Andreea Palasescu despre dorinţe

Mă dezbrăcasem de parfumul dulceag şi inima rece îi şoptea numele blând, sărutându-i urma paşilor mici. M-am ghemuit în pământul umed încercând să-i adulmec prezentul viu, încă neatins de dorinţa regăsirii în jumătăţi de suflet. Voiam să o alung şi să o caut cu disperare până în adâncuri de iad nevăzut. Acolo am întâlnit-o când mi-a fost dor. Poate era la capătul lumii sau la mine în suflet. Nici nu mai ştiu. Ţin minte doar că m-a privit şi mi-a spus să rămân. Abia atunci am înţeles că si iadul e locuit de îngeri.

Andreea Palasescu (2 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele roşii, flămânde îmi sărutau sufletul gol. Veninul dulce, mistuitor rob al dorinţelor arzătoare, picura şoapte într-un pahar de vin. Tălpile goale, păşeau delicat peste umbra păcatelor şi pofta adâncă din ochii tăi mistuia răsăritul. Îmi era sete de visele tale şi-ţi adormeam în gânduri ca să te răpesc. Fiorul timpului, ascuns într-o mângâiere tardivă, picura roua dorinţelor peste trupul tău. Ploaia şoaptelor dulci curgea în ropote şi-ti cuprindeam cerul într-un suspin. Te iubeam uşor şi noaptea ne îmbrăţişa cu abisul ei..

Andreea Palasescu (16 ianuarie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele roşii, flămânde îmi sărutau sufletul gol. Veninul dulce, mistuitor rob al dorinţelor arzătoare, picura şoapte într-un pahar de vin. Tălpile goale, păşeau delicat peste umbra păcatelor şi pofta adâncă din ochii tăi mistuia răsăritul. Îmi era sete de visele tale şi-ţi adormeam în gânduri ca să te răpesc. Fiorul timpului, ascuns într-o mângâiere tardivă, picura roua dorinţelor peste trupul tău. Ploaia şoaptelor dulci curgea în ropote şi-ti cuprindeam cerul într-un suspin. Te iubeam uşor şi noaptea ne îmbrăţişa cu abisul ei...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău mărginea timpul şi acel infinit de trăiri tăinute într-o fărâmă de suflet. Era în privirea ta emoţia vibrantă a unui murmur suav şi mireasma răsăriturilor înghiţite de vâltoarea adâncurilor nesfârşite. Atingerea ta era uneori blândă şi amintea de căldura colindelor uitate în gândurile copilăriei. Alteori mocnea în inimă focul dorinţelor ca o zi toridă de vară. Purtai in buzunarul cu vise primăvara vieţii şi nostalgia unui peisaj de toamnă târzie. Era în sufletul tău un amestec din anotimpul şoaptelor nerostite. Tu erai lumea mea...

Andreea Palasescu (1 ianuarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea rece a întunericului, noaptea îţi legăna visele cu blândeţe. Câteodată, razele, tăinuite înr-o adâncă umbră îţi brăzdau chipul cu sărutul şoaptelor din amurg. Miroseai a dorinţă şi a gânduri care tulbură apele unui suflet fragil. Pielea ta albă şi buzele roşii, îmi purtau dorul flămând şi însetat de beţia regăsirii într-un singur trup. Zâmbetul tău îmi otrăvea sângele şi rând pe rând clipele mărgineau timpul, în infinitul său. O vreme te-am lăsat să-mi hoinăreşti în suflet. Apoi am înţeles că în lipsa ta, aş pierde drumul către iubire pentru totdeauna...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există clipe în viaţă în care efectiv îţi doreşti să închei căutările, să arunci cheile lacătelor vremii în veşnicia trecutului. E un paradox cum adesea, în amalgamul trăirilor nestatornice te surprind desenandu-mi pe suflet umbra chipului tău. Eşti aşa cum te ştiu dintotdeauna. Zâmbeşti frumos, cald şi tăcerea ta mistuitoare spune poveşti cu final fericit. Te privesc cu jind, în oglindă gândurilor nobile pe care le port ascunse în buzunarele pline cu vise şi chiar dacă nu pot străbate cuprinsul distanţei apăsătoare, dorul te face prezent în inima mea.

