Să nu-ți fie teamă decât de suspinul acelei clipe pustii, în care inima mea nu te va mai recunoaște!
Andreea Palasescu (9 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rând pe rând visele se așezau cuminți în podul palmelor grele din care picurau domol capricile hazardului. Dacă se-ntâmpla sa fie furtună în suflet, să plouă cu dor, temeri și iluzii desarte, zâmbetul acela firav spulbera într-o clipă norii suferințelor. Oare, cum se putea ascunde toată iubirea din lume, într-un simplu surâs?
Andreea Palasescu (10 aprilie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezbracă-mă de mine cât să uit și să-mi aduc aminte de noi. Sub Cer deschis, împrumutat, aruncă-mi fricile în neant. Te rog, seamăna cu tine ca să nu mă pierd! Înțelegi?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că uneori păstrăm în suflet numai cenușa iubirilor apuse. Ne este teamă să-i presărăm rămășițele în oceanul uitării fiindcă știm că pustiul unui gol infinit e mai dureros decât aceea fărâmă de nimic acceptat. Poate în fiecare clipă moare o stea, însă eu știu sigur că o femeie puternică și curajoasă va ști întotdeauna să-și pună o dorință la căpătâiul ei. Și mai știu că oricât am iubi, viața nu e decat o luptă pentru fericire...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la frică, dar cu o relevanță mică.
Mie îmi place să arunc o privire pe fereastră. Nu ocheade pe furiș ci cu toată inima și chipul zâmbind în soare. Nu mi-e rușine dar mi-e frică și țin ușile închise. De suflet răspund, n-am altceva mai de preț și mi-e nevoie să-l pun la adăpost. Trecutul e trecut...
Andreea Palasescu (26 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-ar fi dacă pentru o fărâmă de clipă te-aș elibera din frâiele rațiunii, lăsându-te pradă dorințelor? Ți-ar sfâșia lent orgoliile, isipitele nesupuse, amintirile mute lăsând adânc impregnat pe trupul de lut urme de extaz. Lent ne-ar sorbi întunericul șubred amestecând instincte, fericire și agonii. Dezinhibat si intens, cu iubiri mocnind in suflete flămânde de moartea uitării la
margine de apus tardiv. Te-aș lăsa să-mi domini fricile, încercările eșuate, șoaptele latente, până dincolo de compromis. Și dacă am fi alcătuiti din gânduri imperfecte, forme abstacte și efemer ți-aș pune piedică la mijloc de iulie. Să răsari în adânc de sine cu vară și valuri de cer albastru. Să furăm timp. Vrei?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ia-mă cu totul și iartă-mă! Pentru când o să-mi fie frică și-o să te trimit îmbufnată după uitare. Nu-i de mirare! Verile au furtuni și dragostea asta-i păcătoasă nu vine după pofta timpului. Tu râzi și iubește-mă! Și nu pleca prea departe, ca nu cumva să te găsească până la urmă tocmai uitarea, după care te-am trimis..
Andreea Palasescu (17 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amândoi
Dă-mi viață să-nvăț să trăiesc,
Dă-mi lacrimi și zâmbet, să-nvăț să iubesc
Trezește în mine o altă ființă,
Și fă să se nască din suflet dorință...
Greșește-mi și cere-mi iertare,
Dă-mi roua din zori și-o dulce chemare,
Cuprinde-mă-n brațe, condu-mă-n abis
Dă-mi stele aprinse și veșnicul vis.
Dă-mi forță să trec prin foc și prin ploi,
Încrede-te-n mine, încrede-te-n noi
Fii înger al nopții, lumină din Rai!
Blândețea senină din dulcele-ți grai.
Destramă tu, zidul durerii
Dezleagă misterul vechi al tăcerii
Dă-mi șansa să sper, oprește-te-n loc
Să fim iar copii - sa fie un joc!
Oprește tu, dorul ce-n suflet se-adună
Dă-mi parte din tine, să fim împreună.
Mi-e teamă de frigul din sufletul meu
Când focul iubirii se-aprinde cu greu.
[...] Citește tot
poezie de Andreea Palasescu (19 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum te-aș fi putut găzdui într-o poveste? Să-ți fie literele vii, senine și pline de înțeles ca o fărâmă de bunătate într-o lume aglomerată de rău infinit. Aveam să te scriu frumos, cursiv și lizibil pe margini de văzduh abisal, respirând atingerile goale, pierdute în deșertul uitării. O să ne treacă în fugă prin suflet iernile pline de alb și frigul viselor împlinite pe jumătate. Privirea ta atât de plină de întreg m-ar putea izbăvi de temeri, cucerindu-mă ușor și profund, aruncându-mi trupul în dorințe mocnite, absorbite treptat de poftă și dor. Ne vom strânge în brațe la început de februarie, tăcuți, plini unul de altul până la infinit. Poate adevărul de azi ne va fi ghid în ispite și drumul anevoios, împletit cu umbre de necunoscut.
Andreea Palasescu (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea să ne-ascundem lumina sufletelor într-un gând ușor de rostit. Graiul tăcerilor oarbe să curgă molcom fără vibrația orgolilor, fără temeri și necunoscut. Pentru o clipă cuvintele vii să ne fie poem frumos, în vidul regretelor. Acolo unde nici ispitele n-au pătruns, chiar dacă timpul le-a amestecat fiorul adânc în trecerea sa.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ți-e frică de compensație? Mie îmi păreai la fel de frumos. La fel de egoist și ambiguu, într-un sens neștiut. Mă amuza felul în care îndesai în buzunare iluzii și frânturi de bine dăruite de alții. Și cum în toată fala aceasta consimțită nu erai capabil să vezi că cineva, la o margine de Cer senin îți tăiase fără nici un regret buzunarele...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii nu se înlocuiesc. Fără discuții, călătorim la braț cu fericiri și câteodată o brumă de singurătate. Venim și plecăm dar vezi că numai pentru unii încă mai stau la coadă gânduri alese la asfințit. Faci un pas către azi și eu în picioarele goale fug de mine. Mi-e frică. Poți să fii cum vrei tu, nu te alung dar parcă n-aș mai aduna în buzunarele rupte dezamăgire.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te iubesc. Așa mult încât parcă ieri e azi și mâine te port aievea pe cărări de inimă blândă. Îți vorbesc în fiecare suspin de clipă, în fiecare gând proaspăt de răsărit. Tații nu mor. Dumnezeu le îngăduie să adoarmă într-un colt de suflet, într-o flacără vie de candelă. Luminându-ne.
