Ion Ionescu-Bucovu despre aur

Femei

zeiţe, trupuri de aur,
voi aprindeţi sideful şi lumina,
strălucind a lebede
când luna se scaldă calmă-n mare,
ramuri de apă şi dor
trecând prin nopţile mele.
insomnaticile mele nopţi
se prefac în flacără,
cerul în tremurare,
plin de fluturi şi muzici,
cu voi topazul
e vis.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi cântecul...

Ascultă-mi cântecul meu dulce
Ce trece lin ca un fior
Când paseri vin ca să se culce
În nopţile pline de dor.

Deşi odată mi-ai fost dragă
Azi e o şoaptă care piere,
Ne-a blestemat o lume-ntreagă
Ca s-avem parte de durere.

Sub briza dulce a toamnei reci,
Târziu, când îţi mângâiam părul,
Pierzându-ne pe dragi poteci
Eu nu ştiam tot adevărul.

Azi îmi şopteşte-o voce blândă
E vocea ta, un rar tezaur,
Şi chipul din vechea oglindă
La nunta noastră cea de aur.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 iunie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasul tău

pasul tău prin amitire
sângrerat şi rănit
a rămas ca un ceasornic
stricat şi oprit.

e pustiu şi e frig
în aceste seri stinse,
peste noi au trecut
doar ierni ninse,
tu în haina ta albă
de vară,
la gât cu o salbă,
dansai
în logaritm stelar de vals
pe cântecul fals
cântat după ureche
pe harfa lui safo
cea veche.

când te-nvârteai

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

unde-i pădurea din copilărie
când îi tăiam colnicul cu piciorul,
palatul meu cu bolţi de stele,
de tine iar m-apucă dorul...

pădurea mea pletoasă, colţ de rai,
în tine vedeam doar poveşti de vise,
of, doamne, ce frumoasă mai erai,
când mă primeai cu porţile deschise.

acum e toamnă, te-amăgeşte vremea,
a aurit tot cerul peste tine,
rămâi golaşă, tristă şi brumată
şi nu te mai gândeşti deloc la mine.

eram copil şi tu codru bătrân
când amâdoi priveam duioşi la lună
şi mă purtai ferice la-l tău sân,
fiindu-mi şi tată, dar şi mumă bună.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, Emine (scris cu ocazia celui de al 162-lea an de la naşterea sa)

din trecut, din adâncuri de cer,
ai căzut ca o stea orbitoare,
peste iarna noastră de vis,
ruptă probabil din margini de soare,
aveai chip şi nume de om
şi te-ai numit pe scurt: Emin,
voievodul limbii române,
născut din goluri de chin.

viaţa ta, un dor ancestral şi enorm
de ţărâna în care străbunii tăi dorm,
obraz lângă obraz cu dungile- amare,
prin zloata istoriei, făcându-şi cărare,
lumi lângă lumi, născute din greu,
aceasta e viaţa Eminului meu.

de ziua ta, Emine, te-am adunat din flori,
din leagăn de istorii, din dulcile candori,
din versul tău hipnotic pe care l-am iubit,
din limba ta frumoasă cu care m-am hrănit,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (5 ianuarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii ei

ochii ei
sorb tot albastrul din cer,
bat lumina
cu pupilele,
etalând
în franjuri halouri,
cabrate
pe irişii excitaţi.

există
o veselie nebună
între sunete şi culori
şi-o dragoste
care acoperă cerul
cu ambiguitatea tăcerilor.

ochii ei
rup ziua în două,
ca pe o ambră dulce
şi dau foc corăbiilor

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel de seară

pădurea arde-n toamnă cu vâlvătăi de foc
galben în zarea toată cât duc ochii,
e ţara noastră cea făr' de noroc,
ţara lui Lerui-Ler şi-a sfintei Dochii.

în depărtări se-aud tălăngi cum suie,
cum trec pe carărui puhoi de oi
cum toamna a bătut natura-n cuie,
lăsând copacii întristaţi şi goi.

amurgul se-odihneşte pe poiană,
e-o linişte de început de lume,
se-aude-n depărtări o havaiană
şi câţiva nori s-au spânzurat pe culme.

lumina dup-amiezii dă-n amurg
şi lunca toată s-a brodat cu aur,
pâraie repezi şerpuind cum curg
şi-o broască cântă veselă pe-un plaur.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel de seară

pădurea arde-n toamnă cu vâlvătăi de foc
galben în zarea toată cât duc ochii,
e ţara noastră cea făr' de noroc,
ţara lui Lerui-Ler şi-a sfintei Dochii.