Andreea Palasescu (7 august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite, dacă vrei să mă certi, certă-mă, pedepseste-mă, lasă-mă în mijlocul absurdului sau al toamnei! Promit voi găsi drumul înapoi către tine, doar inchipuindu-mi soarele răsărindu-ţi din priviri. Esţi binecuvântare! Şi eu ştiu că tot acest rest al Universului care încă nu ne aparţine, te va dori numai pentru sine. Pentru că eşti minunată şi meriti! Vreau numai să-ţi spun la marginea atâtor daruri, ispite şi primeniri deşarte ca te iubesc. Din nou, fără punct...
Te port cu mine pretutindeni. În visuri, la marginea prea multor clipe efemere şi mai cu seamă în toate rugăciunile de multumire..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zare, amurgul străbătea ecoul tăcerilor nesfârşite. Noaptea, cu braţele lungi, legăna visele ademenitoare într-o şoaptă şi vântul împletea iţele timpului într-un mănunchi de amintiri. Numai ea, curgea tainic în adâncuri şi valurile flămânde înghiţeau urmele tainelor nerostite şi paşii dorinţelor arzătoare, apuse într-un gând senin. Freamătul atingerilor delicate mă înfiora. Tălpile goale mărgineau răsătitul şi tăcerea ecourilor zgomotoase străbătea mireasma razelor străvezii. Mulţi vor veni să-şi ascundă ispitele în abisul ei. Şi marea le va păstra veşnic, ca o dovadă a iubirilor nemuritoare.

Andreea Palasescu (12 martie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima îmi era aşezată în palmele tale. Vibra uşor şi freamătul amintirilor, însemnate pe alocuri cu urmele asurzitoare ale trecerii prin cotidian ne îmbrăţişa cu fiorul mut. Trecutul ar fi putut să-şi strecoare intensitatea printre degetele albe, numărând respiraţiile vieţii plină de abrupt şi necunoscut. Alegeam să rămân mereu o parte din tine. Să mă ierţi şi să-mi cauţi prilej de iubiri netrăite, dar atât de familiare ţie prin simpla lor existenţă. Alegeam să-mi cos inima la loc şi să te ţin de mână. Fericirea însemna libertatea de a pleca în orice moment. Şi dorinţa de a rămane mai presus orice.

Andreea Palasescu (25 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişează-mă! Când dau totul şi pot infim printre supunere şi incertitudini. Când plâng şi-mi risipesc regretele senine pe trupuri de lut, ilustrate frumos în aparenţe înşelătoare, ispititoare şi totuşi lipsite în totalitate de conţinut şi principii. Îmbrăţişează-mă dacă ţi-o cer dincolo de cuvinte, prin toţi porii emoţilor de clipă. Îmbrăţişează-mă când îţi cer să pleci hotărât, cu mâinile tremurând de furia acestor sentimente neînţelese. Nu ştiu cum altfel să mă apăr de mine. Ştiu doar că aproape întotdeauna, când te smulg din amintiri efemere, de fapt nu-mi doresc decât să-mi rămâi pentru totdeauna.

Andreea Palasescu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Vreau să cred că te-am uitat, că te-am scos din visul meu
În gânduri te-am aşteptat cu ce-a fost mai bun sau rău
Vreau să uit privirea ta şi zâmbetul tău anost
Să te-alung din viaţa mea ca şi când nici n-ai fi fost
Vreau să te iubesc în taină ca apoi să te urăsc
Şi când glasul tău mă cheamă, eu zâmbind să te rănesc
Vreau să te cuprind în braţe şi la pieptul tău să plâng
Să-ţi ofer iluzii false şi apoi să te alung
Vreau să-ţi las acolo-n suflet o parte din viaţa mea
Să te lupţi cu al tău cuget cum făceam şi eu cândva
Vreau să-ţi dau o lume-ntreagă, să te mângâi cu tandreţe
Şi să joc un teatru fals cu atâtea mii de feţe
Doar când ochii ţi se-nchid, vreau să te gândeşti la mine
Şi când lacrimi te aprind, eu să nu fiu lângă tine
Vreau să cred că mă aştepţi şi cu tine să mă joc
Tu să strigi în urma mea, eu să nu mă mai întorc
Vreau să te răpesc cu mine într-un viitor bizar
Şi apoi te părăsesc, te las pe un drum neclar
Vreau să cred din nou în tine şi să te doresc aproape
Să te-apropii-ncet de mine... şi apoi să plec departe

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi strânsese picioarele lungi sub fesele ferme, ghemuindu-se în adâncuri de suflet măcinat de ispite. Îi plutea dorinţa prin simţiri şi spaţiul îşi suprima treptat cuprinsul, aruncându-i goi într-o răsuflare de clipă. Vinul parfumat şi urmele şoaptelor fierbinţi îi conturau buzele roşii într-un surâs nesigur. Ştia că era o greşeală dar voia cu disperare să-l înveţe, trăindu-l încet, adânc şi plin de pasiune, îndrumată clar de glasul trăirilor reprimate. În definitiv nu aparţinea nimănui. Nici viselor şi nici trecutului care îi lăsase pe inelar urme de verighetă. Se abandona pradă iubirii care îşi striga setea din adâncuri de senin şi furtuni.

Andreea Palasescu (28 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firesc, integru şi asertiv, într-un acord subtil şi asumat cu destinul. Stăruie în schimbare şi în dorinţă de recunoaştere şi regăsire a fărâmei de lumină care dăinuie în celălalt, indiferent de adâncimi necuprinse şi întuneric. Pentru că suntem răspunzători de calitatea vieţii şi de lecţia pe care încercăm să o împărtăşim. Iubeşte şi iartă mult, consecvent şi plin de răbdare. În definitiv noi suntem înfăptuiţi din experienţe şi trăiri dobândite în timp, datorită celui care a produs răni adânci dar şi brume de frumos în interior. Întotdeauna datorită şi niciodată din cauza. Concluzia aceasta ne ajută să înţelegem cât de necesar este să fim buni şi să dăruim.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să reuşim împreună cumva. Într-un sens neînţeles, interpretabil. Nu ştiam încă de unde voi începe să-mi culeg iţele viselor desprinse molcom, într-o senină mângâiere de răsărit. Timpul muşcase din ele cu lăcomie, lăsându-ne esenţa să curgă tainic în amarul vremii. Fără cuvinte blânde şi pregătire în prealabil s-au dezlipit de cer luminile fade, dezbrăcându-ne rapid de aparenţă şi necunoscut. Mi-am acoperit goliciunea regretelor cu haina ta moale si te-am îmbrăţişat. Din toată puterea existenţei mele şubrede, cumva istovită de vâltoarea aceasta violentă. Ştiu că înţelegeai. Poate nu pe deplin, însă destul cât să-mi doresc oglindirea în inima ta pentru o fărâmă de veşnicie. Cât să te caut şi să te am.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mângâi chipul, pielea parfumată şi mâinile puternice. Vibraţia zâmbetelor tale ademenitoare trezeşte în mine ecoul surd al dorinţelor. Aparţin gândurilor tainice şi orice formă de împotrivire se dovedeşte a fi inutilă. Paşii grei străbat potecile sufletului meu pe acelaşi drum străveziu, îmbrăcat în frunze ruginii şi eu te aştept, dezgolită de furtunile interzise ale depărtării. Vreau să fiu a ta, să închid porţile supunerii acceptate, înlocuind-o cu aceea concepţie de posesie irezistibilă. Cu mâinile goale, lipsindu-mă de bogăţii efemere, găsesc necesar să-ţi demonstrez iubirea printr-o abnegaţie totală. Fără regrete, reţineri sau puditate. Doar noi doi, acele suflete călătoare, ce s-au oprit să se odihnească la marginea unui apus de toamnă...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte, îmi lipseai. La ţărm de şoapte, fără înţeles, întinderea cenuşie a noptii săruta umbrele, atingându-le creştetul înalt, răsfirat în amurgul tăcut. Te gustam cu nesaţ şi patima ta plină de taine şi aşteptări, mângâia tandru brume de agonii şi firesc necuprins. Toate îmi erau exaltări pline de dorinţă, muşcată haotic din amalgamul cuvintelor şi fără atingerea firavă a fricilor, toate îmi erau nemurire. Gândul adâncit în zbucium şi robire, dorinţă oarbă şi mută in simţiri amorţite de curgerea timpului, le strânsesem în palmele albe, unite încă sub cerul plin de azur infinit. Glasul îmi tremura uşor şi murmurul dulce al emoţiei aproape sorbită de orgolii nespuse, se ofilise molcom sub muguri scăldaţi în rouă şi parfum dulce de vară în prag. Erau ale mele toate în lipsa ta.

Andreea Palasescu (23 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aer plutea molatic, aroma intensă a ceaiului fierbinte. Aburii se înălţau tainic, pe culmi neatinse de gânduri, într-o înlănţuire a siluetelor slab conturate. Chipul palid îi era luminat de un zâmbet tomnatic şi-n tăcerea obscură a zorilor, şoaptele se topeau înfiorându-mi simţurile amorţite. Simţeam nevoia aceea acută, statornică de a muşca din ispită, încet şi cu poftă ca şi cum lentoarea aceasta nefirească m-ar fi aruncat într-un amalgam de plăceri fără margini. Era tot ce nu avusesem vreodată. Un fel de vis reţinut în frâul gândurilor obositor de comune, atins cu sfială de sărutul umed al dorinţelor. Mi-aş fi agăţat oglinzi în suflet, fără regrete, doar ca să-şi poată privi imaginea clară, reflexia vie a sentimentelor mute, pentru care, de prea multă vreme cuvintele erau de prisos.

Andreea Palasescu (3 decembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adânc de suflet ostenit tăcerile mocneau sub vreascuri de gând fraged. Le citeai pe sub gene lacom şi molcom savurându-le neputinţa şi veşnicia trăirilor intense, dincolo de efemer. Dacă hazardul ne-ar transforma clipele de extaz şi agonie, brutal şi dulce, într-o înşiruire ordonată de litere, ce-ai vrea să fii?
Eu tare mi-aş dori să fiu NU. NU te mint. NU te iubesc. NU-mi pasă. Aproape de eros e fantezia asta stranie şi ispitibilă a unei negaţii decise, menită să pătrundă efectiv în fiecare por de răsărit albastru. NU contează. Totuşi ar fi un deliciu să privesc la adăpostul ironiei cum se prăbuşesc toate DA-urile mincinoase, hulpave. Toate ale tale. M-aş descălţa de amintiri, acolo, în liniştea străină a raţiunii, subjugându-te, îmbrăţişându-ţi păcatele spuse, dorurile, fericirile.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că e important să rupi fărâme din tine şi să le împleteşti cu grijă în cugete blânde sau în adâncuri de suflet sărac în simţiri şi avid de iubiri netrăite. În esenţă, omul este dăruit lumii, cu scopul primar de a întregi energia divină, cultivând binele cu fiecare atom de adevăr, cu micile hibe care definesc perfecţiunea într-un amalgam de emoţii menite să transforme constant, propria viziune asupra vieţii, într-un mic Univers. Încă nu puteam înţelege dacă dorinţa de a înfrunta frica, sub toate formele ei, hulpave şi năucitoare ar fi constituit întâi un act de curaj şi mai apoi progresiv, o virtute meritată. Voiam doar să-mi odihnesc gândurile aglomerate, visele frânte şi cerul hazardului în Mâinile pline de Har care mă purtau printr-o poveste străină. Când voi obosi, viaţa îmi va aşterne noi resurse în drum.

Andreea Palasescu (17 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te-ai ascuns într-o adiere sărată de răsărit. S-a oprit timpul scurs agale în vâltoarea clipelor şi ţărmul sărutat de valuri înspumate se oglindeşte într-o fărâmă de şoaptă. Algele moarte îmi zgârie sufletul, murdar de toamna tăcerilor. Miros a uitare şi a dorinţe îmbrăţişate cu patos, când genele ating priviri însetate. Mi-e foame de tine, de tălpi mici care lasă urme pe cerul mării nesfârşite. Te-aş sorbi egoist şi tandru până în adâncuri de suflet, să-mi laşi urme neşterse de apus, pe trupul gol, într-un dulce preludiu. Ţi-aş smulge tainele, strânse cu grijă în palmele albe, ispitite de zorii proaspeţi. Aş face din flori legături nepătrunse. Nu cumva să-ţi răpească timpul povestea şi bruma de libertate. Cu cine mi-aş împărţi graiul surd pe digurile mute? Cu cine aş porni într-o aventură, desculţă, plină de poftă şi entuziasm? Cine mi-ar plânge pe umerii arsi de soare nestins şi nebunie?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!