocal al vieţii dac-am bea, tăcere, dor şi surdă nebunie
Urme de tălpi pe ţărmul amintirii, se-ngână zorii mângâiaţi de-o şoaptă
Unde n-ajunge timpul să ne piardă, şi marea să ne şteargă niciodată.

Ştiu, ţi-am promis că te-aş iubi cumva, în lumi care pictează cer albastru
Pe-o galaxie invers aşezată, cu rădăcini de gând, suflet sihastru
Să ne hrănim pe rând dintr-o emoţie, fără de trup şi fără nostalgii
Unde bătăi de inimă răsună si amândoi murim şi suntem vii.

Ştiu ţi-am promis că te-aş iubi cumva, prea simplu, infantil şi cu tandreţe
Sa te hrăneşti cu răsarit fragil, prins de o pleoapă, plin de tinereţe
Şi un vârtej de anotimpuri să curgă dintr-o palmă de apus
Când eşti pe rând şi rege peste inimi şi servitor supus.

Ştiu ţi-am promis prea multe într-o doară, de frică să nu pleci sau să rămâi
Dar ce-ar fi umbra unui suflet, fără lumina lui?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi să oprim timpul? i-am zis în taină, sub pecetea dorului gârbov.
Să ne-aşezăm cuminţi pe băncuţa zilei de ieri, însetaţi de liniştea iubirii, sub ramuri înalte de tei înflorit. Aşa, suflet lângă suflet, alinându-ne fricile firave, ascultând cu lăcomie tăcerile simple, pline de înţelesuri. Să-şi spună primăvara din noi toată fericirea intensă, fără puncte de suspensie şi vid adânc, brăzdat de vanitate ieftină. Nu vrei să mirosim a bunătate? Doar noi doi, desculţi de cele lumeşti, cu trupurile goale de povara lutulului fraged. Să ne judece străinii, cum or putea mai bine, râzând pe alocuri în misterul păcatelor adânci, mistuitoare. Dacă am fost sau nu în locul lor, nici nu contează. Mie mi-e bine, cu tine în inimă, mereu viu şi cu zâmbet de soare ştrengar. Mi-e destul să fim noi, inspirând veşnice din strânsoarea braţelor curajoase, şoptind viselor culori de viaţă şi nostalgie. Te-am aşteptat. Dar sigur, când ai întâlnire cu Dumnezeu, nu-i cale de întors oricât ne-am tângui dorul ostenit. Şi acolo nu-i loc de tristeţe şi iarnă rece

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că e important să rupi fărâme din tine şi să le împleteşti cu grijă în cugete blânde sau în adâncuri de suflet sărac în simţiri şi avid de iubiri netrăite. În esenţă, omul este dăruit lumii, cu scopul primar de a întregi energia divină, cultivând binele cu fiecare atom de adevăr, cu micile hibe care definesc perfectiunea într-un amlagam de emoţii menite să transforme constant, propria viziune asupra vieţii, într-un mic Univers. Încă nu puteam înţelege dacă dorinţa de a înfrunta frica, sub toate formele ei, hulpave şi năucitoare ar fi constituit întâi un act de curaj şi mai apoi progresiv, o virtute meritată. Voiam doar să-mi odihnesc gândurile aglomerate, visele frânte şi cerul hazardului în Mâinile pline de Har care mă purtau printr-o poveste străină. Când voi obosi, viaţa îmi va aşterne noi resurse în drum.
Cred cu tărie că omul este dator să se angajeze în lupta cu sine, consecvent şi metodic. Să nu renunţe şi să iubească intens, necondiţionat. Să se dăruiască pe sine, biruindu-se. Pentru că dincolo de orice aparenţă, la finalul călătoriei rămânem doar cu puţinul pe care l-am dăruit

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgamul acesta de gânduri firave, îmbrăţişate tainic într-un fărâmă de şoaptă, ne-a găsit alipiţi de Cer plumburiu, schiopătându-ne pe rând, molcom, păcatele nespuse. Ne spovedeam reciproc emoţiilor frânte, cu frici care pătrund în adânc de ispită, trezindu-ne efemerul la veşnicie. Şi întunericul muşca cu poftă dintr-un fascicul plăpând de lumină palidă, dezgolindu-ne cu brutalitate aparenţele. Puteam exista efectiv, fără explicaţii plauzibile, suficienţi unul, altuia, împrumutându-ne cu altruism fericirile. La fel de firesc, evitându-ne întrebările oarbe, ne-am fi topit efectiv sub intensitatea tăcerilor apuse la ţărm de amintiri. Numai o clipă imi era dragostea. Simplă şi plină de tine, scrijelită pe un portativ murdar de cerneala viselor. Era de fredonat la urechea timpului, bătrân deja de-atâtea singurătăţi nespuse. Nu mai aveam altceva. Doar un suflet geamăn, hoinărind pe vârfuri de soare nestins. Şi acolo, pe un câmp de înfrângeri şi agonii mai aveam de biruit un străin. Câteodată îl regăseam în oameni şi umbre. Şi alteori îmi semăna atât de bine încât mă gândeam dacă nu cumva mă pierdusem pe mine, aşteptându-te..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taine

La mine-n suflet se-nfiripă şoapte, pe-alocuri înfloresc bătrâni salcâmi
Şi clipele se fac uitate, din muguri albi, tăceri şi visuri scrum
La mine-n suflet e o nostalgie şi-un dor tăcut de răsărit pribeag
Când lumi se prăbuşec în apă vie, simţim atât de lesne şi de vag.
La mine-n suflet e pe-alocuri grabă, cu paşii mici las urme prin hazard
Şi numai câteodată sting orgolii, şi-mi eşti atât de primitor şi drag.
M-aş lumina de gânduri printre clipe şi pe sub gene lungi aş înnopta
Unde adorm tăcerile nespuse şi unde pot în liniste uita.
La mine-n suflet e război şi-s temeri, le-am strâns în pumnii mici cu un fior
Atât de diferiţi şi totuşi gemeni, înmărmuriţi de glasul unui dor.
La mine-n suflet azi e primăvară, mâine-s capricii fară echivoc
Şi nu-i mai bine oare când te-apropii, să prindem fericirea de mijloc?
Îti dau şi ţie o ispită, pot numai pe furiş s-o prind de soare
Şi doar muscând din valul de păcate, să-i furi trecutului o sărutare.
La mine-n suflet e aglomeraţie. Stau într-un colţ străini frumoşi şi reci
Nu ştiu că i-am primit cu stăruinţă, doar ca să-mi treci.
Mi-aş cere parcă şi iertare, dar nu m-aud de zgomot egoist
Şi parcă bucuria-i ştirbă de emoţie, zâmbeşte trist.
Îi pun zorzoane, măşti şi chipuri, m-ascund mai abitir de mine
Dar totuşi recunosc în sine-mi:

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

u eşti vinovat pentru toamna din sufletul meu, pentru toată cromatica gândurilor firave, tăinuite cu grijă printre aparenţe. Vinovat asumat pentru apusuri melancolice, ispite nestăpânite, orgolii hâde care ne frâng amintirile în jumătăţi imperfecte. E rost de tine pretutindeni, în adâncuri de sine neştiut de nimeni, în subconştient şi vădit printre evidenţe de necontestat. Fug de noi închipuit şi real cu tălpile goale de trecut şi uneori cu prea multe idealuri purtate de vântul schimbării până la margini de răsărit tăcut. Eşti prizonier acestei umbre de gând şi câteodată te respir prelung, potolindu-mi neputinţele, ca un hoinar dator pe vecie timpului nestatornic. Am nevoie să mă strângi în braţe cu putere, ocrotindu-mă de oameni străini, lacomi, făţarnici. În linişte, despărţindu-ne de frivolităţi lumeşti şi apartenenţe sociale doar aşa îmbătaţi de melancolie să-ţi ascult cuminte ritmul inimii. Ajută-mă să cresc, să-mi iert fricile, imperfectiunile, insuficienţa. Dar nu brusc, abuziv şi obligatoriu cum au crezut alţii că ar fi imperios necesar. Tu înţelegi că sufletele nu seamănă şi nu se vând la duzină pe vorbe goale. Vreau să plouă peste noi cu dimineţi de septembrie blând. Să ne vorbim din priviri fără să ştie nimeni. Să uităm orice e necesar. Şi când suntem departe unul de altul să ne aduce aminte că doar de cei pe care i-am hrănit cu iubire suntem cu adevărat responsabili.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul din Oglinzi

Ajută-mă să-mi înfrânez iubirea, când dorul face-n sufletu-mi popas
Şi-mbracă-mă cu fericirea de-a nu-mi lua niciodată bun rămas.
Priveşte-mă cu ochii luminaţi şi uită-n palmea mea nefericirea,
Păgâni să fim, de lumea ta uitaţi, când tu eşti pentru mine nemurirea.
Şi braţ la braţ mergem în vise şi-n gânduri, suntem împreună
Şi sufletu-mi cu patimi stinse, atâta dor nebun adună...
Parfumul florilor de crin şi raza soarelui fierbinte
Sărutul dulcelui venin ce e menit să mă alinte.
Ajută-mă să cred în noi, sfărâmă zidul depărtării
Şi de vom fi de lacrimi goi, te rog să nu mă dai uitării.
Rămâi doar cerul meu cu stele şi mângâierea mea târzie,
Alungă-mi temerile grele din boarea vântului ce-adie.
Şi ceartă-mă cu glasu-ţi blând, străină de-ale lumii-mpotriviri
Trecutu-mi fad şi îngropat, în ale vieţii rătăciri...
Rămâi cu mine, o lumină blândă, din rugăciuea nopţilor de vară
Pe geana somnului plăpândă, emoţia ta de-odinioară.
Când nu ştiam că-mi va fi dor, n-am îndrăznit să te opresc
Senină îmi zâmbeşti uşor, nici nu cutez să te privesc.
Ajută-mă să am putere, să-nvăţ să zbor, s-ajung la tine
Să fii tu marea mea avere, comoara ce-o păstrez în mine

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Palasescu (8 octombrie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-a fost teamă nici o clipă că vei închide uşa în urma ta, ci poate de faptul că voi mai pierde mult timp zăbovind înaintea lacătelor vremii în speranţa că te vei întoarce.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încrederea reprezintă temelia relaţilor construite pe reciprocitatea acelor sentimente veritabile. Într-un acord subtil, deliberat şi comun încredinţăm visuri călătoare strunite să hoinărească nestingherit într-o inimă străină. Iubirea alungă orice formă de raţionament. Merge de mână cu gânduri de dor şi o izbucnire stranie de curaj neînteles. În felul acesta ne ispiteşte să abandonăm temerile în braţele nevoii de a trăi intens fiecare clipă.

Andreea Palasescu (7 decembrie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!