Ion Caraion despre munţi

Aproapele uitării

Aproapele uitării
scurtează munţii şi lungeşte apele.
Pasăre de pagubă, tu porţi
prigoana cenuşii în cioc.
Pe râuri şi prund,
juzii se-ascund
ca nisipul.
Coc
seminţe la morţi.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-n mine o grădină

Dunărea e urâtă şi gânditoare.
Liniştea se cojeşte în munţi.
Salcâmii toropesc,
năuciţi de dulcele din ei
şi din ugerii lor curge somn.
E-n mine o grădină, o fereastră
ca seninul caselor amare.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza pietrei

E ora
înfiinţării întunericului

privirii divergente
prăsiţi-vă!

Nu.
E pariul asinilor
amiaza pietrei uscate
pulberii ciudate
aerului demoralizant

Apele vin din trei părţi:
din munţi, din zăgazurile sparte şi din cer
zuruie ce diamant
lichid?
şuierând metalic
vântul deplasa frunze
şi inventariază vid

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pahar sau o fată

Ziua era noapte

Ca la orice sfârşit de scenariu

A duce un pahar sau o fată la gură

De acum încolo nimeni
nu va mai salva pe nimeni

În carnea apei spălăcit albastră
munţilor li se chirciseră genunchii

Debarc limbaj osândit
azvârlind cu o cupă din mână în mână
azvârlind cu lovituri provizorii
din voci în voci de călători

Copii ce plâng în turn.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis II

Visa. Totul era vâscos.
Lucrurile se amestecau în timp şi-mprejur.
Cleioase, apele somnului.
Era şi nu era el.
Ceasornicarii munţilor de cârpe împietriseră.
Era şi nu era acasă. Se vedea şi copil şi adult.
Împietriseră.
O altă casă începea din aceiaşi pereţi.
În acelaşi timp. Bărbaţi mulţi
cântau într-o limbă a lor
amestecată cu spectre de vânt, şuierături de vâslă şi de argint...
Gesturi. Sânge. Vorbe.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Broască ori şarpe?

Broască ori şarpe?
Şarpele înghite broasca.
Labe şi pene sar pe
rânişul apelor. Un vas ca
o nălucă vâsleşte la deal.
De ce-o fi mergând mai repede râul
decât un cal?
Corăbii prin grâul
undelor pleacă la carnaval.
Pleacă de-a dura dealurile cu totul.
Păsările forfoteau pe botul
continentul, seara.
Culorile umplură cerul cu făpturi
bosumflate cum e ceara
dată în clocot. Iei sau furi
din fugă o mână de munţi, iar pe
umerii lumii coboară o mască.
Şarpe ori şarpe?
Broasca iese din şarpe.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carmen saeculare

Voi întâlni femeia morbidă şi bizară
ce-şi reazemă trecutul de munţi şi de ferestre,
cu sângele de uliu, cu genele de ceară
sub umbra care piere a păsării măiestre.

Sub fluturii de lampă ai cărnii deopotrivă,
cu buzele uscate şi tâmplele în comă
voi întâlni femeia absentă dar lascivă
ca-n clipa când se scaldă pădurile-n aromă.

Ca-n clipa când se uită prin pomi melancolia
şi toamna intră-n oameni, şi frigul intră-n casă,
voi întâlni – şi-n treacăt scoţându-mi pălăria,
i-oi face semn cu mâna – femeia planturoasă.

(...)

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!