Andreea Palasescu despre iubire

Era în privirea ta umbra unui gând nerostit. Şi câteodată amurgul trăirilor intense oglindea tainele dorului în inima mea. Dorinţele se izbeau de ţărmul unui suflet plăpând ca o mângaiere a soarelui, copleşită de ecoul unei aventuri. Alergam amândoi prin vise. Vroiam să te ascund în mine şi apoi să te gonesc într-o farâmă de amintire. Dar înainte de orice vroiam să te iubesc până la nebunie.

Andreea Palasescu (19 august 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce-a rămas după o lungă convalescenţă lăsăm la poartă de suflet străin. În amalgamul acesta de întâlniri permanente nu-i de mirare ca prea puţini ştiu ce e de făcut cu darurile noastre.
Am fost mereu convinsă că facem alegeri. Greşit. E mai mult de atât. Suntem pe rând alegeri şi priorităţi. Suntem piatră de temelie şi marcaj pentru suflete călătoare. Cum altfel am putea să evităm suferinţa?
La un moment dat ne vizităm într-o doară fără să punem preţ pe trecut. Ce mai contează? Te iert şi te iubesc. Eşti mereu frumoasă. În colţul ochiilor şi pe frunte Dumnezeu ne-a aşezat linii fine ca nişte drumuri. Poate-i un semn că deşi ne-a cernit cu pulberea vremii, încă nu ne-a uitat promisiunile...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am strâns palmele mici într-o singură rugăciune. Să iubim şi să trăim veşnic. Ca marea cu valuri înalte de cer învolburat. Ce oare am putea sa ne fim? Nimic şi totul deopotrivă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La urma urmei fiecare cer are propriul întuneric. Dar cred că Dumnezeu răsărise cumva odată cu gândul primului fir de lumină blândă. Şi când nu mai puteam îndura greutatea ruşinii, ne spovedeam în sine cu smerenie şi se trăgea cortina în tăcere, fără aplauze. Unii se întorceau pe şcenă mai buni, dădeau totul şi plecau cu mâinile goale şi inima plină de liniştea iubirii. Alţii aveau braţele încă pline cu flori, ovaţii şi recunoaştere nesfârşită. Însă tot nu-i cunoştea nimeni, dincolo de măşţi. Tragic sentiment trebuie să fi avut acela, acostat cumva de un amalgam de suflete dar în sine atât de sărac şi de singur. Îi găseam pe toţi flămânzi de iubire. Dar oare câţi dintre ei întâlniseră deja fericirea?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi dacă într-o zi m-aş decide impulsiv să te uit? Apoi anevoie cu tremur in suflet te-aş da afară abuziv dintr-o amintire. Ca si cum dintr-o dată, imprevizibil s-ar risipi in noi tainele impărţite idilic intr-o clipă de veşnicie. Să vezi cum e intr-un suflet străin. Si dintr-o dată s-ar nărui tăcerile nestăvilite, liniştea si regăsirile. Reciproc. Când vine vremea să plecăm schiopătând de pe o pagină de hazard unde nu mai e loc pentru jumătăţi de lume comună, neînţeleasă. Ce-ar fi dacă m-aş uita inapoi?
N-aveam prea multă vreme. Iubim şi murim in lipsa iubirii. Ce-ar fi dacă m-ai lăsa să plec? Cu toate artificiile, aparentele si fericirea disimulată amândoi ştim că nimic nu va mai fi la fel...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefericirea este rezultatul încercărilor repetate de a trăi vibraţia sentimentelor intense după legile raţiunii. Iubirea nu cunoaşte decât glasul inimilor în care se odihneşte dorul

Andreea Palasescu (4 aprilie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul e preţios. Stă agăţat de clipele lungi ca o amintire veche, tăinuită intr-un regret tardiv. Umbra gândurilor pustii străbate amurgul într-o îmbrăţişare firavă a trecutului. Încă mai caut un zâmbet în oglinda inimilor straine. Oamenii sunt reci, flămânzi de iubire şi măcinaţi de neputinţa măreţiei lor. Plecau şi rămânem adesea doar cu gustul dezamăgirii. Totuşi, cum aş putea fi de folos Lui Dumnezeu în lipsa lor?

Andreea Palasescu (16 februarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem cumva dependenţi de inimi care bat pe aceleaşi tonalităti, ritmic şi blând. Şi-n definitiv iubirea e un fel de îmbrăţisare a notelor de clipă, sub care în tăcere ne putem asculta reciproc

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit în calea-mi prea mulţi împăraţi închipuiţi. Dar nu-s argat în galantare. Nu mă vând când ştiu că pe toţi ne-a făcut acelaşi Dumnezeu Iscusit şi Bun şi plin de iubire. Suntem datori cu jertfă şi-o inimă la cer în rugăciune dar nu cu inepţie sau smerenie închipuită, pe care nici n-am atins-o cu vârfurile gândurilor.
Îmi plac oamenii care uită răul după ce şi-au asumat bine lecţia. Iartă dar se pun la adăpost preţ de o clipă efemeră, pentru că viaţa e de-a valma din toate unghiurile. Cu binele-i altă poveste pentru că vindecă răni, ne conturează frumos, iartă pe furiş şi crede mereu.
Nu suntem perfecţi dar cine ne-ar iubi fără imperfecţiuni?
Îmi plac oamenii de toate felurile. Dar cel mai mult îmi plac străinii pentru care am lăsat o recenzie pe suflet...

Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţa îi face pe oameni demni de iubire, admiraţie şi pace interioară. Plutind în derivă, într-o lume proprie, îngreunată adesea de povara erorilor repetate, tăinuite frecvent sub aspectul conştiinţei impecabile, ne regăsim în posturi ingrate, săvârşind compromisuri la nesfârşit, tocmai pentru a salva aparenţele. De suflet însă, cine are grijă?

Andreea Palasescu (12 iunie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân devotată iubirii de oameni până la ultimul inspir. Pun la bătaie tot ce am, fără frici, incertitudini sau insuficienţe. Dau tot, chiar dacă acest infim tot, într-un paradox, nici nu zăreşte desăvârşirea. Sunt recunoscătoare pentru suferinţă, e bun de preţ, trece cu mine toate graniţele atribuite simplei empatii.
Suntem datori cu sacrificii, implicare, devotament şi loialitate. Ore câştigate, validări, mâine ascuns într-o rugăciune printre dinţi de timp. Nu-i o garanţie dar dacă nu dăruim fără reţineri grăuntele nostru de efemer n-are nici un rost.
Mi-e dor de oameni şi de Dumnezeu. Deşi cumva ştiu că ne ţinem strâns de mână, dincolo de ceruri şi lut. Nu ca să fim la adăpost de uitare ci mai curând că să ne purtăm în palme, cu blândeţe, fiorul de iubire din suflete...

Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul curgea molcom în pofida şoaptelor nerostite. Mă priveai şi simţeam cum zâmbetul tău muşca cu sete dintr-o dorinţă veche. Sufletul imi era aruncat in temniţa dorinţelor interzise. Negreşit, tu cunoşteai drumul spre o inimă straină de raţiuni ipocrite, într-un amalgam de gânduri târzii. Câteodată, o furie stranie cuprinde veşmintele iubirii. Ştiu, trebuie să plec. Totuşi, in lumina proaspătă şi rece a zorilor, tu păşeşti mândru în inima mea...

Andreea Palasescu (20 ianuarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, strânge-mi inima mică şi firavă în raze de iubire şi senin. Sărută-mi gândul bun, cules în cântec, pe câmpul nesfârşit de maci. Cu tălpile goale, murdare de lut şi amintire, îmi reazăm dorul pribeag în umbre de răsărit. Cuprinde-mă cu râsul tău curat, ca o lumină rumenă de zori şi noaptea vieţii trecătoare să ne găsească îmbrăţişaţi într-o poveste frumoasă. Atinge-mă blând cu inocenţă şi rugăciuni înălţate din suflet cald până în mâinile Lui Dumnezeu.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-nchipuiam câteodată timid, la adăpostul gândurilor sărace, cuibărindu-mă la tine în suflet. Pentru un ceas prelung de visuri fragede, o clipă de apus veşted devenea inspir molcom de răsărit. Lumina regăsirii pătrundea în grăunte de lut, înăltându-se lacom peste amintiri. Îţi miroseau paşii a flori de toamnă, pe tărâm de şoapte. Am strănutat iubire. Pesemne eram bolnavă de adânc dor şi leacurile acestei lumi, pământii, efemere ne erau aninate pe braţe de Cer. Dacă m-ai strânge la piept cu ardoare... ţi-aş da freamătul vieţii cules în pumnii mici, fericiri care nu se ofilesc niciodată. Ţi-aş da visuri la schimb şi senin de privire odihnită în rugăciune. Ne-am trăi cu recunoştinţă la fiecare margine de zori proaspeţi. Te-aş iubi o şoaptă de efemer, un codru de viaţă şi-un surâs. Te-aş iubi nestins o veşnicie şi încă puţin...(

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc pentru felul acesta neînţeles în care îmi robeşti gândurile, tăinuindu-le în adâncimi necuprinse de păcat. Şi pentru că apoi, într-o clipă efemeră, cuprinzându-mi goliciunile sufletului îmi redai libertatea.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

De câtă toamnă e nevoie, să nu-mi zâmbeşti cu soare pe sub gene,
Unde se-ngână umbrele alene şi pasu-ţi tace sufletul în voie?
Să-mi fie sete iar de răsărituri şi de atingeri sub un gând răpus,
Ţi-e toamna har şi veşnicie sau doar o toamnă nu e de ajuns?
Să ne-aşezăm în pribegia nopţii, cu şoapte prinse-n ramuri de brumar,
Împleticiţi de un păcat măcar, tăcuţi şi fericiţi sub talpa sorţii.
Şi să iubim cum poate niciodată, sub Cer albastru n-a mai curs senin,
Agonizând delicii şi suspin, o mângâiere şi-un pahar cu vin, să-mi fie clipa neuitată.
Hai spune-mi, câtă toamnă ţi-e destul, s-o-mpărţim ca pe-o gutuie coaptă?

Din câte Eve sunt pe lutul fin, simple femei şi muze şi ispite,
Fac Rai din iadul lor cuminte, închipuit şi lacom şi deplin
Eu vin şi uit că ţi-am plecat în goană, mai abitir ca ele te trăiesc
Să-mi fie oare de ajuns o toamnă, ca să te ispitesc?

poezie de Andreea Palasescu (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă temeam că ştiu cine eşti. Mă temeam că-mi era capabil sufletul să privească dual cu iubire şi dispreţ deopotrivă, de la distanţă ca un spectator oarecare. Prea mult timp i-ai fost scenă şi punct de sprijin în restrişte. Ce ironie!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, suflet de vânt, opreşte-ţi dansul lin şi cuprinde-mi inima într-o dulce îmbrăţişare! Lipeşte-ţi obrazul cald de sânii goi şi hai sa pictăm amintiri pe cerul senin. Te regăsesc veşnic prin gânduri, ca o şoaptă legănată uşor pe gene într-un tainic vis. Mâinile albe îmi ating trupul şi apoi coboară agale sărutând flămând formele dorinţelor vii. Sunt gata să înfrunt o lume şi să câştig fiecare bătalie la braţul tău. Fiorul gândurilor nespuse străbate drumul meu spre fericire şi răsăritul iubirii într-un surd abis! Tu eşti vara mea!

Andreea Palasescu (31 mai 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocluzie

Când sunt atât de multe ţărmuri şi urmele de paşi le şterge marea
Mă rog în taină sorilor de gânduri să ne strivească cu lumină zarea
Şi peste goliciuni de şoapte, unde prea multe inimi odihnesc
Tăcerile de ieri se fac uitate şi clipe sub apus ne întregesc.
Ne ţinem şi de sete şi de umbră când dogoresc ispite peste noi
Şi ne hrănim pe rând cu răsărituri, la adăpost de zgomot şi nevoi.
Când se-nteţesc atâtea graiuri mute şi flori de câmp pe suflet înverzesc
Mă pierd unde nu-i glas de mângâiere şi tot la tine-n piept mă regăsesc.
Ne ţinem şi de scut sub vrajba lumii când rugăciunea parcă ne înalţă
Şi strâns în pumnii mici de primăvară, un singur Cer muşcă din viaţă.
Suntem un tot, o dulce frenezie, puţin din Har, puţin din moarte
Ne suntem efemer şi veşnicie, unde-i un amalgam firesc de zi şi noapte.
Când ascultăm orgoliile surde ne-am rătăci şi-am îngropa ce-am fost.
Dar ne iubim. Şi fără doar şi poate, fără iubire n-avem nici un rost...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am rugat să mă vindece de efemer. Să-mi cresteze pe suflet cu iubire, la apus de ianuarie veşted, aripi cernite amintirilor. Când se vor alipi genele viselor peste trupul gol, lumini şi umbre îşi vor stinge paşii în cremenea zorilor. Siluete de fum şi primăvară pierdută sub frigul gândurilor, fior de şoaptă molcomă, inimi locuite de freamăt şi bunătate. Toate acestea şi alte utopii, surghiunite de raţiuni oarbe, avea să le tină ferecate într-un grăunte de nisip. Oamenii vor călca pe lumina rumenă cu sete, dor şi îngăduinţă. Pe urmă poate vor schiopăta fericire şi zâmbet de soare pe tălpile ude. Cine ştie?
Noi să ne fim. La ţărm de viaţă, umăr langă umăr, privind înăltimi de văzduh albastru. La vânătoare de timp, răsărit de clipă şi agonii. Când vom obosi de visare să ne odihnim sufletele îmbrăţişate.
L-am rugat să-mi fie. Nu ştiu cum. Şi dacă ne treceam într-o zi, ca doi străini în pulberea vremii, tot am fi rămas flămânzi de iubirea pe care n-am apucat să ne-o dăruim...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!