Ion Caraion despre sânge

Ai pielea lunecoasă ...

ai pielea lunecoasă şi grea şi granulată
şi limpede şi castă şi liberă ca vântul
pe care fără hăţuri l-a plăsmuit natura

pe trupul tău mă plimb ca pe-o şopârlă
trimisă dimineaţa c-un ac să-mi deseneze
în sânge, labirintul
şi sângele ţâşneşte
învăluindu-ţi solzii de smalţuri, ca o sare
ce repede se-ncheagă.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis II

Visa. Totul era vâscos.
Lucrurile se amestecau în timp şi-mprejur.
Cleioase, apele somnului.
Era şi nu era el.
Ceasornicarii munţilor de cârpe împietriseră.
Era şi nu era acasă. Se vedea şi copil şi adult.
Împietriseră.
O altă casă începea din aceiaşi pereţi.
În acelaşi timp. Bărbaţi mulţi
cântau într-o limbă a lor
amestecată cu spectre de vânt, şuierături de vâslă şi de argint...
Gesturi. Sânge. Vorbe.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carmen saeculare

Voi întâlni femeia morbidă şi bizară
ce-şi reazemă trecutul de munţi şi de ferestre,
cu sângele de uliu, cu genele de ceară
sub umbra care piere a păsării măiestre.

Sub fluturii de lampă ai cărnii deopotrivă,
cu buzele uscate şi tâmplele în comă
voi întâlni femeia absentă dar lascivă
ca-n clipa când se scaldă pădurile-n aromă.

Ca-n clipa când se uită prin pomi melancolia
şi toamna intră-n oameni, şi frigul intră-n casă,
voi întâlni – şi-n treacăt scoţându-mi pălăria,
i-oi face semn cu mâna – femeia planturoasă.

(...)

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aqua forte

Şi iată că într-o zi nu i-am mai putut duce sufletului meu
nici o bucurie. L-au năpădit întrebările;
toate cerurile, cu toate căldările,
i-au luat zâmbetul şi i l-au dus la Dumnezeu.

Pe urmă viaţa a făcut din mine o sperietoare:
n-am mai glumit, n-am mai plecat, tinereţea s-a dus,
timpu-a trecut –
pe fiecare uşă un necunoscut
intra şi ieşea, ca un râu dintr-o mare.

Brăţările vântului sună pe câmp
şi iată – e seară...
Cu greu îmi potoleam sângele odinioară.
Câteodată mă uit la trecutul meu strâmb.

O inimă aleargă prin această învălmăşeală,
amintirile fumegă şi-alunecă unele-ntr-altele.
Sărutul soarelui încaltele
are un miros greu de-alcool şi de hală.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trib XV

Şi parcă aveam un cuier cenuşiu în spate. Cu haine.
Cu multe haine şi multe braţe.
Cu urechi scămoase. Lungi.
Bălăbăneau toate hainele şi toate pălăriile.
Foşnind. Foşnind, învăluindu-mă
cu vocile lor moi, căptuşite.
Ca o salată de păianjeni pentru Dumnezeu,
Ca untdelemnul. Ori ca mierea.
Ca însăşi convalescenţa mea liliachie.
Urechile clămpăneau. Pe cuier
se urcau frigul şi gândacul.
Era un gândac de la ceilalţi.
Pasărea împăiată ciugulea ceva din liniatura orologiului.
O muzică tubulară restabilea cordialităţile cu viaţa.
Cu viaţa cui? a cui?
Bălăbăneau toate hainele. Scuturându-şi
toate scamele peste mine.
Peste creionul meu.
Şi sângele se făcea vâscos, tulbure, intoxicat.
O cretă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!