Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Andreea Palasescu despre suferință

Textele de mai jos conțin referiri la suferință, dar cu o relevanță mică.

De la o vreme tăcerea își așternea ecoul surd într-o aglomerație de clipe. Fără menanjamente, timpul alipit de șoapta amintirilor iși presăra agale trecerea zgomotoasă într-o fărâmă de viață. Era pustiu apusul uitării și gândurile împletite frumos într-un mănunchi de amintiri târzii, se amestecau frenetic, înfiorându-mi simțurile. Nu mai era nimic de spus. Poate și pentru că simpla etalare a sentimentelor pierdute în zbucium și echivoc, devenise o încercare banală, nereușită de susținere a unor realități inexistente. Mă retrăsesem în colțul mic de lume, înțeleasă pe jumătate, ascultând ploaia viselor care pătrunsese adânc până dincolo de ziduri, aparențe și necunoscut. Înțelegeam că singurătatea nu este rodul hazardului. E suficient să întâlnești suferința doar o singură dată, în decursul experiențelor pasagere și vei simți nevoia să-ți pui sufletul la adăpost.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu este lumină, bunătate, blândețe. Mai presus de întuneric, felurite ispite care mustesc în noi în fiecare clipă de soare. Poate tot și toate. Nu renunță la sufletele noastre, e ancoră, far și călăuză în moartea uitării și a păcatelor. Când plângi, Dumnezeu îți șterge lacrimile, te ridică din adâncul suferințelor, pierderilor, deznădejdei. Pleacă la luptă alături de tine prin îngeri cu aripi de Cer. E definiția curajului, celor mai mari și alese virțuiți, Adevăr și nemărginită Înțelepciune. Dumnezeu este mesajul dăruirii de sine, în toate formele, iubire extraordinară, inepuizabilă. Dacă sufletul ar înțelege chemarea aceasta de Har ar căuta doar să-și stingă setea nebiruită de esență.
Port cu mine dor de Dumnezeu. Sunt puțin și dau puțin dar am un bob de credință și cer iertare.
Știu că deși uneori rătăcim drumul, Dumnezeu nu ne pierde și așteaptă întoarcerea noastră Acasă.

(31 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmi plac oamenii. Mă intrigă și deopotrivă atrag, trăirile mute, trăsăturile fine de suflet, integritatea și vanitatea care amestecă visuri mici și mari într-un amalgam surd. Îmi place că seamănă și adună fericiri și tristeți de pe cer deschis, cu nori și colțuri de senin. Suflă peste primăveri din zâmbet, fluieră suferințele altora, dansează pe note de clipă fără portativ și ritm. Îmi plac oamenii liberi. Nu în aparență ci intens, asumat, din toată puterea esenței lor. Sunt siguri, fragili în proporții inegale, neștiut de nimeni, decenți și simpli. Eu zic că simplitatea-i virtute și vârf de speranță într-o lume aproape înghițită de consumerism și ipocrizie la pachet. Îmi plac oamenii care judecă drept, pe sine, în vederea evoluției. La ce-mi folosește slăbiciunea sau neputința altuia dacă sunt oglindite în limpezimea inimii mele sub altă formă?
Îmi plac oamenii selectivi dar nu aroganți. Iubești, ierți, dai totul fără măsură, dar cui?

(29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-am strâns bagajele în grabă. Din amalgamul timpului rămăsese numai o clipă firavă care își stingea răsuflarea surdă în gânduri apuse. Visele îngrămădite, prinse în spice de grâu și încredere oarbă așteptau cuminți într-un compartiment de suflet. Am plecat mândră, cu inima strânsă de greutatea dezamăgirii. Regrete nu aveam. Cuvintele ne erau sărace și oricum rostul dezlegării lor de rădăcina orgoliilor îmi părea de neconceput. Trăisem mult, curat, cu toată puterea binelui, cultivată într-o inimă prea puțin pregătită pentru eșec și suferință. La fel de mult probabil și greșisem în trecerea mea zbuciumată prin adâncul vremii. Într-o zi m-au copleșit așteptările, le-am strâns în pumnii mici și-am suflat cu speranță peste ele. Au zburat în buzunarele tale pline cu mărunțișul acestei vieți trecătoare. Pesemne erau rupte și agoniseala anilor mei frumoși s-a izbit de pământul livid, devenind pulbere de amintiri. Le-ai călcat în picioare și rămășițele păstrează urma pașilor tăi apăsați și grei. O să crească peste tăceri un nou început. Îți promit.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Andreea Palasescu despre suferință, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info