în depărtări se-aud tălăngi cum suie,
cum trec pe carărui puhoi de oi
cum toamna a bătut natura-n cuie,
lăsând copacii întristaţi şi goi.

amurgul se-odihneşte pe poiană,
e-o linişte de început de lume,
se-aude-n depărtări o havaiană
şi câţiva nori s-au spânzurat pe culme.

lumina dup-amiezii dă-n amurg
şi lunca toată s-a brodat cu aur,
pâraie repezi şerpuind cum curg
şi-o broască cântă veselă pe-un plaur.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună

toamna asta luna s-a suit în zare
şi stă acolo ca o ciutură, ca o căldare,
de-o prind să verse aurul din ea,
domnul, posac, îmi taie mâna mea.

mă plimb pe iazul alb de platină
şi luna-n capul meu se clatină,
eu vreau să-i caut tainic meşteşug,
dar luna stă bătută-ntr-un belciug.

încet-încet se urcă-n cer şireata,
degeaba încerc ca să dau jos găleata,
mă sui semeţ ca prostul pe o glugă
şi cad de-a berbeleacul, buturugă.

ca să te prind, of, lună de-aş putea
te-aş face, zău, pe veci iubita mea
şi te-aş plimba-n trăsuri de catifele,
uitănd pe veci ibovnicele mele.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ioenscu-bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

iei cuvintele, un mit,
le semeni pe foaia albă
faci din ele bici şi salbă
şi le-arunci în infinit.

şi aşa te joci mereu,
faci din ele curcubeu,
pui o lună, semeni stele,
şi-ţi petrteci vremea cu ele.

mai pui iarbă pe tăpşan,
nori pe cerul plumburiu,
la viaţă încă un an,
la necazuri, un pustiu.

din cuvinte faci morminte
şi mai faci săbii de foc,
dacă vei avea noroc
faci roiala unei chinte.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2009)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

unde-i pădurea din copilărie
când îi tăiam colnicul cu piciorul,
palatul meu cu bolţi de stele,
de tine iar m-apucă dorul...

pădurea mea pletoasă, colţ de rai,
în tine vedeam doar poveşti de vise,
of, doamne, ce frumoasă mai erai,
când mă primeai cu porţile deschise.

acum e toamnă, te-amăgeşte vremea,
a aurit tot cerul peste tine,
rămâi golaşă, tristă şi brumată
şi nu te mai gândeşti deloc la mine.

eram copil şi tu codru bătrân
când amâdoi priveam duioşi la lună
şi mă purtai ferice la-l tău sân,
fiindu-mi nu numai tată, dar şi mumă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pigmalion

Pigmalion, bătrânul meşter faur,
Cu dalta lui cu mâna cea de aur,
Tu, sculptor al divinelor frumoase,
Cioplite-n fildeş, pline de agnoase,

Făcut-ai pe femeie atât de frumoasă
C-ai vrut s-o duci deja la tine-acasă
Soţie ca să-ţi fie în veci, plină de har,
Şi s-o fereşti de ochiul bărbatului barbar.

Îndrăgostit de propria-i făptură
Ai fost la Aphrodita-n bătătură
Să –i ceri să ţi-o transforme-n divă vie,
Ca tu s-o iei, băiete, de soţie.

Dar Aphrodita cea geloasă, rea,
Ţi-a aprobat să te-nsoţeşti cu ea,
Plină de gelozie, te-a blestemat în veci
Să tot ciopleşti statuile doar reci,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă trezesc dimineaţa

mă trezesc dimineaţa cu eminescu lângă mine,
îmi cântă doina şi mai am un singur dor,
privesc pe fereastră spre deliciile răsăritului de soare,
văd ţara în ochii lui luciferici
care se hrăneşte cu speranţe,
privesc pe pernă,
a rămas un fir de păr de aur,
femeia s-a dus în închipuirea mea,
nu vreau să-i ating absenţa
pentru a o sfinţi cu o simplă mângâiere,
poate e veronica, te caută, eminescule,
sau o diană care a fugit de lânga mine,
tu, femeie năucă,
nu vei simti niciodată imensa greutate a iubirii
care a uzurpat noaptea şi stelele ei,
cine te-a furat de lânga mine
şi în ce ţinuturi de taina te-ai ascuns?
am rămas eu cu mine într-o absenţă sură
răspândită printre lucruri.
a plecat şi eminescu în călătoria lui

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (13 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începe să miroasă a primăvară

începe să miroasă a primăvară,
pe glesnele copacilor mugurii respiră,
vântul trece-acasă să se culce,
soarele zâmbeşte printre plopi
şi ca-n oglinzi de-argint
îşi încrucişează razele,
peste pulberea albastră a gâzelor,
mijeşte iubirea-ntr-un cuib de salcâm,
printre frunziş,
o fântână albă de granit
pluteşte prin aer ca un megalit,
cu o cumpănă care sprijină cerul,
flăcări de aur viscolite
se joacă pe suprafaţa apei
în unduiri melancolice.
în ceruri largi ecoul se desface,
spărgându-se de aerul tare al dimineţii,
zările se aşează
pe treptele sălbatice ale naturii,
începe nuntirea, iubirile, dragostea.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 ianuarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vin din lumea lui Marinetti

eu vin din lumea lui marinetti,
aruncând totul la pământ,
la dracu dragoste, iubire
şi toate câte-s în inimă,
această cârpă cu care
s-au şters toţi pe mâini,
acum dansăm printre
mese şi scaune ca saltimbancii,
ne dezbrăcăm hainele
şi ne scălămbăiem în oglingă
ca nişte maimuţe din junglele africane,
hai, veniţi, intraţi în joc,
doi paşi înainte
şi unul pe loc,
ce frumos ne stau la gât
lanţurile de aur
în acest azur lins pe ochi,
ţinem steaua lumii pe umărul drept
şi avem armuri de oţel pe piept.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste

ultima picătură de rouă
moare pe-o floare albastră ca cerul,
ziua se naşte din haosul nopţii, luptând cu lumina,
ochiul meu e o frântură de cer înlăcrimat
ce soarbe din soare viaţa,
e o adâncă fântână a cărei apă curge prin mine,
prin săngele meu, un izvor nesecat de dureri şi de bucurii.
căteodată aceste vederi se preling prin mine şi se topesc undeva,
într-un cer îngropat departe, pe-o aripă de cocor.

razele soarelui dansează himeric în acestă dimineaţă
prin ochii mei ca nişte lasere albastre
şi-mi ucid dorul şi vederea, cred că mai exist,
nu m-am topit în neant,
nu plânge, iubito, că tot voi ajunge la buzele tale,
voi prelungi cuvintele, vocalele, consoanele
şi voi face un pod plutitor, prin aer,
ca o pasăre, voi zbura, chiar fără aripi,
lipindu-mă de cerul inimii tale,
lasă soarele să treacă pe lângă norocul nostru,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă de toamnă

vine toamna în cadenţe la fereastra dragei mele,
ea priveşte-n depărtare,
şi iubirea noastră trece în delir nepăsătoare,
timpul trece, se aşterne pe covoarele de vis
şi uitarea intră-n casă în ietacul nostru-nchis.
nu pot pleca, nu pot rămâne,
parcă am inima de câine,
un trist surâs îmi mai aduce-aminte
de corpul ei atâta de fierbinte...

această toamnă muşcă iar din noi
venind cu brume reci şi veşnicele ploi,
of, luna spânzurată-ntr-un uluc
iar mă trimite-n casă să mă culc.
seara bate-n geam un liliac,
mă-ntreb cum pot să-i vin toamnei de hac
când vântuie nebună prin ogradă
şi mândra nu mai poate să mă vadă.

în adâncul meu e doar tăcere

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (21 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, domnul nostru

m-am întâlnit cu domnul eminescu
în tinereţea mea
la umbra teiului în floare,
era în luna mai când natura nuntea fluturi,
nu ştiu dacă visam ceva
mi se părea că el ninge cu fulgi negri de zăpadă
era trist
că doina lui fusese interzisă
umbla cu nişte chei în mâna
să descuie lacătul limbii române
să dea drumul la cuvintele
strânse cu migala din cronici
să semene pe solul nostru
sămânţa poeziei precum venere şi madonă,
luceafărul, mai am un singur dor, călin,
iubind în taină, melancolie, craiasa din poveşti
şi alte petale rupte din inimă
atunci mi-a spus el că tată-i este shakespeare
şi mumă poesis,
uitase obârşia,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te iubesc, penelopă

stai întinsă tu, femeie, pe un pat de vise dulci,
parc-ai sta în aşteptare şi nu vreai ca să te culci,
ai pe cap maramă albă, trup de aur, sâni de aur,
plămădită din miresme, de un mare meşter faur,
în vârtejuri diafane doar privirea în nocturn
te-nfăşoară în linţolii şi-n inele de saturn,
treci printre cărări pierdute, la umbră de chiparoşi,
îţi priveşti oglinda în faţă şi cu ochii tăi frumoşi
te vezi tânără, regină, cum erai odinioară
şi visezi idila-ţi dragă, cum a fost întâia oară,
cum cupole de amiază se lăsau în dulci sonate,
în idile de iubire, lună, stele şi agate,
joc de treceri, iuţi, încete, scene din trecut bizare,
stând în pat aşa de tristă tot mereu ţi se năzare,
în cvadriga ta de visuri timpul îşi pierde măsura,
ochiul lăcrimează singur, a tăcut deja şi gura,
pe o pernă roz- albastră tot visezi cai verzi pe cer,
care-apar din când în când după care iute pier,
vise aspre, ne-mplinite, deziluzii şi păcate
trec prin faţa ta, femeie, pline de singurătate,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (24 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!