Nu vreau să cresc. Dar parcă de când ești cu mine pretutindeni nu-mi mai este frică de întuneric...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă Dumnezeu ne-ar lăsa goi, fără viclenii evidente, fără diferențe impuse, ridicate la rang înalt, fără lut și avutii dobândite, doar cu sufletele la vedere? De asta mi-e frică dar să știi că ne-ar prinde bine. Ne-am lovi de păcatele noastre și-am cerși un codru de lumină în care s-au stins pe îndelete fericirile. Ce aglomerație de orgolii surde! Parcă toate zilele de mâine ar fi negreșit ale noastre...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despărțirile se dovedesc a fi inerente în vâltoarea vieții cotidiene. Oamenii vin și pleacă, părăsind fără urmă de remușcare visele vechi în care nu se regăsește nimic altceva decât zâmbetul amintirilor efemere. Aceeași atitudine blazată care atrage după sine judecăți nefondate. Nu-ți fie teamă să spui rămas bun și abandonează căutarea sentimentelor proprii, oglindite într-o rațiune care nu-ți alocă nici un gând!
Andreea Palasescu (17 martie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singuri mai trăisem cândva dar parcă ironia unei fărâme de hazard neînțeles îndrăznise abuziv să ne șteargă din gând această convingere. Dacă aș fi pornit în zbor spre o altă poveste, fără temeri și chibzuință firească poate vântul schimbării avea să-și întețească fiorul, frângându-mi aripile albe. Și cine oare, m-ar fi dorit așa cu sufletul palid, sluțit de lipsa mângâierilor? Cine m-ar fi păzit de mine în furtuna contradicțiilor apăsătoare?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire
Sărută-mi umbra de pustiu celest și noaptea ce-n apusuri se-nfiripă
Atinge-mi timpul de amar firesc și visele cuminți trăite-n pripă
Cuprinde-mi pașii mici rămași în zare și gândul mi-l îmbracă-n primăveri
Dă amintirilor tribut uitare, firav și taină peste mutele plăceri.
Sărută-mi gândul primenit de tine, la răsărit de clipă și trecut
Aprinde-mi dorul în lumină vie și oază de sublim necunoscut
Îmbracă-mi goliciunea caldă, cu fir de soare plin de strălucire
Veșmânt de vânt să ne adie, cu poftă de senin și fericire.
Sărută-mi iarna alungată-n cremeni și-n jar nestins de izbucniri
Să fim pentru o clipă gemeni, plini de păcate, bine și simțiri
Oprește-mi dulcele suspin, cu șoapta mării pe un țărm uitat
Să ne găsească îmbrățișati aprilie, cu trupul său de fum înmiresmat.
Sărută-mi dorul de a te avea și teama nesfârșită de-a te pierde
Rămâi și doar trăiește-mă frumos, în Raiul nostru necuprins și verde
Și de vor ninge anii peste noi, cu-a lor povară și robire
Tu rogu-te, sărută-mi viața cu iubire...
poezie de Andreea Palasescu (4 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La răscruce de vânt și schimbare, s-a oprit să-și odihnească inima mică. Mirosea a salcâm... mugurii de alb și primăvară răsăreau din geana soarelui pe întinderea oglindită in flori de văzduh. Era furtună în priviri și lumea se pierdea în atâtea frici și adânc de întuneric. Ce era omul fără pace și mângâieri, fără iubire și angajament în regăsire de sine? Ce era omul fără recunoașterea nimicului și dorul de împlinire a menirii sale, în Mâna plină de Har a Lui Dumnezeu?
Andreea Palasescu (20 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-i cu tine? Ori crezi că mi-e sufletul galantar cu ofrande? Să-l bucuri cu miros de toamnă târzie în freamătul clipei, să-l fluieri jovial în liniștea absurdă a gândurilor. Ce vrei să faci? Nu ți-e frică de umbre care sorb asfințitul, de amintiri și de oameni goi de principii, agățați haotic, lacom și perfid cu încrederea oarbă într-o himeră? Nu ți-e frică de aparențe fade care-și spulberă în timp existența, ca un fir subțire de nisip? Le cade vălul minciunii de pe ochii limpezi ai rațiunii și te odihnești odată cu ele în uitare.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-aș hrăni cu nebunia inimii tale mici, ponosite, zăvorâtă poate din vreme într-o colivie de aur. Pe urmă n-ar mai râde soarele, cu raza de mărgăritar pe sub genele lungi. Și dacă e întuneric NU mi-e frică. Mă descurc și fară mâinile tale moi, albe cu miros de acasă și frumos.
Stiu când ai ales să fii și tu NU. Ieri, azi și o fărâmă de mâine. De atunci ne-am întâlnit pe furiș doar în vis. Am devenit împreună un pleonasm al orgoliilor mute. Te rog, hai să ne scriem printre rânduri măcar câteodată. Fără ezitări și corecturi. Doar senin și febril ca și cum iubirea ar sta bine ascunsă în fiecare NU.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Andreea Palasescu despre frică, adresa este: