Textele de mai jos conțin referiri la ochi, dar cu o relevanță mică.
Ți-am zis că din albastru nestins al ochilor tăi răsare soarele? Nu al tuturor, ci numai raza mea plăpândă de veșnicie închipuită. Sunt egoist, lacom și fericit, întotdeauna frământat de neînțelesul pierdut în gândurile tale. Adorm în moartea timpului, doar când genele mângâie dorul, stingând razant, in amurg tăcut, licăriri de vară târzie. Mă naști și mă smulgi din adâncuri de sine, cu ispite, agonie și un fel de liniște tandră cu gust de regăsire. La tine în brațe e acasă. E unde sufletul meu se odihnește, îmbătrânit de amarul vremurilor, flămând de emoție pură, neîntinată, vesel. Îti miroase firul de păr subțire, curgând pe umeri goi de lut numai a valuri spumegând si a șoapte îngânate la umbra ramurilor de salcâm. Mă imbăt cu bătăi de inimă bună, inocentă, cuminte și când te țin de mână, lumea se face mică, stingheră, și într-o doară comprimându-se în fior, încape în căușul palmei tale.
Nu sunt îndrăgostit. Doar te iubesc. Sincer, cu orgolii prostești adesea, stângaci dar neîntrerupt. Găsind în imperfecțiuni o stranie completare, care mă vindecă întotdeauna de mine cel posac și întinat cu neliniște și păcate.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Multă vreme am crezut că sufletul tău bun îmi va fi refugiu pe timp de orgolii. Și când toamna ne va amesteca clipele în vâltoarea asfințitului veșted, cu tălpile goale de trecut aveam să spulber într-o doară toate evidențele. Liniște în ecou de zbucium fraged, aprins, neoprit, vechii NOI, asmuțind simțurile amorțite, aproape ne-am lăsa pradă iubirilor mărturisite.
Apus de octombrie melancolic curge printr-o bătaie de inimă, nestingherit. Mă opresc să te miros cu poftă, adânc, pe îndelete și Cerul îmi inundă privirile cu albastru. Contrast vizibil între seninul atingerilor tale și prea mult zgomot care tulbură. Vreau să mă odihnesc la pieptul tău..
Umbre de șoaptă calcă fără pudoare pe covorul de frunze. Suntem goi de prea multe doruri. Nu regret nimic. Nici că pleci fără explicații, nici că dai buzna în suflet neanunțat. Te iert. E un fel de claritate a dorințelor acceptate, supuse și efectiv nu vreau să mă opun. Nici nu știu cât timp a trecut. Parcă toate veșniciile s-au adunat la mijloc de toamnă și-am închis ochii să le pot cuprinde. Sărută-mă! Până se prăbușește această uitare închipuită prindem curaj. Cine știe? Poate n-o să mai fie nevoie să te ascunzi în fiecare străin...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chipul din Oglinzi
Ajută-mă să-mi înfrânez iubirea, când dorul face-n sufletu-mi popas
Și-mbracă-mă cu fericirea de-a nu-mi lua niciodată bun rămas.
Privește-mă cu ochii luminați și uită-n palmea mea nefericirea,
Păgâni să fim, de lumea ta uitați, când tu ești pentru mine nemurirea.
Și braț la braț mergem în vise și-n gânduri, suntem împreună
Și sufletu-mi cu patimi stinse, atâta dor nebun adună...
Parfumul florilor de crin și raza soarelui fierbinte
Sărutul dulcelui venin ce e menit să mă alinte.
Ajută-mă să cred în noi, sfărâmă zidul depărtării
Și de vom fi de lacrimi goi, te rog să nu mă dai uitării.
Rămâi doar cerul meu cu stele și mângâierea mea târzie,
Alungă-mi temerile grele din boarea vântului ce-adie.
Și ceartă-mă cu glasu-ți blând, străină de-ale lumii-mpotriviri
Trecutu-mi fad și îngropat, în ale vieții rătăciri...
Rămâi cu mine, o lumină blândă, din rugăciuea nopților de vară
Pe geana somnului plăpândă, emoția ta de-odinioară.
Când nu știam că-mi va fi dor, n-am îndrăznit să te opresc
Senină îmi zâmbești ușor, nici nu cutez să te privesc.
Ajută-mă să am putere, să-nvăț să zbor, s-ajung la tine
Să fii tu marea mea avere, comoara ce-o păstrez în mine
[...] Citește tot
poezie de Andreea Palasescu (8 octombrie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Indiferenta...
Cum sa privesc in ochii tai, pradati de un fior ce trece?
Si cum s-ascult tacerea lor cand ma privesc atat de rece...
Cat sa pasesc in urma ta, cand tu mereu te-ndepartezi?
Si oare cum sa cred in noi, cand tu nu crezi...
Dar cum sa plang la pieptul tau cand sunt doar singura si trista
Si tu ai vrea sa sper, mereu ce nu exista
Cum sa pastrez in sinea mea atatea rani ce urme lasa
Cand tu te-afunzi in viata grea si nici nu-ti pasa...
Cat sa astept sa ma iubesti si sa tot iert greseli ce vin
Cand tu mereu te ratacesti lasandu-mi dulce chin
Si cum sa-nvat sa mai zambesc cand au ramas la tine toate
Tu ai plecat pe drumul tau... si le-ai facut uitate
Dar astazi toate sunt trecute si focul meu domol s-a stins
Cum am putut cu-atatea lacrimi sa-l tin aprins?
Si tu oftezi in sinea ta caci nu mai sunt sa te ador
Decat sa ma-njosesc din nou... mai bine mor...
De ce ma lasi in visul greu? m-ai intrebat candva in soapte
[...] Citește tot
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 4 comentarii până acum.Între noi și cei care ne fac rău voit sau nu, singura diferență notabilă este că ei nu se vor putea privi niciodată prin ochii noștri.
Andreea Palasescu (29 aprilie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Andreea Palasescu despre ochi, adresa este: